Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 1.145 din 6 iulie 2012  pentru modificarea si completarea normelor privind efectuarea inspectiei si controlului in transporturile rutiere    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 1.145 din 6 iulie 2012 pentru modificarea si completarea normelor privind efectuarea inspectiei si controlului in transporturile rutiere

EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 25 iulie 2012

    În temeiul prevederilor art. 10 şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 18/2012, ale art. 7 lit. a), g) şi q) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.088/2011 privind organizarea şi funcţionarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, ale art. 55 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum şi a sancţiunilor şi măsurilor aplicabile în cazul constatării acestor încălcări şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin:

    ART. I
    Normele metodologice privind modul de efectuare a inspecţiilor şi controlului asupra transporturilor rutiere, a activităţilor conexe acestora, a activităţii centrelor de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, a activităţii şcolilor de conducători auto şi a activităţii instructorilor auto autorizaţi, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 995/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de efectuare a inspecţiilor şi controlului asupra transporturilor rutiere, a activităţilor conexe acestora, a activităţii centrelor de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, a activităţii şcolilor de conducători auto şi a activităţii instructorilor auto autorizaţi şi pentru modificarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 1.058/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea de control al respectării perioadelor de conducere, pauzelor şi perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto şi al utilizării aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 27 decembrie 2011, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 7, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Controlul în trafic se efectuează de către echipaje formate din cel puţin 2 inspectori, în funcţie de tematica şi complexitatea controlului, dintre care cel puţin unul trebuie să fie atestat potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (6)."

    2. La articolul 12, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) I.S.C.T.R. va păstra evidenţa centralizată, într-un sistem informatic, a tuturor controalelor efectuate de inspectoratele teritoriale."

    3. La articolul 17, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Semnalele se execută pe timpul zilei cu braţul sau cu bastonul reflectorizant, iar pe timpul nopţii numai cu bastoane iluminate."

    4. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 18. - Pentru oprirea unui vehicul aflat în mers, inspectorul aflat în vehiculul cu inscripţia I.S.C.T.R. se va deplasa în faţa vehiculului ce urmează a fi oprit şi va pune în funcţiune dispozitivele luminoase cu mesaje variabile şi/sau va semnaliza regulamentar cu bastonul reflectorizant/iluminat."

    5. La articolul 36, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 36. - (1) Ca urmare a stabilirii, prin cântărire, a maselor pe axe şi a masei totale ale vehiculului rutier, se eliberează prin intermediul echipamentului de cântărire un tichet de cântar în dublu exemplar."

    6. Articolul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 37. - (1) Ca urmare a stabilirii, prin cântărire, a maselor pe axe şi a masei totale ale vehiculului rutier, un exemplar al tichetului de cântar se înmânează conducătorului auto sub semnătură.
    (2) În cazul constatării contravenţiilor privind circulaţia vehiculelor cu depăşiri ale maselor pe axe sau totale maxime admise/autorizate ori a celor înscrise în autorizaţia specială de transport (AST) sau privind condiţiile de desfăşurare a acestor transporturi, inspectorul aplică sancţiunile contravenţionale, stabileşte contravaloarea tarifelor de despăgubire şi întocmeşte procesul-verbal de constatare a contravenţiei, la care anexează o notă de constatare, în cazul controlului la sediu, sau tichetul de cântar, dacă a fost efectuată cântărirea în trafic."

    7. La articolul 38 alineatul (1), literele b) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "b) va reţine, în vederea suspendării, copia conformă a licenţei de transport, copia conformă a licenţei comunitare sau copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, după caz;
    .........................................................................
    e) în cazul vehiculelor care transportă mărfuri indivizibile fără autorizaţie specială de transport, inspectorul va face menţiune în procesul-verbal de constatare a contravenţiei despre suma datorată de către contravenient cu titlu de tarif de despăgubire, prevăzut la art. 61 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, calculată conform prevederilor legale pentru distanţa dintre punctul de plecare şi punctul de control, aşa cum reiese din documentele de transport, precum şi despre modul de achitare a acesteia; în plus, inspectorul consemnează în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, odată cu descrierea faptei, şi obligaţia contravenientului de a achita contravaloarea tarifelor suplimentare prevăzute la art. 41 alin. (13) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru distanţa dintre punctul de control şi punctul de destinaţie, aşa cum reiese din documentele de transport, utilizând formularea «contravenientul are şi obligaţia achitării contravalorii tarifelor suplimentare prevăzute la art. 41 alin. (13) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, calculate potrivit prevederilor legale», precum şi obligaţia contravenientului de a obţine autorizaţia specială de transport pentru traseul cuprins între punctul de control/imobilizare şi destinaţie, aşa cum reiese din documentele de transport."

    8. După secţiunea a 5-a "Controlul respectării maselor şi/sau dimensiunilor maxime admise, precum şi a prevederilor privind desfăşurarea circulaţiei vehiculelor rutiere cu mase şi/sau dimensiuni ce depăşesc masele şi/sau dimensiunile maxime admise" se introduce o nouă secţiune, secţiunea a 5^1-a, cu următorul cuprins:

                               "SECŢIUNEA a 5^1-a
              Procedurile de retragere şi de suspendare a licenţei
         de transport/licenţei comunitare, a copiei conforme a licenţei
              de transport/copiei conforme a licenţei comunitare,
        a certificatului de transport în cont propriu, a copiei conforme
              a certificatului de transport în cont propriu, a 10%
          din copiile conforme ale licenţei de transport, ale licenţei
        comunitare sau ale certificatului de transport în cont propriu,
        a licenţei de traseu, a autorizaţiei de transport internaţional,
           a licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier,
           a autorizaţiei şcolii de conducători auto, a autorizaţiei
           instructorului auto autorizat şi a autorizaţiei centrului
          de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate
                      din domeniul transporturilor rutiere

