Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 1.672 din 17 decembrie 2014  pentru modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului transporturilor şi al ministrului economiei şi finanţelor nr. 28/75/2008 privind aprobarea listelor de cheltuieli eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin Programul operaţional sectorial Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 1.672 din 17 decembrie 2014 pentru modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului transporturilor şi al ministrului economiei şi finanţelor nr. 28/75/2008 privind aprobarea listelor de cheltuieli eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin Programul operaţional sectorial "Transport" (POS-T) 2007-2013

EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 decembrie 2014

    Având în vedere prevederile art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ulterioare,
    în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 13 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul transporturilor, ministrul finanţelor publice şi ministrul fondurilor europene emit următorul ordin:

    ART. I
    Anexele nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului transporturilor şi al ministrului economiei şi finanţelor nr. 28/75/2008 privind aprobarea listelor de cheltuieli eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin Programul operaţional sectorial "Transport" (POS-T) 2007-2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 30 ianuarie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2.
    ART. II
    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                       Ministrul transporturilor,
                              Ioan Rus

                      Ministrul finanţelor publice,
                          Darius-Bogdan Vâlcov

                      Ministrul fondurilor europene,
                        Eugen Orlando Teodorovici


    ANEXA 1
    (Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 28/75/2008)

                   CATEGORII DE CHELTUIELI ELIGIBILE
              în cadrul axelor prioritare 1, 2 şi 3 ale
         Programului operaţional sectorial "Transport" (POS-T)

    1. Cheltuieli pentru achiziţia, intabularea/înscrierea provizorie în cartea funciară şi amenajarea terenului:
    1.1. Cheltuieli privind achiziţii de terenuri şi conexe acestora (maximum 10% din valoarea eligibilă a proiectului), inclusiv serviciile necesare cum ar fi, dar nu limitat la identificarea proprietarilor, evaluarea terenului, pregătirea documentaţiei de cadastru, publicitatea imobiliară, procedura de expropriere şi cheltuielile notariale şi judiciare necesare înscrierii în cartea funciară;
    1.2. Cheltuieli necesare intabulării/înscrierii provizorii în cartea funciară a terenurilor necesare dezvoltării proiectului, în cazurile în care aceste terenuri se află în proprietate publică şi au fost concesionate de autoritatea publică beneficiarului, inclusiv serviciile conexe operaţiunii cum ar fi, dar nu limitat la identificarea vecinătăţilor, măsurători topografice, întocmirea documentaţiei cadastrale, taxe şi tarife percepute de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară direct sau prin oficiile sale teritoriale, precum şi taxe şi tarife notariale ori taxe de timbru pentru înscrierea în cartea funciară. Aceste costuri se consideră eligibile în cadrul maximului de 10% din valoarea eligibilă estimată a proiectului, aferentă achiziţiei de terenuri;
    1.3. Cheltuieli privind pregătirea terenului în vederea începerii lucrărilor, incluzând, dar fără a se limita la următoarele categorii de cheltuieli:
    1.3.1. cheltuieli privind lucrările de defrişare, demolare, evacuare materiale rezultate, drenaje, amenajări pentru protecţia mediului;
    1.3.2. cheltuieli privind execuţia lucrărilor de relocare/protejare/înlăturare a utilităţilor;
    1.3.3. cheltuieli privind execuţia lucrărilor de înlăturare a muniţiilor neexplodate;
    1.3.4. cheltuieli privind execuţia lucrărilor de protecţie/conservare/mutare, studiile privind siturile arheologice, monumentele istorice, obiectele de patrimoniu cultural.
    1.4. Cheltuieli privind monitorizarea impactului proiectului asupra mediului, implementarea măsurilor de prevenire/reducere/combatere a efectelor adverse şi amenajarea spaţiilor afectate de lucrări.
