Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.916 din 24 noiembrie 2025 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului dezvoltării şi prognozei nr. 320/2002 privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii Comerciale "Parc Industrial" - S.R.L. Jibou
EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1113 din 3 decembrie 2025
Având în vedere prevederile:
- art. 6 alin. (1) şi ale art. 12 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 109/2021, cu completările ulterioare;
– art. 6 alin. (2), art. 8 alin. (7) şi (8) şi ale art. 9 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei emite următorul ordin:
ART. I
Ordinul ministrului dezvoltării şi prognozei nr. 320/2002 privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii Comerciale „Parc Industrial“ - S.R.L. Jibou, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 28 octombrie 2002, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) este amplasat pe teritoriul administrativ al oraşului Jibou, judeţul Sălaj, şi identificat în baza extraselor de carte funciară pentru informare nr. 56.150-56.156/28.08.2025, 50.463/8.10.2025, 50.464/8.10.2025, 50.858/8.10.2025, 50.859/8.10.2025, 51.264/8.10.2025, 52.107/8.10.2025, 52.110/8.10.2025, 52.682/8.10.2025, 52.683/8.10.2025, 52.757/8.10.2025, 52.856/8.10.2025, 53.061/8.10.2025, 53.179/8.10.2025, 53.180/8.10.2025, 54.873/8.10.2025, 55.103/8.10.2025 şi 55.104/8.10.2025, eliberate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sălaj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Zalău;"
2. La articolul 2, literele b) şi c) se abrogă.
3. La articolul 2, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"d) are o suprafaţă de 27,39 ha."
4. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 3
(1) Amplasamentul terenului pentru care se acordă titlul de parc industrial este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Titlul de parc industrial, acordat potrivit prezentului ordin, conferă operatorilor economici din parcul industrial dreptul la facilităţile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, cu modificările şi completările ulterioare, şi de art. 456 alin. (1) lit. i) şi art. 464 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia îndeplinirii condiţiilor stipulate în:
a) Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Regulamentul (UE) 2023/2.831 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis;
c) Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 2.980/2013 privind aprobarea condiţiilor de acordare a măsurilor de sprijin pentru investiţiile realizate în parcurile industriale, cu modificările şi completările ulterioare."
5. După articolul 4 se introduce o nouă anexă, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. II
Valabilitatea titlului de parc industrial acordat Societăţii „PARC INDUSTRIAL“ - S.R.L. Jibou în baza prevederilor Ordinului ministrului dezvoltării şi prognozei nr. 320/2002, cu modificările şi completările aduse prin prezentul ordin, încetează în termen de 49 de ani de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Cseke Attila-Zoltán
Bucureşti, 24 noiembrie 2025.
Nr. 1.916.
ANEXA 1
*) Anexa este reprodusă în facsimil.
(Anexa la Ordinul nr. 320/2002)
(a se vedea imaginea asociată)
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: