Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.280 din 17 octombrie 2025 privind aprobarea iniţierii celei de-a treia licitaţii pentru Schema de ajutor de stat sub formă de contracte pentru diferenţă pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană onshore şi solară fotovoltaică, precum şi a regulilor procedurii de ofertare aferente celei de-a treia licitaţii
EMITENT: Ministerul Energiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 977 din 23 octombrie 2025
Având în vedere:
- Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unei scheme de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;
– Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1.001 al Comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte funcţionarea Fondului pentru modernizare care sprijină investiţiile în vederea modernizării sistemelor energetice şi a îmbunătăţirii eficienţei energetice a anumitor state membre, cu modificările ulterioare;
– Decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României COM/2021/608 final;
– Comunicarea Comisiei Europene - Orientări tehnice privind aplicarea principiului de „a nu prejudicia în mod semnificativ“ în temeiul Regulamentului privind Mecanismul de redresare şi rezilienţă (2021/C58/01);
– pct. 2.5.2 al secţiunii 2.5 din Comunicarea Comisiei - Cadrul temporar de criză şi de tranziţie pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei (2023/C 101/03);
– Decizia COM C (2024) 1.596 final din 6.03.2024 - SA 108510 (2023N) de aprobare a Schemei de ajutor de stat sub formă de Contracte pentru Diferenţă pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană onshore şi solară fotovoltaică;
– art. 2 pct. 13, 31 şi 43 din Hotărârea Guvernului nr. 318/2024 privind aprobarea cadrului general pentru implementarea şi funcţionarea mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferenţă pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon;
– corespondenţa purtată de Ministerul Energiei cu Comisia Europeană asupra organizării celei de-a treia licitaţii, înregistrată cu nr. 250.057 din 15.09.2025;
– Ordinul ministrului energiei nr. 1.120/2024 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat sub formă de contracte pentru diferenţă pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană onshore şi solară fotovoltaică, cu modificările şi completările ulterioare;
– Referatul Direcţiei generale energie nr. 251.305/DGE din 7.10.2025 şi al Direcţiei generale investiţii nr. 413.185/DGI din 7.10.2025 privind necesitatea aprobării iniţierii celei de-a treia licitaţii pentru Schema de ajutor de stat sub formă de contracte pentru diferenţă pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană onshore şi solară fotovoltaică, precum şi a regulilor procedurii de ofertare aferente primei licitaţii,
în temeiul art. 4 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 318/2024 privind aprobarea cadrului general pentru implementarea şi funcţionarea mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferenţă pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon şi al art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 316/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul energiei emite prezentul ordin.
ART. 1
Se aprobă cadrul general intitulat „Iniţierea celei de-a treia licitaţii pentru Schema de ajutor de stat sub formă de contracte pentru diferenţă pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană onshore şi solară fotovoltaică“, prevăzut în anexa nr. 1*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Se aprobă Regulile procedurii de ofertare pentru a treia licitaţie aferentă Schemei de ajutor de stat sub formă de contracte pentru diferenţă pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană onshore şi solară fotovoltaică, prevăzută în anexa nr. 2*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul din şos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, Bucureşti.
ART. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de internet a Ministerului Energiei, https://energie.gov.ro, în cadrul secţiunii dedicate contractului pentru diferenţă.
ART. 4
Prevederile prezentului ordin intră în vigoare începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 5
Operatorul schemei CfD - Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „TRANSELECTRICA“ - S.A., nominalizat prin Hotărârea Guvernului nr. 318/2024 privind aprobarea cadrului general pentru implementarea şi funcţionarea mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferenţă pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon, şi Ministerul Energiei vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Ministrul energiei,
Bogdan-Gruia Ivan
Bucureşti, 17 octombrie 2025.
Nr. 1.280.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: