Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 116 din 20 mai 2016  pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor tehnice privind clasificarea şi evaluarea resurselor/rezervelor de apă minerală naturală, apă minerală terapeutică, apă geotermală, gazele care le însoţesc şi de gaze necombustibile, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 87/2008    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 116 din 20 mai 2016 pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor tehnice privind clasificarea şi evaluarea resurselor/rezervelor de apă minerală naturală, apă minerală terapeutică, apă geotermală, gazele care le însoţesc şi de gaze necombustibile, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 87/2008

EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 24 mai 2016

    În baza Referatului Direcţiei generale gestionare evaluare şi concesionare resurse/rezerve minerale şi integrare europeană nr. 300.646 din 20 mai 2016,
    în temeiul art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, cu modificările ulterioare, şi al art. 55 alin. (1) lit. l) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

    preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin.

    ART. I
    Instrucţiunile tehnice privind clasificarea şi evaluarea resurselor/rezervelor de apă minerală naturală, apă minerală terapeutică, apă geotermală, gazele care le însoţesc şi de gaze necombustibile, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 87/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2008, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 8, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) lucrări de prospecţiune şi explorare, respectiv:
    - cercetări geologice şi geomorfologice;
    - cercetări hidrogeologice şi hidrologice, efectuate pe o perioadă de cel puţin un an, cu excepţia apei geotermale, explorate prin foraje, pentru care perioada este de cel puţin 3 luni;
    - investigaţii geofizice;
    - ridicări topografice;
    - investigaţii hidrochimice şi microbiologice, efectuate pe o perioadă de cel puţin un an, cu excepţia apei geotermale, explorate prin foraje, pentru care perioada este de cel puţin 3 luni;
    - studii privind dimensionarea zonelor de protecţie a surselor de apă subterană;
    - studii privind relaţia dintre compoziţia mineralogică a apei şi natura rocilor traversate;
    - evaluarea şi monitorizarea resurselor/rezervelor de substanţă minerală utilă;"

    2. La articolul 30 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) în cazul forajelor, debitul de apă confirmat prin pompare cu un debit constant, cu monitorizarea continuă a calităţii apei, pe o perioadă de cel puţin un an pentru apa minerală naturală şi pentru apa minerală terapeutică sau de cel puţin 3 luni pentru apa geotermală cu temperatură mai mare de 38°C, cu condiţia ca acest debit să nu depăşească 80% din debitul critic determinat la testările hidrodinamice ale acviferului în cazul forajelor explorate prin pompare, respectiv debitul minim înregistrat, în cazul forajelor explorate artezian; pentru apele geotermale, indicatorul obligatoriu de monitorizat este temperatura, care va fi măsurată zilnic, în condiţiile unei exploatări a sursei, cu un debit constant. În cazul în care, în cele 3 luni de monitorizare a forajului/forajelor de apă geotermală cu temperatură mai mare de 38°C, nu se realizează stabilizarea nivelului hidrodinamic pentru debitul constant de pompare, se va continua cercetarea până la îndeplinirea acestei condiţii;"

    3. La articolul 31, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Pentru forajele de apă geotermală pentru care au fost înregistrate atât rezerve dovedite care se valorifică, cât şi resurse măsurate, pentru aceeaşi sursă, cu acordul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale se poate trece la valorificarea resurselor măsurate, cu condiţia monitorizării pe o perioadă de minimum o lună a temperaturii apei la gura forajului."

    4. La articolul 31, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
    "(6) Sursele (forajele şi/sau emergenţele naturale) de ape minerale terapeutice care se găsesc în staţiuni balneoclimatice consacrate, pentru care au fost înregistrate resurse/rezerve şi pentru care exploatarea a fost temporar întreruptă din motive economice, pot fi exploatate experimental cu valorificare, numai după efectuarea minimum a unei analize cu indicaţii terapeutice şi a unei analize pentru microbiologie. Pentru aceste surse se va face o nouă înregistrare de resurse/rezerve, după perioada de monitorizare de minimum 1 an pentru foraje şi 18 luni pentru izvoare, prevăzută la art. 30 alin. (1) lit. a) şi b)."
    ART. II
    Prevederile prezentului ordin se aplică şi operaţiunilor de evaluare şi clasificare în derulare la data intrării în vigoare a acestuia.
    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.


           Preşedinte Agenţiei Naţionale
             pentru Resurse Minerale,
                 Gheorghe Duţu


    Bucureşti, 20 mai 2016.
    Nr. 116.

                     ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016