Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 187 din 27 aprilie 2023  pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor tehnice privind avizarea operaţiunilor petroliere de conservare, abandonare şi, respectiv, de ridicare a abandonării/conservării sondelor de petrol, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 8/2011     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 187 din 27 aprilie 2023 pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor tehnice privind avizarea operaţiunilor petroliere de conservare, abandonare şi, respectiv, de ridicare a abandonării/conservării sondelor de petrol, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 8/2011

EMITENT: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 382 din 4 mai 2023
    Având în vedere Referatul Direcţiei generale inspecţie şi supraveghere teritorială a activităţilor miniere şi a operaţiunilor petroliere, înregistrat cu nr. 400.414 din 26.04.2023,
    în temeiul prevederilor art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, cu modificările ulterioare,
    preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite următorul ordin:
    ART. I
    Instrucţiunile tehnice privind avizarea operaţiunilor petroliere de conservare, abandonare şi, respectiv, de ridicare a abandonării/conservării sondelor de petrol, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 8/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 19 ianuarie 2011, cu completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. După punctul 5.1 se introduce un nou punct, punctul 5.1^1, cu următorul cuprins:
    "5.1^1. Programul lucrărilor de conservare a sondelor offshore constă în:
    5.1^1.1. instalarea a două bariere mecanice independente, testate în coloana/coloanele de exploatare, una dintre bariere aflându-se sub fundul mării;
    5.1^1.2. în cazul în care echipamentul de deasupra capului de sondă este îndepărtat şi capul sondei este menţinut expus în timpul perioadei de conservare, se va instala un dop de protecţie pentru suprafeţele critice de etanşare;
    5.1^1.3. elaborarea programului de monitorizare a sondei."

    2. Subpunctul 5.2.2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "5.2.2. Pentru sondele care se abandonează din probe de producţie, după ieşirea din producţie sau pentru alte categorii de sonde se va executa următorul program minim de lucrări:
    a) se vor cimenta perforaturile cu obţinerea unei oglinzi la cel puţin 50 m deasupra capului perforaturilor;
    b) după cimentarea perforaturilor se lasă o pauză priză ciment de minimum 24 de ore, pentru cimentările efectuate la adâncimi mai mici de 3.000 m, şi de minimum 36 de ore pentru cimentările efectuate la adâncimi mai mari de 3.000 m, după care se va controla fermitatea dopului de ciment cu apăsare şi circulaţie şi se va verifica etanşeitatea dopului de ciment şi a coloanei;
    c) se va umple gaura de sondă cu un fluid având aceleaşi caracteristici ca şi cel utilizat în timpul forajului;
    d) se vor efectua dopuri de ciment de cca 50 m deasupra şi sub capetele de lyner (unde este cazul);
    e) coloanele defecte se vor cimenta pe toată lungimea afectată, începând cu 50 m sub şi terminând cu 50 m deasupra zonei afectate (dacă acest lucru este posibil);
    f) la sondele la care coloana de exploatare nu este cimentată pe toată lungimea şi se constată presiuni între coloane se va perfora coloana de exploatare şi se va executa o cimentare sub presiune, astfel încât să se obţină un inel de ciment pe o lungime de cel puţin 100 m sub şiul ultimei coloane cimentate la zi;
    g) la sondele în care există material tubular rămas accidental la puţ se va executa un dop de ciment suspendat pe o lungime de 50 m deasupra capului de operare;
    h) în sondele care probează strate în gaură liberă se vor executa dopuri de ciment de cca 50 m deasupra şiului ultimei coloane tubate şi de 100 m în teren sub şiul ultimei coloane cimentate la zi, astfel încât să se asigure etanşeitatea sondei;
    i) la sondele cu adâncimi mai mari de 3.000 m, după cimentarea perforaturilor se vor executa dopuri de ciment de 50 m, din cel mult 1.000 m în 1.000 m;
    j) se va efectua un dop de ciment de 50 m la gura sondei, se va extrage tubingul la adâncimea flanşei şi se va spăla interiorul coloanei la 1,50 m sub capul coloanei;
    k) după pauza de priză ciment de minimum 16 ore se va verifica etanşeitatea dopului de ciment prin probă de presiune, timp de 15 minute;
    l) se va completa coloana cu pastă de ciment, se va monta flanşă blindă ştanţată cu numărul sondei. Flanşa blindă va fi confecţionată conform STAS 12100/2, API specificaţia 6A şi va fi echipată cu priză manometrică şi probată hidraulic după montare;
    m) în cazul sondelor a căror stare tehnică nu mai permite reintrarea în sondă, cu avizul A.N.R.M., se vor tăia coloanele la cca 2,50 m sub nivelul solului, se va executa un dop de ciment de cca 50 m şi se va monta flanşă blindă ştanţată cu numărul sondei, peste care se va pune sol vegetal;
    n) pentru sondele afectate de alunecări de teren/viituri etc. (coloane rupte/smulse în teren, rămase în albia râurilor etc.), programul de abandonare a acestora va fi analizat de către titular împreună cu A.N.R.M."



    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    p. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,
                    Sorin Călin Gal

    Bucureşti, 27 aprilie 2023.
    Nr. 187.

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016