Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 2.141/C din 20 august 2007  privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului justiţiei nr. 1.040/C/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a posturilor vacante de funcţionar public cu statut special definitiv din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 2.141/C din 20 august 2007 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului justiţiei nr. 1.040/C/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a posturilor vacante de funcţionar public cu statut special definitiv din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei

EMITENT: Ministerul Justiţiei
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 585 din 24 august 2007
    Având în vedere dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi ale art. 28 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu modificările şi completările ulterioare,
    în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul justiţiei emite următorul ordin:
    ART. I
    Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.040/C/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a posturilor vacante de funcţionar public cu statut special definitiv din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 4 mai 2007, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Titlul ordinului se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ORDIN pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a posturilor vacante de funcţionar public cu statut special din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei"

    2. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 1
    Se aprobă Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a posturilor vacante de funcţionar public cu statut special din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin."

    3. Titlul regulamentului prevăzut în anexă se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "REGULAMENT
    privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a posturilor vacante de funcţionar public cu statut special din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei"

    4. Articolul 1 din anexă se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 1
    Poate ocupa o funcţie vacantă, de conducere sau de execuţie, de funcţionar public cu statut special în aparatul propriu al Ministerului Justiţiei persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
    a) are cetăţenia română şi domiciliul stabil în România;
    b) cunoaşte limba română;
    c) îndeplineşte condiţiile de studii şi de vechime corespunzătoare funcţiei pentru care candidează;
    d) are capacitate deplină de exerciţiu;
    e) este aptă din punct de vedere medical şi psihologic pentru îndeplinirea funcţiei;
    f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea de infracţiuni;
    g) îndeplineşte cerinţele specifice postului;
    h) nu a fost eliberată din motive imputabile dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
    i) are un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
    j) nu a fost agent sau colaborator al organelor de securitate ca poliţie politică."

    5. Articolul 20 din anexă se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 20
    (1) Numirea candidaţilor declaraţi admişi în urma concursului se face prin ordin al ministrului justiţiei.
    (2) Persoanele admise la concurs care au cel puţin 3 ani vechime în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite ori care au cel puţin 3 ani vechime în instituţii de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională sunt încadrate ca funcţionari publici definitivi, în condiţiile legii.
    (3) După numire, funcţionarii publici cu statut special definitivi admişi depun jurământul de credinţă în faţa ministrului justiţiei sau a unui secretar de stat, în prezenţa a doi martori, dintre care unul este conducătorul compartimentului în care a fost numit funcţionarul public cu statut special, iar celălalt, un alt funcţionar public definitiv.
    (4) Jurământul de credinţă are următorul conţinut: "Jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică în care am fost numit, să păstrez secretul profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică." Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris şi atrage revocarea actului de numire în funcţie.
    (5) Procesul-verbal în care s-a consemnat jurământul, semnat de persoanele menţionate la alin. (3), se depune la dosarul profesional al funcţionarului public cu statut special."


    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. III
    Direcţia resurse umane şi relaţia cu Consiliul Superior al Magistraturii şi Direcţia financiar-administrativ vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.



                    p. Ministrul justiţiei,
                    Zsuzsanna Peter,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 20 august 2007.
    Nr. 2.141/C.

    --------------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016