    2. Cheltuieli aferente pregătirii proiectelor, proiectare şi inginerie:
    2.1. Cheltuieli privind elaborarea studiilor de trafic;
    2.2. Cheltuieli privind expertiza şi testele necesare pentru realizarea obiectivului de investiţii şi a clădirilor/imobilelor aflate în zona de influenţă;
    2.3. Cheltuieli privind elaborarea/revizuirea studiilor de prefezabilitate (tehnice, economice, de mediu);
    2.4. Cheltuieli privind elaborarea/revizuirea studiilor de fezabilitate (inclusiv, dar fără a se limita la studii geo/topo/hidrografice şi alte studii tehnice pentru identificarea potenţialelor soluţii tehnice, analiza cost-beneficiu, studii de impact asupra mediului, studii de oportunitate şi de opţiuni privind implementarea proiectului de investiţii, audit de siguranţă rutieră, pregătirea raportului/rapoartelor privind fezabilitatea);
    2.5. Cheltuieli privind evaluarea impactului asupra mediului, inclusiv organizarea şi participarea la consultaţiile publice;
    2.6. Cheltuieli privind elaborarea/revizuirea proiectelor tehnice, până la nivelul detaliilor de execuţie, inclusiv;
    2.7. Cheltuieli privind elaborarea/revizuirea specificaţiilor tehnice pentru achiziţia de echipamente şi instalaţii;
    2.8. Cheltuieli privind efectuarea studiilor privind identificarea utilităţilor existente şi proiectarea lucrărilor de relocare/protejare/înlăturare a acestora;
    2.9. Cheltuieli privind efectuarea studiilor privind utilităţile necesare obiectivului şi proiectarea lucrărilor de asigurare a acestora;
    2.10. Cheltuieli privind verificarea şi avizarea proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie conform legislaţiei privind calitatea în construcţii;
    2.11. Cheltuieli privind verificarea şi avizarea proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie conform legislaţiei privind auditul de siguranţă rutieră;
    2.12. Cheltuieli privind elaborarea tuturor documentelor necesare pentru obţinerea certificatului de urbanism, a autorizaţiei de construire/demolare şi a tuturor avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor necesare pentru obţinerea acestora;
    2.13. Cheltuieli privind elaborarea unor studii şi/sau analize solicitate de Autoritatea de management pentru POS-T, în scopul acordării asistenţei financiare nerambursabile;
    2.14. Cheltuieli privind executarea unor studii privind existenţa unor muniţii neexplodate;
    2.15. Cheltuieli privind executarea unor studii privind siturile arheologice, monumentele istorice, obiectele de patrimoniu cultural;
    2.16. Cheltuieli privind pregătirea achiziţiei de nave tehnice multifuncţionale pentru asigurarea adâncimilor apelor, îmbunătăţirea siguranţei navigaţiei şi a continuităţii traficului, de nave specializate de căutare şi salvare a vieţii omeneşti pe mare şi de nave de depoluare, inclusiv echipamentele şi sistemele de depoluare aferente;
    2.17. Cheltuieli privind pregătirea achiziţiei de material rulant pentru transportul feroviar de călători şi cu metroul.
    3. Obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii:
    3.1. Cheltuieli privind taxele şi tarifele de obţinere a certificatului de urbanism şi a avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor prevăzute în acesta;
    3.2. Cheltuieli privind taxele şi tarifele de obţinere a avizelor pentru protejarea, relocarea sau înlăturarea utilităţilor;
    3.3. Cheltuieli privind taxele şi tarifele de obţinere a avizelor pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
    3.4. Cheltuieli privind taxele şi tarifele de obţinere a autorizaţiei de construire/demolare, inclusiv a tuturor avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor necesare pentru obţinerea acesteia;
    3.5. Cheltuieli privind taxele şi tarifele aferente prelungirii valabilităţii avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor prevăzute la pct. 3.1.-3.4;
    3.6. Cheltuieli privind tarifele pentru activităţile şi operaţiunile specifice desfăşurate sau pentru activităţile efectuate în legătură cu acestea de către Autoritatea Navală Română.
    4. Organizarea procedurilor de achiziţie publică:
    4.1. Cheltuieli privind pregătirea/revizuirea documentaţiilor de atribuire a contractelor;
    4.2. Cheltuieli privind angajarea unor experţi externi cooptaţi în comisiile de evaluare a ofertelor, precum şi pe parcursul procedurii de achiziţie publică până la semnarea contractelor, inclusiv;
    4.3. Cheltuieli privind organizarea procedurilor de achiziţie publică (curierat, multiplicarea documentaţiei de atribuire, publicarea anunţurilor, închirierea sălii, expertize de specialitate).
    5. Cheltuieli pentru consultanţă şi asistenţă tehnică:
    5.1. Cheltuieli privind asistenţa tehnică, consultanţa şi alte servicii pentru managementul, monitorizarea şi evaluarea proiectului;
    5.2. Cheltuieli privind serviciile de supervizare de lucrări şi/sau de furnizare de la data semnării contractului de lucrări şi/sau de furnizare până la data plăţii finale către constructor/furnizor şi a returnării tuturor garanţiilor către acesta;
    5.3. Cheltuieli privind verificarea şi avizarea calităţii lucrărilor conform legislaţiei privind calitatea în construcţii;
    5.4. Cheltuieli privind elaborarea Cărţii construcţiei, inclusiv cheltuielile privind elaborarea desenelor conforme cu execuţia;
    5.5. Cheltuieli privind serviciile de mediere şi soluţionare a disputelor contractuale, cu excepţia cheltuielilor de judecată şi/sau de arbitraj;
    5.6. Cheltuieli privind elaborarea/revizuirea planului de întreţinere şi operare pe termen lung a infrastructurii care constituie investiţia de bază - numai pentru axele prioritare 1 şi 2;
    5.7. Cheltuieli privind elaborarea unor strategii şi/sau planuri generale sectoriale şi/sau locale;
    5.8. Cheltuieli privind elaborarea planului de afaceri şi a studiilor de piaţă;
    5.9. Cheltuieli cu elaborarea unor politici şi strategii la nivel naţional privind minimizarea impactului transporturilor asupra mediului - axa prioritară 3, domeniul major de intervenţie 3;
    5.10. Cheltuieli cu efectuarea unor studii şi analize de mediu;
    5.11. Cheltuieli privind elaborarea planului, manualelor şi a procedurilor de întreţinere şi operare a infrastructurii care constituie investiţia de bază, înainte de recepţia finală a investiţiei;
    5.12. Cheltuieli cu definirea, proiectarea, urmărirea şi monitorizarea măsurilor de minimizare a efectelor adverse ale transporturilor asupra mediului.
    6. Cheltuieli pentru servicii de audit efectuate în cadrul proiectelor de către auditori independenţi
    7. Cheltuieli privind serviciile de îndosariere şi arhivare a documentelor referitoare la proiect, în vederea asigurării pistelor de audit
    8. Cheltuieli privind investiţia de bază:
    8.1. Cheltuieli cu execuţia lucrărilor de construcţie/modernizare/reabilitare a infrastructurii;
    8.2. Cheltuieli cu lucrări şi achiziţii/montaj materiale, utilaje, echipamente, dotări pentru instalaţii aferente construcţiilor şi instalaţii tehnologice, cale de rulare şi sistem de siguranţă şi automatizare a traficului, sisteme şi acţiuni aferente infrastructurii, inclusiv, dar fără a se limita la următoarele aspecte:
    8.2.1. creşterea gradului de siguranţă a traficului, inclusiv pentru acţiuni de deszăpezire şi testare a calităţii investiţiei;
    8.2.2. informarea utilizatorilor şi a publicului călător;
    8.2.3. integrarea infrastructurii în mediul înconjurător;
    8.2.4. managementul, exploatarea şi întreţinerea infrastructurii;
    8.2.5. facilitarea accesului la folosirea infrastructurii, inclusiv pentru persoanele cu handicap;
    8.2.6. asigurarea unor condiţii de confort şi de igienă şi a unor spaţii de odihnă (parcări, săli de aşteptare) pentru utilizatori şi publicul călător;
    8.3. Cheltuieli privind construcţia şi echiparea unor centre noi sau de modernizare a unor centre existente, pentru întreţinerea infrastructurii care constituie investiţia de bază;
    8.4. Cheltuieli privind lucrările de întreţinere a infrastructurii existente în perioada lucrărilor;
    8.5. Cheltuieli privind instalarea, punerea în funcţiune, testarea şi instruirea utilizatorilor echipamentelor care fac parte sau constituie investiţia de bază;
    8.6. Cheltuieli privind punerea în funcţiune şi testarea investiţiei, precum şi instruirea personalului în ceea ce priveşte întreţinerea şi exploatarea acesteia;
    8.7. Cheltuieli pentru materii prime şi materiale;
    8.8. Cheltuieli cu echipamente şi măsuri de protecţie a personalului pe şantier;
    8.9. Cheltuieli privind testarea calităţii materiilor prime, materialelor, echipamentelor şi instalaţiilor, precum şi a lucrărilor executate;
    8.10. Cheltuieli privind acţiunile de protejare/conservare, precum şi de asigurare a lucrărilor executate, a materiilor prime, a echipamentelor şi a materialelor pe şantier în condiţiile suspendării lucrărilor/rezilierii contractelor de execuţie a lucrărilor, cu condiţia finalizării lucrărilor în cadrul proiectului;
    8.11. Cheltuieli privind elaborarea şi implementarea planului de management al traficului pe perioada lucrărilor;
    8.12. Cheltuieli cu echipamente şi instalaţii care devin parte integrantă a proiectului şi care nu vor fi utilizate de beneficiar în alte scopuri;
    8.13. Cheltuieli privind achiziţia de nave tehnice multifuncţionale pentru îmbunătăţirea siguranţei navigaţiei şi depoluare, inclusiv echipamentele şi sistemele de depoluare aferente acestora;
    8.14. Cheltuieli privind achiziţia de material rulant pentru transportul de călători cu metroul;
    8.15. Cheltuieli privind acţiunile de asigurare a lucrărilor executate, a materiilor prime, a echipamentelor şi materialelor pe şantier pe durata execuţiei contractului, cu condiţia ca poliţa de asigurare să permită identificarea proiectului/Contractului de execuţie.
    9. Organizarea de şantier. Cheltuieli privind organizarea de şantier, precum şi desfiinţarea acestuia şi reamenajarea spaţiului/refacerea cadrului natural după finalizarea lucrărilor.
    10. Comisioane, taxe, cote legale:
    10.1. Cota aferentă inspecţiei pentru controlul calităţii lucrărilor de construcţii;
    10.2. Cota pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de construcţii;
    10.3. Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor;
    10.4. taxe notariale pentru legalizarea unor documente aferente proiectului;
    10.5. Cheltuieli privind acoperirea comisioanelor bancare aferente plăţilor eligibile.
    11. Cheltuieli privind publicitatea proiectului în sensul Regulamentului (CE) nr. 1.828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională, cu modificările şi completările ulterioare.
