Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 170 din 23 septembrie 2025 pentru completarea Normelor privind autorizarea instalaţiilor nucleare, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 336/2018
EMITENT: Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 912 din 3 octombrie 2025
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 828/2024 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare,
având în vedere art. 5 alin. (1) şi art. 35 lit. a) din Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
luând în considerare Referatul nr. 11.823 din 22.09.2025,
preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare emite următorul ordin:
ART. I
Normele privind autorizarea instalaţiilor nucleare, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 336/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 3 ianuarie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
- După articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 12^1, cu următorul cuprins:
"ART. 12^1
(1) În cadrul verificării conformităţii cu prevederile reglementărilor aplicabile în domeniul nuclear, ca parte a procesului de autorizare pentru o instalaţie nucleară, CNCAN poate aproba derogări de la cerinţele specifice din normele în vigoare, la cererea solicitantului sau titularului de autorizaţie, cu îndeplinirea tuturor următoarelor condiţii:
a) derogările propuse nu creează situaţii de neconformitate cu Legea nr. 111/1996 sau cu alte legi aplicabile;
b) derogările propuse nu prezintă un risc nejustificat pentru securitatea nucleară, securitatea radiologică, protecţia fizică, controlul de garanţii nucleare sau securitatea cibernetică a instalaţiilor nucleare sau pentru protecţia lucrătorilor şi populaţiei împotriva radiaţiilor ionizante;
c) derogările propuse au la bază o justificare adecvată din punct de vedere tehnic, care include demonstrarea implementării unor măsuri şi mijloace alternative pentru asigurarea unui nivel echivalent de securitate nucleară, în conformitate cu obiectivele şi criteriile de securitate nucleară stabilite prin legislaţia în vigoare. Derogările care pot fi astfel acceptate includ situaţiile în care se demonstrează că cerinţele în vigoare nu sunt aplicabile sau necesare pentru un proiect specific de instalaţie nucleară, pentru o structură, un sistem, o componentă, un echipament sau pentru o activitate specifică, ţinând cont de caracteristicile intrinseci de securitate nucleară şi de fenomenele fizice posibile în condiţiile de operare normală, tranzienţi şi accidente care trebuie considerate în bazele de proiectare şi în extinderea bazelor de proiectare. Justificările care stau la baza derogărilor propuse trebuie să includă descrierea măsurilor tehnice şi organizatorice alternative care asigură îndeplinirea intenţiei cerinţelor din norme, analizele, calculele şi evaluările tehnice efectuate, precum şi orice altă informaţie relevantă pentru demonstrarea implementării tuturor măsurilor practicabile pentru asigurarea securităţii nucleare.
(2) Derogările aprobate de CNCAN de la prevederile specifice din normele în vigoare pot fi permanente sau pe termen limitat, cu scop definit pentru situaţia prezentată, după cum rezultă în urma procesului de evaluare a derogărilor propuse pentru o instalaţie nucleară şi pentru o anumită fază de autorizare.
(3) Derogările aprobate de CNCAN de la prevederile specifice din normele în vigoare se anexează la autorizaţiile emise pentru instalaţiile nucleare conform prezentelor norme.
(4) CNCAN va menţine actualizat un registru cu toate derogările aprobate. Derogările vor fi făcute publice pe pagina de internet a CNCAN, cu tot cu baza tehnică pentru acordarea lor, cu excepţia informaţiilor legate de protecţia fizică, garanţiile nucleare şi securitatea cibernetică şi a informaţiilor pentru care titularul sau solicitantul de autorizaţie are obiecţii care ţin de proprietatea intelectuală sau confidenţialitate."
ART. II
(1) Autorizaţiile emise de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin îşi menţin valabilitatea până la termenul prevăzut de acestea.
(2) Pentru cererile de autorizare aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentului ordin se aplică dispoziţiile legale în vigoare la data depunerii cererii, cu actualizarea documentaţiei pentru a lua în considerare, acolo unde este necesar şi justificat, prevederile stabilite prin prezentul ordin.
(3) Titularii de autorizaţii vor lua măsurile necesare, inclusiv în ceea ce priveşte actualizarea rapoartelor de securitate nucleară şi a documentaţiei tehnice aferente, pentru a implementa prevederile stabilite prin prezentul ordin, în conformitate cu un grafic stabilit de comun acord cu CNCAN.
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. IV
Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 336/2018 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea instalaţiilor nucleare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 3 ianuarie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu completarea adusă prin prezentul ordin, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare,
Cantemir Marian Ciurea-Ercău
Bucureşti, 23 septembrie 2025.
Nr. 170.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: