Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 1.553 din 13 noiembrie 2014  pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.116/2007 privind aprobarea cheltuielilor eligibile pentru Programul operaţional Asistenţă tehnică    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 1.553 din 13 noiembrie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.116/2007 privind aprobarea cheltuielilor eligibile pentru Programul operaţional Asistenţă tehnică

EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 21 noiembrie 2014

    Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul:
    - art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 32 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare;
    - art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările şi completările ulterioare;
    - art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul fondurilor europene şi ministrul finanţelor publice emit următorul ordin:

    ART. I
    Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.116/2007 privind aprobarea cheltuielilor eligibile pentru Programul operaţional Asistenţă tehnică, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 6 noiembrie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 3, alineatul (16) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(16) Sunt considerate eligibile cheltuielile plătite în perioada 1 ianuarie 2012-31 ianuarie 2014 aferente creşterii venitului brut rezultate în urma majorării salariale acordate în temeiul Legii nr. 490/2004, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv următoarele contribuţii ale angajatorului aferente respectivei creşteri:
    a) contribuţia de asigurări sociale de stat;
    b) contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
    c) contribuţia pentru asigurarea sănătăţii personalului;
    d) contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj."

    2. La articolul 3, după alineatul (16) se introduce un nou alineat, alineatul (16^1), cu următorul cuprins:
    "(16^1) Sunt considerate eligibile cheltuielile cu venitul brut lunar datorat personalului pentru perioada 1 ianuarie 2014-30 noiembrie 2015, plătite în perioada 1 februarie 2014-31 decembrie 2015, precum şi următoarele contribuţii ale angajatorului aferente venitului brut respectiv:
    a) contribuţia de asigurări sociale de stat;
    b) contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
    c) contribuţia pentru asigurarea sănătăţii personalului;
    d) contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj."

    3. La articolul 3, alineatul (17) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(17) Cheltuielile prevăzute la alin. (16) şi (16^1) sunt eligibile pentru personalul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
    a) are atribuţii în gestionarea Fondului European de Dezvoltare Regională, Fondului Social European şi Fondului de coeziune în cadrul obiectivului Convergenţă şi al obiectivului privind Investiţiile pentru creşterea economică şi locuri de muncă, aşa cum este definită noţiunea de gestionare de către Hotărârea Guvernului nr. 595/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) a obţinut avizul Ministerului Fondurilor Europene/ Ministerului Finanţelor Publice pentru acordarea majorării salariale în temeiul Legii nr. 490/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 595/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) este încadrat în structurile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b), pct. 1, 2, 10, 11, 12, 17 şi 18 din Hotărârea Guvernului nr. 595/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) în cazul structurilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b), pct. 10 şi 11 din Hotărârea Guvernului nr. 595/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi menţionate la lit. c), acestea trebuie să îndeplinească funcţiile şi atribuţiile de autoritate de management, respectiv organism intermediar în conformitate cu descrierile sistemelor de management şi control, parte a documentelor de evaluare a conformităţii, considerate acceptabile de Comisia Europeană, în contextul art. 71 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999."

    4. La articolul 3, după alineatul (17) se introduce un nou alineat, alineatul (17^1), cu următorul cuprins:
    "(17^1) În cazul în care personalul menţionat la alin. (17) are şi atribuţii care nu sunt legate de instrumentele structurale - obiectivul Convergenţă, cheltuielile prevăzute la alin. (16^1) sunt eligibile conform unei rate proporţionale cu atribuţiile aferente instrumentelor structurale - obiectivul Convergenţă."

    5. La articolul 3, alineatele (18) şi (19) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(18) Cheltuielile prevăzute la alin. (16) şi (16^1) sunt eligibile pentru personalul încadrat la nivelul autorităţii de audit dacă îndeplineşte condiţia prevăzută la alin. (17) lit. a) şi beneficiază de majorarea salarială acordată în temeiul Legii nr. 490/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    (19) Cheltuielile prevăzute la alin. (16) şi (16^1) nu sunt eligibile pe perioada în care personalul este detaşat sau mutat temporar în alte structuri decât cele prevăzute la alin. (17) şi (18), aflat în concediu medical ori în concediu de maternitate."

    6. La articolul 4, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
    "(5) Cheltuielile cu serviciile medicale pentru controlul medical periodic al angajaţilor AM pentru POAT, MFE, ACP şi AA reglementat de legislaţia naţională în vigoare sunt eligibile în limita atribuţiilor acestora legate de instrumentele structurale."

    7. La articolul 6 alineatul (1), literele c) şi g) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "c) achiziţionarea materialelor şi serviciilor de întreţinere/administrare a sediului/spaţiului, inclusiv serviciilor de mentenanţă aferente sistemelor informatice de control acces şi supraveghere video şi servicii de evaluare/asigurare a securităţii sediului/spaţiului;
    ...................................................................
    g) arhivare şi depozitare;".

    8. La articolul 6 alineatul (1), după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins:
    "k) cheltuieli pentru asigurarea apei de consum."

    ART. II
    În cazul contractelor/deciziilor de finanţare pentru care, până la data publicării prezentului ordin, au fost efectuate plăţi aferente cheltuielilor efectuate în anul 2014, Autoritatea de management pentru Programul operaţional Asistenţă tehnică şi beneficiarii vor semna acte adiţionale în vederea modificării categoriei de cheltuieli eligibile conform prevederilor din prezentul ordin şi beneficiarii vor solicita la rambursare diferenţa dintre cheltuielile eligibile aferente rambursărilor efectuate până la data prezentului ordin şi valoarea eligibilă calculată conform prevederilor prezentului ordin.
    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                         Ministrul fondurilor europene,
                           Eugen Orlando Teodorovici

                         Ministrul finanţelor publice,
                              Ioana-Maria Petrescu

                                    -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016