Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDIN nr. 1.288 din 20 august 2020 pentru completarea Listei specializărilor şi perfecţionărilor pentru care furnizorii de formare profesională a adulţilor au dreptul să organizeze programe de formare profesională finalizate cu certificate de absolvire cu recunoaştere naţională pentru absolvenţii de studii universitare, prevăzută în anexa la Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului educaţiei naţionale nr. 1.151/4.115/2018
Având în vedere prevederile: - art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 şi art. 4 alin. (2) lit. b) pct. 1 şi 8 din Hotărârea Guvernului nr. 81/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, cu completările ulterioare; – art. 21^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; – art. 3 din Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului educaţiei naţionale nr. 1.151/4.115/2018 privind Lista specializărilor şi perfecţionărilor pentru care furnizorii de formare profesională a adulţilor au dreptul să organizeze programe de formare profesională finalizate cu certificate de absolvire cu recunoaştere naţională pentru absolvenţii de studii universitare,
în temeiul art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 81/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, cu completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările ulterioare, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul educaţiei şi cercetării emit următorul ordin: ART. I Lista specializărilor şi perfecţionărilor pentru care furnizorii de formare profesională a adulţilor au dreptul să organizeze programe de formare profesională finalizate cu certificate de absolvire cu recunoaştere naţională pentru absolvenţii de studii universitare, prevăzută în anexa la Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului educaţiei naţionale nr. 1.151/4.115/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 12 iulie 2018, se completează cu specializarea şi perfecţionarea prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Victoria Violeta Alexandru Ministrul educaţiei şi cercetării, Cristina Monica Anisie
ANEXA 1 COMPLETĂRI la Lista specializărilor şi a perfecţionărilor pentru care furnizorii de formare profesională a adulţilor au dreptul să organizeze programe de formare profesională finalizate cu certificate de absolvire cu recunoaştere naţională pentru absolvenţii de studii universitare 129. Navigator de pacienţi.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email