Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 136 din 5 februarie 2014  pentru aprobarea Normelor metodologice privind utilizarea şi completarea ordinului de plată salarii multiplu (OPTM)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 136 din 5 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind utilizarea şi completarea ordinului de plată salarii multiplu (OPTM)

EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 5 februarie 2014

    În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
    în baza prevederilor art. 19 lit. d) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,

    viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, şi ministrul delegat pentru buget emit următorul ordin:

    ART. 1
    Se aprobă Normele metodologice privind utilizarea şi completarea ordinului de plată salarii multiplu (OPTM), cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. 2
    Direcţia generală trezorerie şi contabilitate publică, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi unităţile din structura acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
    ART. 3
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
                                 Daniel Chiţoiu

                        Ministrul delegat pentru buget,
                                  Liviu Voinea

    Bucureşti, 5 februarie 2014.
    Nr. 136.


    ANEXĂ

                               NORME METODOLOGICE
                privind utilizarea şi completarea ordinului de
                          plată salarii multiplu (OPTM)

    ART. 1
    (1) Formularul "Ordin de plată salarii multiplu (OPTM)" este un instrument de plată care poate fi utilizat ca variantă alternativă la ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 246/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind utilizarea şi completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), cu modificările şi completările ulterioare, de către unităţile de învăţământ prevăzute la art. 1 din Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice nr. 4.576/230/2.445/2011 privind validarea fluxurilor financiare pentru cheltuielile de personal în învăţământul preuniversitar de stat, cu modificările ulterioare, denumite în continuare unităţi de învăţământ, în relaţia cu unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, pentru efectuarea de plăţi din conturile de cheltuieli bugetare aferente titlului "Cheltuieli de personal".
    (2) Formularul "Ordin de plată salarii multiplu (OPTM)" se generează cu ajutorul aplicaţiei informatice EDUSAL.
    ART. 2
    (1) Ordinul de plată salarii multiplu (OPTM) se completează de unităţile de învăţământ în două exemplare, din care exemplarul nr. 2 rămâne la unitatea de învăţământ, iar exemplarul nr. 1 se depune la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului la care acestea îşi au conturile deschise.
    (2) Exemplarul nr. 2 al ordinului de plată salarii multiplu (OPTM) reţinut de plătitor constituie document justificativ pentru înregistrarea operaţiunilor în contabilitate, numai împreună cu extrasul de cont eliberat de unitatea teritorială a Trezoreriei Statului. Răspunderea pentru situaţiile în care datele înscrise în cele două exemplare ale ordinului de plată salarii multiplu (OPTM) întocmit pe suport hârtie sunt diferite revine exclusiv unităţii de învăţământ.
    (3) Unitatea teritorială a Trezoreriei Statului are răspunderea preluării informaţiilor din ordinul de plată salarii multiplu (OPTM) în format electronic în conformitate cu exemplarul nr. 1 depus de către unitatea de învăţământ.
    ART. 3
    Elementele din formularul "Ordin de plată salarii multiplu (OPTM)" se completează astfel:
    a) în rubrica "NUMĂR" se înscrie numărul ordinului de plată multiplu atribuit de către plătitor, care cuprinde maximum 10 caractere alfanumerice, astfel: caracterele 1-4 sunt completate în mod obligatoriu cu "OPTM", iar caracterele 5-10 sunt alfanumerice şi se atribuie de plătitor;
    b) în rubrica "DATA" se înscrie data ordinului de plată salarii multiplu (OPTM) care coincide cu data debitării contului plătitorului (zi/lună/an); exemplu: pentru data debitării contului 5 februarie 2014 se înscrie "05.02.2014";
    c) în rubrica "PLĂTIŢI" se înscrie suma totală de plată reprezentând totalul sumelor din coloana "Suma" din formular, în cifre; cifrele se aliniază de la dreapta la stânga;
    d) în rubrica "LEI, adică" se înscrie, fără pauză între cuvinte, suma în litere;
    e) în rubrica "PLĂTITOR" se înscrie denumirea plătitorului;
    f) în rubrica "CIF "se înscrie codul de identificare fiscală al plătitorului;
    g) rubrica "COD ANGAJAMENT" se completează cu codificările generate de aplicaţia informatică de control al angajamentelor bugetare de către unităţile de învăţământ înrolate în sistemul "Controlul angajamentelor bugetare" aferente plăţilor pentru care s-a întocmit documentul de plată;
    h) în coloana "NR. RÂND" se înscrie în ordine crescătoare, începând de la numărul 1 până la maximum numărul 15, numărul atribuit rândului;
    i) în coloana "CONT PLĂTITOR" se înscrie simbolul contului deschis pe structura clasificaţiei bugetare COFOG 3, din care se dispune plata;
    j) în coloana "COD IBAN BENEFICIAR" se înscrie codul IBAN aferent contului beneficiarului sumei, deschis la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului sau la instituţii de credit;
    k) în coloana "CIF BENEFICIAR" se înscrie codul de identificare fiscală al beneficiarului sumei, respectiv pentru persoanele juridice se înscrie codul de înregistrare fiscală, iar pentru persoanele fizice se înscrie codul numeric personal;
    l) coloana "DENUMIRE BENEFICIAR" se completează cu un număr de maximum 30 de caractere alfanumerice care identifică denumirea beneficiarilor sumelor respective;
    m) în coloana "SUMA" se înscrie, în cifre, suma pe care plătitorul o virează beneficiarului;
    n) în coloana "EXPLICAŢII" se înscrie denumirea subdiviziunii de cheltuieli bugetare din Clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.954/2005, cu modificările şi completările ulterioare, aferentă contului înscris în coloana "Cont plătitor" care are maximum 30 de caractere;
    o) în rubrica "Semnătura plătitorului şi ştampila", persoanele desemnate de conducătorul unităţii de învăţământ semnează şi aplică amprenta ştampilei înscrisă în fişele cu specimenele de semnături depuse la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului de unităţile de învăţământ;
    p) în rubrica "Primirea/Acceptarea", persoanele cu atribuţii în primirea şi acceptarea la decontare a documentului de plată din cadrul unităţii teritoriale a Trezoreriei Statului semnează şi aplică amprenta ştampilei, înscriind şi data debitării (ziua, luna, anul) contului plătitorului;
    q) în rubrica "COD BARE" se generează, în sistem informatic, codul de bare care conţine informaţiile înscrise în documentul de plată.
    ART. 4
    (1) Unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului acceptă spre decontare şi procesează în sistem informatic numai ordinele de plată salarii multiple (OPTM) care au cod de bare valid, ce conţin toate informaţiile necesare decontării plăţii.
    (2) Ordinele de plată salarii multiple (OPTM) care nu sunt completate cu respectarea prevederilor prezentelor norme metodologice şi nu conţin un cod de bare valid se restituie plătitorilor de către unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului.
    ART. 5
    Formularul "Ordin de plată salarii multiplu (OPTM)" este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.


