Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 104 din 20 septembrie 1991  al Departamentului Protectiei Muncii privind autorizarea functionarii unitatilor din punct de vedere al protectiei muncii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 104 din 20 septembrie 1991 al Departamentului Protectiei Muncii privind autorizarea functionarii unitatilor din punct de vedere al protectiei muncii



Secretarul de stat, şeful Departamentului Protecţiei Muncii,
avînd în vedere:
- Hotãrîrea Guvernului nr. 954/11.08.1990 privind numirea secretarilor de stat din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale;
- Hotãrîrea Guvernului nr. 962/11.08.1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale;
- Legea nr. 10/1972 (Codul muncii), art. 140 alin. (2) referitor la autorizarea functionarii unitãţilor din punct de vedere al protecţiei muncii, emite urmãtorul ordin:
ART. 1
Se aproba Normele metodologice privind autorizarea functionarii unitãţilor din punct de vedere al protecţiei muncii.
ART. 2
Direcţiile generale din Departamentul Protecţiei Muncii şi inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii vor aduce la îndeplinire prezentul ordin.
ART. 3
Ordinul comun nr. 51/145/1977 al Ministerului Muncii şi Ministerului Sãnãtãţii se abroga.

Secretar de stat,
şeful Departamentului Protecţiei Muncii,
Dan Andreescu





NORME METODOLOGICE

privind autorizarea functionarii unitãţilor din punct de vedere al protecţiei muncii
1. Unitãţile din sectoarele public şi privat pot funcţiona numai dacã sînt autorizate, din punct de vedere al protecţiei muncii, de organele de specialitate ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale - Departamentul Protecţiei Muncii.
2. Autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii se emite de cãtre inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii şi atesta ca în unitatea respectiva, la data expertizarii şi autorizãrii, sînt asigurate mãsurile tehnice şi organizatorice, stabilite prin reglementãrile legale în vigoare, astfel încît sa fie prevenite accidentele de munca sau/şi imbolnavirile profesionale.
3. Obţinerea de cãtre unitãţile din sectoarele public şi privat a autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii este obligatorie la punerea în funcţiune a obiectivului, respectiv la realizarea parametrilor din proiect.
4. Autorizaţia de funcţionare se elibereazã de cãtre inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii, pe raza cãruia se afla amplasata unitatea, la solicitarea acesteia.
5. Unitãţile aflate în funcţiune şi neautorizate din punct de vedere al protecţiei muncii la data emiterii Ordinului şefului Departamentului Protecţiei Muncii nr. 104/20.IX.1991, prin care se aproba prezentele norme metodologice, sînt obligate sa solicite aceasta autorizaţie în termen de cel mult 12 luni de la apariţia ordinului menţionat.
Pînã la autorizarea functionarii unitãţilor respective din punct de vedere al protecţiei muncii, consiliile de administraţie sau reprezentanţii legali ai acestora vor rãspunde, potrivit reglementãrilor în vigoare, de asigurarea tuturor condiţiilor de securitate a muncii, prin adoptarea de mãsuri corespunzãtoare, stabilite cu consultarea organizaţiilor sindicale.
6. Pentru autorizarea functionarii unitãţilor din punct de vedere al protecţiei muncii, unitatea solicitanta va inainta inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii un dosar, cu urmãtoarele documente:
- cerere pentru autorizarea functionarii, semnatã de conducãtorul unitãţii, în care se vor preciza: denumirea unitãţii, adresa, obiectul de activitate, ramura economicã. Solicitantul va mentiona obligatoriu ca sînt respectate normele generale şi specifice de protecţie a muncii, în vigoare la data depunerii cererii;
- memoriu tehnic, explicativ, care va cuprinde date referitoare la: denumirea proiectantului, numãrul şi data proiectului, descrierea succintã a procesului tehnologic, factorii de risc potenţial de accidentare sau imbolnavire profesionalã - generati de mijloacele de producţie, procesul şi mediul de munca; organizarea activitãţii şi mãsurile de asigurare a protecţiei muncii, în condiţiile respective de risc. Se vor nominaliza obligatoriu substantele toxice şi periculoase care se folosesc sau se degaja în procesul de producţie, precum şi concentratiile acestora în mediul de lucru, determinate conform metodelor reglementate prin standarde;
- cîte o copie de pe avizele sau autorizaţiile date, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi profilul unitãţii, de centrul teritorial de medicina preventivã, pompieri, I.S.C.R.I.R, Institutul de Securitate Miniera Petrosani, Întreprinderea de electricitate, Întreprinderea de gaze etc.
7. Actele necesare autorizãrii se vor trimite de unitatea solicitanta la inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii cu 30 de zile înainte de termenul de punere în funcţiune.
8. (1) Inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii este obligat sa efectueze expertizarea unitãţii solicitante în termen de 30 de zile de la data înregistrãrii cererii de autorizare.
(2) În situaţiile în care documentaţia prezentatã de unitate este incompleta, termenul de expertizare se decaleaza cu perioada de timp necesarã completãrii dosarului, conform prevederilor de la pct. 6.
9. La expertizarea unitãţilor, inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii va tine seama de urmãtoarele criterii, care conditioneaza acordarea autorizaţiei de funcţionare:
- soluţiile tehnice şi mãsurile aplicate sa fie în conformitate cu prevederile standardelor şi ale normelor generale şi specifice de protecţie a muncii, în vigoare la data solicitãrii autorizaţiei, şi sa asigure desfãşurarea activitãţii fãrã riscuri de accidentare şi imbolnavire profesionalã;
- instalaţiile, maşinile şi utilajele din producţia interna şi din import sa fie dotate cu dispozitive de protecţie, aparatura de mãsura şi control al parametrilor tehnologici, precum şi de avertizare a starilor de pericol;
- instalaţiile şi sistemele pentru captarea, reţinerea şi neutralizarea substanţelor nocive, degajate în desfãşurarea proceselor tehnologice, sa fie în funcţiune şi eficiente.
10. Pentru autorizarea functionarii unitãţii din punct de vedere al protecţiei muncii se vor folosi formularele din anexele nr. 1 şi 2 la prezentele norme metodologice.
Autorizaţiile de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii se vor emite în dublu exemplar, din care originalul se va preda unitãţii autorizate, iar pe exemplarul rãmas în evidenta inspectoratului va semna de primire reprezentantul unitãţii.
11. Autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii se poate acorda:
(1) întregii unitãţi (formularul din anexa nr. 1); nu se autorizeaza grupuri de întreprinderi, asociaţii etc.;
(2) unor subunitati - autorizaţie de funcţionare parţialã ( formularul din anexa nr. 2) - care au funcţionalitate independenta din punct de vedere al condiţiilor de protecţie a muncii - atelier, sector, secţie etc.
Autorizaţiile de funcţionare parţialã se acorda numai dacã intreaga unitate nu îndeplineşte condiţiile pentru autorizare totalã.
Nu se vor autoriza separat o instalatie, un sistem de ventilaţie, un loc de munca dintr-un atelier etc.
În situaţia în care toate subunitatile unui obiectiv economic întrunesc condiţii de autorizare, se va proceda la eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru întregul obiectiv.
12. În cazurile în care, cu ocazia expertizarii, inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii constata ca nu sînt întrunite condiţiile de autorizare, va comunica unitãţii solicitante refuzul de autorizare, în care se vor specifica în detaliu deficientele şi, totodatã, se va cere conducerii unitãţii sa ia mãsurile necesare remedierii acestora.
În funcţie de gravitatea pericolului, inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii va lua mãsuri de oprire totalã sau parţialã a acesteia pînã la asigurarea condiţiilor de protecţie a muncii.
13. La expertizare, în vederea autorizãrii, vor putea fi folosiţi specialişti din alte sectoare de activitate (organe sanitare, institute de cercetare-proiectare de ramura etc.), în vederea verificãrii condiţiilor de prevenire a accidentelor de munca şi imbolnavirilor profesionale.
14. Unitãţile sînt obligate sa solicite inspectoratelor de stat teritoriale pentru protecţia muncii revizuirea autorizaţiei de protecţie a muncii în cazul modificãrii condiţiilor iniţiale în care s-a emis aceasta, ca urmare a lucrãrilor de extindere a capacitãţii, retehnologizãrii etc.
Inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii, în urma reanalizarii condiţiilor din unitãţi, vor proceda la menţinerea sau retragerea autorizaţiilor de funcţionare.
15. Autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii poate fi revizuitã sau retrasã de cãtre inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii emitent, în toate cazurile în care se constata nerespectarea condiţiilor în care aceasta a fost obţinutã.
16. Inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii vor tine într-un registru evidenta: autorizaţiilor solicitate şi eliberate, a unitãţilor neautorizate (parţial sau total), precum şi a unitãţilor oprite ca urmare a neasigurarii condiţiilor de securitate a muncii, conform normelor în vigoare.
17. Situaţia autorizaţiilor eliberate şi retrase, precum şi a unitãţilor neautorizate (parţial sau total) se va raporta trimestrial Departamentului Protecţiei Muncii de cãtre inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii.

