Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 1.562 din 20 decembrie 2018  privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Registrului pacienţilor cu boală cronică de rinichi în stadiul de predializă    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 1.562 din 20 decembrie 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Registrului pacienţilor cu boală cronică de rinichi în stadiul de predializă

EMITENT: Ministerul Sănătăţii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1091 din 21 decembrie 2018
    Văzând Referatul de aprobare nr. S.P. 15.536 din 18.12.2018 al Direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică,
    având în vedere prevederile art. 7 lit. f) şi i) şi art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 2 lit. c) şi art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
    ART. 1
    Se aprobă înfiinţarea Registrului pacienţilor cu boală cronică de rinichi în stadiul de predializă, denumit în continuare Registrul naţional de predializă, în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan“ (Clinica nefrologie şi dializă), şos. Vitan-Bârzeşti nr. 13, sectorul 4, Bucureşti.

    ART. 2
    (1) Medicii în specialitatea nefrologie care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor sanitare ce furnizează servicii medicale pentru pacienţii diagnosticaţi cu boală cronică de rinichi stadiile 1-5 vor fi obligaţi să raporteze datele în Registrul naţional de predializă, în condiţiile prezentului ordin şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Medicii în specialitatea nefrologie care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor sanitare ce furnizează servicii medicale pentru pacienţii diagnosticaţi cu boală cronică de rinichi stadiile 1-5 vor putea prescrie medicaţie specifică acestei patologii doar pacienţilor înscrişi în Registrul naţional de predializă.
    (2) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) vor fi prevăzute în fişa postului medicului în specialitatea nefrologie care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor sanitare ce furnizează servicii medicale pentru pacienţii diagnosticaţi cu boală cronică de rinichi stadiile 1-5.
    (3) Unităţile sanitare care furnizează servicii medicale pentru pacienţii diagnosticaţi cu boală cronică de rinichi stadiile 1-5 sunt obligate să raporteze datele în Registrul naţional de predializă, în condiţiile prezentului ordin şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
    (4) Implementarea la nivel naţional a Registrului naţional de predializă va fi realizată în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.

    ART. 3
    Organizarea şi funcţionarea Registrului naţional de predializă sunt prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. 4
    Unităţile sanitare şi personalul implicat în implementarea şi managementul Registrului naţional de predializă au obligaţia de a respecta prevederile Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

    ART. 5
    Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, Comisia de nefrologie a Ministerului Sănătăţii, unităţile sanitare ce furnizează servicii medicale pentru pacienţii diagnosticaţi cu boală cronică de rinichi stadiile 1-5, precum şi persoanele cu responsabilităţi în realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional de predializă vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.

    ART. 6
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Ministrul sănătăţii,
                    Sorina Pintea

    Bucureşti, 20 decembrie 2018.
    Nr. 1.562.
    ANEXA 1

    ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA
    Registrului naţional de predializă
    ART. 1
    (1) Coordonarea ştiinţifică a Registrului naţional de predializă este asigurată de către cadrele didactice de predare din cadrul Clinicii nefrologie şi dializă a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan“ Bucureşti în colaborare cu Comisia de nefrologie a Ministerului Sănătăţii.
    (2) Coordonarea tehnică la nivel naţional a Registrului naţional de predializă este asigurată de către Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan“ Bucureşti.
    (3) În termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei anexe, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan“ Bucureşti va desemna o persoană responsabilă cu gestionarea datelor din cadrul Registrului naţional de predializă.
    (4) În vederea realizării şi implementării Registrului naţional de predializă se va utiliza programul informatic ReNal.
    (5) Programul informatic prevăzut la alin. (4) este pus la dispoziţia unităţilor care furnizează servicii medicale pentru pacienţii diagnosticaţi cu boală cronică de rinichi stadiile 1-5.

    ART. 2
    (1) Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan“ Bucureşti răspunde de realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional de predializă, având următoarele atribuţii:
    a) administrează serverul şi programul informatic ReNal, precum şi baza de date a Registrului naţional de predializă;
    b) coordonează şi organizează colectarea datelor la nivel naţional în cadrul Registrului naţional de predializă. Introducerea şi prelucrarea informaţiilor pacienţilor se vor realiza cu acordul acestora privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Drepturile de proprietate intelectuală pentru datele colectate şi analizele/studiile/rapoartele realizate vor aparţine Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan“ Bucureşti;
    c) coordonează, monitorizează şi evaluează la nivel naţional modul în care se realizează raportarea datelor de către unităţile sanitare în care se acordă servicii medicale pacienţilor diagnosticaţi cu boală cronică de rinichi stadiile 1-5;
    d) analizează stadiul raportării datelor de către unităţile sanitare în care se acordă servicii medicale pacienţilor diagnosticaţi cu boală cronică de rinichi stadiile 1-5; transmite această analiză Comisiei de nefrologie a Ministerului Sănătăţii, Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;
    e) analizează ori de câte ori este nevoie datele raportate de către unităţile sanitare în care se acordă servicii medicale pacienţilor diagnosticaţi cu boală cronică de rinichi stadiile 1-5.

    (2) Comisia de nefrologie a Ministerului Sănătăţii îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) analizează trimestrial, anual şi ori de câte ori este nevoie datele raportate în cadrul Registrului naţional de predializă de către Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan“ Bucureşti;
    b) elaborează şi transmite Ministerului Sănătăţii - Direcţia generală de asistenţă medicală şi sănătate publică, la adresa de e-mail dam@ms.ro, rapoarte trimestriale, anuale şi ori de câte ori este nevoie, rezultate din analiza datelor raportate în Registrul naţional de predializă.


    ART. 3
    (1) Cheltuielile necesare pentru realizarea managementului Registrului naţional de predializă la nivelul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan“ Bucureşti se suportă din bugetul acestuia, aprobat în condiţiile legii.
    (2) Cheltuielile menţionate la alin. (1) pot fi acoperite şi din venituri obţinute din sponsorizări şi donaţii.

    ART. 4
    Raportarea de către unităţile sanitare va fi efectuată lunar, până la data de 15 a lunii următoare celei pentru care se face raportarea.


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016