Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 2.096 din 13 septembrie 2011  privind constituirea Comisiei pentru securitate si sanatate in munca privind agentii chimici periculosi    Twitter Facebook
Cautare document

ORDIN nr. 2.096 din 13 septembrie 2011 privind constituirea Comisiei pentru securitate si sanatate in munca privind agentii chimici periculosi

EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 678 din 23 septembrie 2011

    Vãzând Referatul de aprobare al Secretariatului general al Ministerului Sãnãtãţii nr. 42 din 23 august 2011 şi al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 2.021 din 2 septembrie 2011,
    în temeiul prevederilor art. 51 alin. (2) din Legea securitãţii şi sãnãtãţii în muncã nr. 319/2006, ale art. 44 din Hotãrârea Guvernului nr. 1.218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sãnãtate în muncã pentru asigurarea protecţiei lucrãtorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici, ale art. 33 din Hotãrârea Guvernului nr. 1.093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sãnãtate pentru protecţia lucrãtorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncã, ale art. 7 alin. (4) din Hotãrârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare şi ale art. 12 din Hotãrârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,

    ministrul sãnãtãţii şi ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale emit prezentul ordin.

    ART. 1
    Se constituie Comisia pentru securitate şi sãnãtate în muncã privind agenţii chimici periculoşi, denumitã în continuare Comisie.
    ART. 2
    Comisia prevãzutã la art. 1 se constituie potrivit dispoziţiilor art. 44 din Hotãrârea Guvernului nr. 1.218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sãnãtate în muncã pentru asigurarea protecţiei lucrãtorilor împotriva riscurilor legate de agenţii chimici şi ale art. 33 din Hotãrârea Guvernului nr. 1.093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sãnãtate pentru protecţia lucrãtorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncã.
    ART. 3
    Comisia se organizeazã şi funcţioneazã ca structurã de specialitate pentru îndeplinirea atribuţiilor privind stabilirea valorilor-limitã naţionale de expunere profesionalã, a valorilor-limitã biologice şi elaborarea ghidurilor necesare în utilizarea agenţilor chimici, cancerigeni sau mutageni, pe teritoriul României, inclusiv a instrucţiunilor, prescripţiilor sau altor documente cu rol similar de îndrumare în asigurarea securitãţii şi sãnãtãţii în muncã.
    ART. 4
    Prin agenţi chimici periculoşi se înţelege agenţii chimici, agenţii cancerigeni sau mutageni, inclusiv azbestul, în sensul Hotãrârii Guvernului nr. 1.218/2006, Hotãrârii Guvernului nr. 1.093/2006 şi Hotãrârii Guvernului nr. 1.875/2005 privind protecţia sãnãtãţii şi securitãţii lucrãtorilor faţã de riscurile datorate expunerii la azbest, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    ART. 5
    Componenţa Comisiei este prevãzutã în anexa nr. 1.
    ART. 6
    Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei este prevãzut în anexa nr. 2.
    ART. 7
    Secretariatul Comisiei este asigurat şi nominalizat de cãtre Ministerul Sãnãtãţii şi funcţioneazã în sediul Institutului Naţional de Sãnãtate Publicã.
    ART. 8
    Ministerul Sãnãtãţii va asigura, potrivit prevederilor legale, resursele financiare necesare funcţionãrii Comisiei.
    ART. 9
    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezentul ordin.
    ART. 10
    Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                              Ministrul sãnãtãţii,
                                 Ritli Ladislau

               Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
                          Laurenţiu Sebastian Lãzãroiu


    ANEXA 1

                                   COMPONENŢA
                     Comisiei pentru securitate şi sãnãtate
                  în muncã privind agenţii chimici periculoşi



┌────┬────────────────────────────┬────────┬────────────────────────────────┬──────────────────────────┐
│Nr. │ │ Numãr │ │ │
│crt.│Funcţie publicã/Specialitate│ de │ Instituţia │ Ministerul/ │
│ │ │persoane│ │ Patronate/Sindicate │
├────┼────────────────────────────┼────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 1.│Medic medicina muncii │ 2 │Institutul Naţional/Centrul │Ministerul Sãnãtãţii │
│ │ │ │Regional de Sãnãtate Publicã │ │
├────┼────────────────────────────┼────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 2.│Chimist toxicologie │ 3 │Institutul Naţional/Centrul │Ministerul Sãnãtãţii │
│ │industrialã │ │Regional de Sãnãtate Publicã │ │
├────┼────────────────────────────┼────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 3.│Funcţie publicã - domeniul │ 1 │Ministerul Muncii, Familiei şi │Ministerul Muncii, Fami- │
│ │chimie │ │Protecţiei Sociale │liei şi Protecţiei Sociale│
├────┼────────────────────────────┼────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 4.│Cercetãtor chimist │ 2 │Institutul Naţional de Cercetare│Ministerul Muncii, Fami- │
│ │ │ │Dezvoltare pentru Protecţia │liei şi Protecţiei Sociale│
│ │ │ │Muncii "Alexandru Darabont" │ │
├────┼────────────────────────────┼────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 5.│Funcţie publicã - domeniul │ 1 │Inspecţia Muncii │Ministerul Muncii, Fami- │
│ │chimie │ │ │liei şi Protecţiei Sociale│
├────┼────────────────────────────┼────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 6.│Funcţie publicã │ 1 │Casa Naţionalã de Pensii Publice│Ministerul Muncii, Fami- │
│ │ │ │ │liei şi Protecţiei Sociale│
├────┼────────────────────────────┼────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 7.│Reprezentant │ 1 │ │Federaţia Patronatelor din│
│ │ │ │ │Chimie şi Petrochimie │
├────┼────────────────────────────┼────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 8.│Reprezentant │ 1 │ │Federaţia Sindicatelor din│
│ │ │ │ │Chimie şi Petrochimie │
├────┼────────────────────────────┼────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ 9.│Reprezentant │ 1 │Facultatea de Chimie/Chimie │(mediul academic) │
│ │ │ │Industrialã - Catedra de chimie │Universitatea Bucureşti │
└────┴────────────────────────────┴────────┴────────────────────────────────┴──────────────────────────┘




    ANEXA 2

                                   REGULAMENT
                 de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru
       securitate şi sãnãtate în muncã privind agenţii chimici periculoşi

    1. Membrii Comisiei pentru securitate şi sãnãtate în muncã privind agenţii chimici periculoşi, denumitã în continuare Comisie, prezentaţi în anexa nr. 1 la ordin, sunt desemnaţi prin ordin intern de cãtre Ministerul Sãnãtãţii şi, respectiv, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
    2. Celelalte instituţii din cadrul Comisiei îşi desemneazã reprezentanţii prin adresã semnatã de conducãtorul acesteia, transmisã Secretariatului Comisiei, denumit în continuare Secretariat.
    3. Convocarea membrilor pentru prima reuniune de lucru se va face de cãtre Secretariat, imediat dupã completarea componenţei Comisiei.
    4. Cu ocazia primei reuniuni a Comisiei va fi ales preşedintele Comisiei din rândul membrilor acesteia.
    5. Potrivit prevederilor art. 33 alin. (2) din Hotãrârea Guvernului nr. 1.093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sãnãtate pentru protecţia lucrãtorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncã şi ale art. 44 alin. (2) din Hotãrârea Guvernului nr. 1.218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sãnãtate în muncã pentru asigurarea protecţiei lucrãtorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici, la prima reuniune va fi adoptat noul regulament de organizare şi funcţionare a Comisiei.
    6. Comisia are urmãtoarele atribuţii şi responsabilitãţi:
    a) stabileşte valorile-limitã de expunere profesionalã la agenţi chimici periculoşi şi valorile-limitã biologice obligatorii naţionale, potrivit datelor ştiinţifice şi tehnice relevante, ţinând cont de valorile-limitã existente la nivel comunitar, elaborate ca rezultat al strategiilor de evaluare şi de reducere a riscurilor, cu respectarea prevederilor Hotãrârii Guvernului nr. 1.218/2006 şi ale Hotãrârii Guvernului nr. 1.093/2006;
    b) organizeazã şi coordoneazã activitãţile necesare în vederea stabilirii valorilor-limitã de expunere profesionalã referitoare la agenţi chimici periculoşi care sunt utilizaţi de cãtre angajatorii din orice domeniu de activitate, atât din sectorul public, cât şi din sectorul privat, pe baza documentelor relevante; elaboreazã ghidurile necesare pentru utilizarea în siguranţã a agenţilor chimici periculoşi, care detaliazã prevederile referitoare la evaluarea riscurilor şi la aplicarea mãsurilor de prevenire pentru diminuarea acestora, pe baza informaţiilor disponibile privind agenţii chimici periculoşi, inclusiv a datelor ştiinţifice şi tehnice existente, şi în conformitate cu recomandãrile practice elaborate de Comisia Europeanã;
    c) analizeazã periodic structura morbiditãţii profesionale la nivel naţional prin expunerea la agenţi chimici periculoşi prezenţi în mediul de muncã (intoxicaţiile acute profesionale), în scopul identificãrii principalelor probleme de sãnãtate a lucrãtorilor datorate agenţilor chimici periculoşi şi, dacã este cazul, al reevaluãrii unor valori-limitã de expunere profesionalã la agenţi chimici periculoşi şi pentru identificarea soluţiilor cu cea mai mare eficienţã în ameliorarea stãrii de sãnãtate a lucrãtorilor;
    d) analizeazã statisticile privind accidentele de muncã (inclusiv intoxicaţiile acute profesionale) determinate de agenţii chimici periculoşi;
    e) informeazã Ministerul Sãnãtãţii şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale despre valorile-limitã stabilite, pentru modificarea legislaţiei, ori de câte ori sunt identificate modificãri legislative sau de altã naturã şi ori de câte ori considerã necesar;
    f) stabileşte şi invitã la întâlnirile sale, pentru consultãri, specialiştii din alte domenii de activitate sau reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale, industriale etc., în vederea clarificãrii aspectelor puse în discuţie;
    g) pentru îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilitãţilor proprii, împreunã cu Secretariatul colaboreazã cu autoritãţile administraţiei publice centrale şi cu instituţiile de specialitate din subordine sau coordonate de acestea, cãrora le poate solicita, dupã caz, formularea unor puncte de vedere ori colaborarea;
    h) în vederea îndeplinirii atribuţiilor care le revin, membrii Comisiei pot participa la reuniunile şi manifestãrile naţionale şi internaţionale din domeniu, deplasarea fiind susţinutã financiar, în condiţiile legii, de instituţiile care i-au desemnat, dupã caz;
    i) face propuneri în conformitate cu art. 33 alin. (3) din Hotãrârea Guvernului nr. 1.093/2006 şi art. 44 alin. (3) din Hotãrârea Guvernului nr. 1.218/2006.
    7. Comisia nu are atribuţii de soluţionare a litigiilor de muncã.
    8. Comisia se întâlneşte ori de câte ori este necesar, la convocarea de cãtre preşedinte, dupã consultarea prealabilã a celorlalţi membri.
    9. Convocatorul de participare la şedinţã al membrilor Comisiei se transmite cu cel puţin 5 zile lucrãtoare înaintea datei acesteia, pe fax şi pe e-mail, de cãtre Secretariat, însoţit de agenda reuniunii.
    10. Şedinţa Comisiei se declarã deschisã de cãtre preşedintele Comisiei numai dacã se întruneşte cvorumul de minimum jumãtate plus unu dintre membrii prevãzuţi în anexa nr. 1 la ordin.
    11. Discuţiile din timpul şedinţei se consemneazã în procesul-verbal de cãtre Secretariat.
    12. Toate documentele primite de Comisie sunt prezentate în timpul urmãtoarei şedinţe, consemnându-se rezoluţia şi comentariile în procesul-verbal.
    13. Comisia poate solicita documente suplimentare pentru clarificarea aspectelor aflate în discuţie, cu respectarea prevederilor legale aplicabile.
    14. Comisia adoptã hotãrâri prin vot, cu majoritate simplã.
    15. Preşedintele Comisiei are drept de vot.
    16. La sfârşitul şedinţelor Comisiei, procesul-verbal al şedinţei, împreunã cu agenda respectivã, este semnat de cãtre fiecare participant la şedinţã.
    17. Preşedintele Comisiei are obligaţia sã informeze în scris cele douã ministere despre hotãrârile adoptate de Comisie.
    18. Toţi membrii Comisiei trebuie sã semneze un angajament de confidenţialitate privind activitatea şi informaţiile la care au acces în cadrul acesteia.


                                  ---------
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice