Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 1.930 din 30 martie 2011  privind aprobarea obligatiilor care revin oficiilor nominalizate de Casa Nationala de Pensii Publice, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca in aplicarea Procedurii de primire, prelucrare si transmitere a Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 1.930 din 30 martie 2011 privind aprobarea obligatiilor care revin oficiilor nominalizate de Casa Nationala de Pensii Publice, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca in aplicarea Procedurii de primire, prelucrare si transmitere a "Declaratiei privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate"

EMITENT: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 11 aprilie 2011
    În temeiul <>art. 12 alin. (3) din Hotãrârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 9 alin. (4) din Statutul Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurãri Sociale, aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 13/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate, aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al <>art. 22 alin. (3) din Legea nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncã, republicatã, al <>art. 6 alin. (4) din Hotãrârea Guvernului nr. 118/2011 privind aprobarea condiţiilor de acreditare a oficiilor pentru depunerea "Declaraţiei privind obligaţiile de platã a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominalã a persoanelor asigurate", precum şi privind rãspunderea în gestionarea informaţiilor din declaraţie,

    preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, preşedintele Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncã emit urmãtorul ordin:

    ART. 1
    (1) Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator sau entitãţi asimilate angajatorului, prevãzute la <>art. 296^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, au obligaţia depunerii "Declaraţiei privind obligaţiile de platã a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominalã a persoanelor asigurate" prin mijloace electronice de transmitere la distanţã, prin intermediul portalului e-România.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pânã la data de 1 iulie 2011, declaraţia se poate depune la organul fiscal competent sau la oficiile acreditate de Ministerul Finanţelor Publice, în format hârtie, semnatã şi ştampilatã, conform legii, însoţitã de declaraţia în format electronic, pe suport CD.
    (3) Pentru depunerea declaraţiei potrivit alin. (2), contribuabilul prezintã:
    a) "Declaraţia privind obligaţiile de platã a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominalã a persoanelor asigurate", în format hârtie, semnatã şi ştampilatã, conform legii;
    b) declaraţia în format electronic, pe suport CD, care cuprinde:
    (i) "Declaraţia privind obligaţiile de platã a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominalã a persoanelor asigurate";
    (ii) anexa nr. 1.1. "Anexa angajator";
    (iii) anexa nr. 1.2. "Anexã asigurat" - câte o anexã completatã pentru fiecare asigurat.
    ART. 2
    Se aprobã Procedura de primire, prelucrare şi transmitere a "Declaraţiei privind obligaţiile de platã a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominalã a persoanelor asigurate", depusã de contribuabili la oficiile acreditate de Ministerul Finanţelor Publice, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.
    ART. 3
    Oficiile acreditate au obligaţia sã comunice contribuabililor adresa de internet de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, unde poate fi consultat stadiul de prelucrare a declaraţiilor depuse, şi sã asigure sprijin pentru contribuabilii care nu au acces la internet, în vederea consultãrii acestor informaţii.
    ART. 4
    (1) Contribuabilii care nu finalizeazã procedura de depunere a declaraţiei, prin obţinerea numãrului unic de înregistrare de la oficiul acreditat, depun respectiva declaraţie la organul fiscal competent.
    (2) Organul fiscal competent este organul fiscal în a cãrui evidenţã contribuabilul este înregistrat ca plãtitor de impozite, taxe şi contribuţii.
    ART. 5
    În cazul declaraţiilor pentru care organul fiscal competent nu a putut prelucra informaţiile de pe suportul CD, se înscriu pe formatul hârtie al declaraţiei numãrul de înregistrare şi data, iar contribuabilul va prezenta, în termen de 3 zile, organului fiscal formatul electronic al declaraţiei într-o formã care sã poatã fi prelucratã.
    ART. 6
    Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    ART. 7
    Oficiile nominalizate de Casa Naţionalã de Pensii Publice, Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate şi Agenţia Naţionalã pentru Ocuparea Forţei de Muncã, precum şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

                Preşedintele Agenţiei Naţionale
                   de Administrare Fiscalã,
                        Sorin Blejnar

                 Preşedintele Casei Naţionale
                  de Asigurãri de Sãnãtate,
                    Nicolae-Lucian Duţã

                 Preşedintele Casei Naţionale
                     de Pensii Publice,
                   Domnica Doina Pârcãlabu

                Preşedintele Agenţiei Naţionale
                pentru Ocuparea Forţei de Muncã,
                        Silviu Bian

    ANEXĂ

                          PROCEDURĂ
   de primire, prelucrare şi transmitere a "Declaraţiei privind
   obligaţiile de platã a contribuţiilor sociale, impozitului pe
    venit şi evidenţa nominalã a persoanelor asigurate", depusã
           de contribuabili la oficiile acreditate
               de Ministerul Finanţelor Publice

    A. Depunerea "Declaraţiei privind obligaţiile de platã a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominalã a persoanelor asigurate" la oficiile acreditate de Ministerul Finanţelor Publice
    1. Contribuabilii care au obligaţia, potrivit legii, sã depunã "Declaraţia privind obligaţiile de platã a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominalã a persoanelor asigurate" pot îndeplini aceastã obligaţie declarativã prin depunerea declaraţiei în format hârtie, semnatã şi ştampilatã, conform legii, însoţitã de declaraţia în format electronic, pe suport CD, la oficiile acreditate de Ministerul Finanţelor Publice, din judeţul în a cãrui razã teritorialã îşi au domiciliul fiscal.
    2. Fac excepţie de la prevederile pct. 1 contribuabilii mari şi mijlocii, definiţi potrivit legii, care depun declaraţiile fiscale în condiţiile prevãzute de <>Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã nr. 2.520/2010 privind depunerea declaraţiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţã de cãtre contribuabilii mari şi mijlocii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    3. La depunerea declaraţiei, contribuabilul prezintã declaraţia în formatul prevãzut la art. 1 alin. (3) din ordin.
    B. Primirea şi prelucrarea "Declaraţiei privind obligaţiile de platã a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominalã a persoanelor asigurate" de cãtre oficiile acreditate de Ministerul Finanţelor Publice
    1. Persoanele nominalizate, cu ocazia acreditãrii, pentru primirea şi prelucrarea declaraţiei, denumite în continuare operatori, asigurã preluarea declaraţiei de la contribuabili.
    2. Operatorii trebuie sã deţinã un certificat digital emis de Ministerul Finanţelor Publice, înrolat în sistemul de Managementul identitãţii al sistemului informatic al ministerului.
    3. Operatorul primeşte de la contribuabil declaraţia în format hârtie, însoţitã de formatul electronic al acesteia, pe suport CD, şi parcurge urmãtoarele etape:
    a) verificã declaraţia în format hârtie, urmãrind ca formularul sã aibã înscrise:
    (i) codul de identificare fiscalã al contribuabilului;
    (ii) datele de identificare ale contribuabilului, potrivit formularului;
    (iii) semnãtura şi ştampila, conform legii;
    b) vizualizeazã formatul electronic al declaraţiei, cu ajutorul aplicaţiei puse la dispoziţie de Direcţia generalã de tehnologia informaţiei;
    c) verificã formatul electronic al declaraţiei. Dupã lansarea programului de verificare se alege fişierul de tip PDF corespunzãtor:
    (i) dacã se identificã erori de structurã a fişierului sau existenţa unor date incorecte, pe ecran vor fi afişate mesaje de eroare, evidenţiate cu culoarea roşie. În acest caz, programul de verificare nu permite prelucrarea declaraţiei. Operatorul restituie contribuabilului declaraţia, atât formatul hârtie, cât şi formatul electronic. În cazul în care declaraţia nu poate fi prelucratã de oficiul acreditat, aceasta nu se considerã depusã şi nu i se atribuie numãr unic de înregistrare;
    (ii) dacã nu se identificã erori şi declaraţia poate fi prelucratã, se trece la urmãtoarea etapã;
    d) verificã informaţiile înscrise în formatul electronic al declaraţiei, afişate de aplicaţia informaticã pe ecranul staţiei de lucru, cu cele înscrise în formatul hârtie prezentat de contribuabil:
    (i) dacã informaţiile înscrise în formatul hârtie şi în cel electronic al declaraţiei prezintã diferenţe, operatorul respinge declaraţia (butonul "Respinge declaraţia") şi restituie contribuabilului atât formatul hârtie, cât şi formatul electronic al acesteia. În cazul în care declaraţia nu poate fi prelucratã de oficiul acreditat, aceasta nu se considerã depusã şi nu i se atribuie numãr unic de înregistrare;
    (ii) dacã nu se identificã erori, operatorul acceptã declaraţia (butonul "Acceptã declaraţia") şi trece la urmãtoarea etapã;
    e) atribuie declaraţiei numãrul unic de înregistrare şi înscrie acest numãr, precum şi data depunerii pe ambele exemplare ale formatului hârtie al declaraţiei;
    f) reţine un exemplar al formatului hârtie al declaraţiei, precum şi suportul electronic şi restituie contribuabilului al doilea exemplar al formatului hârtie al declaraţiei.
    C. Transmiterea "Declaraţiei privind obligaţiile de platã a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominalã a persoanelor asigurate" de cãtre oficiile acreditate, în baza de date centralã a Ministerului Finanţelor Publice - Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã
    I. Transmiterea declaraţiei în baza de date centralã
    În vederea transmiterii declaraţiei în baza de date centralã a Ministerului Finanţelor Publice-Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã, persoana desemnatã sã transmitã declaraţii prin upload trebuie sã efectueze urmãtoarele operaţiuni:
    1. copiazã kitul aplicaţiei pe staţia de colectare a formatului electronic al declaraţiei (fişier în format pdf), la prima utilizare a staţiei de colectare;
    2. dezarhiveazã conţinutul într-un director de fişiere (de exemplu "D112").
    În acest director se vor gãsi fişierele de configurare const.properties, log4j.xml, precum şi executabilul GhiseuUpload.bat;
    3. configureazã urmãtoarele directoare de fişiere:
    - D:D112intrate
    - D:D112trimise
    - D:D112ramase
    - D:D112logs
    În cazul în care nu se foloseşte adresa implicitã pentru aceste directoare, atunci se poate specifica locaţia şi denumirea acestora în fişierul const.prop livrat cu kitul aplicaţiei, astfel:
    folder.i=<locaţia fişierelor/declaraţiilor intrate in sistem>
    folder.t=<locaţia fişierelor/declaraţiilor care au fost trimise in baza centralã>
    folder.r=<locaţia fişierelor/declaraţiilor care au avut erori>
    Pentru configurarea locului unde se va genera fişierul de log se editeazã fişierul log4j.xml la rândul:
    <param name = "File" value = "D:/D112/logs/ agentUpload.log"/>
    Se modificã value = "<directorul şi numele fişierului unde se vor loga activitãţile persoanei desemnate sã transmitã declaraţii prin upload >"
    4. lanseazã aplicaţia GhiseuUpload.bat
    Se introduce numele şi parola utilizatorului, care este înregistrat în Managementul identitãţii al sistemului informatic al Ministerului Finanţelor Publice, cu rolul de transmitere.
    Declaraţiile transmise se vor afla în directorul folder.t
    Declaraţiile netransmise vor rãmâne în folder.i
    Declaraţiile în care au fost identificate erori de altã naturã decât cea de conectivitate vor rãmâne în folder.r
    II. Persoana desemnatã sã transmitã declaraţii cãtre baza de date centralã are urmãtoarele atribuţii:
    - identificã, în reţea, staţiile de lucru care deservesc ghişeele de primire a declaraţiilor;
    - identificã, pentru fiecare staţie de lucru, fişierele conţinând declaraţiile depuse (acceptate) şi le transferã în directorul dedicat, creat pe staţia localã;
    - ruleazã aplicaţia de transmitere a declaraţiilor cãtre baza de date centralã;
    - verificã dacã transmiterea declaraţiilor cãtre baza de date centralã a fost completã. În caz de eroare, transmiterea se reia;
    - verificã fişierul de log-uri D:/D112/logs/agentUpload.log;
    - întocmeşte situaţii cu:
    * numãrul de fişiere primite, transmise şi rãmase;
    * erori şi cauzele lor;
    * informaţii din log-uri.
    D. Transmiterea "Declaraţiei privind obligaţiile de platã a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominalã a persoanelor asigurate" în format hârtie de cãtre oficiile acreditate de Ministerul Finanţelor Publice cãtre direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti
    1. Oficiile acreditate au obligaţia sã transmitã "Declaraţia privind obligaţiile de platã a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominalã a persoanelor asigurate", depusã în format hârtie, însoţitã de suportul electronic, în termen de maximum 5 zile de la depunerea acestora de cãtre contribuabili.
    2. Fiecare oficiu acreditat transmite declaraţiile la direcţia generalã a finanţelor publice judeţeanã sau a municipiului Bucureşti, în a cãrei razã teritorialã este situat.
    3. Declaraţiile se transmit prin delegat sau prin poştã, însoţite de un borderou, care cuprinde, în mod obligatoriu, urmãtoarele informaţii:
    a) datele de identificare ale oficiului acreditat de Ministerul Finanţelor Publice;
    b) datele de identificare ale direcţiei generale a finanţelor publice, destinatarã a declaraţiilor;
    c) pentru fiecare declaraţie transmisã:
    - numãrul unic de înregistrare;
    - data depunerii declaraţiei;
    - codul de identificare fiscalã a contribuabilului care a depus declaraţia;
    - datele de identificare a contribuabilului.
    4. În cazul declaraţiilor transmise prin delegat, borderoul va fi semnat atât de persoana care a predat declaraţiile din partea oficiului acreditat, cât şi de persoana care a primit declaraţiile din partea direcţiei generale a finanţelor publice, înscriindu-se numele, prenumele şi funcţia ambelor persoane.
    5. În cazul transmiterii prin poştã, dovada primirii de cãtre direcţiile generale ale finanţelor publice o constituie semnãtura de primire, potrivit procedurilor aplicabile în cazul trimiterilor poştale.

                       ----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016