    Art. 38^1. - I.S.C.T.R. retrage sau suspendă, după caz, licenţa de transport/licenţa comunitară, copia conformă a licenţei de transport/copia conformă a licenţei comunitare, certificatul de transport în cont propriu, copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, 10% din copiile conforme ale licenţei de transport, ale licenţei comunitare sau ale certificatului de transport în cont propriu, licenţa de traseu, autorizaţia de transport internaţional, licenţa pentru activităţi conexe transportului rutier, autorizaţia şcolii de conducători auto, autorizaţia instructorului auto autorizat şi autorizaţia centrului de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere în cazurile şi în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
    Art. 38^2. - I.S.C.T.R. suspendă documentele prevăzute la art. 38^1, cu excepţia autorizaţiei de transport internaţional şi a licenţei de traseu, pentru o perioadă de 30 de zile, care se poate prelungi pentru perioade succesive de 30 de zile, însumând o perioadă care să nu depăşească 6 luni, în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare.
    Art. 38^3. - Documentele prevăzute la art. 38^1 suspendate se reacordă, la expirarea termenului de suspendare şi/sau după remedierea cauzelor care au dus la aplicarea acestei măsuri, după caz, şi după prezentarea documentului de plată, către autoritatea emitentă, a tarifului aferent pentru eliberare.
    Art. 38^4. - (1) I.S.C.T.R. întocmeşte şi comunică decizia motivată de retragere sau suspendare a documentelor prevăzute la art. 38^1 către autoritatea emitentă a documentului retras/suspendat şi către titularul documentului retras/ suspendat, în termen de cel mult 7 zile de la data întocmirii deciziei.
    (2) Odată cu retragerea unuia dintre documentele prevăzute la art. 38^1, toate documentele eliberate de către autoritatea emitentă în baza documentului retras devin nule.
    Art. 38^5. - (1) Licenţa de transport, licenţa comunitară, certificatul de transport în cont propriu, licenţa pentru activităţi conexe transportului rutier, autorizaţia centrului de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, autorizaţia şcolii de conducători auto sau autorizaţia instructorului auto autorizat se reţine la sediul operatorului de transport rutier, al întreprinderii de transport rutier în cont propriu, al operatorului economic care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier, al centrului de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, al şcolii de conducători auto sau al instructorului auto autorizat, după caz, de către inspectori, în vederea suspendării, în baza unui proces-verbal întocmit în două exemplare, unul pentru titularul documentului suspendat şi unul pentru agentul constatator.
    (2) În cazul în care reprezentantul legal/administratorul/ managerul de transport/orice alt reprezentant convenţional al operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu/operatorului economic care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier/centrului de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere/şcolii de conducători auto sau instructorul auto autorizat refuză să semneze şi/sau să primească un exemplar al procesului-verbal prevăzut la alin. (1), agentul constatator va consemna acest lucru în procesul-verbal.
    (3) Copia conformă a licenţei de transport, copia conformă a licenţei comunitare, copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, licenţa de traseu şi graficul de circulaţie aferent acesteia, precum şi autorizaţia de transport internaţional se reţin în trafic de către inspectori, în vederea suspendării, în baza unui proces-verbal întocmit în două exemplare, unul pentru conducătorul auto şi unul pentru agentul constatator.
    (4) În cazul în care conducătorul auto refuză se semneze şi/sau să primească un exemplar al procesului-verbal prevăzut la alin. (3), agentul constatator va consemna acest lucru în procesul-verbal.
    (5) În cazul în care instructorul auto autorizat, reprezentantul legal/administratorul/managerul de transport/orice alt reprezentant convenţional al operatorului de transport rutier/ întreprinderii de transport rutier în cont propriu/operatorului economic care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier şcolii de conducători auto/centrului de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere refuză să predea inspectorului licenţa de transport, licenţa comunitară, certificatul de transport în cont propriu, licenţa pentru activităţi conexe transportului rutier sau autorizaţia, după caz, în vederea suspendării, inspectoratul teritorial al I.S.C.T.R. în raza căruia îşi are sediul titularul documentului ce urmează a fi suspendat solicită titularului să predea, în termen de maximum 5 zile lucrătoare, documentul în cauză.
    (6) În cazul în care conducătorul auto refuză să predea inspectorului, în vederea suspendării, copia conformă a licenţei de transport, copia conformă a licenţei comunitare sau copia conformă a certificatului de transport în cont propriu sau, în vederea retragerii, licenţa de traseu şi graficul de circulaţie aferent acesteia sau autorizaţia de transport internaţional, inspectoratul teritorial al I.S.C.T.R. în raza căruia îşi are sediul titularul documentului ce urmează a fi suspendat/retras solicită titularului să predea, în termen de maximum 5 zile lucrătoare, documentul în cauză.
    (7) În cazul în care inspectorii constată că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a aplica sancţiunea suspendării a 10% din copiile conforme ale licenţei de transport, ale licenţei comunitare sau ale certificatului de transport în cont propriu, inspectoratul teritorial al I.S.C.T.R. în raza căruia îşi are sediul titularul documentelor ce urmează a fi suspendate solicită acestuia să predea, în termen de 5 zile lucrătoare, numărul corespunzător de copii conforme.
    (8) În cazul prevăzut la alin. (7), copiile conforme care urmează a fi suspendate se reţin în baza unui proces-verbal întocmit în două exemplare, unul pentru operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu şi unul pentru agentul constatator.
    (9) În cazul în care, la expirarea termenului de 5 zile lucrătoare prevăzut la alin. (5)-(7), nu a fost predat documentul suspendat/documentele suspendate/documentul retras, I.S.C.T.R. aplică sancţiunile corespunzătoare prevăzute de reglementările în vigoare.
    Art. 38^6. - (1) Pe toată durata suspendării licenţei de transport/licenţei comunitare/certificatului de transport în cont propriu, operatorul de transport rutier sau întreprinderea de transport rutier în cont propriu, titulari ai documentului suspendat, nu poate efectua operaţiuni de transport rutier ori transport rutier în cont propriu, după caz.
    (2) Pe toată durata suspendării licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier, operatorul economic titular al licenţei suspendate nu poate desfăşura activităţi conexe transportului rutier.
    (3) Pe toată durata suspendării autorizaţiei, şcoala de conducători auto, instructorul auto autorizat sau centrul de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere titulară/titular a/al autorizaţiei nu poate desfăşura activităţi de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere sau activităţi de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilorrutiere, după caz.
    Art. 38^7. - (1) Vehiculul pentru care copia conformă a licenţei de transport, copia conformă a licenţei comunitare sau copia conformă a certificatului de transport în cont propriu se suspendă în momentul controlului nu poate să continue operaţiunea de transport.
    (2) Inspectorul va înmâna conducătorului auto o dovadă prin care i se permite deplasarea vehiculului a cărui copie conformă a licenţei de transport, copie conformă a licenţei comunitare sau copie conformă a certificatului de transport în cont propriu a fost suspendată, fără încărcătură, de la locul controlului spre sediul social/punctul de lucru al operatorului de transport rutier/ întreprinderii de transport rutier în cont propriu care deţine vehiculul respectiv/care este titular al documentului suspendat. Valabilitatea dovezii este de maximum 3 zile.
    (3) Încărcătura vehiculului a cărui copie conformă a licenţei de transport, copie conformă a licenţei comunitare sau copie conformă a certificatului de transport în cont propriu a fost suspendată poate fi transportată numai cu un alt vehicul care îndeplineşte condiţiile legale.
    Art. 38^8. - (1) În cazurile şi în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, I.S.C.T.R. poate dispune, printr-o decizie motivată, suplimentar faţă de sancţiunea suspendării copiei conforme a licenţei de transport, a licenţei comunitare sau a certificatului de transport în cont propriu, una dintre următoarele măsuri:
    a) suspendarea eliberării de atestate de conducător auto pentru operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu;
    b) retragerea unuia sau mai multor atestate de conducător auto eliberate operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu;
    c) eliberarea atestatelor de conducător auto în baza unor condiţii suplimentare, pentru a preveni utilizarea abuzivă a acestora.
    (2) Măsurile suplimentare prevăzute la alin. (1) se pot aplica, ulterior aplicării unei sancţiuni definitive operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu, în funcţie de următoarele criterii:
    a) gravitatea încălcării;
    b) numărul de copii conforme ale licenţei de transport, ale licenţei comunitare sau ale certificatului de transport în cont propriu deţinute de operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu;
    c) gradul de risc al operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu, rezultat prin aplicarea sistemului de evaluare a operatorilor de transport rutier/întreprinderilor de transport rutier în cont propriu."

    ART. II
    Anexele nr. 1, 2 şi 3 la Normele metodologice privind activitatea de control al respectării perioadelor de conducere, pauzelor şi perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto şi al utilizării aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.058/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 25 octombrie 2007, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1, 2 şi 3.
    ART. III
    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. IV
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
                                Septimiu Buzaşu,
                                secretar de stat

    Bucureşti, 6 iulie 2012.
    Nr. 1.145.


    ANEXA 1
    (Anexa nr. 1 la normele metodologice)


┌──────────────────────────────┬──────────────────────────────┬────────────────────────────┐
│Inspectoratul de Stat pentru │ │11. Rezultatul controlului │
│Control în Transporturile │Formular de control în trafic │[] Alte verificări │
│Rutiere - ISCTR │ │[] Amenda │
│ │Timpii de conducere şi odihnă │[] Avertisment │
│Inspectoratul Teritorial .....│ Regulament CE 561/2006 - │[] Imobilizare │
│Adresa ................ │ CEE 3821/85 │[] Fără abateri │
│ │ Acordul AETR │ │
│Tel. │ │ │
├──────────────────────────────┴──────────────────────────────┴────────────────────────────┤
│Control │
├───────────────────────┬────────────────────┬────────────────────┬───────────┬────────────┤
│13.Cod poştal al zonei │13.Agent de control │1.Locul controlului │2. Data: │3. Ora: │
│autorităţii de control │ │ │ / / │ . │
│ │ │ │ │ . │
├───────────────────────┴────────────────────┴────────────────────┴───────────┴────────────┤
│Categoria drumului │
│[] Autostrada [] Drum Naţional [] Altă categorie │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Vehicul │
├─────────────────┬────────────┬───────────┬───────┬─────────────┬───────┬──────┬──────────┤
│4. Număr │6. Tipul de │Masa totală│8.Ţara │5.Număr │6.Tip │Masa │Ţara │
│înmatriculare │vehicul: │maximă │ │înmatriculare│remorcă│totală│ │
│al autovehicului │ │ │ │remorcă │ │maximă│ │
├─────────────────┴────────────┴───────────┴───────┴─────────────┴───────┴──────┴──────────┤
│Conducător auto şi întreprinderea/ │
│operatorul de transport rutier │
├────────────────────────────────────┬───────┬─────────────────────────────────────────────┤
│7. Numele operatorului de transport │ Ţara: │Adresa: │
│ rutier: │ ├─────────────────────────────────────────────┤
│ │ │ │
│ │ ├─────────────────────────────────────────────┤
│ │ │ │
│CUI: │ ├───────────────┬─────────────────────────────┤
│ │ │Telefon: │ │
├─────────────────────┬──────────────┼───────┼───────────────┴─────────────────────────────┤
│9. Numele │Data naşterii:│Ţara: │Adresa: │
│conducătorului auto: │ │ │ │
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┤
│ │ │ │ │
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┤
│ │CNP: │ │ │
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┤
│ │ │ │ │
├─────────────────────┼──────────────┤ ├────────────────┬────────────────────────────┤
│Seria de card a │ │ │Telefon: │ │
│conducătorului │ │ │ │ │
│auto: │ │ │ │ │
├─────────────────────┴──────────────┼───────┼────────────────┴────────────────────────────┤
│Angajator - dacă este altul decât │Ţara: │Adresa, numărul de telefon: │
│cel de la rubrica 7: │ │ │
│ │ │ │
├────────────────────────────────────┴───────┴─────────────────────────────────────────────┤
│Tipul de transport │
├────────────────────────┬────────────────────────┬────────────┬───────────────────────────┤
│[] Naţional │[] De mărfuri │[] Tahograf │[] Pe teritoriul UE │
│ │ │digital │[] Pe teritoriul ţărilor │
│ │ │ │ AETR │
│[] Internaţional │[] De persoane │[] Tahograf │[] Naţional/Altele │
│ │ │ analogic │ │
│ │ │ │ │
├────────────────────────┴────────────────────────┴────────────┴───────────────────────────┤
│Perioada pentru care au fost analizate înregistrările │
├───────────┬─────┬─────────┬─────┬────────────────────────┬───────────────────────────────┤
│De la data │ Ora │ La data │ Ora │ Nr. de zile verificate │Citirea kilometrajului │
├───────────┼─────┼─────────┼─────┼────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│ / / │ : │ / / │ : │ │ │
├───────────┴─────┴─────────┴─────┴────────────────────────┴───────────────────────────────┤
│Contravenţii - art. 8 din OG nr. 37/2007 │
├───────┬──────┬──────────┬────────────────────────┬───────────────────────────────────────┤
│Cod UE │Alin. │ Punctul: │ Valoare amendă conform │ Data şi ora de început şi sfârşit │
│ │ │ │art. 9 alin. 1 litera: │ │
├───────┼──────┼──────────┼────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ │ │ │ │ │
├───────┼──────┼──────────┼────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ │ │ │ │ │
├───────┼──────┼──────────┼────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ │ │ │ │ │
├───────┴──────┴──────────┴────────┬────────┬──────┴────────────┬──────────────────────────┤
│Imobilizarea se aplică până la: │Ora : │Data / / Sau │[] Nu se aplică │
│ │ │ │ imobilizarea │
├──────────────────────────────────┴────────┴───────────────────┴──────────────────────────┤
│12. Comentarii: │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Date descărcate sau diagrame luate de la conducător auto şi/sau vehicul │
├───────────────────┬───────────┬──────────┬───────────────┬─────────────────┬─────────────┤
│Document eliberat │[]Diagrame │[]Raport │[]Date digitale│[]Date digitale │[] Altele │
│ pentru: │ tahograf │ tipărit │ din memoria │ din cadrul │(Specificaţi │
│ │ Numărul │ Numărul │ tahografului │ conducătorului │mai sus) │
│ │ │ │ │ auto │ │
├───────────────────┴───────────┴──────────┼───────────────┴─────────────────┴─────────────┤
│13. Semnătura agentului de control: │Semnătura conducătorului auto: │
│ │ │
└──────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────┘



    ANEXA 2
    (Anexa nr. 2 la normele metodologice)


    MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII
    INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I.S.C.T.R.
    Inspectoratul Teritorial ..............................


                                 PROCES-VERBAL
                         de prelevare a înregistrărilor


 ┌──────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────┐
 │Operator de transport rutier/Întreprinderea de transport │CUI/Cod fiscal │
 │rutier în cont propriu │ │
 │ ........................................................ │ ............................... │
 ├──────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
 │Adresa/Sediul │Nr. de vehicule utilizate │
 │........................................................ │................................ │
 │ │ │
 ├──────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
 │Tip/Tipuri de transport │Nr. de conducători auto angajaţi │
 │........................................................ │................................ │
 ├─────────────────────────────────┬────────────────────────┴───────────────┬──────────┬────────┤
 │1. Conducători auto/Numere de │2. Perioada prelevată │Analogic │Digital │
 │înmatriculare │ │Diagrama │Card │
 ├─────────────────────────────────┼─────────────────────┬──────────────────┼──────────┼────────┤
 │... │de la │până la │ │ │
 ├─────────────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────┼────────┤
 │... │de la │până la │ │ │
 ├─────────────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────┼────────┤
 │... │de la │până la │ │ │
 ├─────────────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────┼────────┤
 │... │de la │până la │ │ │
 ├─────────────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────┼────────┤
 │... │de la │până la │ │ │
 └─────────────────────────────────┴─────────────────────┴──────────────────┴──────────┴────────┘

    Menţiuni:
    ..................................................................................................
    ..................................................................................................

                     Primit Predat
         Inspectorul/Inspectorii care au Reprezentantul operatorului de transport
               efectuat prelevarea rutier/întreprinderii de
           ............................ transport rutier
              (numele şi semnătura) în cont propriu,
                                                        .................................
                                                         (numele, semnătura şi ştampila)

    Data ...............



    ANEXA 3
    (Anexa nr. 3 la normele metodologice)


    MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII
    INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I.S.C.T.R.
    Inspectoratul Teritorial ..............................


                              FIŞA DE CONTRAVENŢII
             prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind
                  stabilirea cadrului de aplicare a regulilor
      privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale
                       conducătorilor auto şi utilizarea
               aparatelor de înregistrare a activităţii acestora


┌────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┐
│Operator de transport rutier/Întreprinderea de transport│Data controlului │
│rutier în cont propriu │ │
│....................................................... │............................... │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│Adresa/Sediul │Nr. de vehicule utilizate │
│....................................................... │................................ │
│ │ │
├────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│Tip/Tipuri de transport │Nr. de conducători auto angajaţi │
│....................................................... │............................... │
├─────────────────────────────┬──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│Tipul de încălcare*) │Încadrarea faptei │ Proces-verbal de constatare a │
│ │ │ contravenţiei: seria, numărul, │
│ │ │ cuantumul amenzii │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│... │... │ ... │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│... │... │ ... │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│... │... │ ... │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│... │... │ ... │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│... │... │ ... │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │... │ ... │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ │... │ ... │
└─────────────────────────────┴──────────────────────────┴─────────────────────────────────┘


             Întocmit Inspector teritorial şef,
     .......................... ..............................

--------
    *) ÎFG - încălcare foarte gravă, ÎG - încălcare gravă, ÎM - încălcare minoră.


                                     --------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016