    12. Cheltuieli privind asigurarea şi dezvoltarea capacităţii instituţionale a beneficiarului:
    12.1. Cheltuieli privind achiziţia de mijloace fixe, obiecte de inventar şi consumabile de birou, utilizate pentru implementarea proiectelor POS-T prin intermediul unor contracte de finanţare semnate între fiecare beneficiar şi Autoritatea de management pentru POS-T, pe baza fundamentărilor necesităţilor de dotare, în conformitate cu numărul persoanelor şi al activităţilor desfăşurate de acestea pentru implementarea efectivă a proiectelor finanţate din POS-T, după cum urmează:
    12.1.1. Cheltuieli privind achiziţia de echipamente informatice, echipamente de copiere/multiplicare/comunicaţii, inclusiv cheltuieli aferente instalării acestor echipamente definite ca:
    12.1.1.1. echipamente informatice cum ar fi, dar fără a se limita la acestea: echipament activ şi pasiv de reţea care include servere, switch-uri, routere, unităţi de alimentare neîntreruptibile, unităţi de stocare de date specifice reţelei (Systems Area Network), firewall-uri, conectică, cablare, rack-uri, precum şi software necesare operării şi funcţionarii reţelei, inclusiv backup server;
    12.1.1.2. posturi de lucru fixe şi/sau mobile dotate cu unităţi de alimentare neîntreruptibile şi software comun pentru operarea acestora;
    12.1.1.3. echipamente periferice de imprimare (inclusiv multifuncţionale);
    12.1.1.4. echipamente de copiere (inclusiv multifuncţionale);
    12.1.1.5. echipamente de comunicaţii;
    12.1.1.6. echipamente de proiecţie pentru săli de şedinţă - numai în regim de închiriere pe durată justificată de folosirea acestora în cadrul proiectului;
    12.1.2. Cheltuieli privind achiziţia de mijloace fixe şi obiecte de inventar definite ca:
    12.1.2.1. seturi mobilier de uz personal (birou, masă pentru calculator, scaun de birou, comodă şi dulapuri pentru documente);
    12.1.2.2. set mobilier de şedinţă (masă pentru şedinţă, scaune, tablă metalică, tablă flipchart, ecran pentru videoproiector);
    12.1.2.3. mobilier metalic pentru arhivare şi sisteme specifice de siguranţă pentru spaţiile în care se face arhivarea;
    12.1.2.4. sisteme de aer condiţionat pentru spaţiile în care se desfăşoară proiectul - numai pentru proiectele cu o durată mai mare de 2 ani;
    12.1.2.5. sisteme de aer condiţionat şi de siguranţă pentru spaţiile în care funcţionează echipamentele informatice care necesită condiţii speciale de funcţionare;
    12.1.3. Cheltuieli privind service-ul şi întreţinerea echipamentelor achiziţionate în conformitate cu prevederile pct. 12.1 pe perioada de implementare a proiectului şi în limita a 25% din preţul de achiziţie al respectivului echipament;
    12.1.4. Cheltuieli privind achiziţia de licenţe software dedicate necesare pentru pregătirea şi implementarea proiectului;
    12.1.5. Cheltuieli privind achiziţia de obiecte de inventar şi consumabile de birou (tonere, articole şi furnituri de birou etc.) pentru uzul personalului care desfăşoară activităţi referitoare la gestiunea proiectului;
    12.2. Cheltuieli privind instruirea personalului care desfăşoară activităţi referitoare la gestiunea proiectului, conform structurii de implementare prezentate de beneficiar şi a fişelor de post. Temele de instruire se aprobă de Autoritatea de management pentru POS-T pe baza unui program propus de beneficiar şi se vor referi numai la transferul de expertiză legat de activităţile proiectului. Nu sunt eligibile teme orizontale (management de proiect, achiziţii publice etc.) pentru care cheltuielile se finanţează prin proiecte depuse pe axa prioritară 4 a POS-T;
    12.3. Cheltuieli privind stimularea financiară a personalului care desfăşoară activităţi referitoare la gestiunea proiectului, conform structurii de implementare prezentate de beneficiar şi fişelor de post, proporţional cu activitatea desfăşurată efectiv pentru proiect, pe baza fundamentărilor propuse de beneficiar şi cu aprobarea Autorităţii de management pentru POS-T, inclusiv cheltuielile cu contribuţiile angajatorului pentru acordarea acestor stimulente.
    13. Cheltuieli privind deplasarea personalului beneficiarului în scopul efectuării unor vizite pe şantier/misiuni de verificare şi/sau al participării la reuniuni în scopul proiectului (cazare, servicii de transport, diurnă) pe baza fundamentării beneficiarului şi cu aprobarea Autorităţii de management pentru POS-T. Cheltuielile pentru cazare şi diurnă ale şoferului sunt eligibile dacă acesta este pus la dispoziţie de către beneficiar şi dacă se prezintă documente doveditoare şi se justifică efectuarea deplasărilor în scopul proiectului.
    14. Cheltuieli privind mijloacele de transport (altele decât cele care constituie sau fac parte din investiţia de bază), utilizate de personalul beneficiarului pentru îndeplinirea de activităţi pentru proiect, cum ar fi:
    14.1. Cheltuieli privind amortizarea mijloacelor de transport (rutier, feroviar, naval), utilizate în proporţie de 100% pentru realizarea activităţilor referitoare la proiect;
    14.2. Cheltuieli privind întreţinerea şi repararea mijloacelor de transport folosite în proporţie de 100% pentru activităţile referitoare la proiect;
    14.3.1. Cheltuielile privind leasingul pentru autovehicule sunt eligibile în cadrul proiectului, cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:
    a) este eligibilă cota-parte din valoarea de intrare a bunului, care face obiectul material al contractului de leasing;
    b) obiectul material al contractului de leasing este utilizat exclusiv pentru realizarea obiectivului operaţiunii şi respectă prevederile din contractul/decizia de finanţare;
    c) utilizatorul de leasing este beneficiarul operaţiunii;
    d) cota-parte din valoarea de intrare a bunului plătită de utilizator este aferentă contractului de leasing şi este justificată de documente contabile;
    e) valoarea maximă eligibilă nu depăşeşte valoarea de piaţă a bunului care face obiectul contractului de leasing;
    f) cota-parte din valoarea de intrare a bunului este eligibilă doar pentru perioada de finanţare a operaţiunii;
    g) utilizatorul de leasing renunţă expres la opţiunea de cumpărare, la momentul semnării contractului de leasing;
    14.3.2. Costurile aferente asigurării de răspundere civilă auto (RCA) sunt eligibile dacă sunt în sarcina utilizatorului, conform contractului de leasing.
    14.3.3. Cheltuielile accesorii care intervin într-un contract de leasing, precum asigurări, cu excepţia RCA, dobânzi, comisioane, taxe şi alte asemenea cheltuieli, nu sunt eligibile.
    14.4. În categoria cheltuielilor generale de administraţie se includ cheltuieli efectuate pentru:
    14.4.1. achiziţionarea carburanţilor, lubrifianţilor şi consumabilelor pentru mijloacele de transport;
    14.4.2. taxele de înmatriculare, de inspecţie tehnică, periodică şi vignete de acces pe reţeaua de drumuri naţionale;
    14.4.3. costurile aferente asigurării de răspundere civilă auto (RCA) pentru mijloacele de transport utilizate în scopul proiectului, dacă acestea sunt în proprietatea beneficiarului sau a instituţiei din care face parte entitatea beneficiară.


    ANEXA 2
    (Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 28/75/2008)

                      CATEGORII DE CHELTUIELI ELIGIBILE
               în cadrul axei prioritare 4 "Asistenţă tehnică"
           a Programului operaţional sectorial "Transport" (POS-T)

    1. Cheltuieli eligibile în cadrul proiectelor finanţate prin domeniul major de intervenţie 1: Sprijin pentru managementul, implementarea, monitorizarea şi controlul Programului operaţional sectorial "Transport" (POS-T)
    1.1. Cheltuieli privind asigurarea şi dezvoltarea capacităţii instituţionale a Autorităţii de management pentru POS-T privind gestionarea POS-T
    1.1.1. Cheltuieli privind achiziţia de active fixe corporale:
    1.1.1.1. Cheltuieli privind achiziţia mobilierului de birou, aparatura şi echipamente de birotică pentru uzul personalului din cadrul Autorităţii de management pentru POS-T;
    1.1.1.2. Cheltuieli privind achiziţia de sisteme de aer condiţionat pentru spatiile în care îşi desfăşoară activitatea personalul din cadrul Autorităţii de management pentru POS-T, inclusiv cheltuieli privind service-ul şi întreţinerea sistemelor achiziţionate;
    1.1.1.3. Cheltuieli privind achiziţia de echipamente informatice, de comunicaţii şi periferice de calcul pentru uzul personalului din cadrul Autorităţii de management pentru POST.
    1.1.2. Cheltuieli privind achiziţia de active fixe necorporale, respectiv cheltuieli privind achiziţia de aplicaţii informatice pentru uzul personalului din cadrul Autorităţii de management pentru POS-T;
    1.1.3. Cheltuieli privind servicii informatice şi de comunicaţii: instalare, întreţinere şi reparare echipamente informatice, de comunicaţii şi periferice de calcul, întreţinere, actualizare şi dezvoltare aplicaţii informatice necesare pentru desfăşurarea activităţii personalului din cadrul Autorităţii de management pentru POS-T;
    1.1.4. Cheltuieli privind achiziţia de obiecte de inventar şi consumabile necesare pentru desfăşurarea activităţii personalului din cadrul Autorităţii de management pentru POST;
    1.1.5. Cheltuieli privind achiziţia de sisteme de arhivare, echipamente specifice (care vor fi utilizate numai în acest scop), de sisteme de siguranţă (antiefracţie şi antiincendiu), sisteme de climatizare, amenajarea spaţiilor în care se vor instala arhivele;
    1.1.6. Cheltuieli privind instruirea personalului din cadrul Autorităţii de management pentru POS-T, inclusiv a structurilor din cadrul Ministerului Transporturilor care desfăşoară în proporţie de cel puţin 50% sarcini de audit, control şi verificarea legalităţii aferente POS-T, precum şi privind instruirea personalului beneficiarilor implicat în sarcini aferente proiectelor finanţate în cadrul POS-T;
    1.1.7. Cheltuieli privind achiziţia de publicaţii (cărţi, reviste etc., în format tipărit şi/sau electronic) relevante pentru desfăşurarea activităţii Autorităţii de management pentru POST, verificării legalităţii şi a auditului public intern din Ministerul Transporturilor, prin prisma activităţilor desfăşurate pentru POST;
    1.1.8. Cheltuieli pentru plata taxelor de participare la cursuri, seminare, conferinţe şi alte acţiuni similare, pe teme relevante pentru gestionarea POS-T, pentru personalul din cadrul Ministerului Transporturilor care este angajat în cadrul Autorităţii de management pentru POS-T sau este implicat în evaluarea cererilor de finanţare, verificarea legalităţii, precum şi pentru personalul beneficiarilor;
    1.2. Cheltuieli generale de administraţie - eligibile numai pentru proiectele Autorităţii de management pentru POS-T, Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" - S.A. şi Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. şi fără a depăşi limita aprobată în documentul-cadru de implementare din totalul fondurilor alocate axei prioritare 4 "Asistenţă tehnică" a POS-T pe întreaga perioadă de implementare a programului:
    1.2.1. Cheltuieli privind utilităţile (energie electrică şi termică, apă, canalizare, salubritate, gaze naturale) necesare pentru desfăşurarea activităţii personalului din cadrul Autorităţii de management pentru POS-T;
    1.2.2. Cheltuieli privind serviciile de comunicaţie (telefon, fax, servicii poştale, curierat rapid, servicii internet) necesare pentru desfăşurarea activităţii personalului din cadrul Autorităţii de management pentru POS-T;
    1.2.3. Cheltuieli privind închirierea spaţiilor necesare pentru desfăşurarea activităţii Autorităţii de management pentru POST, în condiţiile încheierii unui contract de închiriere pentru utilizarea spaţiilor până la sfârşitul perioadei de programare, şi cheltuieli cu igienizarea spaţiilor necesare pentru desfăşurarea activităţii personalului din cadrul Autorităţii de management pentru POST maximum o dată la 5 ani;
    1.2.4. Cheltuieli privind întreţinerea spaţiilor şi mobilierului necesare pentru desfăşurarea activităţii personalului din cadrul Autorităţii de management pentru POS-T;
    1.2.5. Cheltuieli cu combustibilul pentru mijloacele de transport utilizate de personalul Autorităţii de management pentru POS-T;
    1.2.6. Cheltuieli de întreţinere şi service a mijloacelor de transport utilizate de personalul Autorităţii de management pentru POS-T;
    1.2.7. Cheltuieli privind operarea mijloacelor de transport, cum ar fi: combustibil, lubrifianţi, taxe de înmatriculare, de inspecţie tehnică periodică şi vignete de acces pe reţeaua de drumuri naţionale, consumabile, cauciucuri, taxele de înmatriculare, de inspecţie tehnică, periodică, vignete de acces pe reţeaua de drumuri naţionale, taxele pentru trecerea podurilor, taxe pentru traversare cu bacul, taxele de aeroport, gară, autogară sau port, precum şi alte taxe privind circulaţia pe drumurile publice, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare. Nu sunt eligibile taxele asupra deţinerii de mijloace de transport;
    1.2.8. Cheltuieli aferente asigurării de răspundere civilă auto (RCA) pentru mijloacele de transport utilizate în scopul proiectului, dacă acestea sunt în proprietatea Ministerului Transporturilor;
    1.2.9. Cheltuieli privind serviciile prestate de persoane fizice autorizate, achiziţionate conform legii:
    a) cheltuieli cu serviciile auto destinate mobilităţii personalului Autorităţii de management POS-T;
    b) cheltuieli cu serviciile de monitorizare tehnică şi financiară prin intermediul experţilor tehnici şi financiari ca persoane fizice autorizate care deţin autorizaţiile prevăzute de lege.
    1.3.0. Cheltuielile privind leasingul pentru autovehicule sunt eligibile în cadrul proiectului, cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:
    a) este eligibilă cota-parte din valoarea bunului care face obiectul material al contractului de leasing;
    b) obiectul material al contractului de leasing este utilizat exclusiv pentru realizarea obiectivului operaţiunii şi respectă prevederile din contractul de finanţare;
    c) utilizatorul de leasing este beneficiarul operaţiunii;
    d) cota-parte din valoarea de intrare a bunului plătită de utilizator este aferentă contractului de leasing şi este justificată de documente contabile;
    e) valoarea maximă eligibilă nu depăşeşte valoarea de piaţă a bunului care face obiectul contractului de leasing;
    f) cota-parte din valoarea de intrare a bunului este eligibilă doar pentru perioada de finanţare a operaţiunii;
    g) utilizatorul de leasing renunţă expres la opţiunea de cumpărare la momentul semnării contractului de leasing.
