Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 1.786 din 12 iunie 2025  pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 63/2024 privind reglementarea metodologiei de monitorizare a prescrierii şi eliberării la nivel naţional a medicamentelor din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 1.786 din 12 iunie 2025 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 63/2024 privind reglementarea metodologiei de monitorizare a prescrierii şi eliberării la nivel naţional a medicamentelor din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic

EMITENT: Ministerul Sănătăţii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 578 din 23 iunie 2025
    Văzând Referatul de aprobare nr. 1.786R din 12.06.2025 al Direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii,
    având în vedere prevederile art. 5 lit. f), art. 16 lit. b) şi ale art. 804 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
    ART. I
    Ordinul ministrului sănătăţii nr. 63/2024 privind reglementarea metodologiei de monitorizare a prescrierii şi eliberării la nivel naţional a medicamentelor din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 17 ianuarie 2024, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 3, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), farmaciştii care îşi desfăşoară activitatea în unităţi farmaceutice autorizate, pentru situaţii excepţionale, de urgenţă, pot elibera medicamente din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic a căror denumire comună internaţională este marcată cu semnul «*» în anexa nr. 1 la prezentul ordin, în lipsa unei prescripţii medicale, în cantitatea maximă aferentă dozei pentru 48 de ore, doză calculată în acord cu modul de administrare prevăzut în rezumatul caracteristicilor produsului. Doza de urgenţă poate fi eliberată o singură dată în cursul unui tratament pentru un pacient, în baza declaraţiei al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezentul ordin.
(4) Eliberarea medicamentelor prevăzute la alin. (3) se realizează cu respectarea procedurii de eliberare a medicamentelor în regim de urgenţă din cadrul Regulilor de bună practică farmaceutică şi potrivit recomandărilor din Ghidul farmacistului pentru consiliere şi eliberare în farmacia comunitară a dozei de antibiotic pentru 48 de ore, prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul ordin."

    2. La articolul 3, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
    "(5) Eliberarea medicamentelor prevăzute la alin. (3) se realizează cu înregistrarea, la nivelul farmaciei, a următoarelor informaţii minime:
    1. datele pacientului:
    a) pentru cetăţenii români şi străini cu domiciliul sau rezidenţa în România: CNP sau CID (codul de identificare al asiguratului), numele, prenumele, vârsta;
    b) pentru cetăţenii străini care nu au carte de rezidenţă: codul ţării, numărul paşaportului sau numărul cardului EU (CE), numele, prenumele, vârsta;
    2. medicamentul eliberat, caracterizat prin: denumire comună internaţională, concentraţie, formă farmaceutică, mod de administrare, cantitate (exprimată în unităţi terapeutice);
    3. numele şi semnătura farmacistului care a eliberat medicamentul;
    4. diagnosticul/starea patologică;
    5. data eliberării medicamentului."

    3. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
    4. După anexa nr. 3 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 4, al cărei conţinut este prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.


    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Ministrul sănătăţii,
                    Alexandru Rafila

    Bucureşti, 12 iunie 2025.
    Nr. 1.786.
    ANEXA 1

    (Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 63/2024)

┌──────┬───────────────────────────────┐
│Nr. │Denumirea comună internaţională│
│crt. │ │
├──────┼───────────────────────────────┤
│1 │AMIKACINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│2 │AMOXICILLINUM + ACIDUM │
│ │CLAVULANICUM i.v. │
├──────┼───────────────────────────────┤
│3 │AMOXICILLINUM + ACIDUM │
│ │CLAVULANICUM oral* │
├──────┼───────────────────────────────┤
│4 │AMOXICILLINUM* │
├──────┼───────────────────────────────┤
│5 │AMPHOTERICINUM B │
├──────┼───────────────────────────────┤
│6 │AMPICILLINUM + SULBACTAM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│7 │AMPICILLINUM* │
├──────┼───────────────────────────────┤
│8 │ANIDULAFUNGINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│9 │AZITHROMYCINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│10 │AZTREONAM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│11 │AZTREONAMUM + AVIBACTAMUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│12 │BENZATHINI BENZYLPENICILLINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│13 │BENZYLPENICILLINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│14 │CASPOFUNGINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│15 │CEFACLORUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│16 │CEFADROXILUM* │
├──────┼───────────────────────────────┤
│17 │CEFALEXINUM* │
├──────┼───────────────────────────────┤
│18 │CEFAZOLINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│19 │CEFEPIMUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│20 │CEFIDEROCOLUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│21 │CEFIXIMUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│22 │CEFOPERAZONUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│23 │CEFOTAXIMUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│24 │CEFPODOXIMUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│25 │CEFTAROLINUM FOSMIL │
├──────┼───────────────────────────────┤
│26 │CEFTAZIDIMUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│27 │CEFTRIAXONUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│28 │CEFUROXIMUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│29 │CHLORAMPHENICOLUM* │
├──────┼───────────────────────────────┤
│30 │CIPROFLOXACINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│31 │CLARITHROMYCINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│32 │CLINDAMYCINUM* │
├──────┼───────────────────────────────┤
│33 │COLISTIMETAT DE SODIU │
├──────┼───────────────────────────────┤
│34 │COLISTINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│35 │COMBINAŢII (CEFOPERAZONUM + │
│ │SULBACTAMUM) │
├──────┼───────────────────────────────┤
│36 │COMBINAŢII (CEFTAZIDIMUM + │
│ │AVIBACTAMUM) │
├──────┼───────────────────────────────┤
│37 │COMBINAŢII (CEFTOLOZANUM + │
│ │TAZOBACTAMUM) │
├──────┼───────────────────────────────┤
│38 │CYCLOSERINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│39 │DALBAVANCINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│40 │DAPTOMYCINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│41 │DOXYCYCLINUM* │
├──────┼───────────────────────────────┤
│42 │ERAVACICLINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│43 │ERTAPENEMUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│44 │ERYTHROMYCINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│45 │FIDAXOMICINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│46 │FLUCONAZOLUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│47 │FOSFOMYCINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│48 │GENTAMICINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│49 │IMIPENEMUM + CILASTATINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│50 │IMIPENEMUM + CILASTATINUM + │
│ │RELEBACTAMUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│51 │ISAVUCONAZOLUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│52 │ITRACONAZOLUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│53 │KANAMYCINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│54 │LEVOFLOXACINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│55 │LINEZOLIDUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│56 │MEROPENEMUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│57 │METRONIDAZOLUM i.v. │
├──────┼───────────────────────────────┤
│58 │METRONIDAZOLUM oral* │
├──────┼───────────────────────────────┤
│59 │MICAFUNGINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│60 │MINOCYCLINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│61 │MOXIFLOXACINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│62 │NITROFURANTOINUM* │
├──────┼───────────────────────────────┤
│63 │NITROXOLINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│64 │NORFLOXACINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│65 │NYSTATINUM* │
├──────┼───────────────────────────────┤
│66 │OFLOXACINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│67 │OXACILLINUM* │
├──────┼───────────────────────────────┤
│68 │PEFLOXACINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│69 │PHENOXYMETHYLPENICILLINUM* │
├──────┼───────────────────────────────┤
│70 │PIPERACILLINUM + TAZOBACTAMUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│71 │POSACONAZOLUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│72 │RIFAMPICINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│73 │RIFAXIMINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│74 │SPIRAMYCINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│75 │STREPTOMYCINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│76 │SULFAFURAZOLUM* │
├──────┼───────────────────────────────┤
│77 │SULFAMETHOXAZOLUM + │
│ │TRIMETHOPRIMUM* │
├──────┼───────────────────────────────┤
│78 │SULTAMICILLINUM* │
├──────┼───────────────────────────────┤
│79 │TEICOPLANINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│80 │TETRACYCLINUM* │
├──────┼───────────────────────────────┤
│81 │TIGECYCLINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│82 │TINIDAZOLUM* │
├──────┼───────────────────────────────┤
│83 │TOBRAMYCINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│84 │VANCOMYCINUM │
├──────┼───────────────────────────────┤
│85 │VORICONAZOLUM │
└──────┴───────────────────────────────┘


    ANEXA 2

    (Anexa nr. 4 la Ordinul nr. 63/2024)
    GHIDUL FARMACISTULUI
    pentru consiliere şi eliberare în farmacia comunitară
    a dozei de antibiotic pentru 48 de ore
    Recomandări privind consilierea pacienţilor şi eliberarea dozei de antibiotic pentru 48 de ore, după caz, în farmacia comunitară

    Aspecte introductive
    Prezentul ghid este destinat farmaciştilor care activează în farmaciile comunitare din România, în contextul aprobării Ordinului ministrului sănătăţii nr. 63/2024 privind reglementarea metodologiei de monitorizare a prescrierii şi eliberării la nivel naţional a medicamentelor din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic.
    Informaţiile şi situaţiile prezentate în acest ghid reprezintă recomandări de urmat de către farmaciştii care activează în farmaciile comunitare. În practica de zi cu zi, farmaciştii pot întâlni cazuri particulare în care aceştia vor utiliza propria experienţă şi propriile cunoştinţe, iar deciziile vor fi luate de comun acord cu pacientul, în funcţie de evaluarea farmacistului, de nevoile acestuia şi cu respectarea prevederilor legale.
    Prezentul ghid parcurge cele mai întâlnite afecţiuni pentru care pacienţii se prezintă în farmacia comunitară cu simptome care pot necesita recomandarea unui tratament antibiotic, în concordanţă cu DCI-urile aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 63/2024, cu modificările şi completările ulterioare, şi care pot fi eliberate de către farmacist pentru 48 de ore fără prescripţie medicală. Pentru fiecare afecţiune descrisă în prezentul ghid este detaliată următoarea structură:
    1. cui se adresează (au fost alese categoriile cu risc mic de a prezenta efecte secundare sau mai puţin probabil să aibă comorbidităţi, să existe polipragmazie etc. şi pentru care există deja ghiduri similare în alte ţări);
    2. criteriile de excludere;
    3. consilierea pacientului pe baza simptomelor descrise de pacient în cadrul discuţiei cu farmacistul, consiliere care urmează schema logică decizională, în funcţie de simptome, şi pentru care se eliberează fişa de asistenţă farmaceutică pentru fiecare caz în parte.

    Criteriile de excludere au drept scop:
    - evitarea amânării de către pacient a unui consult medical sau a unei intervenţii medicale atunci când riscul neadresării în urgenţă a unei afecţiuni este foarte mare;
    – evitarea confuziei cu alte afecţiuni care presupun un alt parcurs terapeutic, care este reglementat de alte protocoale/ ghiduri sau este inclus în alte servicii medicale.

    În aplicarea criteriilor de excludere, farmacistul va lua în considerare şi accesibilitatea şi disponibilitatea serviciilor medicale pentru pacient - dacă serviciile medicale necesare sunt disponibile în aria geografică, dacă sunt disponibile în timp util şi dacă sunt adaptate posibilităţilor financiare ale pacientului (spre exemplu, pacient neasigurat). Astfel, farmacistul poate să decidă recomandarea unei doze de antibiotic pentru 48 de ore, în lipsa unei prescripţii medicale, atunci când serviciile medicale nu sunt accesibile pacientului.
    În cazul în care un pacient se află în una dintre situaţiile descrise de criteriile de excludere, farmacistul se asigură că explică pacientului parcursul medical care trebuie urmat, precum şi importanţa şi riscurile la care se supune dacă nu se adresează unui tip de asistenţă medicală conform recomandărilor.
    Farmacistul aplică criteriile de excludere doar în măsura în care informaţiile sau simptomele sunt prezentate complet şi corect de către pacient.
    Schema decizională este parcursă exclusiv pe baza simptomelor, semnelor sau altor detalii relevante furnizate, în funcţie de percepţia şi subiectivitatea sa de către pacient.
    În baza simptomelor sau semnelor relatate de pacient, farmacistul nu stabileşte un diagnostic, ci îi aduce în atenţie pacientului anumite aspecte care pot să indice o posibilă cauză a problemei de sănătate şi de asemenea subliniază întotdeauna importanţa consultării unui medic.
    Farmacistul are posibilitatea, respectiv dreptul (şi nu obligaţia) de a recomanda şi a elibera, în urma discuţiei cu pacientul şi în funcţie de simptomele relatate de pacient, tratamentul antibiotic necesar pentru 48 de ore, în lipsa unei prescripţii medicale, în situaţiile descrise de prezentul ghid sau în alte situaţii excepţionale în care primează sănătatea pacientului.
    Prezentul ghid descrie cele mai des întâlnite afecţiuni pentru care pacientul se prezintă în farmacia comunitară şi care pot indica nevoia de eliberare de către farmacist a tratamentului cu antibiotic pentru 48 h, în limita prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 63/2024, cu modificările şi completările ulterioare, fără a se limita la acestea. Eliberarea de către farmacist poate fi realizată şi în alte situaţii excepţionale, în baza propriei evaluări, ulterior consilierii pacientului şi în limita competenţei profesionale. Prezentul ghid se va actualiza periodic, inclusiv prin completarea cu alte afecţiuni, pe măsură ce acestea vor fi evaluate şi elaborate în detaliu.
    A. Infecţia necomplicată a tractului urinar
    1. Cui se adresează?
    Consilierea şi eliberarea unui antibiotic pentru suspiciunea de infecţie necomplicată a tractului urinar (ITU) se adresează:
    - pacientelor de sex feminin;
    – pacientelor cu vârsta mai mare de 16 ani.

    Pacienţii de sex masculin care se adresează farmaciei comunitare cu o suspiciune de infecţie urinară şi simptome asociate vor fi îndrumaţi către medic, fiind posibile alte afecţiuni (spre exemplu, prostatită). În acest caz, farmacistul poate elibera produse care să amelioreze simptomele, precum antialgice sau antiseptice.

    2. Criterii de excludere a pacientelor:
    - sarcină sau suspiciune de sarcină;
    – cateter urinar;
    – simptome grave, relatate de pacientă, care pot indica afecţiuni renale (precum o suspiciune de pielonefrită) - spre exemplu, sensibilitate/durere în zona lombară, mialgie, febră (temperatură axilară > 37.9 °C), +/– frisoane, greaţă, vomă;
    – tratament medicamentos în desfăşurare pentru alte afecţiuni:
    – imunosupresoare (inclusiv corticosteroizi);
    – anticanceroase;
    – tratament antibiotic în ultimele 3 luni cu nitrofurantoină, amoxicilină + acid clavulanic sau sulfamethoxazolum + trimethoprimum (oricare ar fi afecţiunea tratată);
    – tratament pentru ITU cu orice antibiotic în ultimele 3 luni;
    – ITU recurentă (2 episoade în ultimele 6 luni sau 3 episoade în ultimele 12 luni).

    3. Consilierea pacientei cu suspiciune de infecţie necomplicată a tractului urinar în farmacia comunitară
    La prezentarea în farmacie a unei paciente cu suspiciune de infecţie necomplicată a tractului urinar, în cazul identificării următoarelor semne şi simptome, este obligatorie îndrumarea pacientei către UPU/serviciul de ambulanţă sau alte tipuri de asistenţă medicală (medicul de familie, medicul specialist, centre de permanenţă etc.):
    - confuzia, vorbirea neclară, paloare, petele roşii pe piele, respiraţia accelerată, frecvenţa cardiacă crescută reprezintă manifestări care pot indica afecţiuni grave - farmacistul va îndruma pacienta către UPU sau serviciul de ambulanţă;
    – semne şi simptome grave, relatate de pacientă, care pot indica afecţiuni renale (precum o suspiciune de pielonefrită* - ITU complicată), pentru care farmacistul va îndruma pacienta către medicul de familie/medicul specialist/UPU/centre de permanenţă, în funcţie de gravitate:
    • sensibilitate în zona lombară;
    • mialgie;
    • febră raportată (temperatură axilară > 37.9), +/– frisoane;
    • greaţă, vomă.


    De asemenea, farmacistul va îndruma pacienta către medicul de familie sau medicul specialist şi în următoarele cazuri:
    - pacienta acuză secreţii vaginale modificate apărute înaintea celor urinare: 80% din cazuri nu prezintă ITU, ci infecţii vaginale;
    – pacienta acuză disconfort la nivelul uretrei sau cunoaşte că suferă de uretrită, după contact sexual neprotejat sau substanţe iritante;
    – pacienta suferă de boli cu transmitere sexuală;
    – pacienta acuză simptome datorate atrofiei vaginale consecutive menopauzei (de exemplu: mâncărime/senzaţie de arsură vaginală);
    – pacientă imunosuprimată (de exemplu: radioterapie, chimioterapie, corticosteroizi sistemici etc.).

    În cazul în care pacienta se prezintă la farmacie cu următoarele simptome-cheie:
    - disurie (durere, usturime, prurit, senzaţie de arsuri la urinare);
    – nicturie şi nu a mai avut în trecut (nevoia de a urina noaptea);
    – urină tulbure la prima vedere,
    care pot fi însoţite şi de alte simptome, precum:
    - necesitatea imperioasă de a urina;
    – frecvenţa crescută de urinare;
    – hematurie vizibilă (urina roşie);
    – durere/sensibilitate suprapubiană;
    – senzaţia de golire incompletă a vezicii urinare,

    farmacistul recomandă, de comun acord cu pacienta, paşii de urmat, în funcţie de gravitatea simptomelor:
    - pentru pacientele cu simptome uşoare, farmacistul poate să recomande antialgice, antiinflamatoare, antispastice, antiseptice urinare şi autoîngrijire:
    • pentru pacientele care nu prezintă niciun simptom-cheie sau simptom suplimentar este puţin probabilă existenţa unei ITU şi se recomandă autoîngrijire şi produse care se adresează simptomelor prezentate;
    • pentru pacientele care prezintă 1 simptom-cheie se recomandă şi îndrumarea către medicul de familie sau medicul specialist, deoarece este posibilă ITU ca şi oricare alt diagnostic;
    • exemple de măsuri de autoîngrijire pe care farmacistul le poate recomanda pacientelor:

    – hidratare: pe durata menţinerii simptomelor relatate se recomandă consumul unei cantităţi mai mari de lichide, cu cel puţin 1,5 litri zilnic (în mod normal, ar trebui consumat 2-3 litri de lichide, aproximativ 8-12 căni pe zi). Acest lucru favorizează o hidratare corespunzătoare, o urină mai diluată şi eliminarea prin urină a bacteriilor;
    – urinare: se recomandă urinarea frecventă şi golirea completă a vezicii urinare de fiecare dată. Se recomandă respectarea strictă a normelor de igienă feminină după urinat, sensul corect de ştergere fiind cel uretră-anus;
    – compresă caldă: se recomandă aplicarea unei surse de căldură (de exemplu, pernă electrică), pe abdomenul inferior pentru a ajuta la calmarea durerii şi a disconfortului;
    – evitarea iritanţilor: se recomandă limitarea sau evitarea băuturilor cu cofeină, alcoolul şi a celor carbogazoase, deoarece acestea pot irita vezica urinară;
    – odihnă: se recomandă odihnă suficientă (7-9 ore pe zi, depinde de vârstă; la copii şi adolescenţi 8-12 ore/zi) pentru a permite organismului să se recupereze după infecţie;
    – pentru pacientele cu simptome moderat-severe, în cazul în care pacienta declară imposibilitatea contactării unui serviciu medical în timp util, farmacistul poate recomanda următoarele tipuri de tratament antibiotic:


    Tratament antimicrobian de primă alegere:
    • Nitrofurantoină 50 mg la 6 ore sau 100 mg la 6-12 ore.

    Se recomandă atenţie la insuficienţa renală, în cazul în care pacientul prezintă rezultatul analizelor realizate recent (dacă rata de filtrare glomerulară GFR < 45 ml/min/1.73 mp se recomandă cu precauţie şi este contraindicată dacă rata de filtrare glomerulară GFR < 30 ml/min/1.73 mp).
    Alternative:
    • Amoxicilină + acid clavulanic 500 + 125 mg la 8 ore;
    • Amoxicilină + acid clavulanic 875 + 125 mg la 12 ore.

    În cazul în care pacientul este alergic la peniciline se recomandă:
    • Sulfamethoxazolum + trimethoprimum 800 mg + 160 mg la 12 ore.

    Deşi farmacistul poate să recomande doza de antibiotic pentru 48 de ore, durata necesară de administrare pentru eficacitatea medicamentelor mai sus menţionate este mai lungă (5-7 zile), acest aspect fiind important de precizat pacientelor, pentru a se adresa medicului în vederea continuării tratamentului pe bază de prescripţie medicală.
    ATENŢIE!
    • Sfătuiţi pacientele care doresc examen de urină să recolteze proba înainte de administrarea antibioticului.
    • În cazul tuturor pacienţilor: dacă simptomele se agravează rapid sau nu se îmbunătăţesc în următoarele 48 de ore cu tratamentul recomandat, farmacistul va îndruma pacientul către medicul de familie sau medicul specialist.
    • Pacientele peste 65 de ani prezintă frecvente simptome de nicturie şi incontinenţă urinară, care nu trebuie să fie confundate cu ITU.
    * Pielonefrita reprezintă o infecţie severă a tractului urinar superior, caracterizată prin apariţia unui proces inflamator, la nivelul unuia sau ambilor rinichi, care, uneori, poate pune viaţa în pericol.


    Schemă logică decizională pentru suspiciunea de
    infecţie necomplicată a tractului urinar*)
 (a se vedea imaginea asociată)
    *) Schema este reprodusă în facsimil.
    Fişă de asistenţă farmaceutică - consilierea şi eliberarea dozei de
    antibiotic în caz de suspiciune de infecţie necomplicată
    a tractului urinar, în farmacia comunitară
    Data: ……………..
    Declar pe propria răspundere că toate datele şi informaţiile prezentate farmacistului sunt complete, corecte şi corespund în totalitate realităţii.
    Semnătura pacientului:
    …………………...........
    Numele şi prenumele pacientului
    ..............................................................................................

    Datele de contact
    ..............................................................................................

    Pacienta a declarat faptul că are vârsta peste 16 ani [ ] Da
    Simptomele descrise de pacientă (enumeraţi):
    ..............................................................................................
    ..............................................................................................
    ..............................................................................................

    Farmacistul a îndrumat pacienta către medicul de familie/medicul specialist/UPU/serviciul de ambulanţă/centre de permanenţă, în urma discuţiei cu pacientul din care au rezultat următoarele:
    - sarcină sau suspiciune de sarcină;
    – cateter urinar;
    – simptome grave care pot indica afecţiuni renale (precum o suspiciune de pielonefrită);
    – tratament medicamentos în desfăşurare pentru alte afecţiuni:
    – imunosupresoare (inclusiv corticoizi sistemici);
    – anticanceroase;
    – tratament antibiotic în ultimele 3 luni cu nitrofurantoină, amoxicilină + acid clavulanic sau sulfamethoxazolum + trimethoprimum (oricare ar fi afecţiunea tratată);
    – tratament pentru ITU cu orice antibiotic în ultimele 3 luni;
    – ITU recurentă (2 episoade în ultimele 6 luni sau 3 episoade în ultimele 12 luni).

    Alte informaţii oferite de pacient:
    - alte afecţiuni de sănătate diagnosticate anterior de medicul specialist/de familie (de exemplu: boală renală)
    ..............................................................................................

    – alergii cunoscute la medicamente: [ ] Nu [ ] Da

    Dacă Da, vă rugăm să enumeraţi (în special alergii la antibioticele care pot fi recomandate în acest caz):
    ..............................................................................................

    Farmacistul a recomandat următoarele:
    - medicamente cu acţiune antialgică, antiinflamatoare, antiseptică, antispastice;
    – măsuri de autoîngrijire;
    – medicaţie antimicrobiană în doză de 48 de ore, conform Ghidului farmacistului şi specificaţiilor din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 63/2024 privind reglementarea metodologiei de monitorizare a prescrierii şi eliberării la nivel naţional a medicamentelor din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic, cu modificările şi completările ulterioare.

    [ ] Da*
    [ ] Nu
    * La bifarea Da, se completează următoarea declaraţie de către pacient, precum şi Fişa de asistenţă farmaceutică în situaţii de urgenţă, conform Procedurii CFR de eliberare a medicamentelor Rx în regim de urgenţă în farmacia comunitară:
    DECLARAŢIE
    Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, subsemnatul/subsemnata, ……………………….., domiciliat(ă) în ……………, str. …………………. nr. ……………, bl. ……….., sc. ………., ap. ……, judeţul/sectorul ……………., legitimat(ă) cu B.I./C.I. seria nr. ………., CNP ………….., declar pe propria răspundere că nu am ridicat din altă unitate farmaceutică cantitatea maximă aferentă dozei pentru 48 de ore de medicament ……………., în cursul acestui tratament.
    Data ………………..
    Semnătura pacientului/aparţinătorului ……………..
    Sunt de acord cu cele de mai sus.
    Semnătura
    …………………


    B. Durerea acută în gât
    1. Cui se adresează?
    Consilierea şi eliberarea de antibiotic pentru 48 de ore, după caz, pentru durerea acută în gât se adresează adulţilor şi copiilor cu vârsta de peste 5 ani, care prezintă simptome specifice faringitei streptococice (bacteriene) detaliate în prezentul ghid şi punctate prin scorul FeverPAIN, respectiv:
    - febră (peste 38 °C măsurată axilar la domiciliu);
    – prezenţa puroiului în gât;
    – inflamaţie severă a amigdalelor;
    – simptome care persistă de mai puţin de 3 zile;
    – fără tuse sau coriză (simptome de răceală).


    2. Criterii de excludere a pacienţilor
    La prezentarea în farmacie a unui pacient cu suspiciune de durere acută în gât, în cazul identificării următoarelor semne şi simptome, este obligatorie îndrumarea pacientului către UPU/serviciul de ambulanţă sau alte tipuri de asistenţă medicală (medicul de familie, medicul specialist, centre de permanenţă etc.):
    - simptome relatate de pacient care pot indica suspiciune de epiglotită - disfagie, disfonie, hipersalivaţie, agitaţie;
    – stridor (respiraţie zgomotoasă, stridentă);
    – simptome relatate de pacient care pot indica o suspiciune de infecţie virală sau bacteriană, care poate să prezinte şi erupţie (spre exemplu, scarlatina), sau simptome relatate de pacient care pot indica abces parafaringian sau mononucleoză infecţioasă (a se vedea detaliile de mai jos);
    – pacient imunosuprimat (de exemplu: radioterapie, chimioterapie, corticosteroizi sistemici etc.).

    În niciunul dintre cazuri nu se va examina gâtul pacientului.

    3. Consilierea pacientului cu durere acută în gât în farmacia comunitară
    Dacă pacientul nu se încadrează într-una din situaţiile descrise la pct. 2, pentru care este obligatoriu un consult medical, farmacistul va aplica Scorul FeverPAIN, prin care se va acorda 1 punct pentru fiecare simptom-cheie raportat de pacient din următoarele:
    - febră (peste 38 °C măsurată axilar la domiciliu);
    – prezenţa puroiului în gât;
    – inflamaţie severă a amigdalelor;
    – simptome care persistă de mai puţin de 3 zile;
    – fără tuse sau coriză (simptome de răceală).

    Farmacistul va decide de comun acord cu pacientul asupra paşilor de urmat, în funcţie de scorul obţinut şi de gravitatea simptomelor:
    - În toate situaţiile, în cazul în care simptomele nu se îmbunătăţesc în 3-5 zile sau dacă simptomele se agravează rapid, farmacistul va îndruma pacientul către medicul de familie sau medicul specialist.
    – În toate situaţiile, farmacistul va considera recomandarea unui tratament simptomatic OTC (antialgice, antiinflamatoare, anestezice sau antiseptice locale etc.), suplimente alimentare sau alte produse pentru sănătate, precum şi măsuri de autoîngrijire.


    • Sfaturi de autoîngrijire pentru durerea în gât, pe care farmacistul le poate recomanda pacienţilor:
    - gargară cu apă caldă şi sărată: 1/2 linguriţă de sare într-un pahar cu apă caldă, de 3-4 ori pe zi (nu este recomandat copiilor);
    – aport de lichide crescut, de 2 până la 3 litri pe zi (aproximativ 8-12 căni sau mai mult), cu excepţia cazului în care este restricţionat de o afecţiune medicală (de exemplu, afecţiuni cardiovasculare sau renale). Lichide recomandate: apă, ceaiuri calde din plante, supe (de pui, de legume), sucuri de fructe diluate sau soluţii electrolitice, mai ales dacă este prezentă febra;
    – consum de alimente reci sau moi, se evită alcoolul şi cofeina, care pot deshidrata;
    – evitarea fumatului sau a locurilor în care se fumează sau cu mirosuri puternice ori cu aer uscat;
    – pentru calmarea durerii în gât se pot utiliza cuburi de gheaţă sau pastile pentru supt (nu oferiţi copiilor mici din cauza riscului de sufocare);
    – odihnă suficientă (7-9 ore pe zi, depinde de vârstă; la copii şi adolescenţi 8-12 ore/zi) şi repaus vocal.

    Medicaţie OTC:
    - paracetamol sau antiinflamatoare nesteroidiene (dacă nu sunt contraindicaţii sau alergii);
    – comprimate de supt/spray cu anestezic local, antiinflamator sau antiseptic.
    – În toate cazurile, farmacistul va lua în considerare în recomandările sale severitatea simptomelor şi modul în care sunt percepute de către pacient, inclusiv impactul asupra calităţii vieţii şi asupra activităţilor zilnice, iar fiecare caz va fi tratat în mod individual şi specific.
    – În cazul unui scor de 0 sau 1, nu este necesară administrarea unui antibiotic. În cazul unui scor de 2 sau 3, administrarea unui antibiotic nu scurtează durata simptomelor şi este puţin probabil să apară complicaţii chiar dacă nu se administrează terapie antimicrobiană.
    – Pentru pacienţii cu un scor de 4 sau 5, farmacistul recomandă:
    • pentru pacienţii cu simptome minore se va considera, ca primă linie, tratamentul simptomatic şi măsuri de autoîngrijire;
    • pentru pacienţii cu simptome severe, farmacistul poate recomanda următoarele tipuri de tratament antibiotic, în doză pentru 48 de ore:
    Tratament antimicrobian de primă alegere:
    - Amoxicilină


    • copii cu greutatea < 40 kg (RCP suspensie):
    - pentru copiii cu dificultăţi de înghiţire, luaţi în considerare eliberarea formei de tip suspensie orală;
    – 40-90 mg/kg/zi în 2 doze.

    • adulţi, adolescenţi şi copii cu greutatea > 40 kg (RCP comprimate):
    - 500 mg la 8 ore sau 750 mg până la 1 g la 12 ore;
    – pentru infecţii severe - 750 mg până la 1 g la 8 ore, timp de 10 zile.
    – Fenoximetilpenicilină (a se administra pe stomacul gol)

    • copii < 12 ani (RCP suspensie): 10-15 mg/kg/doza la 8h, fără a depăşi doza de la adult;
    • copii > 6 ani (RCP comprimate): 500.000 UI mg (312,5 mg) la 8-12 ore, fără a depăşi doza de la adult;
    • adulţi, adolescenţi şi copii > 12 ani (RCP comprimate);
    • adolescenţi (> 40 kg) şi adulţi (> 60 kg): 1.000.000 UI (625 mg) la 8 ore;
    • adulţi, pacienţi obezi şi vârstnici: 1.500.000 UI (937,5 mg) la 8 ore.


    Alternative (în special pentru pacienţi care declară că sunt alergici la peniciline, dar nu au avut reacţii ameninţătoare de viaţă, de exemplu, şoc anafilactic):
    - cefalexin
    • copii şi adolescenţi (5-12 ani): 25-50 mg/kg/zi, în doze divizate la 12 h, fără a depăşi doza de la adult;
    • adulţi, adolescenţi şi vârstnici cu funcţie renală normală: 250 mg la 6 ore sau 500 mg la 12 ore.


    Deşi farmacistul poate să recomande o doză de antibiotic suficientă pentru 48 de ore de tratament, durata recomandată de tratament pentru medicamentele de mai sus este mai mare şi este important de precizat pacienţilor necesitatea de a se adresa medicului pentru continuarea tratamentului pe bază de prescripţie medicală.
    Limitele temperaturii în funcţie de locul de măsurare:

┌───────────┬────────────────┬─────────┐
│Temperatură│Limite normale │Febră │
│ │(°C) │(°C) │
├───────────┼────────────────┼─────────┤
│Rectală │36.6-38 │> 38 │
├───────────┼────────────────┼─────────┤
│Orală │35.5-37.5 │> 37.6 │
├───────────┼────────────────┼─────────┤
│Axilară │34.7-37.3 │> 38 │
├───────────┼────────────────┼─────────┤
│Timpanică │35.7-37.7 │> 37.8 │
└───────────┴────────────────┴─────────┘



    Detalierea cazurilor în care farmacistul, pe baza simptomelor prezentate de către pacient, poată să excludă respectivul pacient de la eliberarea dozei de antibiotic şi să îndrume pacientul către un furnizor de asistenţă medicală:
    - simptome raportate de pacient care indică posibil epiglotită:
    – debut brusc şi sever de durere în gât şi febră;
    – dificultate la respiraţie, care se poate îmbunătăţi atunci când pacientul se apleacă înainte (în special la copiii mici);
    – voce înfundată sau răguşită (în special la copiii mici);
    – stridor inspirator (sunet ascuţit la respiraţie) (în special la copiii mici);
    – durere şi dificultate la înghiţire (în special la copiii mai mari şi la adulţi);
    – salivare (mai ales la copiii mai mari şi la adulţi);
    – iritabilitate şi agitaţie;
    – simptome raportate de pacient care indică o suspiciune de infecţie bacteriană, care poate să prezinte şi erupţie (posibil scarlatină):
    – febră (poate fi prezentă şi în durerea în gât);
    – ganglionii limfatici inflamaţi la nivelul gâtului (pot fi prezenţi şi în durerea în gât);
    – limba încărcată cu un strat alb care mai târziu se dezvoltă în limba roşie („limbă zmeurie“);
    – obrajii roşii (poate fi mai greu de văzut pe pielea mai închisă);
    – erupţie cutanată roz-roşie care are o senzaţie de şmirghel (pe pielea mai închisă, erupţia poate fi mai dificil de văzut, dar textura sa aspră ar trebui să fie evidentă);
    – piele roşie aprinsă în pliurile axilei, cotului şi inghinal;
    – simptome raportate de pacient care indică un posibil abces parafaringian:
    • febră;
    • dureri de gât;
    • trismus (incapacitatea de a deschide gura);
    • voce înfundată;
    • uvula deplasată (observat şi relatat de pacient);
    • amigdală mărită şi deplasată (observat şi relatat de pacient);
    • umflarea regiunii periamigdaliene (observat şi relatat de pacient);

    – simptome raportate de pacient care indică posibil mononucleoză infecţioasă (mai ales la adolescenţi şi adulţi tineri):
    • temperatura corporală foarte ridicată;
    • durere severă în gât;
    • ganglioni inflamaţi (orice parte a gâtului);
    • oboseală sau epuizare extremă;
    • amigdalită care nu se îmbunătăţeşte.


    Criteriile de excludere pentru durerea acută în gât se referă la afecţiuni care pot necesita tratament antibiotic, dar care necesită intervenţie la un alt nivel al echipei de profesionişti ai sănătăţii.
    Schemă*) logică decizională - Durerea acută în gât
 (a se vedea imaginea asociată)
    *) Schema este reprodusă în facsimil.
    Fişă de asistenţă farmaceutică - consilierea şi eliberarea dozei de
    antibiotic pentru 48 de ore, după caz, pentru durerea acută în gât,
    în farmacia comunitară
    Data ……….....................
    Declar pe propria răspundere că toate datele şi informaţiile prezentate farmacistului sunt complete, corecte şi corespund în totalitate realităţii.
    Semnătura pacientului
    .................................
    Simptomele descrise de pacient (enumeraţi):
    ..............................................................................................

    Farmacistul a îndrumat pacientul către medicul de familie/medicul specialist/UPU/serviciul de ambulanţă/centre de permanenţă, în urma discuţiei cu pacientul, din care au rezultat următoarele:
    - sarcină sau suspiciune de sarcină;
    – simptome relatate de pacient care pot indica suspiciune de epiglotită - disfagie, disfonie, hipersalivaţie, agitaţie;
    – simptome relatate de pacient care pot indica o suspiciune de infecţie virală, care poate să prezinte şi erupţie (spre exemplu, scarlatina), sau simptome relatate de pacient care pot indica abces parafaringian sau mononucleoză infecţioasă;
    – tratament medicamentos în desfăşurare pentru alte afecţiuni:
    – imunosupresoare (inclusiv corticoizi sistemici);
    – anticanceroase;
    – durere în gât/amigdalită recurentă: 7 sau mai multe episoade semnificative în ultimele 12 luni sau 5 sau mai multe episoade în fiecare dintre ultimii doi ani sau 3 sau mai multe în fiecare dintre ultimii trei ani.

    Alte informaţii oferite de pacient:
    • alte afecţiuni de sănătate diagnosticate anterior de medicul specialist/de familie (de exemplu, boală renală):
    ..............................................................................................

    • alergii cunoscute la medicamente: [ ] Nu [ ] Da*
    ..............................................................................................


    Dacă Da, vă rugăm să enumeraţi (în special alergii la antibioticele care pot fi recomandate în acest caz):
    ..............................................................................................

    Farmacistul a recomandat următoarele:
    - tratament simptomatic (medicamente OTC cu acţiune antialgică, antiinflamatoare, antiseptică, antispastice, suplimente alimentare etc.);
    – măsuri de autoîngrijire;
    – medicaţie antimicrobiană în doză de 48 de ore conform Ghidului farmacistului şi specificaţiilor din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 63/2024 privind reglementarea metodologiei de monitorizare a prescrierii şi eliberării la nivel naţional a medicamentelor din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic, cu modificările şi completările ulterioare.

    [ ] Da*
    [ ] Nu
    * La bifarea Da, se completează următoarea declaraţie de către pacient, precum şi Fişa de asistenţă farmaceutică în situaţii de urgenţă, conform Procedurii CFR de eliberare a medicamentelor Rx în regim de urgenţă în farmacia comunitară:

    DECLARAŢIE
    Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, subsemnatul/subsemnata, ……...........……………, domiciliat(ă) în …………., str. ……… nr. …., bl. …….., sc. .…, ap. .…, judeţul/sectorul ………., legitimat(ă) cu B.I./C.I. seria nr. ………., CNP ….............…….., declar pe propria răspundere că nu am ridicat din altă unitate farmaceutică cantitatea maximă aferentă dozei pentru 48 de ore de medicament …….......…….., în cursul acestui tratament.
    Data ……………
    Semnătura pacientului/aparţinătorului …………..
    Sunt de acord cu cele de mai sus.
    Semnătura
    .............................

    C. Abcesul dentar
    1. Cui se adresează?
    Consilierea şi eliberarea de antibiotic pentru 48 de ore, după caz, pentru suspiciunea de abces dentar se adresează adulţilor şi copiilor cu vârsta de peste 12 ani (în special acelor persoane cu semne care pot indica o infecţie diseminată sistemic, precum şi pacienţilor cu diabet zaharat necontrolat).

    2. Criterii de excludere a pacienţilor:
    - Pacientul urmează un tratament chirurgical dentar sau are o complicaţie severă în urma unui astfel de tratament.
    – Pacientul doreşte tratament antibiotic doar pentru a scădea inflamaţia sau pentru a trata durerea dentară (care pot fi ca urmare a unei proceduri dentare) sau va urma o procedură dentară.
    – Sarcină
    – Pacient imunodeprimat (de exemplu, radioterapie, chimioterapie, corticosteroizi sistemici etc.).
    Farmacistul poate să aplice prezentele criterii de excludere doar în măsura în care informaţiile sunt prezentate complet şi corect de către pacient, existând posibilitatea ca aceste criterii de excludere să nu poată să fie aplicate în toate cazurile.

    3. Consilierea pacientului cu suspiciune de abces dentar în farmacia comunitară
    Este important de precizat şi reţinut faptul că majoritatea infecţiilor şi durerilor dentare pot fi tratate fără antibiotic, prin înlăturarea cauzei şi drenarea infecţiei cu ajutorul unei proceduri dentare specifice (de exemplu, extracţia dentară).
    De asemenea, antibioticele:
    - nu previn complicaţiile severe şi nu pot înlocui tratamentul chirurgical necesar;
    – nu se utilizează înaintea unei proceduri dentare, doar pentru a scădea inflamaţia sau pentru a trata durerea dentară, decât la indicaţia medicului dentist;
    – nu se utilizează înaintea procedurilor dentare pentru a preveni infecţiile postoperatorii, decât la indicaţia medicului dentist.

    La prezentarea în farmacie a unui pacient cu suspiciune de abces dentar, în situaţia în care se identifică unul dintre următoarele aspecte, farmacistul va îndruma pacientul către medicul stomatolog:
    - Pacientul urmează un tratament chirurgical dentar sau are o complicaţie severă în urma unui astfel de tratament.
    – Pacientul doreşte tratament antibiotic doar pentru a scădea disconfortul provocat de inflamaţie sau pentru a trata durerea dentară (care pot fi ca urmare a unei proceduri dentare) sau va urma o procedură dentară.
    – Sarcină
    – Pacient imunodeprimat (de exemplu, radioterapie, chimioterapie, corticosteroizi sistemici etc.).

    În cazul acestor pacienţi, farmacistul poate recomanda tratament simptomatic, antiinflamator şi/sau antialgic.
    În cazul în care pacientul se prezintă la farmacie cu următoarele simptome şi semne:
    - durere dentară ce poate fi localizată, cu caracter acut, sever şi persistent, care poate iradia spre ureche, maxilar sau gât;
    – sensibilitate dentară (spre exemplu la mestecare) şi tumefierea obrazului din regiunea dintelui afectat, netratată, infecţia se poate extinde şi determina semne de celulită în jurul ochiului sau gâtului, pot apărea febră, tahicardie şi adenopatii.

    Farmacistul va decide de comun acord cu pacientul asupra paşilor de urmat, în funcţie de gravitatea simptomelor:
    - În toate situaţiile, farmacistul poate considera recomandarea unui tratament simptomatic, antiinflamator şi/sau antialgic, spre exemplu:
    • Ibuprofen 200-400 mg la 6-8 h (max. 2.4 g/zi).
    • Paracetamol 500-1.000 mg la 4-6 h, max. 4 g/zi (dacă are insuficienţă hepatică sau ciroză max. 2 g/zi).

    – Următoarele măsuri de autoîngrijire şi igienă pot fi recomandate de către farmacist pacientului:
    • respectarea normelor de igienă bucală şi pe durata episodului de durere dentară; dacă zona afectată nu tolerează contactul cu peria de dinţi, pasta de dinţi se poate aplica pe deget pentru a igieniza zona dureroasă;
    • pentru a reduce durerea locală, se pot folosi geluri calmante pentru gingii sau se pot aplica comprese cu gheaţă pe zona afectată;
    • după fiecare masă, se recomandă clătirea cavităţii bucale cu apă de gură sau apă sărată pentru a asigura igiena potrivită.

    – Farmacistul poate recomanda următoarele tipuri de tratament antibiotic (întotdeauna însoţit de recomandarea consultului stomatologic), în doză pentru 48 de ore, pentru pacienţii cu:
    • infecţii dentare severe;
    • pacienţi cu diabet zaharat necontrolat (risc mai mare de complicaţii).


    Tratament antimicrobian de primă alegere:
    - Amoxicilină 500 mg la 8 h per os;
    – Fenoximetilpenicilină potasică 500.000 UI (312,5 mg) la 6 h per os.

    În caz de alergie la peniciline:
    - Clindamicină 600-1.800 mg pe zi, fracţionat în 2, 3 sau 4 doze egale (posibilă rezistenţă locală, îndrumaţi pacientul şi către medicul stomatolog).

    Deşi farmacistul poate să recomande o doză de antibiotic suficientă pentru 48 de ore de tratament, durata recomandată de tratament pentru medicamentele de mai sus este între 3 şi 5 zile, în funcţie de evaluarea medicului, şi este important de precizat pacienţilor a se adresa medicului pentru continuarea tratamentului pe bază de prescripţie medicală.
    Schemă*) logică decizională - Suspiciunea de abces dentar
 (a se vedea imaginea asociată)
    *) Schema este reprodusă în facsimil.
    Fişă de asistenţă farmaceutică - consilierea şi eliberarea dozei de
    antibiotic pentru 48 de ore, după caz, pentru suspiciunea de abces
    dentar, în farmacia comunitară
    Data .................
    Declar pe propria răspundere că toate datele şi informaţiile prezentate farmacistului sunt complete, corecte şi corespund în totalitate realităţii.
    Semnătura pacientului:
    ....................................
    Numele şi prenumele pacientului ...................................................
    Datele de contact .....................................................................
    Pacientul/Aparţinătorul a declarat că pacientul are vârsta peste 12 ani [ ] Da
    Simptomele şi semnele descrise de pacient (enumeraţi):
    ..............................................................................................
    ..............................................................................................

    Farmacistul a îndrumat pacientul către medicul stomatolog, în urma discuţiei cu pacientul, din care au rezultat următoarele:
    - sarcină sau suspiciune de sarcină;
    – tratament chirurgical dentar în derulare sau complicaţie severă în urma unui astfel de tratament;
    – inflamaţie sau durere dentară (care pot fi ca urmare a unei proceduri dentare în derulare);
    sau programat să aibă o procedură dentară;
    – pacient imunodeprimat (de exemplu, radioterapie, chimioterapie, corticosteroizi sistemici etc.).

    Alte informaţii oferite de pacient:
    - alte afecţiuni de sănătate diagnosticate anterior de medicul specialist/de familie (de exemplu, boală renală)
    ..............................................................................................

    – alergii cunoscute la medicamente: [ ] Nu [ ] Da*

    Dacă Da, vă rugăm să enumeraţi (în special alergii la antibioticele care pot fi recomandate în acest caz):
    ..............................................................................................

    Farmacistul a recomandat următoarele:
    • tratament simptomatic (medicamente OTC cu acţiune antialgică, antiinflamatoare etc. sau alte produse de sănătate);
    • măsuri de autoîngrijire;
    • medicaţie antimicrobiană în doză pentru 48 de ore conform Ghidului farmacistului şi specificaţiilor din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 63/2024 privind reglementarea metodologiei de monitorizare a prescrierii şi eliberării la nivel naţional a medicamentelor din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic, cu modificările şi completările ulterioare

    [ ] Da*
    [ ] Nu
    * La bifarea Da, se completează următoarea declaraţie de către pacient, precum şi Fişa de asistenţă farmaceutică în situaţii de urgenţă, conform Procedurii CFR de eliberare a medicamentelor Rx în regim de urgenţă în farmacia comunitară:
    DECLARAŢIE
    Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, subsemnatul/subsemnata, ........................................................., domiciliat(ă) în ................., str. ............... nr. ........., bl. ........., sc. ......., ap. ......, judeţul/sectorul ........., legitimat(ă) cu B.I./C.I. seria nr. ................, CNP ..................................., declar pe propria răspundere că nu am ridicat din altă unitate farmaceutică cantitatea maximă aferentă dozei pentru 48 de ore de medicament ..........................., în cursul acestui tratament.
    Data ..................
    Semnătura pacientului/aparţinătorului ........................
    Sunt de acord cu cele de mai sus.
    Semnătura
    .................


    Bibliografie:
    - The WHO AWaRe (Access, Watch, Reserve) antibiotic book - Infographics, December 2022
    – NHS Pharmacy First Service, Acute sore throat patient group directions, publicat 19 December 2023
    – BMJ, Clinical score and rapid antigen detection test to guide antibiotic use for sore throats: randomised controlled trial of PRISM (primary care streptococcal management), publicat octombrie 2013
    – Pharmaceutical Society of Australia, Urinary tract infection (cystitis), februarie 2023
    – NHS Dental Service, Self care advice and patient information, aprilie 2025
    – Benjamin J. McCollum, MD; Thomas Garigan, MD; John Earwood, MD, Can drinking more water prevent urinary tract infections? The Journal of Family Practice, aprilie 2020
    – Jean-Philippe Chaput, Caroline Dutil, Hugues Sampasa-Kanyinga, Sleeping hours: what is the ideal number and how does age impact this? Nature and Science of Sleep, 2018:10 421-430
    – Rezumatul caracteristicilor produsului Amoxicilină 500 mg capsule
    – Rezumatul caracteristicilor produsului Amoxicilină Trihidrat 250 mg/5 ml pulbere pentru suspensie orală
    – Rezumatul caracteristicilor produsului Ospen 500 comprimate filmate, 500.000 U.I.
    – Rezumatul caracteristicilor produsului Ospen 400.000 U.I./5 ml suspensie orală
    – Rezumatul caracteristicilor produsului Keflex 250 mg/5 ml granule pentru suspensie orală
    – Rezumatul caracteristicilor produsului Cefalexină 500 mg, capsule
    – Rezumatul caracteristicilor produsului Ospen 1.000 comprimate filmate, 1.000.000 U.I.
    – NHS Pharmacy First Service, Urinary tract infection patient group direction, publicat 19 December 2023
    – Rezumatul caracteristicilor produsului Nitrofurantoină 100 mg comprimate
    – Rezumatul caracteristicilor produsului Augmentin 500 mg/125 mg comprimate filmate
    – Rezumatul caracteristicilor produsului Amoksiklav Quicktab 625 mg
    – Rezumatul caracteristicilor produsului Sumetrolim 400 mg/80 mg


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016