ANEXA 1
MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

DEPARTAMENTUL PROTECŢIEI MUNCII

Inspectoratul de stat teritorial
pentru protecţia muncii

Judeţul ...............



AUTORIZAŢIE DE FUNCŢIONARE DIN PUNCT DE VEDERE AL PROTECŢIEI MUNCII

Nr. ................. / ................



Avînd în vedere cererea ..........nr. ........ din ....., înregistratã la Inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii ............... sub nr. ..... din ......,
în baza prevederilor art. 140 alin. (2) din Legea nr. 10/1972 (Codul muncii), se autorizeaza funcţionarea unitãţii .................................
...............................................................................
cu profil de .................................................................. din localitatea ..........., str. ............ nr. ......., subordonata .......



Data eliberãrii Inspector şef,

....................... ..................

ANEXA 2
MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

DEPARTAMENTUL PROTECŢIEI MUNCII

Inspectoratul de stat teritorial
pentru protecţia muncii

Judeţul .....................



AUTORIZAŢIE PARŢIALĂ DE FUNCŢIONARE DIN PUNCT DE VEDERE AL

PROTECŢIEI MUNCII



Nr. ........ din ..............



Avînd în vedere cererea ............nr. ...... din ........ , înregistratã la Inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii ................... ..................... sub nr. ..... din ...............,
în baza prevederilor art. 140 alin. (2) din Legea nr. 10/1972 (Codul muncii), se autorizeaza funcţionarea subunitatii (obiectiv, sector, secţie, atelier etc.) ................................................................ ..............................................................................
cu profil de ................................................................., din localitatea ................., str. .......... nr. .................., componenta a unitãţii solicitante, subordonata ............................
Prezenta autorizaţie parţialã din punct de vedere al protecţiei muncii va fi valabilã pînã la obţinerea autorizaţiei pentru intreaga activitate.



Data eliberãrii Inspector şef,

........................ ....................



-------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016