Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 2.025 din 22 decembrie 2025 privind modificarea Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 1.254/2022 pentru aprobarea Ghidului specific - Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/01, PNRR/2022/C15/02, componenta 15 - Educaţie, investiţia 1 - Construirea, echiparea şi operaţionalizarea a 110 creşe
EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1197 din 24 decembrie 2025
Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) 2020/2.094 al Consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al Uniunii Europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de COVID-19 şi ale Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă,
luând în considerare prevederile:
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările şi completările ulterioare;
– Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 209/2022, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 173/2022 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor din Planul naţional de redresare şi rezilienţă aferente componentei 3 - Managementul deşeurilor, componentei 10 - Fondul local, componentei 11 - Turism şi cultură, componentei 12 - Sănătate, componentei 14 - Buna guvernanţă şi componentei 15 - Educaţie, precum şi pentru completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 143/2023, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de:
- prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.235/2022 privind aprobarea distribuţiei bugetului aferent reformelor şi investiţiilor finanţate prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă al României pentru fiecare coordonator de reformă şi/sau investiţii, cu modificările ulterioare;
– Referatul de aprobare nr. 275.093 din 18.12.2025 al Direcţiei generale implementare Plan naţional de redresare şi rezilienţă;
– Avizul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene comunicat cu Adresa nr. 151.708 din 18.12.2025,
în temeiul art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei emite următorul ordin:
ART. I
Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 1.254/2022 pentru aprobarea Ghidului specific - Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/01, PNRR/2022/C15/02, componenta 15 - Educaţie, investiţia 1 - Construirea, echiparea şi operaţionalizarea a 110 creşe, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 şi 623 bis din 24 iunie 2022, se modifică după cum urmează:
1. În titlu şi în cuprinsul ordinului, precum şi al ghidului specific denumirea investiţiei „investiţia 1 - Construirea, echiparea şi operaţionalizarea a 110 creşe“ se modifică şi se înlocuieşte cu denumirea „investiţia 1 - Construirea şi dotarea creşelor“.
2. În tot cuprinsul ghidului specific, termenul de finalizare şi implementare a investiţiei, stabilit la 31 decembrie 2025, se modifică şi se înlocuieşte cu termenul de 30 iunie 2026.
3. La secţiunea 1.2 din ghidul specific, sintagma „Obiectivul specific - Construirea, echiparea şi operaţionalizarea a 110 creşe“ se modifică şi se înlocuieşte cu sintagma „Obiectivul specific - Construirea şi dotarea creşelor“.
4. La secţiunea 3.2 din ghidul specific, Eligibilitatea activităţilor şi cheltuielilor, paragraful „Indicatorii obiectivului de investiţii:
• număr de creşe nou construite, echipate şi operaţionalizate;
• număr de copii care vor beneficia în urma investiţiei.“
se modifică şi se înlocuieşte cu sintagma:
"Indicatorii obiectivului de investiţii: număr de creşe nou-construite şi dotate"
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Kövér Orsolya-Mária,
secretar de stat
Bucureşti, 22 decembrie 2025.
Nr. 2.025.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: