Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 2.118 din 13 iulie 2020  privind aprobarea Prospectului de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanţelor Publice,  ce urmează a fi listate pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti - S.A.  şi supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 2.118 din 13 iulie 2020 privind aprobarea Prospectului de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanţelor Publice, ce urmează a fi listate pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti - S.A. şi supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară

EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 615 din 14 iulie 2020
    Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor pct. 4.1.a), b).1^1. subpct. 5 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
    ART. 1
    În vederea finanţării deficitului bugetar, refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice guvernamentale se aprobă Prospectul de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanţelor Publice, ce urmează a fi listate pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti - S.A. şi supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. 2
    Termenii finali pentru fiecare emisiune de titluri de stat lansată în cadrul Programului FIDELIS se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 3
    Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. 4
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Ministrul finanţelor publice,
                    Vasile-Florin Cîţu

    Bucureşti, 13 iulie 2020.
    Nr. 2.118.
    ANEXA 1

    PROSPECT DE BAZĂ
    pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice
    emise de Ministerul Finanţelor Publice, ce urmează a fi listate pe piaţa reglementată administrată
    de Bursa de Valori Bucureşti - S.A. şi supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară
    1. NOTĂ PENTRU INVESTITORI
    Acest document („Prospectul“) nu reprezintă un prospect în sensul prevederilor Regulamentului delegat (UE) 2019/980 al Comisiei din 14 martie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2017/1.129 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte formatul, conţinutul, verificarea şi aprobarea prospectului care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau al admiterii de valori mobiliare la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 809/2004 al Comisiei („Regulamentul delegat 2019/980“).
    Prospectul a fost elaborat de către Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de emitent, cu intenţia exclusivă de a oferi potenţialilor investitori informaţii privind emitentul, emisiunea şi oferta, în baza unui program („Programul“) de emisiuni de titluri de stat FIDELIS destinate exclusiv persoanelor fizice, denominate în lei şi euro, emise în formă dematerializată prin înscriere în cont, cu dobândă fixă. În temeiul Programului, Emitentul este îndreptăţit, cu respectarea legislaţiei aplicabile în vigoare, să emită titluri de stat având caracteristicile prevăzute în termenii finali („Termenii finali“).
    Acest prospect nu este aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară în considerarea prevederilor Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, cu modificările şi completările ulterioare.
    Titlurile de stat vor fi oferite numai pe teritoriul României exclusiv investitorilor persoane fizice rezidente şi nerezidente. Admiterea la tranzacţionare a titlurilor de stat se va realiza de drept în conformitate cu dispoziţiile art. 102 din Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 5/2018, cu modificările şi completările ulterioare.
    După realizarea tuturor verificărilor rezonabile şi luarea tuturor măsurilor rezonabile în acest sens, Emitentul declară că informaţiile cuprinse sau încorporate în acest prospect sunt, după cunoştinţa sa, conforme cu realitatea şi nu conţin omisiuni de natură să afecteze semnificativ conţinutul acestuia, iar prezentul prospect cuprinde toate informaţiile semnificative privind termenii şi condiţiile titlurilor de stat.
    Nici membrii Sindicatului de Intermediere şi niciunul dintre administratorii sau afiliaţii acestuia nu au făcut o verificare independentă a informaţiilor cuprinse în acest prospect în legătură cu emisiunea sau oferta de titluri de stat şi nu acordă nicio declaraţie sau garanţie, expresă sau implicită, cu privire la acurateţea sau completitudinea acestor informaţii. Nimic din conţinutul prezentului prospect nu este, nu va fi interpretat a fi sau nu va fi considerat a fi o promisiune, o garanţie sau o declaraţie, din trecut sau din viitor, a Sindicatului de Intermediere sau a oricărui director, afiliat, consultant sau agent al acestuia în nicio privinţă. Prin urmare, membrii Sindicatului de Intermediere nu îşi asumă, în limita permisă de lege, nicio răspundere în legătură cu acest prospect sau cu transmiterea acestuia în format electronic.
    Conţinutul acestui prospect nu este, nu va fi interpretat şi nu va fi considerat ca fiind o opinie legală, financiară sau fiscală şi orice investitor potenţial ar trebui să îşi consulte proprii consilieri juridici sau de alt fel pentru consultanţă relevantă. Nici Emitentul, nici membrii Sindicatului de Intermediere nu fac vreo declaraţie vreunui destinatar sau cumpărător ori subscriitor de titluri de stat cu privire la legalitatea unei investiţii în titluri de stat realizate de respectivul destinatar, cumpărător sau subscriitor în baza legislaţiei relevante care reglementează investiţiile sau a unei legislaţii similare. Preţul titlurilor de stat, precum şi venitul aferent acestora, dacă există, pot fie să crească, fie să scadă. Nicio persoană nu este sau nu a fost autorizată de Emitent să transmită vreo informaţie sau să facă vreo declaraţie care nu este cuprinsă în sau nu este conformă cu acest prospect în legătură cu emisiunea şi oferta de titluri de stat şi, dacă o astfel de informaţie este transmisă sau o astfel de declaraţie este făcută, aceasta nu poate fi interpretată ca fiind autorizată de către Emitent sau membrii Sindicatului de Intermediere sau de oricare dintre administratorii, afiliaţii, consultanţii sau agenţii acestuia.
    Sindicatul de Intermediere acţionează exclusiv pentru Emitent şi, prin urmare, nu acţionează pentru nicio altă persoană în legătură cu oferta şi nu va fi ţinut răspunzător faţă de vreo altă persoană pentru protejarea clienţilor acestuia sau pentru furnizarea de servicii de consultanţă în legătură cu oferta.
    Informaţiile care se regăsesc pe pagina de internet a Emitentului, pe orice pagină de internet la care se face referire în acest prospect sau pe orice pagină de internet la care se face trimitere directă sau indirectă de pe pagina de internet a Emitentului nu sunt încorporate prin referinţă în prezentul prospect şi orice decizie de a subscrie sau de a cumpăra titluri de stat nu ar trebui să se bazeze pe aceste informaţii.
    Acest prospect nu constituie şi nici nu poate fi utilizat în legătură cu o ofertă de a vinde, o invitaţie în vederea achiziţionării de titluri de stat sau o solicitare a unei oferte de cumpărare a titlurilor de stat din partea niciunei persoane în nicio jurisdicţie în care este ilegal să fie făcută o astfel de ofertă, invitaţie sau solicitare. Atât distribuirea acestui prospect, cât şi oferirea sau vânzarea titlurilor de stat în anumite jurisdicţii pot fi restricţionate prin lege. Prospectul nu poate fi utilizat pentru sau în legătură cu şi nu reprezintă o ofertă către sau o solicitare făcută de orice persoană în orice jurisdicţie sau în orice împrejurare în care o astfel de ofertă sau solicitare nu este autorizată sau este ilegală.
    În cazul în care Prospectul v-a fost pus la dispoziţie în format electronic, dorim să vă reamintim că documentele transmise prin acest mijloc de comunicare se pot modifica sau schimba pe durata perioadei ofertei şi, prin urmare, nici Sindicatul de Intermediere, nici vreo persoană care îl controlează, nici vreun administrator, funcţionar, angajat sau agent al acestuia, nici vreun afiliat al acestor persoane nu îşi asumă vreo răspundere sau responsabilitate de orice natură în ceea ce priveşte orice diferenţă între Prospectul care v-a fost pus la dispoziţie în formă electronică şi versiunea în formă tipărită disponibilă la cerere la sediile membrilor Sindicatului de Intermediere.
    Răspunsurile la comunicările efectuate prin poşta electronică, inclusiv cele pe care le generaţi folosind funcţia „răspunde“ din programul software al poştei electronice, nu vor fi luate în considerare sau vor fi respinse. Dacă veţi primi informaţii privind disponibilitatea Prospectului în format electronic prin intermediul poştei electronice, utilizarea acestui prospect şi a mesajului primit prin poşta electronică se realizează pe riscul dumneavoastră şi este responsabilitatea dumneavoastră să luaţi măsuri de precauţie pentru a vă asigura că acestea nu conţin viruşi informatici şi alte elemente de natură distructivă.
    Guvernanţa produsului conform MiFID II. Piaţa-ţintă: persoane fizice - investitori de retail sau investitori profesionali
    Exclusiv în scopul procesului intern al producătorului de aprobare a instrumentului financiar, evaluarea pieţei vizate (piaţa-ţintă) a titlurilor de stat a condus la concluzia că: (i) sunt considerate piaţa-ţintă pentru titlurile de stat doar persoane fizice din categoria clienţilor de retail sau clienţilor profesionali; şi (ii) toate canalele de distribuire a titlurilor de stat către clienţi sunt disponibile. Orice persoană care oferă, vinde sau recomandă titluri de stat (un distribuitor) ar trebui să ia în considerare evaluarea de piaţă-ţintă a producătorului; cu toate acestea, un distribuitor care face obiectul aplicării legislaţiei MiFID II este responsabil de efectuarea propriei evaluări de piaţă-ţintă în ceea ce priveşte titlurile de stat (prin adoptarea sau perfecţionarea evaluării de piaţă-ţintă a producătorului) şi determinarea canalelor de distribuţie corespunzătoare.

    2. GLOSAR DE TERMENI
    Agent de plată pentru emisiunea în lei - Banca Transilvania - S.A., cu sediul în str. George Bariţiu nr. 8, Cluj-Napoca, Agentul de plată va procesa în numele Emitentului plăţile aferente dobânzii şi rambursării valorii nominale aferente emisiunii în lei către deţinătorii de titluri de stat existenţi la data de înregistrare.
    ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiară din România, înfiinţată şi funcţionând potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare
    BCR - Banca Comercială Română - S.A.
    BRD - BRD - Groupe Société Générale - S.A.
    BT - Banca Transilvania - S.A.
    BT Capital Partners - BT Capital Partners - S.A., lider al consorţiului format din Banca Transilvania - S.A. şi BT Capital Partners - S.A.
    BVB - Bursa de Valori Bucureşti - S.A.
    CNP - cod numeric personal
    Codul fiscal din România - codul fiscal din România, aprobat prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare
    Cont colector - oricare dintre conturile bancare nepurtătoare de dobândă, deschise de către BT Capital Partners şi BRD pentru colectarea sumelor subscrise pe baza formularului de subscriere pe perioada ofertei
    Data alocării - ultima zi lucrătoare a perioadei ofertei, după închiderea ofertei, astfel cum este definită în Termenii finali ai emisiunii
    Data de plată - reprezintă ziua lucrătoare la care devine exigibilă obligaţia Emitentului de a efectua plata unei dobânzi (cupon), respectiv a valorii nominale către deţinătorii de titluri de stat înregistraţi în Registrul deţinătorilor de titluri de stat la data de înregistrare. Data de plată a dobânzii (cuponului) este definită în Termenii finali ai emisiunii.
    Data de înregistrare - data care serveşte la identificarea deţinătorilor de titluri de stat înregistraţi în Registrul deţinătorilor de titluri de stat care au dreptul de a primi dobânda curentă şi/sau valoarea nominală, în conformitate cu Prospectul, şi care nu va fi anterioară datei de plată a dobânzii (cuponului) şi/sau a valorii nominale către deţinătorii de titluri de stat cu mai mult de 7 zile lucrătoare. Datele de înregistrare pentru fiecare perioadă de dobândă în parte se stabilesc în Termenii finali ai emisiunii.
    Data decontării - a doua zi lucrătoare după data tranzacţiei, reprezentând ziua lucrătoare în care se realizează decontarea tranzacţiilor prin sistemul de compensare şi decontare al Depozitarului Central - S.A. Data decontării este definită în Termenii finali ai emisiunii.
    Data emisiunii - data emisiunii este aceeaşi zi cu data decontării şi este definită în Termenii finali ai emisiunii.
    Data începerii acumulării dobânzii (cuponului) - data de la care începe să se acumuleze dobânda (cuponul) şi care este aceeaşi zi cu data emisiunii
    Data scadenţei - este definită în Termenii finali ai emisiunii.
    Data tranzacţiei - prima zi lucrătoare după data alocării, reprezentând ziua lucrătoare în care sunt încheiate tranzacţiile în sistemul electronic de tranzacţionare al BVB; data tranzacţiei este definită în Termenii finali ai emisiunii.
    Depozitarul Central - societate pe acţiuni, cu sediul în bd. Carol I nr. 34-36, etajele 3, 8 şi 9, Bucureşti, sector 2, România, telefon 021.408.58.60; 021.408.58.66; 021.408.58.19, fax 021.408.58.16, membră a grupului BVB, care furnizează servicii de depozitare, registru, compensare şi decontare a tranzacţiilor cu valori mobiliare, precum şi alte operaţiuni în legătură cu acestea, având calitatea de administrator al unui sistem de plăţi ce asigură compensarea fondurilor şi decontarea operaţiunilor cu valori mobiliare
    Deţinător de titluri de stat - orice persoană/entitate cu/fără personalitate juridică, pe al/a cărei nume/denumire sunt înregistrate unul sau mai multe titluri de stat la data de înregistrare
    Directiva MiFID II - Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Directivei 2002/92/CE şi a Directivei 2011/61/UE
    Dobândă (cupon) - suma de bani care reprezintă dobânda (cuponul) datorată (datorat) de către Emitent, în conformitate cu prezentul prospect, pentru un titlu de stat, corespunzătoare perioadei de dobândă relevante şi pe care Emitentul se obligă să o plătească deţinătorului titlului de stat la data de plată a dobânzii (cuponului)
    Emitent - Ministerul Finanţelor Publice sau MFP
    Emisiune - fiecare emisiune de titluri de stat emisă în cadrul Programului, având caracteristicile menţionate în termenii finali
    Euro - înseamnă moneda europeană introdusă la 1 ianuarie 1999 ca parte a Uniunii Economice Monetare (UEM)
    Formular de subscriere - formularul completat de investitori în vederea subscrierii titlurilor de stat denominate în lei în cadrul ofertei
    Intermediari - societăţi de servicii de investiţii financiare autorizate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M)/A.S.F., instituţii de credit autorizate de Banca Naţională a României, în conformitate cu legislaţia bancară aplicabilă, precum şi entităţi de natura acestora autorizate în state membre sau nemembre să presteze servicii de investiţii financiare
    Lead Manager - BT Capital Partners - S.A.
    Ofertă - oferta primară iniţiată de Emitent, având ca obiect emiterea de titluri de stat în lei şi în euro, cum este descrisă în prezentul prospect şi în Termenii finali ai fiecărei emisiuni;
    Participant eligibil - orice intermediar autorizat de ASF (altul decât BT Capital Partners, BCR, BRD), care este societate de investiţii financiare sau instituţie de credit acceptată ca participant la sistemul de tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti şi care: (i) a semnat Angajamentul privind respectarea condiţiilor de derulare a Ofertei şi a prevederilor Prospectului („Angajamentul“) şi (ii) a transmis Angajamentul către lead manager
    Perioada de dobândă sau perioada de referinţă - perioada calendaristică de un an care începe la (şi inclusiv) data începerii acumulării dobânzii (cuponului) şi se încheie la (dar excluzând) aceeaşi dată calendaristică a anului următor şi fiecare perioadă succesivă următoare de un an calendaristic până la (dar excluzând) data scadenţei
    Perioada ofertei - este determinată în Termenii finali ai emisiunii
    Preţ de emisiune - suma plătită de investitori pentru un titlu de stat subscris, netă de orice comisioane bancare sau alte comisioane, reprezentând 100% din valoarea nominală. Persoanele care subscriu şi plătesc prin intermediul oricărui membru al Sindicatului de Intermediere nu vor plăti niciun comision pentru transferul sumelor subscrise în contul colector.
    Prospect - un prospect de bază în sensul art. 8 din Regulamentul privind Prospectul, Regulamentul delegat (UE) 2019/980 al Comisiei din 14 martie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2017/1.129 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte formatul, conţinutul, verificarea şi aprobarea prospectului care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau al admiterii de valori mobiliare la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 809/2004 al Comisiei, cu scopul de a furniza toate informaţiile care, ţinând seama de natura specifică a emitentului şi a valorilor mobiliare oferite public sau admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, sunt informaţii necesare pentru a permite investitorilor luarea unei decizii de investire
    Rata dobânzii (rata cuponului) - rata dobânzii (rata cuponului) este fixă şi este determinată în Termenii finali ai emisiunii
    Registrul deţinătorilor de titluri de stat - registrul administrat de Depozitarul Central în care se înregistrează dreptul de proprietate al deţinătorilor de titluri de stat
    Regulamentul nr. 5/2018 - Regulamentul ASF nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, cu modificările şi completările ulterioare
    Regulamentul delegat (UE) 2019/980 - Regulamentul privind Prospectul, Regulamentul delegat (UE) 2019/980 al Comisiei din 14 martie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2017/1.129 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte formatul, conţinutul, verificarea şi aprobarea prospectului care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau al admiterii de valori mobiliare la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 809/2004 al Comisiei
    Leu - înseamnă leul românesc, moneda naţională a României.
    Secţiunea I - secţiunea din cadrul sistemului Depozitarului Central în care sunt evidenţiate conturile individuale în care instrumentele financiare sunt înregistrate direct în numele şi pe seama proprietarului, conturi care nu sunt în administrarea unui participant
    Secţiunea II - secţiunea din cadrul sistemului Depozitarului Central în care sunt evidenţiate conturile individuale şi globale în care instrumentele financiare sunt înregistrate de către participanţi în numele şi pe seama clienţilor acestora
    Secţiunea de oferte pentru titluri de stat POFB - piaţa de tranzacţionare a sistemului BVB prin intermediul căreia se va realiza tranzacţia titlurilor de stat pentru emisiunea denominată în lei
    Secţiunea de oferte pentru titluri de stat EPOFB - piaţa de tranzacţionare a sistemului BVB prin intermediul căreia se va realiza tranzacţia titlurilor de stat pentru emisiunea denominată în euro
    Sindicatul de Intermediere - BT Capital Partners (lider al consorţiului format din BT Capital Partners şi Banca Transilvania) - în calitate de lead manager al Sindicatului de Intermediere şi intermediar, Banca Transilvania - în calitate de grup de distribuţie, Banca Comercială Română - în calitate de intermediar şi BRD - Groupe Société Générale - S.A. - în calitate de intermediar
    Termenii finali ai emisiunii/Termenii finali - reprezintă documentul prin care Emitentul stabileşte termenii şi condiţiile specifice fiecărei emisiuni de titluri de stat.
    Titlurile de stat - valorile mobiliare cu o valoare nominală de 100 lei fiecare, respectiv cu o valoare nominală de 100 euro fiecare, ce fac obiectul ofertei
    Titular de cont - orice persoană fizică şi juridică îndreptăţită să deţină conturi, direct sau indirect, la Depozitarul Central
    UE - Uniunea Europeană
    Valoarea nominală - reprezintă valoarea împrumutului corespunzător unui titlu de stat, respectiv 100 lei şi 100 euro, exclusiv dobânda aferentă, pe care Emitentul se angajează să o ramburseze la scadenţă, în conformitate cu prevederile din prezentul prospect.
    Valoarea nominală totală - valoarea nominală totală a titlurilor de stat oferite în lei şi euro emise în cadrul acestui program
    Zi lucrătoare - orice zi (cu excepţia zilelor de sâmbătă sau duminică sau altă sărbătoare legală în România) în care Depozitarul Central - S.A. derulează operaţiuni curente şi în care băncile comerciale efectuează plăţi în lei în România
    Zi lucrătoare pentru plata dobânzii - pentru emisiunea de titluri de stat denominate în euro, înseamnă o zi de operare (business day), respectiv orice zi în care platforma T2S este deschisă pentru decontarea operaţiunilor în monedă euro
    Platforma T2S - Platforma TARGET2 - Securities, soluţia tehnică (infrastructura tehnică, hardware şi software) prin intermediul căreia Eurosistemul furnizează servicii depozitarilor centrali şi care permite decontarea tranzacţiilor pe principiul livrare contra plată (DvP) în banii băncii centrale, conform definiţiei codului Depozitarului Central

    3. FACTORII DE RISC
    O investiţie în titluri de stat implică anumite riscuri. Investitorii trebuie să aibă în vedere informaţiile care urmează privind aceste riscuri, împreună cu informaţiile cuprinse în restul Prospectului, înainte de a decide să cumpere titluri de stat.
    În continuare sunt prezentaţi factorii de risc pe care Emitentul îi consideră a fi importanţi cu privire la aceasta şi la titlurile de stat emise în cadrul acestei oferte, precum şi cu privire la capacitatea Emitentului de a-şi îndeplini obligaţiile care îi revin în legătură cu titlurile de stat.
    Toţi aceşti factori sunt situaţii neprevăzute care pot sau nu pot să se materializeze. Emitentul nu este în măsură să exprime un punct de vedere cu privire la probabilitatea materializării unui astfel de risc. În plus, mai jos sunt descrişi şi factorii care pot fi relevanţi în scopul evaluării riscurilor de piaţă asociate titlurilor de stat.
    Emitentul consideră că factorii descrişi mai jos reprezintă principalele riscuri inerente unei investiţii în titluri de stat, însă abilitatea Emitentului de a plăti dobânda sau principalul sau de a îndeplini alte obligaţii în legătură cu titlurile de stat poate fi afectată şi de alţi factori de risc suplimentari sau de incertitudini necunoscute în prezent sau pe care Emitentul, bazându-se pe informaţia pe care o are la dispoziţie în prezent, nu le-a considerat factori de risc.
    3.1. Modificări legislative
    Condiţiile titlurilor de stat (inclusiv orice obligaţii necontractuale care rezultă din acestea sau în legătură cu titlurile de stat) se bazează pe legile relevante în vigoare la data acestui prospect. Nu se pot oferi asigurări în ceea ce priveşte impactul oricărei posibile hotărâri judecătoreşti sau modificări legislative sau aplicări ori interpretări oficiale a unor astfel de legi sau practici administrative ulterioare datei prezentului prospect.

    3.2. Riscuri legate de modificarea legislaţiei fiscale
    Rata de modificare a actelor normative în domeniul fiscal este destul de ridicată, având impact şi asupra impozitării veniturilor obţinute de investitorii persoane fizice şi persoane juridice din deţinerea şi tranzacţionarea titlurilor de valoare, cum sunt şi titlurile de stat. În acest sens este posibil ca pentru anumite categorii de investitori, veniturile din dobânzi sau din tranzacţionarea titlurilor de stat, care acum sunt scutite de impozit, să devină impozabile în viitor ca urmare a unor modificări legislative.

    3.3. Riscuri legate de rata dobânzii
    Investiţia în titluri de stat cu rata fixă a dobânzii precum titlurile de stat în cauză implică riscul ca modificări ulterioare în ratele de piaţă ale dobânzii să genereze efecte negative asupra valorii şi preţului titlurilor de stat. Un deţinător de titluri de stat este expus riscului ca preţul titlurilor de stat deţinute să scadă ca urmare a modificării dobânzii de pe piaţa monetară interbancară. În timp ce rata dobânzii titlurilor de stat este fixă pe durata de viaţă a acestora, preţul de piaţă se poate modifica zilnic. Pe măsură ce se schimbă rata de dobândă de piaţă, se schimbă şi preţul titlurilor de stat, în direcţia opusă. Dacă dobânda de piaţă creşte, în mod obişnuit preţul titlurilor de stat cu rata fixă scade până când randamentul acestor titluri de stat este aproximativ egal cu dobânda de piaţă. Dacă dobânda de piaţă scade, în mod obişnuit preţul titlurilor de stat cu rata fixă creşte până când randamentul acestor titluri de stat este aproximativ egal cu dobânda de piaţă. Dacă deţinătorul de titluri de stat cu rata fixă păstrează titlurile de stat până la scadenţă, modificările dobânzii de piaţă nu sunt relevante pentru un astfel de deţinător de titluri de stat, deoarece acestea vor fi rambursate la valoarea nominală.
    Vânzarea de către un deţinător a titlurilor de stat înainte de scadenţă şi creşterea dobânzii de piaţă pot genera efecte negative asupra randamentului titlurilor de stat.

    3.4. Preţul de piaţă al titlurilor de stat ar putea avea o evoluţie nefavorabilă
    Valoarea de piaţă a titlurilor de stat depinde de o serie de factori interconectaţi, de evenimente economice, financiare şi politice din România sau de altă natură, inclusiv catastrofe naturale, epidemii sau pandemii ce ar afecta populaţia la nivel local, continental sau global, dar şi de pieţele de capital în general şi de piaţa pe care sunt tranzacţionate titlurile de stat respective. De exemplu, în decembrie 2019 sindromul respirator acut COVID-19 (cauzat de coronavirus) a generat numeroase victime în rândurile populaţiei din China şi s-a extins rapid, cauzând numeroase victime la nivel global şi pe alte continente, determinând o scădere bruscă a burselor de valori la nivel global, inclusiv BVB.
    Astfel de evenimente pot afecta starea economiei locale, dar şi preţul de tranzacţionare al titlurilor de stat. Preţul la care un deţinător de titluri de stat va putea vinde titlurile de stat înainte de scadenţă poate fi mai mic decât preţul de emisiune sau preţul de cumpărare plătit de deţinătorul de titluri de stat, fapt ce ar putea avea un efect negativ asupra randamentului investiţiei în titluri de stat.


    4. DESCRIEREA GENERALĂ A PROGRAMULUI
    Forma termenilor finali
    [Acesta este formularul Termenilor finali care urmează a fi completat pentru fiecare emisiune de titluri de stat care va fi emisă.]
    [Inseraţi data.]

    Termeni finali
    [Inseraţi denumirea emisiunii de titluri de stat relevantă.] („emisiunea“)
    emise în baza Programului de emisiune de titluri de stat FIDELIS al Ministerului Finanţelor Publice

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Perioada │[ ] - [ ] │
│ofertei: │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Preţ de │[ ]% din valoarea │
│emisiune: │nominală │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Data emisiunii:│[ ] │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ISIN: │[ ] │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cod CFI: │[ ] │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simbol: │[ ] │
└───────────────┴──────────────────────┘


    Notă importantă
    Aceşti Termeni finali trebuie citiţi împreună cu Prospectul întocmit în scopul Programului de emisiuni de titluri de stat FIDELIS („Programul“) de către Ministerul Finanţelor Publice („Emitentul“) („Prospectul“).
    Prezentul prospect şi orice modificări ale acestuia sunt disponibile:
    a) pe website-ul Emitentului - www.mfinante.ro;
    b) pe website-ul BVB - www.bvb.ro;
    c) pe website-ul BT Capital Partners - www.btcapitalpartners.ro;
    d) pe website-ul BCR - www.bcr.ro;
    e) pe website-ul BRD - www.brd.ro/mfp.


    Informaţii complete despre Emitent şi titlurile de stat sunt puse la dispoziţie în Prospect şi în aceşti termeni finali.

    Termeni şi condiţii
    Această parte a Termenilor finali va fi citită împreună cu termenii şi condiţiile titlurilor de stat prezentate în Prospect. Termenii care nu sunt definiţi în aceşti termeni finali vor avea înţelesul menţionat în Prospect, atunci când vor fi folosiţi în Termenii finali.
    Toate referinţele în această parte a Termenilor finali la secţiuni şi paragrafe sunt făcute la secţiunile şi paragrafele din Prospect.
    Prevederile Prospectului vor fi considerate completate cu informaţiile conţinute în aceşti termeni finali.

┌──────────────────────────────────────┐
│Valuta, denominare, forma şi natura │
│juridică │
├──────────────┬───────────────────────┤
│Valuta │Lei şi euro │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valoarea │ │
│nominală a │100 lei şi 100 euro │
│unui titlu de │ │
│stat │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │Depozitarul Central - │
│Sistemul de │S.A., bd. Carol I nr. │
│decontare │34-36, etajele 3, 8 şi │
│ │9, sector 2, cod poştal│
│ │020922, Bucureşti │
├──────────────┴───────────────────────┤
├──────────────┬───────────────────────┤
│Rata dobânzii │ │
│(rata │[•] la sută pe an │
│cuponului) │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Data începerii│ │
│acumulării │[•] │
│dobânzii │ │
│(cuponului) │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Perioada de │De la, inclusiv până │
│dobândă │la, inclusiv │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │[data] [data] │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Plata dobânzii│anuală │
│(cuponului) │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Data de │Data decontării │
│începere a │(emiterii), respectiv │
│acumulării │data astfel determinată│
│dobânzii │în Termenii finali ai │
│(cuponului) │fiecărei emisiuni │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Data de │[•] │
│înregistrare │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Datele de │ │
│plată a │[•] │
│dobânzii │ │
│(cuponului) │ │
├──────────────┴───────────────────────┤
│Rambursarea valorii nominale │
├──────────────┬───────────────────────┤
│Rambursare la │ │
│scadenţă (data│[●] │
│scadenţei) │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Agent de plată│ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Agent de plată│ │
│pentru │ │
│emisiunea în │ │
│lei (dobândă │ │
│şi valoare │ │
│nominală) │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Banca │Str. George Bariţiu nr.│
│Transilvania │8, Cluj-Napoca │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │Având în vedere faptul │
│ │că investitorii vor │
│ │putea dobândi şi │
│Plata │tranzacţiona titluri de│
│dobânzilor │stat denominate în euro│
│(cupoanelor) │doar prin intermediul │
│şi a │unor participanţi la │
│principalului │sistemul Depozitarului │
│pentru │Central, autorizaţi în │
│emisiunea │vederea accesării │
│denominată în │Platformei T2S, │
│euro │Emitentul va efectua │
│ │plăţile prin │
│ │intermediul │
│ │Depozitarului Central. │
├──────────────┴───────────────────────┤
│Legea aplicabilă şi jurisdicţia │
├──────────────┬───────────────────────┤
│Legea │Legea română │
│aplicabilă │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │Instanţele │
│Jurisdicţia │judecătoreşti din │
│ │România │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Admitere la │ │
│tranzacţionare│ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │Piaţa reglementată la │
│Listare │vedere administrată de │
│ │Bursa de Valori │
│ │Bucureşti - S.A. │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Data admiterii│ │
│/admiterilor │[•] │
│la │ │
│tranzacţionare│ │
├──────────────┴───────────────────────┤
│Termeni şi condiţii ale emisiunii │
├──────────────┬───────────────────────┤
│ │Subscrierile realizate │
│Revocarea │în conformitate cu │
│subscrierilor │termenii acestei oferte│
│ │sunt irevocabile. │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │Subscrierile realizate │
│Modificarea │în conformitate cu │
│subscrierilor │termenii acestei oferte│
│ │nu sunt modificabile. │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Data alocării │[•] │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Data │[•] │
│tranzacţiei │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Data │[•] │
│decontării │ │
└──────────────┴───────────────────────┘




    5. INFORMAŢII REFERITOARE LA PROGRAMUL DE EMISIUNI DE TITLURI DE STAT FIDELIS DESTINATE EXCLUSIV INVESTITORILOR PERSOANE FIZICE
    5.1. Aprobare. Utilizarea fondurilor
    Prospectul se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice. Fondurile obţinute de Emitent ca urmare a emisiunii de titluri de stat vor fi folosite pentru finanţarea deficitului bugetar, refinanţarea şi rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale.

    5.2. Tipul, clasa valorilor mobiliare şi detalii privind admiterea la tranzacţionare
    Titlurile de stat sunt titluri de creanţă negociabile care vor fi emise prin oferirea în România exclusiv persoanelor fizice rezidente şi nerezidente, cu excepţia persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani până la data închiderii ofertei inclusiv.
    Titlurile de stat sunt denominate în lei şi euro, având o valoare nominală de 100 lei fiecare şi, respectiv, 100 euro fiecare şi sunt emise cu dobândă fixă anuală. Emitentul va putea emite şi plasa titluri de stat în cadrul unor emisiuni distincte („emisiuni“ sau „emisiuni de titluri de stat“). Fiecare emisiune include titluri de stat care sunt identice în toate aspectele şi conferă deţinătorilor drepturi egale.
    Titlurile de stat vor fi admise de drept la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere administrată de BVB, sectorul „Titluri de credit“, categoria „Titluri de stat“. Codul ISIN, CFI şi simbolul de piaţă aferent titlurilor de stat vor fi definite în Termenii finali ai fiecărei emisiuni.

    5.3. Legea aplicabilă
    Titlurile de stat vor fi emise în conformitate cu legile din România, iar Termenii şi condiţiile lor vor fi guvernate de legile din România.

    5.4. Forma titlurilor de stat, dreptul de proprietate şi transfer
    Titlurile de stat vor fi nominative, denominate în lei şi euro, emise în formă dematerializată (prin înscriere în cont), fiecare având o valoare nominală de 100 lei şi, respectiv, 100 euro şi dau deţinătorilor drepturi egale.
    Titlurile de stat urmează a fi emise la data emisiunii, respectiv la data la care vor fi decontate tranzacţiile cu titlurile de stat din cadrul ofertei în sistemul de compensare şi decontare operat de Depozitarul Central (şi anume data decontării). Dreptul de proprietate asupra Titlurilor de stat va fi evidenţiat prin înscrierea în Registrul deţinătorilor de titluri de stat. Registrul deţinătorilor de titluri de stat este administrat de Depozitarul Central în baza unui contract de registru încheiat între Emitent şi Depozitarul Central.
    Anterior admiterii la tranzacţionare a titlurilor de stat pe piaţa reglementată la vedere administrată de BVB, titlurile de stat vor fi înregistrate la ASF şi la Depozitarul Central.
    Dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă conform legislaţiei aplicabile din România, reglementărilor BVB şi reglementărilor Depozitarului Central prin înregistrarea în Registrul deţinătorilor de titluri de stat administrat de Depozitarul Central.

    5.5. Drepturile aferente titlurilor de stat şi condiţiile de exercitare a acestor drepturi
    Deţinătorii de titluri de stat, înregistraţi la data de înregistrare în Registrul deţinătorilor de titluri de stat, dată care va fi determinată conform secţiunii 5.6 lit. d) („Data de înregistrare“), au dreptul la:
    1. rambursarea valorii nominale a titlurilor de stat la data scadenţei corespunzătoare numărului de titluri de stat deţinute la data de înregistrare; şi
    2. plata dobânzii aferente titlurilor de stat la fiecare dată de plată a dobânzii corespunzătoare numărului de titluri de stat deţinute la data de înregistrare.


    5.6. Plăţi în legătură cu titlurile de stat
    a) Rambursarea valorii nominale
    Rambursarea valorii nominale se va efectua la data de plată a valorii nominale, astfel cum este determinată în Termenii finali ai emisiunii, conform dispoziţiilor lit. c) „Modalitatea de plată“ de mai jos.

    b) Plata dobânzii
    Dobânda se va plăti la fiecare dată de plată a dobânzii, respectiv la datele astfel determinate în Termenii finali ai emisiunii, conform dispoziţiilor lit. c) „Modalitatea de plată“ de mai jos.

    c) Modalitatea de plată
    1. Pentru titlurile de stat denominate în lei
    Toate plăţile aferente titlurilor de stat denominate în lei vor fi efectuate de către Emitent printr-un agent de plată şi prin Depozitarul Central, conform legislaţiei în vigoare. Depozitarul Central şi Agentul de plată vor realiza, în numele Emitentului, plăţile aferente rambursării valorii nominale şi/sau dobânzii către deţinătorii de titluri de stat.
    Cu o zi lucrătoare înainte de data de plată a dobânzii şi, respectiv, a valorii nominale, Emitentul transferă către Depozitarul Central în contul pe numele său, deschis la Agentul de plată, sumele aferente evenimentului de plată.
    Rambursarea valorii nominale şi/sau plata dobânzii aferente titlurilor de stat se va face la data plăţii în lei, prin virament bancar într-un cont denominat în lei, deschis la o instituţie de credit, după cum urmează:
    (i) pentru deţinătorii care la data de înregistrare deţin titluri de stat în secţiunea II a Registrului în contul deschis la intermediarii la care îşi păstrează titlurile de stat denominate în lei, plata se va face prin transfer bancar în contul respectivului intermediar;
    (ii) pentru toţi ceilalţi deţinători de titluri de stat denominate în lei, care îşi păstrează titlurile de stat în contul individual deschis în secţiunea I a Registrului menţinut de Depozitarul Central, plăţile se vor face prin transfer bancar în contul bancar al deţinătorului menţionat în formularul de subscriere şi indicat Depozitarului Central de către membrul Sindicatului de Intermediere/intermediarul care a preluat şi validat subscrierea, conform regulilor Depozitarului Central şi acordului clientului obţinut în cadrul formularului de subscriere. Prin semnarea formularului de subscriere, deţinătorul de titluri de stat autorizează în mod expres şi irevocabil membrul Sindicatului de Intermediere/intermediarul prin care realizează subscrierea, în vederea transmiterii către Depozitarul Central a detaliilor contului său curent deschis la o instituţie de credit, precum şi a oricăror informaţii suplimentare solicitate în acest sens. În cazul în care deţinătorul de titluri de stat decide să închidă acest cont bancar înainte de maturitatea titlurilor de stat, acesta va informa în mod direct Depozitarul Central şi va indica un alt cont bancar pentru efectuarea plăţilor.
    Nici Emitentul şi nici Agentul de plată nu au nicio obligaţie de plată către un deţinător de titluri de stat până când detaliile necesare efectuării plăţii dobânzii sau a rambursării valorii nominale nu au fost furnizate Depozitarului Central, în conformitate cu Prospectul, şi nicio dobândă suplimentară şi/sau penalizatoare nu va fi datorată ca rezultat al oricărei întârzieri de plată cauzate de netransmiterea de către deţinătorul de titluri de stat a detaliilor de plată adecvate în cazul în care contul IBAN menţionat în formularul de subscriere şi transmis Depozitarului Central de către membrul Sindicatului de Intermediere/ intermediarul care a preluat şi validat subscrierea nu mai este activ/valid. Deţinătorii de titluri de stat au obligaţia de a se asigura că Depozitarul Central deţine toate detaliile necesare realizării plăţilor de dobândă şi/sau plăţilor aferente rambursării valorii nominale aferente titlurilor de stat, incluzând detaliile privind contul bancar în care urmează să se efectueze plata (respectiv contul bancar în format IBAN şi denumirea instituţiei de credit la care este deschis contul), împreună cu următoarele informaţii despre respectiva persoană: specificarea privind calitatea de persoană fizică sau persoană/entitate juridică, astfel:
    (i) în cazul persoanelor fizice - nume, prenume, cod numeric personal sau alt identificator în cazul persoanelor fizice nerezidente (dacă este cazul), cetăţenia, reşedinţa fiscală, seria şi numărul cărţii de identitate şi adresa de domiciliu; iar
    (ii) în cazul persoanelor/entităţilor juridice - denumirea, sediul social, codul unic de înregistrare sau codul fiscal, numărul de înregistrare la registrul comerţului sau în orice alt registru public de evidenţă a persoanelor/entităţilor juridice, dacă este cazul, reşedinţa fiscală.

    În cazul în care contul IBAN indicat în formularul de subscriere pentru plata dobânzii, respectiv rambursarea valorii nominale a titlurilor de stat este deschis la o altă bancă decât membrul Sindicatului de Intermediere care a preluat şi validat subscrierea şi acest cont bancar nu mai este valid/activ, este posibil ca din suma returnată, reprezentând dobândă/valoare nominală, să fie reţinut un comision de retur de către banca la care s-a transmis suma.
    Nicio plată de dobândă şi/sau rambursare de valoare nominală aferentă titlurilor de stat denominate în lei nu va fi efectuată în numerar, prin cec sau mandat poştal sau prin orice altă modalitate de plată, exceptând plata prin virament bancar în contul bancar denominat în lei deschis la o instituţie de credit, indicat de deţinătorul de titluri de stat în formularul de subscriere.
    Rambursarea, respectiv plata valorii nominale a titlurilor de stat, se face la data de plată a valorii nominale, aşa cum este determinată în Termenii finali ai emisiunii. Prin urmare, data de înregistrare şi termenul de plată pentru valoarea nominală a titlurilor de stat este aceeaşi ca şi pentru ultima plată de dobândă.


    2. Pentru titlurile de stat denominate în euro
    Plata valorii nominale şi/sau a dobânzii aferente titlurilor de stat denominate în euro se va face în euro, în contul membrului Sindicatului de Intermediere/intermediarului al cărui client este deţinătorul de titluri de stat la data de înregistrare, corespunzător deţinerilor de titluri de stat evidenţiate la data de înregistrare în conturile deschise de către membrii Sindicatului de Intermediere/intermediari, aceştia având obligaţia de a înregistra sumele aferente dobânzii datorate şi/sau valorii nominale în contul deţinătorului de titluri de stat din evidenţele proprii.
    Deţinătorii de titluri de stat care nu au un cont de investiţii financiare deschis la unul dintre membrii Sindicatului de Intermediere trebuie să se asigure că titlurile de stat denominate în euro deţinute sunt înregistrate în conturile de instrumente financiare ale intermediarilor deschise pe Platforma T2S în vederea efectuării plăţii sumelor aferente dobânzii datorate şi/sau valorii nominale, după caz.
    Emitentul şi Sindicatul de Intermediere nu au nicio obligaţie de plată către un deţinător de titluri de stat denominate în euro în cazul în care, ca urmare a acţiunii/inacţiunii deţinătorului de titluri de stat, titlurile de stat nu sunt înregistrate în conturile de instrumente financiare ale intermediarilor deschise pe Platforma T2S şi nicio dobândă suplimentară nu va fi plătită ca urmare a oricărei întârzieri la plată determinate de netransmiterea de către deţinătorul de titluri de stat denominate în euro a detaliilor de plată relevante.
    Nicio plată a dobânzii şi/sau a valorii nominale nu va fi efectuată în numerar, prin cec sau mandat poştal.
    Deţinătorii de titluri de stat denominate în euro nu au dreptul să pretindă emitentului şi Sindicatului de Intermediere nicio penalitate pentru întârzierea plăţii. Orice comisioane percepute de băncile care asigură intermedierea cu privire la plăţile efectuate ca urmare a deţinerii de titluri de stat denominate în euro vor fi suportate de către deţinătorii de titluri de stat.


    d) Data de înregistrare
    Plăţile aferente titlurilor de stat vor fi efectuate către deţinătorii de titluri de stat înscrişi în Registrul deţinătorilor de titluri de stat administrat de Depozitarul Central la data de înregistrare, iar toate plăţile valabil efectuate către aceştia la data de plată a dobânzii asociată, respectiv la data de plată a valorii nominale vor constitui o îndeplinire corespunzătoare a obligaţiilor Emitentului cu privire la respectivele plăţi.
    În consecinţă, orice persoană înregistrată ca deţinător de titluri de stat în Registrul deţinătorilor de titluri de stat între ziua lucrătoare imediat următoare datei de înregistrare relevante (inclusiv) şi data de plată a dobânzii aferente sau data scadenţei nu va fi îndreptăţită să primească o astfel de plată, chiar dacă persoana respectivă este înregistrată în Registrul deţinătorilor de titluri de stat ţinut de Depozitarul Central ca deţinător de titluri de stat la data de plată a dobânzii relevante sau la data scadenţei, după caz.
    Începând cu 15 zile lucrătoare înainte de data scadenţei fiecărei emisiuni, tranzacţionarea titlurilor de stat se va suspenda în vederea determinării deţinătorilor de titluri care vor încasa valoarea nominală la data de plată a respectivei emisiuni.

    e) Plăţi efectuate în zile lucrătoare
    În cazul în care data scadenţei sau o dată de plată a dobânzii (cuponului) nu este o zi lucrătoare sau o zi lucrătoare pentru plata dobânzii (cuponului) în cazul titlurilor de stat denominate în euro, atunci respectiva plată se va realiza în ziua lucrătoare sau ziua lucrătoare pentru plata dobânzii (cuponului) imediat următoare datei scadenţei sau datei de plată a dobânzii (cuponului), după caz, iar deţinătorul de titluri de stat nu va avea dreptul la o dobândă suplimentară şi/sau o dobândă penalizatoare sau la o altă plată pentru perioada dintre data iniţială a scadenţei pentru respectiva plată şi data plăţii efective.

    f) Agentul de plată pentru titlurile de stat denominate în lei
    Banca Transilvania - S.A., cu sediul în str. George Bariţiu nr. 8, Cluj-Napoca, va acţiona în calitate de agent de plată în legătură cu titlurile de stat denominate în lei şi va intermedia plata valorii nominale şi a dobânzii, după caz, către deţinătorii de titluri de stat, în baza instrucţiunilor primite de la Depozitarul Central, prin ordine de plata iniţiate de către acesta din contului dedicat.

    g) Impozitare
    Veniturile realizate de persoanele fizice rezidente din deţinerea şi tranzacţionarea titlurilor de stat nu sunt venituri impozabile, în conformitate cu prevederile art. 93 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
    Veniturile obţinute de nerezidenţii din România din dobânzile aferente titlurilor de stat şi din tranzacţionarea acestora sunt venituri scutite de impozit conform art. 229 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
    Veniturile realizate din deţinerea şi tranzacţionarea titlurilor de stat de către persoane juridice rezidente vor fi supuse impozitului pe profit, în conformitate cu prevederile Codului fiscal în vigoare la momentul respectiv.

    5.6.1. Rata dobânzii (Rata cuponului)
    Titlurile de stat sunt purtătoare de dobândă (cupon) la rata dobânzii (rata cuponului), începând cu, inclusiv, data începerii acumulării dobânzii (cuponului).

    5.6.2. Încetarea acumulării dobânzii (cuponului)
    Titlurile de stat vor înceta să mai fie purtătoare de dobândă (cupon) la, şi inclusiv, data scadenţei lor, aşa cum este determinată în Termenii finali ai fiecărei emisiuni.

    5.6.3. Data de plată a dobânzii (cuponului) şi a valorii nominale
    Dobânda aferentă oricărui titlu de stat se plăteşte anual la fiecare dată de plată a dobânzii (cuponului), iar rambursarea valorii nominale se va efectua la data de plată a valorii nominale, aşa cum aceste date sunt determinate în Termenii finali ai fiecărei emisiuni.

    5.6.4. Valoarea dobânzii (cuponului)
    Dobânda (cuponul) va fi calculată pe baza numărului efectiv de zile din perioada de dobândă relevantă şi pe baza numărului de zile din anul respectiv, utilizând următoarea formulă:
    D = (valoarea nominală x rata dobânzii (%) x număr zile acumulate)/număr zile an curent,
    unde:
    - D = valoarea Dobânzii pentru fiecare Dată de Plată a Dobânzii pentru un Titlu de stat;
    – Valoarea nominală = valoarea nominală a unui titlu de stat;
    – Rata dobânzii = astfel cum este determinată în Termenii finali ai fiecărei emisiuni;
    – Număr zile acumulate = numărul efectiv de zile din perioada de dobândă;
    – Număr zile an curent = numărul efectiv de zile din perioada de dobândă;
    – An curent = perioada de dobândă curentă.


    Valoarea rezultată a dobânzii calculată în baza formulei de mai sus va fi rotunjită în minus până la cea mai apropiată valoare de ban (respectiv 0,01 lei sau euro), valoarea egală sau mai mare decât 0,005 lei sau euro rotunjindu-se crescător până la 0,01 lei sau euro.
    Fiecare deţinător de titluri de stat va primi dobânda determinată conform formulei de mai sus înmulţită cu numărul de titluri de stat deţinute de respectiva persoană/entitate la data de înregistrare inclusă în perioada de dobândă pentru care se face plata.
    Dobânda totală plătită de Emitent la fiecare dată de plată a dobânzii va fi calculată conform formulei:
    Dobânda totală = D x numărul total de titluri de stat aflate în circulaţie

    5.6.5. Transferul titlurilor de stat şi al sumelor aferente în cazul decesului deţinătorului de titluri de stat
    În cazul decesului deţinătorului de titluri de stat, pentru transferul titlurilor de stat şi al sumelor de bani aferente acestora, moştenitorii se vor adresa:
    (i) intermediarului în contul căruia sunt evidenţiate deţinerile de titluri de stat ale titularului decedat cu documente doveditoare privind decesul. Intermediarul va efectua transferul titlurilor în secţiunea I a Depozitarului Central, urmând ca moştenitorii să se adreseze acestuia în vederea transferului;
    (ii) Depozitarului Central, dacă persoana decedată are deţinerile de titluri de stat evidenţiate în secţiunea I a Registrului Depozitarului Central.




    6. INFORMAŢII PRIVIND OFERTA
    6.1. Termenii şi condiţiile ofertei

┌──────────────┬───────────────────────┐
│Termenii │ │
│principali ai │ │
│ofertei │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Emitent │Ministerul Finanţelor │
│ │Publice │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │Titlurile de stat vor │
│ │fi oferite în România │
│ │exclusiv persoanelor │
│ │fizice rezidente şi │
│Tipul ofertei │nerezidente, cu │
│ │excepţia persoanelor │
│ │care nu au împlinit │
│ │vârsta de 18 ani până │
│ │la data închiderii │
│ │ofertei inclusiv. │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │Codul ISIN al │
│ │titlurilor de stat este│
│Codul ISIN │identificat în Termenii│
│ │finali ai fiecărei │
│ │emisiuni. │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │Titlurile de stat vor │
│Valuta │fi denominate în lei şi│
│ │euro. │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │BT Capital Partners │
│ │(lider al consorţiului │
│ │format din BT Capital │
│ │Partners şi Banca │
│ │Transilvania) - în │
│ │calitate de lead │
│ │manager al Sindicatului│
│Sindicatul de │de intermediere şi │
│intermediere │Intermediar, Banca │
│ │Transilvania - în │
│ │calitate de grup de │
│ │distribuţie, Banca │
│ │Comercială Română - în │
│ │calitate de intermediar│
│ │şi BRD - Groupe Société│
│ │Générale - S.A. - în │
│ │calitate de intermediar│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │Metoda celei mai bune │
│ │execuţii, respectiv │
│ │acea metodă de │
│ │intermediere prin care │
│ │Sindicatul de │
│ │Intermediere va depune │
│Metoda de │diligenţe pentru │
│intermediere │plasarea titlurilor de │
│ │stat fără a exista │
│ │nicio obligaţie a │
│ │Sindicatului de │
│ │Intermediere cu privire│
│ │la plasarea tuturor │
│ │titlurilor de stat │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Titlurile de │Emitentul intenţionează│
│stat oferite │să emită titluri de │
│ │stat în lei şi euro. │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valoarea │100 lei în cazul │
│nominală a │emisiunii în lei │
│unui titlu de │100 euro în cazul │
│stat │emisiunii în euro │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │100% din valoarea │
│ │nominală a unui titlu │
│ │de stat; subscriitorul │
│ │va plăti pentru fiecare│
│Preţul de │titlu de stat subscris │
│emisiune şi │suma de: │
│oferta │• 100 lei cu titlu de │
│ │preţ de emisiune pentru│
│ │tranşa în lei │
│ │• 100 euro cu titlu de │
│ │preţ de emisiune pentru│
│ │tranşa în euro │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Rata dobânzii │este determinată în │
│(rata │Termenii finali ai │
│cuponului) │fiecărei emisiuni │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Plata dobânzii│Anuală │
│(cuponului) │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │La data de plată a │
│Rambursare │valorii nominale aşa │
│valoare │cum este definită în │
│nominală │Termenii finali ai │
│ │fiecărei emisiuni │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Agent de plată│ │
│pentru │Banca Transilvania - │
│emisiunea în │S.A. │
│lei │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valoarea │Valoarea nominală │
│nominală │cumulată totală a │
│totală │titlurilor de stat │
│ │oferite în lei şi euro │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Data emiterii │Data decontării │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │Este determinată în │
│Data scadenţei│Termenii finali ai │
│ │fiecărei emisiuni. │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Perioada │Este determinată în │
│ofertei/ │Termenii finali ai │
│Perioada de │fiecărei emisiuni. │
│subscriere │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │Valoarea minimă a unei │
│ │subscrieri este de │
│ │5.000 lei şi, │
│ │respectiv, 1.000 euro, │
│ │reprezentând │
│ │contravaloarea unui │
│ │număr de minimum 50 de │
│ │titluri de stat │
│ │denominate în lei la │
│ │preţul de emisiune │
│ │pentru tranşa în lei │
│ │şi, respectiv, a unui │
│ │număr de minimum 10 │
│ │titluri de stat │
│ │denominate în euro la │
│ │preţul de emisiune │
│ │pentru tranşa în euro. │
│ │Subscrierea de │
│ │fracţiuni a numărului │
│ │minim de titluri de │
│ │stat ce pot fi │
│ │subscrise nu se acceptă│
│ │şi va atrage │
│ │invalidarea integrală a│
│ │subscrierii. │
│ │În cazul în care o │
│ │subscriere este pentru │
│ │mai puţin de 5.000 lei │
│Valoarea │aferentă titlurilor de │
│minimă a unei │stat denominate în lei │
│subscrieri │sau 1.000 euro pentru │
│ │titlurile de stat │
│ │denominate în euro: (i)│
│ │o astfel de subscriere │
│ │va fi invalidată şi │
│ │(ii) sumele achitate de│
│ │investitori vor fi │
│ │returnate acestora după│
│ │deducerea comisioanelor│
│ │bancare privind această│
│ │plată, în maximum 5 │
│ │zile lucrătoare de la │
│ │data decontării. Pentru│
│ │returnarea sumelor de │
│ │bani, comisioanele vor │
│ │fi suportate de │
│ │investitori, mai puţin │
│ │în cazul în care sumele│
│ │sunt returnate de BT │
│ │Capital Partners în │
│ │conturi deschise la BT │
│ │sau BRD în conturi │
│ │deschise la BRD. În │
│ │cazul BCR şi a │
│ │emisiunii în euro se │
│ │aplică prevederile din │
│ │contractele de servicii│
│ │de investiţii │
│ │financiare încheiate cu│
│ │investitorii. │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │Subscrierile realizate │
│Revocarea │în conformitate cu │
│subscrierilor │termenii acestei oferte│
│ │sunt irevocabile. │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │Subscrierile realizate │
│Modificarea │în conformitate cu │
│subscrierilor │termenii acestei oferte│
│ │nu sunt modificabile. │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │Este determinată în │
│Data alocării │Termenii finali ai │
│ │fiecărei emisiuni. │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │Prima zi lucrătoare │
│ │după data alocării, aşa│
│ │cum este determinată în│
│ │Termenii finali ai │
│ │fiecărei emisiuni, │
│Data │reprezentând ziua │
│tranzacţiei │lucrătoare în care sunt│
│ │încheiate în sistemul │
│ │de tranzacţionare al │
│ │BVB tranzacţiile de │
│ │cumpărare în piaţa │
│ │primară a titlurilor de│
│ │stat oferite. │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │A doua zi lucrătoare │
│ │după data tranzacţiei, │
│ │aşa cum este │
│ │determinată în Termenii│
│ │finali ai fiecărei │
│ │emisiuni, reprezentând │
│Data │ziua lucrătoare în care│
│decontării │se realizează │
│ │decontarea │
│ │tranzacţiilor încheiate│
│ │în cadrul ofertei prin │
│ │sistemul de compensare │
│ │şi decontare al │
│ │Depozitarului Central. │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Data de │Data decontării │
│începere a │(emiterii), respectiv │
│acumulării │data astfel determinată│
│dobânzii │în Termenii finali ai │
│ │fiecărei emisiuni. │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Decontarea │Prin Depozitarul │
│ │Central - S.A. │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │Titlurile de stat vor │
│ │fi admise de drept pe │
│Admiterea la │piaţa reglementată │
│tranzacţionare│administrată de BVB, │
│ │sectorul „Titluri de │
│ │credit“, categoria │
│ │„Titluri de Stat“. │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │Prima zi lucrătoare │
│Data admiterii│după data decontării, │
│la │respectiv data astfel │
│tranzacţionare│determinată în Termenii│
│ │finali ai fiecărei │
│ │emisiuni │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │Veniturile realizate de│
│ │persoanele fizice │
│ │rezidente din deţinerea│
│ │şi tranzacţionarea │
│ │titlurilor de stat nu │
│ │sunt venituri │
│ │impozabile, în │
│ │conformitate cu │
│ │prevederile art. 93 │
│ │alin. (1) lit. a) din │
│ │Legea nr. 227/2015 │
│ │privind Codul fiscal, │
│ │cu modificările şi │
│Tratament │completările │
│fiscal │ulterioare. │
│ │Veniturile obţinute de │
│ │nerezidenţi din România│
│ │din dobânzile aferente │
│ │titlurilor de stat şi │
│ │din tranzacţionarea │
│ │acestora sunt venituri │
│ │scutite de impozit │
│ │conform art. 229 alin. │
│ │(1) lit. a) din Legea │
│ │nr. 227/2015 privind │
│ │Codul fiscal, cu │
│ │modificările şi │
│ │completările │
│ │ulterioare. │
└──────────────┴───────────────────────┘



    6.2. Calendarul estimat şi procedura de subscriere
    Perioada ofertei va fi definită în Termenii finali ai fiecărei emisiuni.
    Subscrierile titlurilor de stat se pot realiza în timpul programului normal de lucru al intermediarilor, de luni până vineri inclusiv, pe parcursul perioadei ofertei, cu excepţia ultimei zile lucrătoare a perioadei ofertei, când subscrierile vor putea fi înregistrate până la ora 13,00, ora României. Investitorii ar trebui să ţină cont de faptul că transferul bancar ar putea dura 2-3 zile lucrătoare. După expirarea perioadei ofertei nu mai sunt acceptate subscrieri de la investitori.
    Subscrierile pentru emisiunea în lei se pot realiza prin intermediul:
    • BT Capital Partners, la sediul din str. Constantin Brâncuşi nr. 74-76, parter, Cluj-Napoca, şi prin orice unitate autorizată a BT Capital Partners;
    • Banca Transilvania - S.A., la sediul din str. George Bariţiu nr. 8, Cluj-Napoca, şi prin orice unitate bancară a BT, pentru persoane fizice rezidente;
    • BCR, la sediul din Calea Plevnei nr. 159, Business Garden Bucharest, clădirea A, etajul 6, sectorul 6, Bucureşti, şi prin orice unitate bancară a BCR menţionată pe website BCR la adresa https://www.bcr.ro/ro/retea-unitati1/unitati-atm şi vor putea fi efectuate numai în baza unui contract valid de servicii de investiţii financiare întocmit cu investitorii;
    • BRD:
    - la sediul din Turnul BRD, bd. Ion Mihalache nr. 1-7, sectorul 1, Bucureşti, şi prin orice unitate bancară a BRD menţionată pe website BRD la adresa https://www.brd.ro/agentii-si-atm-uri;
    – prin manifestarea intenţiei de subscriere în urma completării unui formular pe website BRD la adresa https://www.brd.ro/mfp, urmată de contactarea telefonică a persoanei interesate şi redirecţionarea sa în cea mai apropiată unitate BRD pentru subscriere;
    – telefonic, doar pentru investitorii care au încheiat cu BRD un contract valid de servicii de investiţii financiare sau un contract pentru tranzacţii cu titluri de stat şi obligaţiuni corporative şi documentaţia necesară pentru preluare ordine transmise prin mijloace de comunicare, în unităţile care dispun de infrastructura necesară;

    • la sediile autorizate ale oricărui participant eligibil (astfel cum acesta este definit mai jos).
    Subscrierile pentru emisiunea în euro se pot realiza numai în baza unui contract valid de servicii de investiţii financiare încheiat de investitori cu unul dintre membrii Sindicatului de Intermediere, respectiv BT Capital Partners, BCR, BRD sau cu participanţii eligibili care au semnat şi transmis către lead managerul Sindicatului de Intermediere Angajamentul privind respectarea condiţiilor de derulare a ofertei şi a prevederilor Prospectului de bază. În acest caz, subscrierea va fi realizată prin transmiterea unui ordin de cumpărare care să conţină informaţii referitoare la numărul de titluri subscrise, conform cu prevederile contractului de servicii de investiţii financiare şi prin mijloacele de comunicare prevăzute în acel contract.


    În cazul în care investitorii care intenţionează să subscrie în emisiunea denominată în euro nu deţin un astfel de contract valid de servicii de investiţii financiare, deschiderea conturilor de tranzacţionare se poate realiza la sediile menţionate mai jos:
    • BT Capital Partners, la sediul din str. Constantin Brâncuşi nr. 74-76, parter, Cluj-Napoca, şi prin orice unitate autorizată a BT Capital Partners sau online;
    • BCR, la sediul din Calea Plevnei nr. 159, Business Garden Bucharest, clădirea A, etajul 6, sectorul 6, Bucureşti, şi prin orice unitate bancară a BCR menţionată pe website BCR la adresa https://www.bcr.ro/ro/retea-unitati1/unitati-atm;
    • BRD, la sediul din Turnul BRD, bd. Ion Mihalache nr. 1-7, sectorul 1, Bucureşti, şi prin orice unitate bancară menţionată pe website BRD, la adresa https://www.brd.ro/agentii-si-atm-uri;
    • la sediile autorizate ale oricărui participant eligibil (astfel cum acesta este definit mai jos).

    "Participant eligibil" înseamnă orice intermediar autorizat de ASF (altul decât BT Capital Partners, BCR, BRD), care (i) a semnat Angajamentul privind respectarea condiţiilor de derulare a ofertei şi a prevederilor Prospectului de bază („Angajamentul“) şi (ii) a transmis Angajamentul la BT Capital Partners la următoarea adresă de corespondenţă:
    • BT Capital Partners - str. Constantin Brâncuşi nr. 74-76, Cluj-Napoca, e-mail: custodie@btcapitalpartners.ro

    Participanţii eligibili nu pot accepta, înregistra, procesa şi valida subscrierile înainte de semnarea şi transmiterea Angajamentului la BT Capital Partners. Fiecare participant eligibil trebuie să se asigure că sistemele sale interne îi permit să se conformeze cerinţelor prevăzute în prezentul prospect, inclusiv, însă fără a se limita la, cerinţele privind disponibilitatea fondurilor şi decontarea tranzacţiilor derulate în urma acceptării subscrierilor de către respectivul participant eligibil, condiţia de a fi participant înregistrat pe Platforma T2S, pentru a putea prelua subscrieri pentru titlurile de stat denominate în euro.
    Subscrierile efectuate de investitori vor fi înregistrate, pe parcursul perioadei ofertei, în sistemul BVB dedicat ofertelor pentru titluri de stat, de către membrii Sindicatului de Intermediere sau de către participantul eligibil care a primit şi validat respectiva subscriere.

    6.3. Condiţii generale
    Titlurile de stat vor fi oferite în România exclusiv persoanelor fizice rezidente şi nerezidente, cu excepţia persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani până la data închiderii ofertei inclusiv. În cazul emisiunilor în euro subscrierile pentru titlurile de stat vor putea fi efectuate numai în baza unui contract valid de servicii de investiţii financiare încheiat cu investitorii.
    Acest prospect nu reprezintă o ofertă sau o invitaţie făcută de către Emitent sau de Sindicatul de Intermediere sau în numele vreunuia dintre aceştia pentru a subscrie titluri de stat într-o jurisdicţie unde o astfel de ofertă sau invitaţie este neautorizată sau restricţionată în orice fel şi nu reprezintă nicio ofertă sau o invitaţie făcută unor investitori potenţiali care nu pot subscrie în condiţiile legii sau ale prezentului prospect. Orice investitor care decide să subscrie titluri de stat în cadrul acestei oferte este obligat să cunoască şi să respecte restricţiile şi limitările aplicabile acestei oferte, aşa cum sunt ele specificate în acest prospect şi în legislaţia aplicabilă.
    În luarea deciziei de a investi în titluri de stat, investitorilor li se recomandă să se bazeze pe propria evaluare a termenilor şi condiţiilor ofertei, inclusiv a oricăror beneficii şi riscuri aferente acesteia. Fiecare subscriitor al titlurilor de stat trebuie să respecte toate normele juridice în vigoare, precum şi dispoziţiile acestui prospect. Emitentul şi Sindicatul de Intermediere nu vor fi responsabili în niciun fel pentru încălcarea de către investitori a normelor juridice aplicabile şi/sau a prevederilor acestui prospect.
    Fiecărui investitor i se recomandă să se consulte cu consultanţii săi juridici, financiari, fiscali sau orice alt fel de consultanţi şi cu contabili şi alţi experţi în chestiuni legale, fiscale, de administrare a afacerilor sau financiare sau în orice chestiune referitoare la subscrierea, cumpărarea, deţinerea sau transferul titlurilor de stat, Emitentul şi Sindicatul de Intermediere, refuzând orice responsabilitate în legătură cu astfel de aspecte.

    6.4. Procedura de subscriere
    Prin subscrierea titlurilor de stat, fiecare investitor confirmă că a citit acest prospect, că a acceptat termenii şi condiţiile prevăzute în acest prospect şi în Termenii finali şi că a efectuat subscrierea în conformitate cu termenii incluşi în acest prospect şi în Termenii finali. Semnarea formularului de subscriere în cazul subscrierii de titluri de stat în lei de către investitorii care nu au încheiat un contract valid de servicii de investiţii financiare reprezintă acceptarea necondiţionată a termenilor şi condiţiilor acestei oferte şi a Prospectului în integralitatea acestuia.
    Persoanele care subscriu şi plătesc prin intermediul oricărui membru al Sindicatului de Intermediere nu vor plăti niciun comision pentru transferul în contul colector. Investitorii pot efectua subscrieri multiple prin intermediul oricărui membru al Sindicatului de Intermediere sau participant eligibil. În cazul emisiunilor în euro, subscrierile vor putea fi efectuate numai în baza unui contract valid de servicii de investiţii financiare încheiat cu investitorii.
    Nu va fi perceput niciun comision de subscriere în legătură cu subscrierile realizate de investitori. În momentul subscrierii, investitorii trebuie să menţioneze un cont bancar pentru plăţi ulterioare denominat în lei deschis la o instituţie de credit.
    Subscrierea pentru emisiunile în lei se va putea realiza:
    - fie în baza unui contract valid de servicii de investiţii financiare încheiat de investitori cu unul din membrii Sindicatului de Intermediere sau participanţii eligibili;
    – prin intermediul unităţilor BT Capital Partners şi Banca Transilvania - S.A. pentru persoane fizice rezidente, prin virament bancar dintr-un cont bancar deschis la o instituţie de credit, prin prezentarea la oricare dintre sediile grupului de distribuţie mai sus menţionate, prin furnizarea tuturor documentelor cerute în secţiunea 6.5 („Documentele necesare subscrierii“). În plus, toţi subscriitorii trebuie să depună, împreună cu formularul de subscriere, dovada de plată a titlurilor de stat;
    – prin intermediul unităţilor BRD, exclusiv pentru clienţii BRD, prin debitarea automată a contului curent al investitorului deschis la BRD cu contravaloarea titlurilor de stat subscrise, prin prezentarea la oricare dintre sediile BRD mai sus menţionate şi în baza furnizării tuturor documentelor cerute în secţiunea 6.5 („Documentele necesare subscrierii“).

    În cazul în care persoanele care subscriu nu deţin un cont bancar, intermediarul sau grupul de distribuţie prin care se realizează subscrierea va deschide pe numele subscriitorului un cont curent aferent operaţiunii.
    a) Subscrierile în lei şi euro realizate de către investitorii care au un contract valid de servicii de investiţii financiare semnat cu unul dintre membrii Sindicatului de Intermediere sau cu un participant eligibil
    Pe durata perioadei ofertei, Sindicatul de Intermediere sau participantul eligibil va accepta subscrierile în conformitate cu reglementările interne referitoare la acceptare, validare şi transmitere spre executare a ordinelor de subscriere, precum şi cu normele referitoare la managementul riscului de decontare şi cerinţele incluse în acest prospect.

    b) Subscrierile realizate în lei de către investitorii care nu au un contract valid de servicii de investiţii financiare semnat cu unul dintre membrii Sindicatului de Intermediere
    Pentru emisiunile în lei, pe durata perioadei ofertei, membrii Sindicatului de Intermediere (BT Capital Partners, Banca Transilvania - S.A. pentru persoane fizice rezidente şi BRD) vor recepţiona formularele de subscriere şi vor procesa, valida şi înregistra, în cel mai scurt timp posibil, toate subscrierile valide recepţionate. În cazul BCR şi a altor participanţi eligibili, subscrierile vor putea fi efectuate numai în baza unui contract valid de servicii de investiţii financiare întocmit cu investitorii. Validarea subscrierilor se va face numai la recepţionarea sumelor în oricare din conturile colectoare ale membrilor Sindicatului de Intermediere sau în contul participantului eligibil, până cel mai târziu in ultima zi lucrătoare a perioadei ofertei.
    Pentru emisiunile în euro subscrierile se vor putea realiza numai în baza unui contract valid de servicii de investiţii financiare încheiat cu investitorii de către unul din membrii Sindicatului de Intermediere sau participant eligibil.



    6.5. Documentele necesare subscrierii
    a) Subscrierile în lei şi euro realizate de către investitorii care au un contract valid de servicii de investiţii financiare semnat cu unul dintre membrii Sindicatului de Intermediere sau cu un participant eligibil
    În acest caz, subscrierea va fi realizată prin transmiterea unui ordin de cumpărare, conform cu prevederile contractului de servicii de investiţii financiare şi prin mijloacele de comunicare prevăzute în acel contract, care să conţină informaţii referitoare la numărul de titluri subscrise.

    b) Subscrierile realizate în lei de către investitorii care nu au un contract valid de servicii de investiţii financiare semnat cu unul dintre membrii Sindicatului de Intermediere
    În acest caz, investitorii vor avea în vedere următoarele, la momentul subscrierii:
    - semnarea formularului de subscriere (în două exemplare originale, unul pentru membrul Sindicatului de Intermediere şi unul pentru subscriitor);
    – în cazul subscriitorilor care subscriu prin intermediul BT Capital Partners şi Banca Transilvania - S.A., vor depune dovada de plată a titlurilor de stat subscrise. Pentru cazul în care la momentul depunerii formularului de subscriere sumele nu se regăsesc în contul colector se va ataşa un document care atestă transferul în contul colector aferent. În cazul subscriitorilor care subscriu prin BRD, plăţile în contul colector se vor realiza prin debitarea directă a contului curent al clientului, deschis la BRD;
    – prezentarea următoarelor documente de subscriere, menţionate mai jos:
    • pentru persoanele fizice rezidente/nerezidente care subscriu în nume propriu:
    - document de identitate (carte de identitate, paşaport împreuna cu permisul de rezidenţă/permisul de conducere/alt document oficial de identitate care să conţină adresa) (în original pentru verificare şi o copie a acesteia/acestuia);
    – extras de cont care să ateste că subscriitorul este titularul IBAN-ului pentru plăţi ulterioare indicat în formularul de subscriere, cu excepţia cazurilor în care acest IBAN este deschis la instituţia de credit care a preluat subscrierea;

    • pentru persoanele fizice rezidente care subscriu în numele altei persoane fizice rezidente/nerezidente:
    - document de identitate (carte de identitate, paşaport împreună cu permisul de rezidenţă/permisul de conducere/alt document oficial de identitate care să conţină adresa) al reprezentantului (în original pentru verificare şi o copie a acesteia/acestuia) şi documentul de identitate (carte de identitate, paşaport împreună cu permisul de rezidenţă/permisul de conducere/alt document oficial de identitate care să conţină adresa) (în copie) al persoanei reprezentate;
    – împuternicirea, autentificată de un notar public, prin care se autorizează reprezentantul să acţioneze în numele persoanei fizice rezidente/nerezidente (în original), având menţionată expres posibilitatea de a subscrie în cadrul unei oferte şi de a putea ordona plata din disponibilul mandantului/investitorului (împuternicire cel puţin punctuală/per operaţiune pe cont pentru a putea ordona si mandatul de debitare directă de pe contul mandantului/investitorului);
    – extras de cont care să ateste că subscriitorul este titularul IBAN-ului pentru plăţi ulterioare indicat în Formularul de subscriere, cu excepţia cazurilor în care acest IBAN este deschis la instituţia de credit care a preluat subscrierea;

    • pentru persoanele fizice rezidente/nerezidente incapabile (fără discernământ) sau aflate sub curatelă:
    - document de identitate (carte de identitate, paşaport împreună cu permisul de rezidenţă/permisul de conducere/alt document oficial de identitate care să conţină adresa) al reprezentantului (în original pentru verificare şi o copie a acesteia/acestuia) şi documentul de identitate (carte de identitate, paşaport împreună cu permisul de rezidenţă/permisul de conducere/alt document oficial de identitate care să conţină adresa) (în copie) al persoanei reprezentate;
    – actul juridic care stabileşte curatela sau, după caz, documentul care stabileşte curatela (în original pentru verificare şi o copie a acestuia);
    – extras de cont care să ateste că subscriitorul este titularul IBAN-ului pentru plăţi ulterioare indicat în Formularul de subscriere, cu excepţia cazurilor în care acest IBAN este deschis la instituţia de credit care a preluat subscrierea;

    • pentru persoanele fizice rezidente/nerezidente care sunt reprezentate de o societate de administrare investiţii în baza unui contract de administrare de portofoliu:
    - document de identitate (carte de identitate, paşaport împreună cu permisul de rezidenţă/permisul de conducere/alt document oficial de identitate care să conţină adresa) (în copie) al persoanei reprezentate;
    – mandat de reprezentare/contract de administrare (original şi copie);
    – extras de cont care să ateste că subscriitorul este titularul IBAN-ului pentru plăţi ulterioare indicat în formularul de subscriere, cu excepţia cazurilor în care acest IBAN este deschis la instituţia de credit care a preluat subscrierea;

    • pentru societatea de administrare investiţii care subscrie în numele persoanelor fizice:
    - certificat de înregistrare emis de Oficiul Registrului Comerţului (copie);
    – act constitutiv actualizat (copie conformă cu originalul certificată de reprezentantul legal al persoanei juridice);
    – certificat constatator privind situaţia actuală a persoanei juridice emis de oficiul registrului comerţului (emis cu cel mult 30 de zile lucrătoare înainte de data subscrierii);
    – procură/mandat în original pentru persoana care semnează formularul de subscriere şi pentru a putea ordona plata din disponibilul mandantului/investitorului (împuternicire cel puţin punctuală/per operaţiune pe cont pentru a putea ordona, şi mandatul de debitare directa de pe contul mandantului/investitorului), acordată conform prevederilor actului constitutiv, sau o dovadă că persoana respectivă reprezintă în mod legal entitatea care subscrie, cu drept individual de reprezentare (în cazul în care societatea este reprezentată în mod colectiv de două sau mai multe persoane care sunt toate prezente la semnarea formularului de subscriere, o astfel de dovadă va fi prezentată pentru toate aceste persoane) (procura în original şi orice alte documente conforme cu originalul certificate de reprezentantul legal al persoanei juridice); carte/buletin de identitate (în original şi copie) al persoanei care subscrie în numele clienţilor societăţii de administrare.



    Entitatea prin care un investitor subscrie are dreptul să solicite orice documente suplimentare în scopul îndeplinirii obligaţiilor sale de respectare a regulilor „de cunoaştere a clientelei“, conform normelor şi procedurilor sale interne de identificare a clienţilor, precum şi efectuarea oricăror analize sau verificări necesare pentru determinarea profilului investiţional al clientului, conform prevederilor MiFID II şi legislaţiei naţionale relevante.
    Documentele într-o altă limbă decât limba română şi/sau limba engleză depuse de un investitor vor fi însoţite de o traducere legalizată a acestora în limba română.


    6.6. Revocarea subscrierilor
    Subscrierile realizate în conformitate cu acest prospect sunt irevocabile pe toată perioada ofertei.

    6.7. Rambursări
    Investitorilor le vor fi returnate sumele plătite în contul subscrierilor invalidate/anulate.
    În acest caz, plata va fi efectuată în termen de cinci zile lucrătoare de la data decontării. Plăţile aferente subscrierilor invalidate/anulate vor fi efectuate prin transfer bancar în conturile bancare ale investitorilor, conform prevederilor formularului de subscriere. În cazul subscrierilor realizate prin BRD şi invalidate, sumele plătite se vor returna în contul din care s-a efectuat prelevarea/plata.
    Toate comisioanele legate de plăţile făcute către investitori în oricare dintre cazurile prezentate mai sus vor fi suportate de investitori, mai puţin în cazul în care sumele sunt returnate de BT Capital Partners în conturi deschise la BT sau BRD în conturi deschise la BRD. În cazul investitorilor cu contracte valide de servicii de investiţii financiare, atât în cazul emisiunilor în lei, cât şi în euro, se aplică prevederile din contractul de servicii de investiţii financiare întocmit cu investitorii.
    Titlurile de stat pot fi tranzacţionate doar după admiterea la tranzacţionare pe piaţa reglementată administrată de BVB.

    6.8. Subscriere minimă
    Valoarea minimă a unei subscrieri este de 5.000 lei pentru emisiunile în lei şi 1.000 euro pentru emisiunile în euro, reprezentând preţul de emisiune a minimum 50 titluri de stat în lei şi preţul de emisiune a minim 10 titluri de stat în euro. Subscrierea de fracţiuni a numărului minim de titluri de stat ce pot fi subscrise nu este acceptată. Investitorii pot efectua subscrieri multiple prin intermediul oricărui intermediar sau participant eligibil.

    6.9. Metoda şi calendarul pentru plata şi livrarea titlurilor de stat
    6.9.1. Plata titlurilor de stat
    Plata titlurilor de stat subscrise prin oricare membru al Sindicatului de Intermediere va fi făcută prin virament bancar/prelevare automată în contul colector deschis la respectivul intermediar.
    Conturile colectoare pentru subscrierile titlurilor de stat oferite sunt următoarele:
    • pentru subscrierile de titluri de stat în lei prin BT& BT Capital Partners - contul bancar cu IBAN RO73BTRL0130120292569000 deschis la BT, beneficiar BT Capital Partners;
    • pentru subscrierile de titluri de stat în lei prin BRD - contul bancar cu IBAN RO67BRDE427SV00060054270 deschis la BRD, beneficiar BRD - BPF.

    Plata titlurilor de stat subscrise prin BCR se va face conform prevederilor contractului de investiţii financiare.
    Subscrierile prin participanţii eligibili se vor face conform politicii acestora de preluare şi executare a ordinelor de cumpărare.
    Aceste conturi colectoare sunt conturi bancare nepurtătoare de dobândă, iar pentru operaţiunile realizate în aceste conturi bancare nu se percepe niciun fel de comision.
    Cu excepţia subscrierilor efectuate în baza unui contract valid de servicii de investiţii financiare întocmit cu investitorii, fiecare ordin de plată corespunde unei subscrieri şi, prin urmare, nu este permisă cumularea mai multor ordine de plată pentru o singură subscriere. De asemenea, nu este permisă depunerea unui ordin de plată pentru mai multe subscrieri. În cazul în care o subscriere a fost anulată, suma depusă pentru subscrierea respectivă poate fi folosită pentru o nouă subscriere.
    Preţul de emisiune pentru titlurile de stat subscrise va fi plătit net de orice comisioane bancare. Investitorii trebuie să ia în considerare comisioanele bancare aplicabile transferurilor bancare (mai puţin în cazul în care sumele sunt returnate de BT Capital Partners în conturi deschise la BT sau BRD în conturi deschise la BRD), durata de timp necesară pentru realizarea transferurilor bancare, precum şi prevederile din contractele de servicii de investiţii financiare încheiate cu investitorii (dacă este cazul). Persoanele care subscriu şi plătesc prin intermediul oricărui membru al Sindicatului de Intermediere nu vor plăti niciun comision pentru transferul/prelevarea automată în conturile colectoare şi nici pentru deschiderea de conturi curente în vederea subscrierii prin intermediul membrilor Sindicatului de Intermediere.

    6.9.2. Procedura de validare a subscrierilor
    În cazul investitorilor care au un contract valid de servicii de investiţii financiare încheiat cu unul dintre membrii Sindicatului de Intermediere sau cu un participant eligibil, subscrierile vor fi acceptate în conformitate cu reglementările interne referitoare la acceptarea, validarea şi transmiterea pentru executare a ordinelor, precum şi în concordanţă cu reglementările privind managementul riscului de decontare stabilite de către
    intermediarul respectiv. În cazul BCR, subscrierile vor fi făcute numai în baza unui ordin de cumpărare, emis în baza unui contract valid de servicii de investiţii financiare.
    Orice subscriere este considerată validă la momentul înregistrării sumelor de bani corespunzătoare în contul colector sau în contul participantului eligibil, dar nu mai târziu de ultima zi lucrătoare a perioadei ofertei. În cazul BCR, ordinele vor putea fi plasate cu condiţia ca sumele aferente ordinului să existe deja în contul curent al clientului sau în contul de tranzacţionare, în funcţie de fluxul prin care se plasează ordinul.
    În cazul emisiunilor în lei, pentru investitorii care nu au încheiate contracte valide de servicii de investiţii financiare cu membrii Sindicatului de Intermediere BT Capital Partners/Banca Transilvania - S.A. ca grup de distribuţie şi BRD, exceptând clienţii care subscriu prin BCR, subscrierile vor fi acceptate numai cu condiţia semnării formularului de subscriere, a prezentării, la momentul realizării subscrierii, a documentelor specificate în secţiunea 6.5 („Documentele necesare subscrierii“) şi asigurării plăţii contravalorii titlurilor subscrise. Investitorii ar trebui să ţină cont de faptul că transferul bancar ar putea dura 2-3 zile lucrătoare.
    În cazul subscrierilor realizate prin BT Capital Partners sau Banca Transilvania - S.A., dacă sumele de bani aferente subscrierii depuse/transferate de investitori au o valoare mai mare decât suma obţinută prin înmulţirea numărului de titluri de stat subscrise cu preţul de emisiune, subscrierea va fi validată pentru numărul de titluri de stat specificate în formularul de subscriere şi diferenţa va fi returnată de către Intermediar investitorilor în termen de cinci zile lucrătoare de la data decontării, prin transfer bancar, în conturile menţionate de investitori în formularul de subscriere. Aceste sume nu vor fi purtătoare de dobândă. De asemenea, nu se vor cumula sumele depuse pentru subscrieri făcute în cazul unor scadenţe diferite. Dacă sumele de bani aferente subscrierii depuse/transferate de investitori au o valoare mai mică decât suma obţinută prin înmulţirea numărului de titluri de stat subscrise cu preţul de emisiune, subscrierea va fi invalidată. Suma de bani depusă în contul colector va fi returnată de către intermediar investitorilor în termen de cinci zile lucrătoare de la data decontării, prin transfer bancar, în conturile menţionate de investitori în formularul de subscriere. Aceste sume nu vor fi purtătoare de dobândă. Pentru a putea face o nouă subscriere, dacă subscriitorul doreşte acest lucru, subscriitorul trebuie să aibă suma necesară subscrierii în contul curent.
    În cazul subscrierilor realizate prin BRD, plata titlurilor de stat subscrise se va efectua prin debitare automată a contului curent al subscriitorului deschis la BRD, în aceeaşi zi în care a fost înregistrat formularul de subscriere. Dacă sumele de bani existente în contul curent al subscriitorului pe perioada ofertei au o valoare mai mică decât suma obţinută prin înmulţirea numărului de titluri de stat subscrise cu preţul de emisiune, prelevarea automată în contul colector nu va putea fi realizată, astfel ca subscrierea va fi invalidată. Pentru ca subscrierea sa fie validă, subscriitorul trebuie să aibă disponibilă suma necesară subscrierii în contul curent deschis la BRD în timp util, astfel încât contul colector să fie creditat prin prelevare automată cel târziu în ultima zi lucrătoare din perioada ofertei.
    În cazul emisiunilor în euro, cât şi a celor în lei pentru investitorii cu contracte valide de servicii de investiţii financiare, subscrierile se vor putea realiza şi valida în baza şi conform prevederilor contractului valid de servicii de investiţii financiare încheiat cu investitorii de către unul din membrii Sindicatului de Intermediere sau participant eligibil.
    Nici Sindicatul de Intermediere şi nici Emitentul nu vor fi răspunzători în cazul în care, din motive care nu se află sub controlul acestora, contul colector/contul Participantului Eligibil nu este efectiv creditat cu sumele reprezentând valoarea subscrierilor până inclusiv în ultima zi lucrătoare a perioadei ofertei.
    În urma validării subscrierilor, membrii Sindicatului de Intermediere sau participanţii eligibili vor înregistra ordinele corespunzătoare în sistemul de tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti. Nivelul subscrierilor în cadrul ofertei va fi disponibil în sistemul de tranzacţionare administrat de BVB. Oferta va avea loc prin sistemul de tranzacţionare al BVB - Secţiunea de oferte pentru titluri de stat. Executarea şi decontarea tranzacţiilor se vor realiza în conformitate cu procedurile BVB, precum şi cu cele ale Depozitarului Central aplicabile ofertei. Subscrierile care nu sunt validate nu vor fi înregistrate în sistemul BVB şi nu vor fi luate în considerare în procesul de alocare şi sumele plătite de către investitorii ale căror subscrieri nu au fost validate vor fi transferate către respectivii investitori în termen de cinci zile lucrătoare de la data decontării prin transfer bancar în conturile investitorilor, conform prevederilor formularul de subscriere sau al contractului de investiţii financiare. Aceste sume nu sunt purtătoare de dobândă. În cazul subscrierilor realizate prin BRD şi invalidate, sumele plătite se vor returna în contul din care s-a efectuat prelevarea/plata.
    Toate comisioanele legate de transferul bancar către investitori vor fi suportate de către investitori, mai puţin în cazul în care transferul se face de către oricare dintre membrii Sindicatului de Intermediere într-un cont al investitorului deschis la respectivul membru.


    6.10. Alocarea şi decontarea titlurilor de stat
    6.10.1. Metoda de alocare
    Alocarea titlurilor de stat subscrise în cadrul ofertei se va efectua la data alocării aşa cum este definită în termenii finali ai fiecărei emisiuni. Numărul final de titluri de stat oferite va fi stabilit la data alocării de către emitent cu consultarea Sindicatului de Intermediere.
    Ordinele aferente subscrierilor alocate investitorilor pe baza subscrierilor validate de membrii Sindicatului de Intermediere/ participanţi eligibili vor fi înregistrate în sistemul de tranzacţionare al BVB dedicat ofertelor publice (titluri de stat). Alocarea titlurilor de stat efectuată de Sindicatul de Intermediere împreună cu Emitentul este obligatorie şi este angajantă pentru investitori.
    La data alocării, BT Capital Partners în calitate de Lead Manager al Sindicatului de Intermediere va publica indicele de alocare pe website-ul BVB, www.bvb.ro.
    Alocarea titlurilor de stat va fi realizată la data alocării, iar tranzacţiile vor fi încheiate la data tranzacţiei.
    Titlurile de stat alocate investitorilor vor fi transferate automat în secţiunea I a Registrului Depozitarului Central după data decontării, dar nu mai târziu de cinci zile lucrătoare, cu excepţia titlurilor de stat alocate acelor investitori care au încheiat un contract de servicii de investiţii financiare valabil cu unul dintre membrii Sindicatului de Intermediere sau Participantul Eligibil prin intermediul căruia au subscris în cadrul ofertei, caz în care rămân în contul investitorului deschis la membrul Sindicatului de Intermediere sau participantul eligibil respectiv.

    6.10.2. Tranzacţia şi Decontarea titlurilor de stat Alocate
    Ordinele care corespund subscrierilor valide pentru titlurile de stat oferite realizate de investitori sunt introduse de către Sindicatul de Intermediere şi participanţii eligibili în segmentul relevant al pieţei ofertelor publice din cadrul BVB pe perioada ofertei, în timpul şedinţei de tranzacţionare, iar pentru ordinele introduse în ultima zi a perioadei de ofertă, acestea vor fi introduse până la finalul şedinţei de tranzacţionare din ziua respectivă.
    La data tranzacţiei, membrii Sindicatului de Intermediere vor înregistra tranzacţiile corespunzător cu titlurile de stat alocate prin sistemul de tranzacţionare al BVB. Decontarea va fi făcută utilizând sistemul de compensare-decontare al Depozitarului Central. Decontarea se va realiza la data decontării, respectiv în termen de două zile lucrătoare de la data tranzacţiei.
    În termen de o zi lucrătoare de la data tranzacţiei, fiecare dintre membrii Sindicatului de Intermediere sau participantul eligibil va transmite către toţi deţinătorii de titluri de stat confirmările de tranzacţie incluzând numărul de titluri de stat alocate, la adresa de contact menţionată în formularul de subscriere/contractul de servicii de investiţii financiare, prin email/poştă.
    Acolo unde este cazul, orice diferenţă între suma subscrisă şi preţul de emisiune al titlurilor de stat alocate va fi transferată către cei care au subscris în termen de cinci zile lucrătoare de la data decontării, în conturile bancare ale subscriitorilor conform prevederilor formularului de subscriere.
    Toate comisioanele legate de transferul bancar către investitori vor fi suportate de către investitori, mai puţin în cazul în care transferul se face de către oricare dintre membrii Sindicatului de Intermediere într-un cont al investitorului deschis la respectivul membru.
    Sumele achitate de investitori în contul colector, reprezentând valoarea totală de subscriere a titlurilor de stat subscrise, nu vor fi purtătoare de dobândă.