    ANEXĂ
    la normele metodologice


    ORDIN DE PLATĂ
    SALARII MULTIPLU ┌───────────────────────┐
    (OPTM) ┌───────┐ ┌────────┐ │ COD BARE │
                      NUMĂR │ │ DATA │ │ │ │
                            └───────┘ └────────┘ │ │
            ┌───────────────┐ │ │
    PLĂTIŢI │ │ LEI, adică │ │
            └───────────────┘ │ │
             ┌──────────────────────────────────────┐ │ │
    PLĂTITOR │ │ │ │
             └──────────────────────────────────────┘ │ │
        ┌────────────┐ ┌─────────────┐ │ │
    CIF │ │ COD ANGAJAMENT │ │ │ │
        └────────────┘ └─────────────┘ └───────────────────────┘

┌────┬────────────┬────────────┬───────────┬────────────┬────────┬─────────────┐
│ NR.│ CONT │ COD IBAN │ CIF │ DENUMIRE │ SUMA │ EXPLICAŢII │
│RÂND│ PLĂTITOR │ BENEFICIAR │ BENEFICIAR│ BENEFICIAR │ │ │
├────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┼────────┼─────────────┤
├────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┼────────┼─────────────┤
├────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┼────────┼─────────────┤
├────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┼────────┼─────────────┤
├────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┼────────┼─────────────┤
├────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┼────────┼─────────────┤
├────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┼────────┼─────────────┤
├────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┼────────┼─────────────┤
├────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┼────────┼─────────────┤
├────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┼────────┼─────────────┤
├────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┼────────┼─────────────┤
├────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┼────────┼─────────────┤
├────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┼────────┼─────────────┤
├────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┼────────┼─────────────┤
├────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┼────────┼─────────────┤
└────┴────────────┴────────────┴───────────┴────────────┴────────┴─────────────┘

┌────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┐
│ Semnătura plătitorului şi ştampila │ Primirea/Acceptarea │
│ │ │
│ │ │
│ │ │
└────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘


                                     ------


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016