Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 1.526 din 1 octombrie 2015  privind aprobarea însemnului heraldic şi a drapelului distinctiv ale Academiei Naţionale de Informaţii Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 1.526 din 1 octombrie 2015 privind aprobarea însemnului heraldic şi a drapelului distinctiv ale Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul"

EMITENT: SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 octombrie 2015

    Având în vedere prevederile art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului,
    în temeiul art. 23 alin. 3 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, cu modificările şi completările ulterioare,

    directorul Serviciului Român de Informaţii emite următorul ordin:

    ART. 1
    Se aprobă însemnul heraldic şi drapelul distinctiv ale Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul".
    ART. 2
    Elementele de compoziţie, forma grafică a scutului, a pieselor şi figurilor heraldice, cromatica, hampa şi flamura drapelului cu compoziţia heraldică şi ornamentele lor, precum şi deviza care individualizează unitatea menţionată la art. 1 sunt cele prevăzute în planşele cuprinse în anexă.
    ART. 3
    Anexa face parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. 4
    Prezentul ordin intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    ART. 5
    În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" va elabora normele metodologice de aplicare în cadrul unităţii a prevederilor prezentului ordin.
    ART. 6
    Secretariatul general asigură publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, precum şi multiplicarea şi difuzarea acestuia tuturor unităţilor din structura Serviciului Român de Informaţii.


                             Directorul Serviciului
                              Român de Informaţii,
                                 Eduard Hellvig

    Bucureşti, 1 octombrie 2015.
    Nr. 1.526.


    ANEXĂ

                  Însemnul heraldic şi drapelul distinctiv ale
               Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul"


    Însemnul heraldic al Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" are la bază stema ţării.
    Elemente de compoziţie preluate din stema României:
    - fond exterior albastru, încărcat cu o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint.
    Însemnul heraldic al Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" se individualizează prin:
    a) ramura verde de măslin, simbol al păcii şi ordinii, care înlocuieşte buzduganul din stema ţării, ţinut în gheara stângă a acvilei;
    b) scutul plasat pe pieptul acvilei, despicat, cuprinzând în dextra, pe aur, un caduceu verde timbrat de un smarald de aceeaşi culoare, iar în senestra, pe roşu, un trandafir de aur, cu şeful cusut albastru, încărcat cu o carte deschisă de argint.
    În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: EDUCATIO CUM INTELLIGENTIA (EDUCAŢIE CU INTELIGENŢĂ).
    În exergă, între două cercuri liniare aurii, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, de aur, pe fond albastru: * ACADEMIA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII "MIHAI VITEAZUL" * S.R.I. [figurile 1 şi 2].

    Figura 1. Însemnul heraldic al Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul"
──────────
    *) Notă CTCE:
    Imaginea reprezentând însemnul heraldic al Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 27 octombrie 2015 la pagina 30 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    Figura 2. Sigiliul Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul"
──────────
    *) Notă CTCE:
    Imaginea reprezentând Sigiliul Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 27 octombrie 2015 la pagina 30 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    Drapelul distinctiv al Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" are flamura dreptunghiulară, de culoarea albă, cu lungimea de 100 de centimetri şi lăţimea de 66 de centimetri şi ornamentaţie identică pe ambele feţe. Compoziţia heraldică are diametrul de 38 de centimetri şi se aplică pe centru, pe avers şi pe revers, simetric faţă de marginile superioară şi inferioară, la o distanţă de câte 14 centimetri, respectiv stânga şi dreapta ale drapelului, la o distanţă de câte 31 de centimetri.
    Flamura are ataşaţi, pe cele trei laturi libere, franjuri aurii cu lungimea de 5 centimetri, iar în colţurile libere are prinse, cu şnur din fir auriu, două canafuri, de asemenea, aurii, cu lungimea de 12 centimetri.
    Hampa drapelului este confecţionată din lemn tare, uscat, fără noduri, de culoare brună (maro închis), cu diametrul de 3,5 centimetri şi cu lungimea de 240 de centimetri.
    La partea superioară a hampei, în ultimii 70 de centimetri, se află frezarea interioară în care se introduce vergeaua din metal inoxidabil pe care se montează drapelul.
    Vergeaua metalică este fixată în partea inferioară cu un inel de alamă, înalt de 3,2 centimetri, pe care este gravată, cu litere majuscule, denumirea ACADEMIA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII "MIHAI VITEAZUL", iar în partea superioară de un manşon metalic cilindric, cu diametrul exterior de 3,5 centimetri, dotat în partea de sus cu două inele cu lăţimea de 4,5 centimetri, grosimea de 0,75 centimetri şi distanţa dintre ele de 0,75 centimetri.
    Pe cilindru este montat vârful hampei, sub formă de vârf de lance, cu înălţimea de 12 centimetri, realizat din alamă aurită şi plasat peste ultimul inel al cilindrului.
    La partea inferioară, hampa este prevăzută, pentru protecţie, cu un cilindru de alamă, obturat la capătul inferior, având diametrul interior de 3,4 centimetri, iar cel exterior de 4 centimetri şi înălţimea, de asemenea, de 4 centimetri [figura 3].

    Figura 3. Drapelul distinctiv al Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul"
──────────
    *) Notă CTCE:
    Imaginea reprezentând drapelul distinctiv al Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 27 octombrie 2015 la pagina 31 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    Semnificaţia elementelor componente:
    a) acvila de aur - valoare. Reprezintă reperul aspiraţional ce orientează şi motivează întreaga activitate a Academiei, în toată complexitatea şi diversitatea acesteia;
    b) caduceul verde - elocvenţa. Constituie însuşirea prin care universitatea se raportează la comunitatea academică, intră în dialog şi iniţiază colaborări şi parteneriate;
    c) smaraldul - politeţe şi forţă. Exprimă principii ale mesajului educaţional promovat de Academie, precum şi energia în urmărirea misiunii şi realizarea obiectivelor instituţionale;
    d) trandafirul de aur - merit recunoscut. Evidenţiază locul câştigat de universitate şi prestigiul de care se bucură în rândul comunităţii naţionale de securitate şi intelligence;
    e) şef albastru - devotament, abnegaţie. Reliefează nota de sublim, de desăvârşire în activitatea curentă, rezultate şi atitudine;
    f) cartea deschisă de argint - învăţământ, ştiinţă. Scoate în evidenţă domeniile de excelenţă ale universităţii;
    g) literele S.R.I. - sigla Serviciului Român de Informaţii. Reprezintă profesiunea de credinţă a Academiei, reperul fundamental existenţial al universităţii;
    h) deviza EDUCATIO CUM INTELLIGENTIA - îmbogăţeşte mesajul compoziţiei heraldice şi evidenţiază valorizarea excelenţei intelectuale şi devotamentul faţă de normele democratice al celor care îşi desfăşoară activitatea în Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul".

                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016