Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDIN nr. 1.845 din 22 decembrie 2003 privind norme de aplicare a unor prevederi din titlul VI "Taxa pe valoarea adaugata" din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
În temeiul <>art. 12 alin. (6) din Hotãrârea Guvernului nr. 735/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificãrile ulterioare, în baza prevederilor art. 128 alin. (1), art. 142, art. 145 alin. (6), art. 147 alin. (10), art. 149 alin. (5), art. 151 şi ale <>art. 161 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,
ministrul finanţelor publice emite urmãtorul ordin:
CAP. I Norme de aplicare a <>art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
ART. 1 Conform <>art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin livrare de bunuri se înţelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar cãtre o altã persoanã, direct sau prin persoane care acţioneazã în numele acestora. Pentru bunurile, altele decât cele second-hand, încredinţate în vederea vânzãrii în baza unui contract de consignaţie, data livrãrii bunurilor de la consignant la consignatar se considerã a fi data vânzãrii bunurilor de cãtre consignatar cãtre beneficiar. Facturarea bunurilor de cãtre consignant cãtre consignatar se face cel mai târziu la finele lunii în care bunurile au fost vândute.
CAP. II Norme de aplicare a scutirilor de taxã pe valoarea adãugatã pentru importurile de bunuri prevãzute la <>art. 142 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
ART. 2 (1) Potrivit <>art. 142 lit. d) din Legea nr. 571/2003 , este scutit de taxa pe valoarea adãugatã importul de bunuri de cãtre misiunile diplomatice şi birourile consulare, precum şi de cãtre cetãţenii strãini cu statut diplomatic sau consular în România, în condiţii de reciprocitate, potrivit procedurii stabilite prin norme. (2) Scutirea se acordã de cãtre birourile vamale de control şi vãmuire, pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe privind respectarea condiţiilor de reciprocitate legate de importul bunurilor. ART. 3 (1) Potrivit <>art. 142 lit. e) din Legea nr. 571/2003 , este scutit de taxa pe valoarea adãugatã importul de bunuri efectuat de reprezentanţele organismelor internaţionale şi interguvernamentale acreditate în România, precum şi de cãtre cetãţenii strãini angajaţi ai acestor organizaţii, în limitele şi în conformitate cu condiţiile precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii, potrivit procedurii stabilite prin norme. (2) Scutirea se acordã de cãtre birourile vamale de control şi vãmuire, pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe privind respectarea limitelor şi condiţiilor precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii. ART. 4 (1) Potrivit <>art. 142 lit. h) din Legea nr. 571/2003 , este scutit de taxa pe valoarea adãugatã importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donaţii destinate unor scopuri cu caracter religios, de apãrare a sãnãtãţii, de apãrare a ţãrii sau siguranţei naţionale, artistic, educativ, sportiv, de protecţie şi ameliorare a mediului, de protecţie şi conservare a monumentelor istorice şi de arhitecturã, în condiţiile stabilite prin norme. (2) Scutirea se aplicã de cãtre birourile vamale de control şi vãmuire, pe baza documentelor din care rezultã cã bunurile au fost primite fãrã obligaţii de platã şi a unei declaraţii pe propria rãspundere semnate de reprezentantul legal al importatorului sau de persoana împuternicitã de acesta, prin care se confirmã cã bunurile sunt destinate scopurilor menţionate la <>art. 142 lit. h) din Legea nr. 571/2003 , cã nu vor face obiectul unor comercializãri ulterioare cel puţin 5 ani de la data importului şi cã vor fi folosite numai în scopurile pentru care au fost importate. Declaraţiile nereale atrag rãspunderea civilã sau penalã, dupã caz, potrivit prevederilor <>Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Declaraţia pe propria rãspundere se întocmeşte în trei exemplare originale, dintre care un exemplar se depune la biroul vamal la care se face declaraţia vamalã de import, un exemplar se depune la organul fiscal teritorial, iar al treilea exemplar se pãstreazã la documentele financiar-contabile ale beneficiarului. La schimbarea destinaţiei bunurilor, înainte de expirarea termenului de 5 ani, importatorii sunt obligaţi sã îndeplineascã formalitãţile legale privind importul mãrfurilor şi sã achite taxa pe valoarea adãugatã aferentã importului. Organele de control fiscal şi ale Gãrzii Financiare sunt obligate sã urmãreascã destinaţia datã bunurilor respective şi, în cazul în care se constatã schimbarea acesteia, sã sesizeze organele vamale pentru luarea mãsurilor ce decurg din aplicarea legii. (3) Bunurile destinate apãrãrii sãnãtãţii, pentru care se acordã scutirea de taxã pe valoarea adãugatã în baza <>art. 142 lit. h) din Legea nr. 571/2003 , sunt orice alte bunuri decât cele prevãzute de <>Ordonanţa Guvernului nr. 59/2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 545/2003 . ART. 5 (1) Potrivit <>art. 142 lit. i) din Legea nr. 571/2003 , este scutit de taxa pe valoarea adãugatã importul de bunuri finanţate din împrumuturi nerambursabile acordate de guverne strãine, organisme internaţionale şi/sau organizaţii nonprofit din strãinãtate şi din ţarã, în condiţiile stabilite prin norme. (2) Prin împrumuturi nerambursabile acordate României, în sensul <>art. 142 lit. i) din Legea nr. 571/2003 , se înţelege împrumuturile bãneşti acordate de guverne strãine, de organisme internaţionale şi/sau de organizaţii nonprofit din strãinãtate şi din ţarã unor beneficiari din România şi care sunt consemnate în acorduri, protocoale şi/sau înţelegeri, memorandumuri, încheiate cu guverne strãine, organisme internaţionale sau organizaţii nonprofit din strãinãtate şi din ţarã. (3) Scutirea de la plata taxei pe valoarea adãugatã pentru importul de bunuri finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, acordate de organisme internaţionale sau de guverne strãine, se