Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere: - art. 2 alin. (3) lit. d^1) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 4 alin. (3) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare; – Legea nr. 120/2019 privind unele măsuri necesare pentru realizarea lucrărilor şi implementarea proiectelor de importanţă naţională privind reţeaua electrică de transport; – Ordinul ministrului economiei nr. 848/2018 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Suceava - Bălţi pentru porţiunea din proiect de pe teritoriul României“; – Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 2.715 din 17.12.2024, în care este prevăzut obiectivul de investiţii „Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Suceava - Bălţi pentru porţiunea din proiect de pe teritoriul României“; – Decizia Directoratului Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. nr. 886 din 10.10.2025 de aprobare a devizului general, actualizat, al obiectivului de investiţii „Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Suceava - Bălţi pentru porţiunea din proiect de pe teritoriul României“, luând în considerare Referatul nr. 392.192/DAPI din 15.10.2025, aprobat de către conducerea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, în temeiul dispoziţiilor: - art. 38^1 alin. (5)-(7) şi ale art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare; – art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 189/2025 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului emite următorul ordin: ART. 1 Se actualizează indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Suceava - Bălţi pentru porţiunea din proiect de pe teritoriul României“, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Responsabilitatea pentru realitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor transmise care au stat la baza emiterii prezentului ordin revine Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. ART. 3 La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului economiei nr. 848/2018 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Suceava - Bălţi pentru porţiunea din proiect de pe teritoriul României“, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 18 iulie 2018, se abrogă. ART. 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului, Laurenţiu Viorel Gîdei, secretar de stat Bucureşti, 22 octombrie 2025. Nr. 2.179. ANEXA 1 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Suceava - Bălţi pentru porţiunea din proiect de pe teritoriul României“ Titular: statul român, prin Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului Beneficiar: Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. Amplasament: pe raza a 17 unităţi administrativ-teritoriale din judeţele Suceava (6) şi Botoşani (11) Indicatori tehnico-economici
┌───────────────────┬───────────┬───────────┐
│Valoarea totală a │fără TVA │cu TVA │
│investiţiei: │ │ │
├───────────────────┼───────────┼───────────┤
│ │342.243,672│414.114,843│
│ │mii lei │mii lei │
├───────────────────┴───────────┴───────────┤
│(în preţuri valabile la data de 5.09.2025, │
│1 euro = 5,0772 lei), din care: │
├───────────────────┬───────────┬───────────┤
│- │88.491,746 │107.075,013│
│construcţii-montaj:│mii lei │mii lei │
└───────────────────┴───────────┴───────────┘
Valoarea aferentă despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere: 125.125,96 lei Eşalonarea investiţiei (INV/C + M)
┌────┬────────────────┬────────────────┐
│ │fără TVA │cu TVA │
├────┼────────────────┼────────────────┤
│Anul│121.898,789 mii │147.497,535 mii │
│1 │lei/30.972,111 │lei/37.476,254 │
│ │mii lei │mii lei │
├────┼────────────────┼────────────────┤
│Anul│124.658,387 mii │150.836,648 mii │
│2 │lei/31.857,029 │lei/38.547,005 │
│ │mii lei │mii lei │
├────┼────────────────┼────────────────┤
│Anul│95.686,496 mii │115.780,660 mii │
│3 │lei/25.662,606 │lei/31.051,754 │
│ │mii lei │mii lei │
└────┴────────────────┴────────────────┘
Capacităţi
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Lungime linie │93,30 km │
│electrică │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│ │- 93,30 km linie │
│din care: │electrică aeriană │
│ │(LEA) │
├───────────────────┼──────────────────┤
│ │- 0 km linie │
│ │electrică în cablu│
│ │(LES) │
├───────────────────┼──────────────────┤
│- tensiune linie │400 kV │
│electrică │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│- tip linie │simplu circuit │
│electrică │(s.c.) │
├───────────────────┼──────────────────┤
│- număr de stâlpi │ │
│linie electrică │302 buc. │
│aeriană │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│- durata de │ │
│realizare a │52 de luni │
│investiţiei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│- durata de │ │
│execuţie a │36 de luni │
│investiţiei │ │
└───────────────────┴──────────────────┘
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din surse proprii ale Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A., precum şi alte surse legal constituite, iar de la bugetul de stat se alocă prin bugetul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului sumele aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere a obiectivului de investiţii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.