    1.3.1. Costurile aferente RCA sunt eligibile dacă sunt în sarcina utilizatorului, conform contractului de leasing.
    1.3.2. Cheltuielile accesorii care intervin într-un contract de leasing, precum asigurări, cu excepţia RCA, respectiv dobânzi, comisioane, taxe şi alte asemenea cheltuieli nu sunt eligibile;
    1.4. Cheltuieli privind închirierea de autovehicule cu sau fără şofer, necesare pentru desfăşurarea activităţii personalului din cadrul Autorităţii de management pentru POS-T;
    1.5. Cheltuielile privind închirierea pentru: instalaţii, echipamente, mobilier, efectuate în ansamblu sau separat, sunt eligibile în cadrul proiectului;
    1.6. Cheltuieli pentru consultanţă şi asistenţă tehnică:
    1.6.1. Cheltuieli privind efectuarea unor studii în conformitate cu obiectivele POS-T;
    1.6.1.1. Cheltuieli privind elaborarea documentaţiilor tehnico-economice necesare pregătirii documentelor de planificare sectorială aferente perioadei de programare 2014-2020, care se urmăreşte a fi eligibile pentru finanţare din fonduri europene structurale şi de investiţii şi din Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE) - Connecting Europe Facility (CEF), incluzând documente generale de programare, studii de fezabilitate, analize cost-beneficiu, studii topo-geo, studii de trafic, studii de mediu etc. şi alte documente similare, inclusiv actualizarea acestora;
    1.6.1.2. Cheltuieli privind servicii de consultanţă pentru elaborarea cadrului instituţional şi financiar necesar implementării proiectelor de pe reţeaua TEN-T de baza (core network), a căror finanţare poate fi asigurată din POS-T, Programul operaţional Infrastructură Mare şi Mecanismul pentru Interconectarea Europei (MIE) - Connecting Europe Facility (CEF);
    1.6.2. Cheltuieli privind elaborarea, întreţinerea, actualizarea şi îmbunătăţirea/perfecţionarea MPGT - Master Plan General de Transport şi a modelului de transport naţional, inclusiv cheltuieli aferente achiziţionării de software specializat (de transport planning, statistică, Geographical Information System) pentru asigurarea cadrului optim de implementare a POS-T şi pregătirea programului de intervenţie pentru următoarea perioadă de finanţare;
    1.6.3. Cheltuieli privind implementarea instituţională a MPGT la nivelul Ministerului Transporturilor;
    1.6.4. Cheltuieli cu pregătirea/revizuirea unor documente strategice din domeniul transporturilor necesare implementării POST, Programului operaţional Infrastructură Mare şi Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE) - Connecting Europe Facility (CEF);
    1.6.5. Cheltuieli privind asigurarea expertizei tehnice, economice, fiscale, juridice, de management şi de mediu privind desfăşurarea activităţilor referitoare la managementul, monitorizarea, implementarea şi controlul POS-T, achiziţionate conform legii;
    1.6.6. Cheltuieli privind asigurarea expertizei tehnice, economice, fiscale, juridice, de management şi de mediu pentru întărirea capacităţii de management a beneficiarilor (inclusiv pentru proiectele de pe axa prioritară 4 a POS-T);
    1.6.7. Cheltuieli privind serviciile de evaluare a operaţiunilor finanţate în cadrul POS-T;
    1.6.8. Cheltuieli privind serviciile de audit al operaţiunilor finanţate în cadrul POS-T;
    1.6.9. Cheltuieli privind elaborarea/revizuirea unor manuale, proceduri şi ghiduri necesare pentru desfăşurarea activităţilor referitoare la managementul, monitorizarea, implementarea şi controlul POS-T;
    1.6.10. Cheltuieli privind asistenţa tehnică pentru evaluarea POS-T;
    1.7. Cheltuieli privind serviciile de îndosariere şi arhivare a documentelor referitoare la managementul, implementarea, monitorizarea şi controlul POS-T;
    1.8. Cheltuieli privind serviciile de traducere şi interpretare necesare pentru desfăşurarea activităţilor referitoare la managementul, monitorizarea, implementarea şi controlul POST;
    1.9. Cheltuieli privind organizarea de evenimente referitoare la managementul, monitorizarea, implementarea şi controlul POS-T. Cheltuielile includ cheltuieli cu onorariile, cazarea şi transportul lectorilor şi/sau a invitaţilor, indiferent de cetăţenia acestora, la astfel de evenimente, închirierea sălii/sălilor necesare, asigurarea echipamentelor necesare, asigurarea traducerii şi a echipamentelor aferente, tipărirea şi multiplicarea materialelor, asigurarea transportului şi/sau a cazării participanţilor în ţară şi/sau în străinătate, asigurarea serviciilor necesare organizării pauzelor acestor tipuri de acţiuni (cafea, apă, sucuri şi trataţii şi/sau mese), precum şi orice alte cheltuieli necesare desfăşurării evenimentelor;
    1.10. Cheltuieli privind deplasarea (cazare, transport, diurnă, asigurare medicală de călătorie) pentru personalul din cadrul Ministerului Transporturilor care: este angajat în cadrul Autorităţii de management pentru POS-T, este implicat în evaluarea cererilor de finanţare, este membru în Comitetul de monitorizare pentru POS-T, precum şi pentru personalul beneficiarilor şi alte persoane invitate de către Autoritatea de management pentru POS-T a căror expertiză sprijină Autoritatea de management pentru POS-T, care participă la acţiuni organizate de Autoritatea de management pentru POS-T în vederea întăririi capacitaţii administrative privind gestionarea proiectelor finanţate prin POS-T sau alte evenimente privind managementul, monitorizarea, implementarea şi controlul POS-T. Cheltuielile pentru cazare şi diurnă ale şoferului sunt eligibile dacă este pus la dispoziţie de către instituţie şi dacă se prezintă documente doveditoare şi se justifică efectuarea deplasărilor în scopul proiectului;
    1.11. Pregătirea proiectelor şi organizarea procedurilor de achiziţie publică;