acordã de cãtre birourile vamale de control şi vãmuire, pe baza documentelor care atestã cã acestea sunt finanţate din împrumuturi nerambursabile. (4) Scutirea de la plata taxei pe valoarea adãugatã pentru importul de bunuri finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, acordate de organizaţii nonprofit şi de caritate din strãinãtate şi din ţarã, se acordã de cãtre birourile vamale de control şi vãmuire, pe baza documentelor care atestã cã acestea sunt finanţate din împrumuturi nerambursabile şi sunt destinate realizãrii unor scopuri cu caracter umanitar, social, filantropic, religios, de apãrare a sãnãtãţii, de apãrare a ţãrii sau siguranţei naţionale, cultural, artistic, educativ, ştiinţific, sportiv, de protecţie şi ameliorare a mediului, de protecţie şi conservare a monumentelor istorice şi de arhitecturã. Documentele prin care se atestã sursa de finanţare şi destinaţia bunurilor importate sunt acorduri, protocoale şi/sau înţelegeri, memorandumuri, încheiate cu organizaţii nonprofit şi de caritate din strãinãtate şi din ţarã. (5) Organele de control fiscal şi ale Gãrzii Financiare sunt obligate sã urmãreascã destinaţia datã bunurilor respective şi, în cazul în care se constatã schimbarea acesteia în termen de 5 ani de la data intrãrii în ţarã a bunurilor, sã sesizeze organele vamale pentru luarea mãsurilor ce decurg din aplicarea legii. ART. 6 (1) Potrivit <>art. 142 lit. j) din Legea nr. 571/2003 , este scutit de taxa pe valoarea adãugatã importul urmãtoarelor bunuri: bunurile de origine românã, bunurile strãine care, potrivit legii, devin proprietatea statului, bunurile reparate în strãinãtate sau bunurile care le înlocuiesc pe cele necorespunzãtoare calitativ, returnate partenerilor externi în perioada de garanţie, bunurile care se înapoiazã în ţarã ca urmare a unei expedieri eronate, echipamentele pentru protecţia mediului stabilite prin hotãrâre a Guvernului. (2) Bunurile strãine care, potrivit legii, devin proprietatea statului sunt: a) bunurile care sunt abandonate printr-o declaraţie scrisã datã autoritãţilor vamale; b) bunurile pentru care la expirarea termenului de pãstrare, acordat de autoritatea vamalã, titularii nu au reglementat situaţia vamalã a acestora; c) bunurile confiscate de autoritãţile competente, potrivit legii. (3) Ajutoarele de stat pentru protecţia mediului acordate în baza hotãrârilor Guvernului vor fi notificate Consiliului Concurenţei în vederea autorizãrii şi vor respecta prevederile Regulamentului privind ajutorul de stat pentru protecţia mediului, respectiv: a) nu pot beneficia de prevederile <>art. 142 lit. j) din Legea nr. 571/2003 agenţii economici care opereazã în domeniile: agriculturã, activitãţi de instruire a angajaţilor în domeniul mediului, proiectarea şi fabricarea de mijloace de transport care pot fi exploatate cu mai puţine resurse naturale, acţiunile întreprinse în cadrul instalaţiilor sau al altor unitãţi de producţie în vederea îmbunãtãţirii siguranţei în exploatare sau igienizãrii; b) ajutoarele pentru protecţia mediului trebuie acordate, de regulã, numai agenţilor economici care respectã principiul "internalizarea costurilor", respectiv toate costurile legate de protecţia mediului trebuie sã fie incluse în costurile de producţie ale agentului economic, şi sunt acordate în vederea atingerii unor standarde de mediu mai mari decât cele prevãzute de legislaţia în vigoare; c) în cazul în care agenţii economici dovedesc imposibilitatea respectãrii acestui principiu, ajutorul de stat acordat pentru alinierea la standardele de mediu generale existente trebuie sã fie limitat în timp; d) pentru întreprinderile mici şi mijlocii se pot acorda ajutoare pe o perioadã de 3 ani pentru a se conforma noilor norme care prevãd standarde de mediu; e) ajutorul pentru protecţia mediului poate fi acordat: pentru investiţii, pentru reabilitarea amplasamentelor industriale poluate, pentru reamplasarea agenţilor economici; f) intensitatea maximã a ajutorului reprezintã ponderea ajutorului de stat în total costuri eligibile aferente investiţiei şi are urmãtoarele plafoane în cazul investiţiilor: rata ajutorului regional - 50% pentru firmele mari, 65% pentru întreprinderile mici şi mijlocii, plus 10%. În cazul în care se demonstreazã caracterul indispensabil al investiţiei, se pot acorda ajutoare pentru investiţii în favoarea producerii de energie regenerabilã şi acestea pot atinge pânã la 100% din costurile eligibile. Costurile eligibile trebuie sã se limiteze strict la costurile suplimentare generate de investiţiile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor de protecţie a mediului. Costurile eligibile trebuie calculate fãcând abstracţie de avantajele obţinute dintr-o eventualã creştere a capacitãţii, de economiile de costuri realizate în primii 5 ani de viaţã ai investiţiei şi de producţia auxiliarã suplimentarã obţinutã în respectiva perioadã de 5 ani. În cazul investiţiilor pentru producerea de energie din surse regenerabile, costurile eligibile ale investiţiei sunt în mod normal costurile suplimentare suportate de cãtre agentul economic în comparaţie cu o instalaţie de energie convenţionalã care are aceeaşi capacitate de producţie efectivã de energie; g) în cazul reabilitãrii amplasamentelor industriale poluate, intensitatea maximã admisibilã a ajutorului de stat poate ajunge la 100% din costurile eligibile plus 15% din costul total al lucrãrii. Costurile eligibile sunt egale cu costurile lucrãrii de reabilitare diminuate cu creşterea valorii terenului; h) în cazul reamplasãrii agenţilor economici, intensitatea maximã admisibilã a ajutorului de stat are aceleaşi praguri ca în cazul ajutorului pentru investiţii. Costurile eligibile nu includ şi cheltuielile legate de eventualele creşteri ale capacitãţilor; i) ajutoarele pentru protecţia mediului nu pot fi combinate cu alte forme de ajutor cu acelaşi obiectiv sau obiective diferite dacã un asemenea cumul atinge o intensitate a ajutorului mai mare decât cele prevãzute mai sus.
CAP. III Norme de aplicare a art. 145 alin. (6) şi (10) şi <>art. 149 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
ART. 7 (1) Potrivit <>art. 145 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 , se acordã dreptul de deducere a taxei pe valoarea adãugatã pentru achiziţiile de bunuri şi/sau servicii destinate realizãrii de operaţiuni prevãzute la <>art. 145 alin. (3)-(5) din Legea nr. 571/2003 , efectuate de persoane impozabile înainte de înregistrarea ca plãtitori de taxã pe valoarea adãugatã, care nu aplicã regimul special de scutire prevãzut de <>art. 152 din Legea nr. 571/2003 , în condiţii prevãzute prin norme. (2) Persoanele impozabile înregistrate ca plãtitori de taxã pe valoarea adãugatã pot sã exercite dreptul de deducere pentru bunuri şi/sau servicii achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterioare datei de înregistrare ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã în urmãtoarele cazuri: a) în situaţia în care sunt persoane impozabile stabilite în strãinãtate şi trebuie sã îşi desemneze un sediu permanent în România sau un reprezentant fiscal; b) în caz de reorganizare, când o entitate se divide şi în urma divizãrii iau naştere mai multe persoane impozabile; c) în orice situaţie în care între momentul înfiinţãrii juridice a unei persoane impozabile şi data la care i se atribuie codul fiscal de plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã existã un decalaj de timp. ART. 8 (1) Potrivit <>art. 145 alin. (10) din Legea nr. 571/2003 , în situaţiile prevãzute la <>art. 138 din Legea nr. 571/2003 , precum şi în alte cazuri specificate prin norme, taxa pe valoarea adãugatã dedusã poate fi ajustatã conform procedurii stabilite prin norme. (2) În cazul unor modificãri legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care nu dau drept de deducere la operaţiuni care dau drept de deducere, persoanele impozabile înregistrate ca plãtitori de taxã pe valoarea adãugatã pot sã îşi ajusteze dreptul de deducere pentru taxa aferentã bunurilor de natura stocurilor constatate pe bazã de inventariere la data modificãrii intervenite, precum şi pentru bunuri de natura mijloacelor fixe care au fost achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterioare modificãrii intervenite. Ajustarea în acest caz reprezintã exercitarea dreptului de deducere. (3) Pentru exercitarea dreptului de deducere prevãzut la alin. (2) şi art. 7 din prezentul ordin trebuie îndeplinite urmãtoarele cerinţe: a) bunurile respective urmeazã a fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere; b) persoana impozabilã trebuie sã deţinã o facturã fiscalã sau un alt document legal aprobat prin care sã justifice suma taxei pe valoarea adãugatã aferente bunurilor şi/sau serviciilor achiziţionate. (4) Persoanele impozabile care se înregistreazã ca plãtitori de taxã pe valoarea adãugatã ca urmare a unor modificãri legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care nu dau drept de deducere la operaţiuni care dau drept de deducere, pot sã îşi exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adãugatã conform <>art. 145 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 571/2003 , la data înregistrãrii ca plãtitori de taxã pe valoarea adãugatã. (5) În cazul unor modificãri legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care dau drept de deducere la operaţiuni care nu dau drept de deducere, orice persoanã impozabilã înregistratã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã trebuie sã îşi ajusteze dreptul de deducere exercitat iniţial pentru taxa pe valoarea adãugatã aferentã bunurilor de natura stocurilor constatate pe bazã de inventariere la data modificãrii intervenite, precum şi pentru bunuri de natura mijloacelor fixe care au fost achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterioare modificãrii intervenite, care sunt destinate realizãrii de operaţiuni care nu dau drept de deducere. Ajustarea reprezintã în aceastã situaţie anularea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adãugatã deduse iuniţial. (6) Pentru situaţiile prevãzute la <>art. 138 lit. a), b), c) şi e) din Legea nr. 571/2003 beneficiarii sunt obligaţi sã îşi ajusteze dreptul de deducere. În aceste situaţii ajustarea reprezintã anularea totalã sau parţialã a taxei pe valoarea adãugatã deduse iniţial sau în cazul prevãzut la art. 138 lit. c) din aceeaşi lege, când preţurile se majoreazã ulterior livrãrii sau prestãrii, ajustarea reprezintã exercitarea dreptului de deducere a taxei aferente majorãrii de preţ. ART. 9 (1) Potrivit <>art. 149 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 , soldul sumei negative a taxei pe valoarea adãugatã solicitat de persoana impozabilã la rambursare, prin decontul de taxã pe valoarea adãugatã, nu se reporteazã în perioada fiscalã urmãtoare. În situaţia în care persoana impozabilã renunţã la cererea de rambursare, poate sã preia suma respectivã în decontul de taxã pe valoarea adãugatã ca sumã reportatã din perioada fiscalã precedentã pentru care nu s-a depus cerere de rambursare. Renunţarea la cererea de rambursare trebuie sã fie comunicatã în scris organului fiscal teritorial pentru a fi operatã în fişa pe plãtitor. (2) Sumele solicitate la rambursare se înregistreazã la sfârşitul perioadei fiscale într-un analitic separat al contului 4424. Sumele înregistrate în acest analitic nu pot fi luate în considerare pentru regularizãrile de taxã prevãzute de <>art. 149 din Legea nr. 571/2003 , cu excepţia cazurilor când s-a renunţat la cererea de rambursare conform alin. (1). (3) Cererile de rambursare/compensare a taxei pe valoarea adãugatã depuse o datã cu deconturile de taxã pe valoarea adãugatã pânã la data de 31 decembrie 2003, nesoluţionate pânã la aceastã datã, precum şi cererile de rambursare/compensare aferente lunii decembrie 2003, care se depun o datã cu decontul lunii decembrie pânã la data de 25 ianuarie 2004 inclusiv, vor fi soluţionate conform prevederilor legale privind taxa pe valoarea adãugatã în vigoare în luna pentru care s-a întocmit decontul privind taxa pe valoarea adãugatã.
CAP. IV Norme de aplicare a prevederilor <>art. 151 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
ART. 10 (1) Desemnarea reprezentantului fiscal se face pe bazã de cerere depusã de persoana impozabilã, stabilitã în strãinãtate, la organul fiscal la care reprezentantul propus este înregistrat ca plãtitor de impozite şi taxe. Cererea trebuie însoţitã de: a) declaraţia de începere a activitãţii, care va cuprinde: data, volumul şi natura activitãţii pe care o va desfãşura în România; b) copie de pe actul de constituire în strãinãtate a persoanei impozabile respective; c) acceptul scris al persoanei propuse ca reprezentant fiscal, prin care aceasta se angajeazã sã îndeplineascã obligaţiile ce îi revin conform legii şi în care trebuie sã precizeze natura operaţiunilor şi valoarea estimatã a acestora. (2) Nu se admite decât un singur reprezentant fiscal pentru ansamblul operaţiunilor taxabile sau scutite cu drept de deducere, desfãşurate în România de persoana impozabilã stabilitã în strãinãtate. Nu se admite coexistenţa mai multor reprezentanţi fiscali cu angajamente limitate. Pot fi desemnate reprezentanţi fiscali orice persoane impozabile înregistrate ca plãtitori de taxã pe valoarea adãugatã. (3) Organul fiscal verificã îndeplinirea condiţiilor prevãzute la alin. (1) şi (2) şi, în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii cererii, comunicã decizia luatã atât persoanei impozabile stabilite în strãinãtate, cât şi persoanei propuse ca reprezentant fiscal de aceasta. În cazul acceptãrii cererii, concomitent cu transmiterea deciziei de aprobare se indicã şi codul fiscal atribuit reprezentantului fiscal, care trebuie sã fie diferit de codul fiscal atribuit pentru activitatea proprie a acestuia. Atribuirea codului fiscal se face de cãtre Direcţia generalã a tehnologiei informaţiei din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. În cazul respingerii cererii decizia se comunicã ambelor pãrţi, cu motivarea refuzului. (4) Reprezentantul fiscal, dupã ce a fost acceptat de organul fiscal competent, este angajat din punct de vedere al drepturilor şi obligaţiilor privind taxa pe valoarea adãugatã pentru toate operaţiunile efectuate în România de persoana impozabilã stabilitã în strãinãtate, atât timp cât dureazã mandatul sãu. Operaţiunile efectuate de reprezentantul fiscal în numele persoanei impozabile stabilite în strãinãtate nu trebuie evidenţiate în contabilitatea proprie a persoanei desemnate ca reprezentant fiscal, acestea nefiind operaţiunile sale, ci ale persoanei pe care o reprezintã. Obligaţiile şi drepturile persoanei stabilite în strãinãtate, privind aplicarea taxei pe valoarea adãugatã aferente operaţiunilor efectuate în România, sunt cele stabilite la titlul VI din <>Legea nr. 571/2003 pentru orice altã persoanã impozabilã românã şi se exercitã prin reprezentantul fiscal, mai puţin evidenţa contabilã care nu este obligatorie. Prevederile <>art. 152 din Legea nr. 571/2003 nu sunt aplicabile pentru persoanele impozabile stabilite în strãinãtate. (5) Reprezentantul fiscal poate sã renunţe la angajamentul asumat printr-o cerere adresatã organului fiscal. În cerere trebuie sã precizeze ultimul decont de taxã pe valoarea adãugatã pe care îl va depune în aceastã calitate şi sã propunã o datã ulterioarã depunerii cererii, când va lua sfârşit mandatul sãu. De asemenea, este obligat sã precizeze dacã renunţarea la mandat se datoreazã încetãrii activitãţii în România a persoanei impozabile stabilite în strãinãtate. În cazul în care persoana impozabilã stabilitã în strãinãtate îşi continuã activitatea în România, cererea poate fi acceptatã numai dacã persoana impozabilã stabilitã în strãinãtate a întocmit toate formalitãţile necesare desemnãrii unui alt reprezentant fiscal sau, dupã caz, şi-a înregistrat un sediu permanent în România. (6) Persoana impozabilã stabilitã în strãinãtate transmite reprezentantului fiscal factura externã destinatã beneficiarului sãu, fãrã a indica în aceasta suma taxei pe valoarea adãugatã, precum şi douã copii de pe factura respectivã. Reprezentantul fiscal emite factura fiscalã pentru livrãrile de bunuri şi/sau prestãrile de servicii din factura externã şi transmite beneficiarului exemplarul original al facturii fiscale împreunã cu factura externã. La completarea facturii fiscale se derogã de la toate prevederile legale în vigoare în ceea ce priveşte circulaţia şi modul de completare a facturilor fiscale, fiind obligatorie menţionarea urmãtoarelor informaţii: a) numãrul, care este acelaşi cu numãrul facturii externe, şi data emiterii facturii; b) la rubrica "furnizor" se completeazã numele şi adresa reprezentantului fiscal, codul fiscal atribuit pentru persoana stabilitã în strãinãtate şi numele persoanei stabilite în strãinãtate pe care o reprezintã; c) numele, adresa şi codul de înregistrare fiscalã de plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã a beneficiarului, la rubrica "cumpãrãtor"; d) denumirea bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate; e) valoarea bunurilor/serviciilor, exclusiv taxa pe valoarea adãugatã, obţinutã prin convertirea în lei a valutei în funcţie de cursul de schimb în vigoare la data emiterii facturii fiscale; f) cota de taxã pe valoarea adãugatã; g) valoarea taxei pe valoarea adãugatã; h) la total de platã se va înscrie numai suma taxei pe valoarea adãugatã. (7) Reprezentantul fiscal depune decont de taxã pe valoarea adãugatã pentru operaţiunile desfãşurate în România de persoana impozabilã stabilitã în strãinãtate pe care o reprezintã. În situaţia în care reprezentantul fiscal este mandatat de mai multe persoane impozabile stabilite în strãinãtate, trebuie sã depunã câte un decont pentru fiecare persoana impozabilã stabilitã în strãinãtate pe care o reprezintã. Nu îi este permis reprezentantului fiscal sã evidenţieze în decontul de taxã pe valoarea adãugatã depus pentru activitatea sa proprie pentru care este înregistrat ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã operaţiunile desfãşurate în numele persoanei impozabile stabilite în strãinãtate, pentru care depune un decont de taxã pe valoarea adãugatã separat. (8) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adãugatã aferente achiziţiilor de bunuri/servicii efectuate în numele persoanei impozabile stabilite în strãinãtate, reprezentantul fiscal trebuie, de regulã, sã deţinã documentele originale prevãzute de lege. Cu aprobarea organului fiscal la care este înregistrat ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã, reprezentantul fiscal poate justifica deducerea taxei pe valoarea adãugatã pe baza fotocopiei de pe factura originalã, dacã sunt îndeplinite urmãtoarele condiţii: a) persoana impozabilã stabilitã în strãinãtate sã justifice organului fiscal obligaţia legalã, impusã de ţara unde aceasta este stabilitã, de a deţine facturi originale la sediul societãţii strãine; b) fotocopiile sã fie certificate de societatea strãinã cã sunt conforme cu originalul; c) persoana strãinã trebuie sã se angajeze în scris cã va pune temporar facturile originale la dispoziţie reprezentantului fiscal, la cererea organului fiscal, pentru control. ART. 11 (1) Dacã activitatea pe care o desfãşoarã în România persoana impozabilã stabilitã în strãinãtate implicã obligativitatea înregistrãrii unui sediu permanent, astfel cum este definit la titlul I din <>Legea nr. 571/2003 , aceasta nu mai poate sã îşi desemneze un reprezentant fiscal în România. Sediul permanent se înregistreazã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã şi îndeplineşte toate obligaţiile privind taxa pe valoarea adãugatã care decurg din titlul VI din aceeaşi lege şi din prezentele norme pentru activitãţile atribuibile sediului permanent. (2) Pentru activitãţile care nu sunt atribuibile sediului permanent, desfãşurate în România de persoana impozabilã stabilitã în strãinãtate, sediul permanent aplicã o procedurã similarã celei stabilite la art. 10 alin. (6) şi (8) din prezentul ordin pentru reprezentantul fiscal. Se excepteazã lit. b) a alin. (6) al art. 10, unde se completeazã la rubrica "furnizor" numele şi adresa sediului permanent al persoanei impozabile stabilite în strãinãtate, precum şi codul fiscal atribuit pentru sediul permanent. Pe facturile emise se va face menţiunea: "activitãţi care nu sunt atribuibile sediului permanent". (3) Sediul permanent este angajat din punct de vedere al drepturilor şi obligaţiilor privind taxa pe valoarea adãugatã şi pentru toate operaţiunile efectuate în România de persoana impozabilã stabilitã în strãinãtate care nu sunt atribuibile sediului permanent. Decontul de taxã pe valoarea adãugatã cuprinde atât operaţiunile atribuibile sediului permanent, cât şi pe cele care nu sunt atribuibile acestuia, efectuate în România de persoana impozabilã stabilitã în strãinãtate. (4) În situaţia în care ulterior desemnãrii unui reprezentant fiscal, ca urmare a activitãţii desfãşurate, persoanei impozabile stabilite în strãinãtate îi revine obligaţia înregistrãrii unui sediu permanent, aceasta trebuie sã renunţe la reprezentantul fiscal, drepturile şi obligaţiile în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adãugatã fiind preluate de sediul permanent.
CAP. V Norme de aplicare a <>art. 161 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
ART. 12 (1) În conformitate cu <>art. 161 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 , operaţiunile efectuate dupã data intrãrii în vigoare a titlului VI din legea menţionatã, în baza unor contracte în derulare, vor fi supuse prevederilor titlului VI, cu excepţia celor prevãzute la alin. (2), (3) şi (6) ale art. 161. Ordonatorii de credite, în cazul instituţiilor publice, au obligaţia sã asigure fondurile necesare plãţii taxei pe valoarea adãugatã în situaţia în care operaţiunile respective nu mai sunt scutite de taxa pe valoarea adãugatã sau în cazul modificãrii de cotã. (2) Livrãrile de bunuri şi prestãrile de servicii efectuate pânã la data de 31 decembrie 2003 inclusiv, justificate cu documente de expediţie şi transport, situaţii de lucrãri, procese-verbale de recepţie sau cu alte documente similare, din care sã rezulte cã livrarea şi/sau prestarea au fost efectuate pânã la data menţionatã, vor fi facturate potrivit regimului în vigoare la data efectuãrii operaţiunilor respective. (3) În situaţia în care, anterior datei de 1 ianuarie 2004, s-au încasat avansuri sau au fost întocmite facturi fiscale înaintea livrãrii de bunuri ori prestãrii de servicii, se va proceda la regularizare pentru a se aplica regimul în vigoare la data efectuãrii livrãrii de bunuri sau prestãrii de servicii, cu excepţia livrãrilor de bunuri şi prestãrilor de servicii care se efectueazã continuu, pentru care regularizarea se va efectua în funcţie de data la care intervine exigibilitatea taxei potrivit <>art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 . (4) Preţurile cu amãnuntul, care includ taxa pe valoarea adãugatã colectatã neexigibilã de 19%, ale stocurilor de medicamente de uz uman şi veterinar din farmacii, existente la data de 31 decembrie 2003, se corecteazã cu diferenţa dintre cota de 19% în vigoare pânã la data de 31 decembrie 2003 şi cota de 9% în vigoare de la data de 1 ianuarie 2004, aplicând procedeul sutei mãrite. Aceastã operaţiune se reflectã contabil prin înregistrarea: 371 = 4428 în roşu sau cu semnul minus, cu suma aferentã reducerii taxei pe valoarea adãugatã de la 19% la 9%. Modificarea de cotã nu afecteazã deducerea taxei pe valoarea adãugatã aferentã achiziţiilor de medicamente efectuate pânã la 31 decembrie 2003, care au fost livrate prin aplicarea cotei de 19% de taxã pe valoarea adãugatã. Începând cu data de 1 ianuarie 2004 medicamentele de uz uman şi veterinar se livreazã cu cota de 9% de taxã pe valoarea adãugatã, indiferent dacã sunt din stocurile producãtorilor, ale farmaciilor sau dacã provin din import. (5) Orice contract în derulare privind livrãri de bunuri sau prestãri de servicii, inclusiv cele de achiziţii publice, sunt supuse cotelor şi regimurilor de taxã pe valoarea adãugatã în vigoare de la data de 1 ianuarie 2004, potrivit <>art. 161 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 . În cazul contractelor de achiziţii publice, la care preţurile negociate nu conţin taxa pe valoarea adãugatã potrivit legii achiziţiilor publice, se procedeazã astfel: pentru livrãri de bunuri sau prestãri de servicii care au fost scutite cu sau fãrã drept de deducere pânã la data de 31 decembrie 2003, iar de la 1 ianuarie 2004 sunt supuse cotei standard sau cotei reduse de taxã pe valoarea adãugatã, facturarea se face prin adãugarea cotei de taxã pe valoarea adãugatã corespunzãtoare la preţul stabilit prin contractul de achiziţii publice pentru livrãrile/prestãrile efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2004, iar în cazul livrãrilor de bunuri sau prestãrilor de servicii care au fost supuse cotei de 19% de taxã pe valoarea adãugatã pânã la data de 31 decembrie 2003, iar de la data de 1 ianuarie 2004 sunt supuse cotei reduse de taxã pe valoarea adãugatã, facturarea se face prin adãugarea cotei reduse de taxã pe valoarea adãugatã la preţul stabilit prin contractul de achiziţii publice pentru livrãrile/prestãrile efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2004. Pentru livrãrile de bunuri şi prestãrile de servicii efectuate pânã la data de 31 decembrie 2003 inclusiv se aplicã prevederile alin. (2) şi (3).
CAP. VI Norme de aplicare a <>art. 161 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
ART. 13 Potrivit <>art. 161 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 pentru operaţiunile de intermediere în turism, vânzãrile de bunuri second hand, operaţiunile realizate de casele de amanet, se stabilesc reguli diferite prin norme. ART. 14 (1) Prin prezentul articol se stabilesc reguli speciale pentru operaţiunile de intermediere în turism. (2) Agenţiile de turism touroperatoare şi detailiste, denumite în continuare agenţii de turism, pot aplica regulile speciale prevãzute de prezentul articol, în mãsura în care acţioneazã în nume propriu în folosul turistului şi utilizeazã pentru realizarea pachetului turistic sau a unor componente ale acestuia, bunuri şi/sau servicii achiziţionate de la alte persoane impozabile. (3) Toate operaţiunile efectuate de agenţiile de turism pentru realizarea pachetului turistic sau a unor componente ale acestuia, în condiţiile precizate la alin. (2), sunt considerate ca o prestare de servicii unicã a agenţiei de turism. Aceastã prestaţie unicã se impune în ţara în care agenţia de turism îşi are stabilit sediul activitãţii economice sau un sediu permanent de la care sunt prestate serviciile. (4) Baza de impozitare a serviciului unic furnizat de agenţia de turism este constituitã din beneficiul realizat de agenţie, diminuat cu suma taxei pe valoarea adãugatã inclusã în beneficiul respectiv. Acest beneficiu este egal cu diferenţa dintre preţul de vânzare solicitat de agenţia de turism şi costul real al pachetului turistic sau al unor componente ale acestuia. În înţelesul prezentului alineat, prin: a) preţ de vânzare se înţelege tot ceea ce constituie contrapartida obţinutã sau care se va obţine de cãtre agenţia de turism de la client ori de la un terţ pentru pachetul turistic sau, dupã caz, pentru componente ale acestuia, inclusiv subvenţiile legate direct de aceastã operaţiune, impozitele, taxele, cheltuielile accesorii cum sunt comisioanele şi asigurarea solicitatã de agenţie clientului, dar exclusiv sumele prevãzute la <>art. 137 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 ; b) costul real al pachetului turistic sau, dupã caz, al unor componente ale acestuia se înţelege preţul, inclusiv taxa pe valoarea adãugatã care nu se deduce, facturat de prestatorii unor servicii precum servicii de transport, hoteliere şi de alimentaţie publicã şi alte cheltuieli precum asigurarea auto a mijlocului de transport, taxe pentru vizã, diurnã şi cazare pentru şofer, taxe de autostradã, taxe de parcare, combustibil, cu excepţia cheltuielilor generale care intrã în costul pachetului turistic sau, dupã caz, al unor componente ale acestuia. (5) Taxa pe valoarea adãugatã colectatã aferentã serviciului unic al agenţiei de turism se determinã prin aplicarea procedeului sutei mãrite asupra bazei de impozitare determinate conform alin. (4). Cota de taxã pe valoarea adãugatã este cota standard de 19%. Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adãugatã aferente pachetelor turistice sau a unor componente ale acestora comercializate într-o perioadã fiscalã se ţin jurnale de vânzãri sau, dupã caz, borderouri de vânzãri (încasãri), separate de operaţiunile pentru care se aplicã regim normal de taxã pe valoarea adãugatã, în care se evidenţiazã numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adãugatã, precum şi jurnale de cumpãrãri, separate, în care se evidenţiazã cumpãrãrile de bunuri/servicii care se cuprind în costul real al pachetului turistic. Baza de impozitare şi suma taxei pe valoarea adãugatã colectatã pentru aceste operaţiuni într-o perioadã fiscalã se determinã pe baza unor situaţii de calcul şi se evidenţiazã corespunzãtor în decontul de taxã pe valoarea adãugatã. (6) Agenţiile de turism nu au dreptul sã înscrie taxa pe valoarea adãugatã, în mod distinct, în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau turistului, pentru operaţiunile cãrora le sunt aplicate regulile speciale prevãzute de prezentul articol. (7) Exigibilitatea taxei pe valoarea adãugatã pentru serviciul unic furnizat de agenţia de turism touroperatoare intervine la data la care toate elementele necesare determinãrii bazei de impozitare prevãzute la alin. (4) sunt certe. (8) Taxa pe valoarea adãugatã aferentã bunurilor şi serviciilor achiziţionate în vederea realizãrii de operaţiuni supuse regulilor speciale prevãzute de prezentul articol nu este deductibilã de cãtre agenţiile de turism. (9) Agenţiile de turism pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxã pe valoarea adãugatã pentru operaţiunile prevãzute la alin. (2). (10) Atunci când agenţiile de turism efectueazã atât operaţiuni supuse regimului normal de taxã pe valoarea adãugatã, cât şi operaţiuni supuse regulilor speciale, acestea trebuie sã conducã evidenţe contabile separate pentru fiecare. ART. 15 (1) Prin prezentul articol se stabilesc reguli speciale pentru vânzãrile de bunuri second hand. (2) Regulile speciale pentru vânzãrile de bunuri second hand se aplicã de cãtre persoanele impozabile înregistrate ca plãtitori de taxã pe valoarea adãugatã care livreazã bunuri second hand (de ocazie) în conformitate cu prevederile prezentului articol. (3) În vederea aplicãrii acestor reguli speciale, în sensul taxei pe valoarea adãugatã, prin bunuri second hand (de ocazie) se înţelege bunurile mobile corporale care au fost utilizate anterior achiziţionãrii şi urmeazã a fi reparate, îmbunãtãţite sau vândute ca atare. În aceastã categorie se include şi cartea veche. (4) Prin persoanã impozabilã revânzãtoare, în sensul taxei pe valoarea adãugatã, se înţelege o persoanã impozabilã înregistratã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã, care în cadrul activitãţii sale economice cumpãrã din ţarã bunuri second hand (de ocazie) în vederea revânzãrii acestora cãtre alte persoane. (5) În prevederile alin. (4) se încadreazã persoanele impozabile care au prevãzut în obiectul de activitate comercializarea de bunuri second hand (de ocazie). (6) Baza de impozitare pentru livrarea de cãtre persoanele impozabile revânzãtoare a bunurilor second hand se determinã la livrarea bunurilor şi este constituitã din suma reprezentând diferenţa dintre preţul de vânzare obţinut, inclusiv taxa pe valoarea adãugatã, şi preţul de cumpãrare a bunurilor, însã numai dacã persoana impozabilã revânzãtoare a cumpãrat bunurile respective de la: a) persoane care nu sunt înregistrate ca plãtitori de taxã pe valoarea adãugatã; b) alte persoane impozabile revânzãtoare, în mãsura în care livrarea de bunuri realizatã de acestea a fost supusã prezentului regim special. (7) Persoanele impozabile revânzãtoare care livreazã bunuri second hand nu au dreptul sã înscrie taxa pe valoarea adãugatã, în mod distinct, în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau cumpãrãtorului, taxa nefiind deductibilã de cãtre cumpãrãtor. (8) Taxa pe valoarea adãugatã colectatã, aferentã livrãrii de cãtre persoanele impozabile revânzãtoare, de bunuri second hand se determinã prin aplicarea procedeului sutei mãrite asupra bazei de impozitare determinatã conform alin. (6). Cota de taxã pe valoarea adãugatã este cota standard de 19% sau, dupã caz, cota redusã de 9%. Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adãugatã aferente operaţiunilor de livrare de bunuri second hand într-o perioadã fiscalã se ţin jurnale de vânzãri sau, dupã caz, borderouri de vânzãri (încasãri), separate de operaţiunile pentru care se aplicã regim normal de taxã pe valoarea adãugatã, în care se evidenţiazã numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adãugatã, precum şi jurnale de cumpãrãri, separate, în care se evidenţiazã cumpãrãrile de bunuri destinate a fi vândute în regim second hand. Baza de impozitare şi suma taxei pe valoarea adãugatã colectate pentru aceste operaţiuni într-o perioadã fiscalã se determinã pe baza unor situaţii de calcul şi se evidenţiazã corespunzãtor în decontul de taxã pe valoarea adãugatã. (9) Persoanele impozabile revânzãtoare pot opta pentru regimul normal de taxã pe valoarea adãugatã. (10) Persoanele impozabile care livreazã atât bunuri supuse regimului normal de taxã pe valoarea adãugatã, cât şi bunuri în regim second hand trebuie sã ţinã evidenţã separat pentru fiecare activitate. ART. 16 (1) Prin prezentul articol se stabilesc reguli speciale aplicate bunurilor second hand vândute în sistem de consignaţie. (2) Pentru bunurile second hand vândute în sistem de consignaţie baza de impozitare este constituitã din: a) suma obţinutã din vânzarea bunurilor încredinţate de plãtitorii de taxã pe valoarea adãugatã; b) suma reprezentând comisionul obţinut din vânzarea de bunuri aparţinând neplãtitorilor de taxã pe valoarea adãugatã sau a bunurilor scutite de taxã pe valoarea adãugatã. (3) Taxa pe valoarea adãugatã colectatã se determinã astfel: a) în cazul prevãzut la alin. (2) lit. a), prin aplicarea procedeului sutei mãrite asupra bazei de impozitare, dacã livrãrile de bunuri sunt taxabile. Cota de taxã pe valoarea adãugatã este cota standard de 19% sau, dupã caz, cota redusã de 9%. Exigibilitatea taxei pe valoarea adãugatã intervine în momentul vânzãrii bunurilor, plãtitorii de taxã pe valoarea adãugatã care au încredinţat bunurile respective sunt obligaţi sã emitã facturi fiscale cel mai târziu în ultima zi a lunii în care s-a efectuat vânzarea; b) în cazul prevãzut la alin. (2) lit. b), prin aplicarea procedeului sutei mãrite asupra comisionului reprezentând baza de impozitare. Cota de taxã pe valoarea adãugatã este de 19%. Exigibilitatea taxei pe valoarea adãugatã intervine în momentul vânzãrii bunurilor. (4) Taxa pe valoarea adãugatã colectatã stabilitã conform alin. (3) lit. b) nu se înscrie în mod distinct în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau cumpãrãtorului, nefiind deductibilã de cãtre cumpãrãtor. Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adãugatã aferente acestor operaţiuni într-o perioadã fiscalã se ţin jurnale de vânzãri sau, dupã caz, borderouri de vânzãri (încasãri), separate de operaţiunile pentru care se aplicã regim normal de taxã pe valoarea adãugatã, în care se evidenţiazã numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adãugatã, precum şi jurnale de cumpãrãri, separate, în care se evidenţiazã cumpãrãrile de bunuri second hand destinate a fi vândute în sistem de consignaţie. Baza de impozitare şi suma taxei pe valoarea adãugatã colectate pentru aceste operaţiuni într-o perioadã fiscalã se determinã pe baza unor situaţii de calcul şi se evidenţiazã corespunzãtor în decontul de taxã pe valoarea adãugatã. (5) Persoanele impozabile care livreazã atât bunuri supuse regimului normal de taxã pe valoarea adãugatã, cât şi bunuri supuse regulilor speciale de vânzare în sistem de consignaţie, conform alin. (3) lit. b), trebuie sã ţinã evidenţa separat pentru fiecare activitate. ART. 17 Pentru operaţiunile realizate de casele de amanet se aplicã urmãtoarele reguli speciale: a) dobânzile sau comisioanele încasate de casele de amanet pentru acordarea de împrumuturi sunt scutite de taxa pe valoarea adãugatã potrivit <>art. 141 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003 , indiferent dacã bunurile mobile depuse de cãtre debitor drept gaj sunt sau nu returnate; b) dacã împrumutul nu este restituit de cãtre debitor, casele de amanet datoreazã taxa pe valoarea adãugatã pentru valoarea obţinutã din vânzarea bunurilor care devin proprietatea casei de amanet. Dacã potrivit contractului încheiat cu debitorul bunurile sunt vândute în sistem de consignaţie, casele de amanet datoreazã taxa pe valoarea adãugatã numai pentru comisionul realizat din vânzarea bunurilor, aplicând prevederile art. 16. ART. 18 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tãnãsescu
Bucureşti, 22 decembrie 2003. Nr. 1.845.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
