Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 1.945 din 26 octombrie 2021  pentru modificarea şi completarea Normelor tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora şi schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier, aprobate prin Ordinul ministrului apelor şi pădurilor nr. 766/2018     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 1.945 din 26 octombrie 2021 pentru modificarea şi completarea Normelor tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora şi schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier, aprobate prin Ordinul ministrului apelor şi pădurilor nr. 766/2018

EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1043 din 1 noiembrie 2021
    Având în vedere Referatul de aprobare nr. 174.881/ID din 8.10.2021 al Direcţiei politici şi strategii în silvicultură,
    ţinând seama de prevederile art. 20 alin. (2), (4) şi (6), art. 22, 24, art. 59 alin. (6), (6^1), (6^2) şi (10), art. 115 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. II alin. (17) din Legea nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic,
    în temeiul prevederilor art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor,
    ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite următorul ordin:
    ART. I
    Normele tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora şi schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier, aprobate prin Ordinul ministrului apelor şi pădurilor nr. 766/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 23 august 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 1 alineatul (1) litera a), punctul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "3. administratorului ariei naturale protejate, în situaţia în care aceasta este constituită parţial sau total peste fondul forestier;"

    2. La articolul 1 alineatul (1), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:
    "a^1) prima versiune a amenajamentului silvic, care conţine următoarele:
    1. procesul-verbal al Conferinţei I de amenajare şi tema de proiectare pentru lucrarea de amenajare a pădurii, suprafaţa fondului forestier şi, dacă este cazul, suprafeţele incluse în arii naturale protejate şi măsurile de conservare din planurile de management ale ariilor naturale protejate respective, aferente habitatelor şi speciilor de pe suprafaţa respectivă, iar pentru suprafeţele care au avut anterior amenajament silvic se vor furniza în plus şi următoarele informaţii: constituirea unităţilor de producţie, zonarea funcţională propusă în acord cu prevederile planului de management al ariilor naturale protejate şi măsurile de conservare din planurile de management ale ariilor naturale protejate respective, aferente habitatelor şi speciilor de pe suprafaţa respectivă, bazele de amenajare, subunităţi de gospodărire, situaţia respectării posibilităţii şi structura arboretelor (compoziţia, consistenţa şi clasele de vârstă) în amenajamentul expirat;
    2. coordonatele stereo 70 obţinute/deţinute de titularul amenajamentului silvic sub formă vectorială în sistem de coordonate stereo 70, format de fişier.shp, ale amenajamentului anterior şi modificările de geometrie la nivel parcelar şi subparcelar apărute faţă de ediţia anterioară a amenajamentului silvic, pentru suprafeţele din fond forestier care au mai fost amenajate, sau sub formă vectorială în sistem de coordonate stereo 70, format de fişier.shp, pentru suprafeţele de fond forestier care nu au mai fost amenajate prin amenajament silvic;
    3. distribuţia pe judeţe a fondului forestier care face obiectul amenajamentului silvic, pentru fondul forestier situat pe raza mai multor judeţe, în scopul stabilirii autorităţii competente pentru derularea procedurii de evaluare de mediu;
    4. proiectele/lucrările/acţiunile care se propun a fi realizate în cadrul amenajamentului silvic;
    5. harta amenajamentului silvic care să prezinte situaţia actuală a fondului forestier pentru care se elaborează amenajamentul şi pe care sunt marcate proiectele/lucrările/ acţiunile care se propun a fi realizate în cadrul respectivului amenajament, suprapusă cu hărţile de distribuţie a speciilor şi habitatelor protejate din cadrul siturilor Natura 2000, format de fişier.shp;"

    3. La articolul 1 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) şedinţa de preavizare a soluţiilor tehnice - Conferinţa a II-a de amenajare se organizează după recepţia lucrărilor de teren, cu participarea:
    1. şefului de proiect, proiectantului şi a expertului CTAP din partea unităţii specializate autorizate;
    2. şefului ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice, reprezentanţilor structurilor ierarhice superioare acestuia şi, după caz, a proprietarului;
    3. administratorului ariei naturale protejate, în situaţia în care aceasta este constituită parţial sau total peste fondul forestier;
    4. reprezentantului structurii judeţene sau regionale pentru protecţia mediului;
    5. reprezentantului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură sau, după caz, al structurii teritoriale de specialitate a acesteia;"

    4. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 1^1
    (1) Amenajamentele silvice îşi păstrează valabilitatea în condiţiile art. II alin. (17) din Legea nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic.
    (2) În perioada de păstrare a valabilităţii prevăzute la alin. (1) se pot realiza lucrări de regenerare - împăduriri, reîmpăduriri, completarea regenerărilor naturale şi lucrări de întreţinere a culturilor -, lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor tinere şi lucrări de conservare, prevăzute şi nerealizate în unităţile amenajistice din amenajamentul silvic care îşi păstrează valabilitatea, recoltarea volumului aferent stocurilor de masă lemnoasă aflate în faze tehnologice şi în platforma primară la data de 31 decembrie a anului anterior, precum şi lucrări de infrastructură. Produsele accidentale şi extraordinare se recoltează integral şi se precomptează corespunzător din noul amenajament silvic, cu luarea în considerare a corespondenţei unităţilor amenajistice dintre amenajamentul silvic care îşi păstrează valabilitatea şi amenajamentul silvic nou.
    (3) Lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor tinere se pot realiza şi în alte unităţi amenajistice decât cele prevăzute la alin. (2), care îndeplinesc condiţiile de a fi parcurse cu astfel de lucrări.
    (4) Lista unităţilor amenajistice în care se pot realiza lucrările prevăzute la alin. (2) şi (3) se stabileşte de către unitatea specializată autorizată pentru amenajarea pădurilor şi de către ocolul silvic."

    5. La articolul 2 alineatul (1), litera a) se abrogă.
    6. La articolul 2 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) arborii afectaţi de factori destabilizatori, biotici sau abiotici, dintr-un arboret sunt concentraţi pe o suprafaţă compactă mai mare de 0,5 ha sau în situaţia în care extragerea arborilor afectaţi de factori destabilizatori, biotici sau abiotici, determină încadrarea arboretelor în urgenţa 1 de regenerare. Încadrarea arboretelor în urgenţa 1 de regenerare se stabileşte de către o unitate autorizată specializată pentru lucrări de amenajare a pădurilor. Volumul arborilor afectaţi de factori destabilizatori, biotici sau abiotici, pe suprafeţe compacte mai mari de 0,5 ha se poate determina în urma inventarierii fir cu fir sau prin Metodele de evaluare a volumului de lemn rezultat din doborâturile şi rupturile produse de vânt şi zăpadă - Doborâturi în masă produse de vânt şi zăpadă, prevăzute în anexa nr. 9 la Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.323/2015 privind aprobarea metodelor dendrometrice pentru evaluarea volumului de lemn destinat valorificării şi valorile necesare calculului volumului de lemn destinat valorificării. Pentru suprafeţele de peste 0,5 ha necesare realizării instalaţiilor de scos-apropiat nu este necesară modificarea prevederilor amenajamentului silvic;"

    7. La articolul 2 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b^1), cu următorul cuprins:
    "b^1) volumul arborilor afectaţi de doborâturi/rupturi de vânt/zăpadă şi de incendii, inventariaţi, se poate autoriza la exploatare după depunerea actului de punere în valoare aprobat la structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Volumul provenit din arborii afectaţi de doborâturi/rupturi de vânt/zăpadă şi de incendii, în unităţile de gospodărire în care se reglementează procesul de producţie, se precomptează din posibilitatea de produse principale stabilită la nivel de unitate de gospodărire/proprietate, în condiţiile art. 59 alin. (7)-(11) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;"

    8. La articolul 2 alineatul (1), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
    "g) pentru lucrările silviculturale rămase de executat din amenajamentele silvice aprobate, care nu au parcurs procedura de evaluare de mediu şi care se suprapun parţial sau total peste siturile Natura 2000."



    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
                     Tánczos Barna

    Bucureşti, 26 octombrie 2021.
    Nr. 1.945.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016