    6.10.3. Notificarea alocărilor
    BT Capital Partners va transmite către BVB un anunţ cu privire la valoarea indicelui de alocare şi valoarea finală a Emisiunii, care va fi transmis ulterior de către BVB către participanţii la piaţă, pe cale electronică, prin sistemele de comunicare ale acestuia, precum şi către ASF.
    Ulterior datei tranzacţiei, investitorii vor primi confirmarea tranzacţiei în maximum o zi lucrătoare de la data tranzacţiei, prin mijloacele de comunicare utilizate de aceştia, după caz (de exemplu telefon, comunicare electronică, poştă).


    6.11. Publicarea rezultatelor ofertei
    Rezultatele ofertei vor fi notificate către ASF în termen de cinci zile lucrătoare de la închiderea ofertei şi vor fi comunicate şi către BVB.

    6.12. Costuri suplimentare la subscriere
    Persoanele care subscriu şi plătesc prin intermediul oricărui membru al Sindicatului de Intermediere nu vor avea de plătit niciun comision pentru transferul/prelevarea automată în contul colector şi nici în cazul deschiderii unui cont bancar curent în vederea subscrierii în cadrul ofertei. Investitorii nu vor plăti niciun comision de piaţă sau de intermediere în legătură cu subscrierea de către aceştia a titlurilor de stat.

    6.13. Metoda de intermediere
    Metoda de intermediere este metoda celei mai bune execuţii, ceea ce implică luarea măsurilor pe care Sindicatul de Intermediere le consideră necesare şi oportune pentru obţinerea celor mai bune rezultate cu privire la plasarea titlurilor de stat fără însă a însemna că Sindicatul de Intermediere îşi asumă sau garantează în vreun fel faptul că va plasa oricare sau toate titlurile de stat sau că oferă orice declaraţie sau garanţie cu privire la succesul ofertei.

    6.14. Ratingul emisiunii
    Nu a fost făcută nicio solicitare privind obţinerea unui rating al titlurilor de stat.

    6.15. Utilizarea fondurilor obţinute în urma derulării ofertei
    Emitentul va utiliza fondurile obţinute în urma derulării ofertei pentru finanţarea deficitului bugetar, refinanţarea şi rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale.


    7. ADMITEREA LA TRANZACŢIONARE
    7.1. Admiterea titlurilor de stat la tranzacţionare şi procedurile aferente tranzacţionării
    Titlurile de stat vor fi admise de drept la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere administrată de BVB, sectorul „Titluri de credit“, categoria „Titluri de stat“, în conformitate cu dispoziţiile art. 102 din Regulamentul ASF nr. 5/2018, cu modificările şi completările ulterioare. Piaţa reglementată a BVB este o piaţă reglementată conform prevederilor art. 4 pct. 21 din Directiva MiFID II.
    Odată admise la tranzacţionare, titlurile de stat vor fi tranzacţionate. Codul ISIN, CFI şi simbolul de piaţă sunt definite în Termenii finali ai fiecărei emisiuni.
    Data începerii tranzacţionării titlurilor de stat va fi prima zi lucrătoare după data decontării şi va fi făcută publică printr-un comunicat publicat de Bursa de Valori Bucureşti şi de emitent.

    7.2. Furnizori de lichiditate
    Emitentul a desemnat membrii Sindicatului de Intermediere să asigure lichiditatea titlurilor de stat pe piaţa secundară. Ulterior admiterii la tranzacţionare a titlurilor de stat, fiecare membru al Sindicatului de Intermediere va publica cotaţii zilnice ferme de cumpărare prin intermediul BVB.
    Comisionul perceput de membrii Sindicatului de Intermediere pentru vânzarea sau cumpărarea acestor Titluri de stat pe piaţa Secundară administrată de BVB este de maxim 0,05%, în timp ce ceilalţi intermediari vor aplica propria politică de comisionare.

    7.3. Vânzarea/cumpărarea titlurilor de stat înainte de scadenţă
    Piaţa secundară este piaţa pe care investitorii vor avea posibilitatea să cumpere şi să vândă titlurile de stat emise de către Ministerul Finanţelor Publice înainte de scadenţă. Cumpărarea şi vânzarea titlurilor de stat admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată administrată de BVB se realizează prin intermediul societăţilor de servicii de investiţii financiare („SSIF“), precum şi prin instituţiile de credit autorizate să efectueze operaţiuni pe piaţa de capital (împreună „Intermediari“) admise ca participanţi la sistemul de tranzacţionare al BVB.
    Intermediarii sunt persoane juridice autorizate de ASF şi înscrise în Registrul ASF. Lista intermediarilor autorizaţi de ASF este publicată pe site-ul ASF, www.asfromania.ro, şi pe site-ul BVB, www.bvb.ro, secţiunea Intermediari, unde se găsesc şi datele de contact ale acestora.
    În cazul persoanelor care au încheiat un contract de servicii de investiţii financiare, plasarea unui ordin de vânzare/ cumpărare titluri de stat se face în conformitate cu prevederile respectivului contract.
    Paşii necesari vânzării/cumpărării de titluri de stat în cazul persoanelor care nu au încheiat un contract de servicii de investiţii financiare:
    • prezentarea într-o unitate BT Capital Partners, BCR sau BRD şi contactarea personalului autorizat în vederea încheierii unui contract de servicii de investiţii financiare. Alternativ, investitorul se poate prezenta la sediul oricărui Intermediar.
    • Încheierea contractului de servicii de investiţii financiare. Un contract de servicii de investiţii financiare trebuie să conţină cel puţin informaţii referitoare la:
    • natura serviciilor şi tipul de instrumente tranzacţionate;
    • durata contractului, modalitatea de prelungire, modificare sau reziliere;
    • drepturile şi obligaţiile celor două părţi;
    • tipul, conţinutul şi frecvenţa documentelor pe care trebuie să le primească investitorul;
    • locaţia unde se va desfăşura tranzacţia (piaţa);
    • acordul investitorului privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
    • comisioanele şi tarifele percepute.

    Intermediarul va solicita investitorului o serie de informaţii în vederea determinării gradului de risc aferent profilului său investiţional. Înaintea semnării contractului de servicii de investiţii financiare şi a cererii de deschidere de cont, intermediarul va înmâna persoanei respective un document de prezentare scris într-o formă uşor de înţeles, astfel încât acesta să fie în măsură să înţeleagă natura şi riscurile serviciilor de investiţii financiare, precum şi a specificităţii instrumentului financiar ce urmează a fi tranzacţionat, în acest caz titlurile de stat.
    Persoana fizică va trebui să prezinte intermediarului un document de identificare în original şi copie (B.I. sau C.I. sau paşaport sau alt document de identificare emis de autorităţi din ţara de origine) şi alte documente suplimentare în funcţie de politica de cunoaştere şi acceptare a clientelei a respectivului intermediar.
    • Ca urmare a semnării contractului de servicii de investiţii financiare, intermediarul va deschide, în numele investitorului, un cont de tranzacţionare. Acest cont reprezintă relaţia contractuală dintre investitor şi intermediar. În acest cont vor fi depozitate fie sumele de bani necesare cumpărării titlurilor de stat, fie titlurile de stat în scopul vânzării lor la BVB. În acest fel, intermediarul are posibilitatea de a iniţia vânzarea sau cumpărarea de titluri de stat în numele investitorului.
    • Transferul titlurilor de stat din contul individual deschis în secţiunea specifică a Registrului Depozitarului Central în contul de tranzacţionare deschis la intermediar se va realiza în baza unei Declaraţii de achiziţie prin care se solicită transferul instrumentelor financiare şi a unei copii a confirmării de tranzacţie conţinând numărul de titluri alocate. Costul emiterii acestor documente poate fi diferit în funcţie de intermediar. La membrii Sindicatului de Intermediere (BT Capital Partners, BCR, BRD) costul este zero pentru titlurile de stat emise în baza prezentului prospect.
    • Plasarea ordinului de vânzare/cumpărare se face prin intermediul unui ordin de vânzare/cumpărare. Investitorul poate transmite ordine de vânzare/cumpărare direct la sediul intermediarului, telefonic prin telefon înregistrat, prin aplicaţia on-line sau prin e-mail utilizând formularul de ordin pus la dispoziţie de intermediar, în conformitate cu prevederile contractului de servicii de investiţii financiare. Ordinele de tranzacţionare transmise vor fi preluate de Intermediar şi vor fi introduse în sistemul de tranzacţionare al BVB în vederea executării lor. În formularul de ordin, investitorul trebuie să specifice cantitatea de titluri de stat pe care doreşte să le tranzacţioneze (cumpere/vândă) şi preţul. Informaţiile despre preţul de tranzacţionare a Titlurilor de stat pot fi obţinute de la intermediar sau de pe site-ul BVB, www.bvb.ro. Pentru transmiterea unui ordin de vânzare/cumpărare nu se percepe niciun comision.
    • Tranzacţia. Ordinul de tranzacţionare va fi executat în momentul în care sunt îndeplinite condiţiile cerute de investitor în ceea ce priveşte preţul. Ordinul de tranzacţionare poate fi executat parţial în cazul în care nu există cerere suficientă la preţul respectiv.
    După executarea ordinelor de tranzacţionare, Intermediarul va transmite formularul de confirmare a executării tranzacţiei, printr-o metodă agreată în contractul de servicii de investiţii financiare, în termen de maximum 24 de ore de la executarea ordinului de tranzacţionare. Comisionul perceput de membrii Sindicatului de Intermediere pentru vânzarea sau cumpărarea acestor titluri de stat de la BVB este de 0,05%, în timp ce societăţile de investiţii financiare vor aplica propria politică de comisionare.

    • Decontarea tranzacţiei. Ca urmare a executării ordinelor de tranzacţionare, au loc operaţiunile de decontare a tranzacţiilor în vederea efectuării transferului de proprietate, respectiv transferul sumei de bani aferente. Decontarea are loc în termen de 2 (două) zile lucrătoare de la data tranzacţiei respective. Astfel, în cazul vânzării titlurilor de stat, investitorul va încasa banii din această operaţiune, în contul bancar individual, indicat în contractul de servicii de investiţii financiare, în termen de 2 (două) zile lucrătoare de la data efectuării tranzacţiei, la cererea Deţinătorului venită prin una din modalităţile de comunicare menţionate în contract. În cazul cumpărării titlurilor de stat, acestea vor fi evidenţiate în contul de tranzacţionare deschis la Intermediar. Intermediarul care deţine titlurile de stat în numele investitorului trebuie să transmită acestuia, periodic, pe un suport durabil, formularul de raportare privind activele clientului, daca astfel de informaţii nu au fost furnizate prin intermediul altei raportări periodice.


    7.4. Transferul titlurilor de stat şi a sumelor aferente în cazul decesului deţinătorului de titluri de stat
    În cazul decesului deţinătorului de titluri de stat, pentru transferul titlurilor de stat şi al sumelor de bani aferente acestora, moştenitorii se vor adresa:
    (i) intermediarului în contul căruia sunt evidenţiate deţinerile de titluri de stat ale titularului decedat cu documente doveditoare privind decesul, în vederea obţinerii unui document care să conţină deţinerile persoanei decedate. Intermediarul va efectua transferul titlurilor în secţiunea I a Registrului Depozitarului Central, urmând ca moştenitorii să se adreseze acestuia în vederea transferului;
    (ii) Depozitarului Central, dacă persoana decedată are deţinerile de titluri de stat evidenţiate în secţiunea I a Registrului Depozitarului Central.


    7.5. Documente disponibile
    În perioada cuprinsă după publicarea Prospectului în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi ultima zi a perioadei de ofertă, prezentul prospect şi orice modificări ale acestuia sunt disponibile:
    a) pe website-ul Emitentului - www.mfinante.ro;
    b) pe website-ul BVB - www.bvb.ro;
    c) pe website-ul BT Capital Partners - www.btcapitalpartners.ro;
    d) pe website-ul BCR - www.bcr.ro;
    e) pe website-ul BRD - www.brd.ro/mfp.




    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016