Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.145 din 31 iulie 2025 pentru aprobarea Programului naţional de pregătire în domeniul securităţii aviaţiei civile - PNPSAC
EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 749 din 11 august 2025
Având în vedere prevederile art. 1 din Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.547/2013 privind delegarea de competenţă şi desemnarea Regiei Autonome „Autoritatea Aeronautică Civilă Română“ ca organism tehnic specializat pentru exercitarea unor atribuţii ce revin autorităţii competente în domeniul securităţii aviaţiei civile, la nivel naţional, precum şi pentru stabilirea unor măsuri necesare realizării acestei delegări de competenţe, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 3 alin. (2) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2011 privind controlul calităţii în domeniul securităţii aviaţiei civile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 149/2012, precum şi ale art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Programul naţional de pregătire în domeniul securităţii aviaţiei civile - PNPSAC, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul din şos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, Bucureşti.
ART. 2
La data publicării prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.079/2018 pentru aprobarea Programului naţional de pregătire în domeniul securităţii aviaţiei civile - PNPSAC, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 şi 588 bis din 11 iulie 2018, se abrogă.
ART. 3
În termen de 3 luni de la publicarea prezentului ordin, Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română“ va emite proceduri şi instrucţiuni specifice de aplicare, pe care le publică pe website-ul propriu (www.caa.ro).
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Ionuţ-Cristian Săvoiu,
secretar de stat
Bucureşti, 31 iulie 2025.
Nr. 1.145.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: