Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDIN nr. 2.159 din 17 decembrie 2020 privind aprobarea derogării de la Normele pentru efectuarea reviziilor şi reparaţiilor planificate la vehiculele feroviare motoare, lit. b) "Reviziile ramelor electrice de metrou tip BM efectuate la norma de kilometri parcurşi" prevăzute în tabelul 3.1 din anexa la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 315/2011 privind aprobarea Normativului feroviar "Vehicule de cale ferată. Tipuri de revizii şi reparaţii planificate. Normele de timp sau normele de kilometri parcurşi pentru efectuarea reviziilor şi reparaţiilor planificate"
Având în vedere Referatul Direcţiei transport feroviar nr. 48.327 din 16.11.2020 şi în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2) pct. 3 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 482/1999 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex“- S.A, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 alin. (1) lit. i) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române - AFER, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. A pct. 1 şi 12 şi art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, ministrul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor emite prezentul ordin. ART. 1 (1) Se admite prelungirea termenului de revizie planificată la ramele electrice de metrou tip BM înscrisă în tabelul 3.1 poziţia D lit. b) pct. 21 din anexa la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 315/2011 privind aprobarea Normativului feroviar „Vehicule de cale ferată. Tipuri de revizii şi reparaţii planificate. Normele de timp sau normele de kilometri parcurşi pentru efectuarea reviziilor şi reparaţiilor planificate“, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 iunie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, prin majorarea normei de kilometri parcurşi la valoarea de 1.000.000 km +15%, numai pentru a doua revizie la 1.000.000 km. (2) Prevederile alin. (1) se aplică ramelor electrice de metrou tip BM scadente la acest tip de revizie până la data de 30 iunie 2021.
ART. 2 Prelungirea termenului de revizie planificată la ramele electrice de metrou tip BM conform art. 1 se va face după efectuarea unei revizii tehnice intermediare la 1.000.000 km. Efectuarea reviziei tehnice intermediare la 1.000.000 km se va realiza în baza unei specificaţii tehnice avizate de Autoritatea Feroviară Română - AFER.
ART. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.
Ministrul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, Lucian Nicolae Bode
Bucureşti, 17 decembrie 2020. Nr. 2.159.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email