    1.11.1. Cheltuieli privind pregătirea proiectelor (elaborarea cererilor de finanţare şi a documentelor aferente conform procedurilor), pregătirea/revizuirea documentaţiilor de atribuire a contractelor în cadrul proiectelor finanţate prin axa prioritară 4 a POS-T;
    1.11.2. Cheltuieli privind angajarea unor experţi externi în comisiile de evaluare a ofertelor ca experţi cooptaţi, pe parcursul procedurilor de achiziţie publică derulate în cadrul proiectelor finanţate prin axa prioritară 4 a POS-T. Cheltuielile includ şi procedurile de negociere pentru modificarea contractelor existente şi achiziţiile directe;
    1.11.3. Cheltuieli privind organizarea procedurilor de atribuire în cadrul proiectelor finanţate prin axa prioritară 4 a POS-T (curierat, multiplicarea documentaţiei de atribuire, publicarea anunţurilor, închirierea sălii, expertize etc.);
    1.12. Cheltuieli privind publicitatea fiecărui proiect finanţat prin axa prioritară 4 a POS-T în sensul Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, cu modificările şi completările ulterioare;
    1.13. Comisioane, taxe, cote legale;
    1.13.1. taxe notariale pentru legalizarea unor documente referitoare la managementul, monitorizarea, implementarea şi controlul POS-T;
    1.13.2. Cheltuieli privind acoperirea comisioanelor bancare aferente plaţilor eligibile;
    2. Cheltuieli eligibile în cadrul proiectelor finanţate prin domeniul major de intervenţie 2, denumit în continuare DMI 2: Sprijin pentru informare şi publicitate privind Programul operaţional sectorial "Transport" (POS-T);
    2.1. Cheltuieli privind achiziţia de active fixe corporale: cheltuieli privind achiziţia echipamentelor audiovideo necesare pentru desfăşurarea activităţilor de informare şi publicitate referitoare la POS-T;
    2.2. Cheltuieli privind achiziţia de active fixe necorporale, respectiv cheltuieli privind achiziţia de aplicaţii informatice necesare pentru desfăşurarea activităţilor de informare şi publicitate referitoare la POS-T;
    2.3. Cheltuieli privind servicii informatice şi de comunicaţii: instalare, întreţinere şi reparare echipamente audiovideo, echipamente informatice, de comunicaţii şi periferice de calcul, întreţinere, actualizare şi dezvoltare aplicaţii informatice, necesare pentru desfăşurarea activităţilor de informare şi publicitate referitoare la POS-T;
    2.4. Cheltuieli privind instruirea personalului din cadrul Ministerului Transporturilor care: este angajat în cadrul Autorităţii de management pentru POS-T, este implicat în evaluarea cererilor de finanţare, este membru în Comitetul de monitorizare pentru POS-T, precum şi pentru personalul beneficiarilor, cu privire la activităţile de informare şi publicitate referitoare la POS-T;
    2.5. Cheltuieli de comunicare, informare şi publicitate aferente programului;
    2.5.1. Cheltuieli privind conceperea, producerea şi difuzarea materialelor audiovideo în scopul informării şi publicităţii privind POS-T;
    2.5.2. Cheltuieli privind conceperea, producerea şi distribuirea tipăriturilor şi a materialelor publicitare inscripţionate în scopul informării şi publicităţii privind POS-T;
    2.5.3. Cheltuieli privind conceperea, producerea şi închirierea spaţiilor de afişare pentru materialele outdoor (afişe, bannere, panouri publicitare etc.) sau cheltuieli privind instalarea materialelor de panotaj în scopul informării şi publicităţii privind POS-T;
    2.5.4. Cheltuieli privind publicarea unor informaţii referitoare la POS-T în presa scrisă;
    2.5.5. Cheltuieli privind dezvoltarea şi întreţinerea paginii de internet a Autorităţii de management pentru POS-T în scopul informării şi publicităţii privind POS-T;
    2.5.6. Cheltuieli privind serviciile de consultanţă necesare pentru desfăşurarea activităţilor de informare şi publicitate referitoare la POS-T (activităţi de relaţii publice, activităţi de consultanţă în informare şi publicitate, evaluarea implementării planului de comunicare, actualizarea periodică a planului de comunicare, evaluarea impactului acţiunilor de informare şi publicitate etc.);
    2.6. Cheltuieli privind serviciile de traducere şi interpretare necesare pentru desfăşurarea activităţilor privind informarea şi publicitatea referitoare la POS-T;
    2.7. Cheltuieli privind organizarea de evenimente (conferinţe, seminare, întâlniri, zilele comunicării) în scopul informării şi publicităţii privind POS-T;
    2.8. Cheltuieli privind deplasarea personalului Autorităţii de management pentru POS-T pentru deplasările efectuate cu ocazia unor misiuni de informare şi publicitate referitoare la POS-T (cazare, transport, diurnă);
    2.9. Organizarea procedurilor de achiziţie publică;
    2.9.1. Cheltuieli privind pregătirea/revizuirea documentaţiilor de atribuire a contractelor în cadrul proiectelor finanţate prin axa prioritară 4 a POS-T, DMI 2;
    2.9.2. Cheltuieli privind angajarea unor experţi externi în comisiile de evaluare a ofertelor ca experţi cooptaţi, pe parcursul procedurilor de achiziţie publică derulate în cadrul proiectelor finanţate prin axa prioritară 4 a POS-T. Cheltuielile includ şi procedurile de negociere pentru modificarea contractelor existente şi achiziţiile directe;
    2.9.3. Cheltuieli privind organizarea procedurilor de atribuire în cadrul proiectelor finanţate prin axa prioritară 4 a POS-T, DMI 2 (curierat, multiplicarea documentaţiei de atribuire, publicarea anunţurilor, închirierea sălii etc.);
    2.10. Comisioane, taxe, cote legale;
    2.10.1. taxe notariale pentru legalizarea unor documente referitoare la managementul, monitorizarea, implementarea şi controlul POS-T, în cadrul proiectelor finanţate prin axa prioritară 4 a POS-T, DMI 2;
    2.10.2. Cheltuieli privind acoperirea comisioanelor bancare aferente plăţilor eligibile, în cadrul proiectelor finanţate prin axa prioritară 4 a POS-T, DMI 2.

                               -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016