Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.115 din 9 iulie 2025 privind aprobarea contractării de către Ministerul Finanţelor a unor împrumuturi pe pieţele externe de capital în sumă totală de până la 5 miliarde euro echivalent, prin lansarea a două serii denominate în dolari americani cu maturitatea de 5 ani sau mai mult şi, respectiv, 10 ani sau mai mult, precum şi prin redeschiderea emisiunii de obligaţiuni denominate în euro scadente în data de 11 iulie 2039, cupon 6,750%, în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat "Medium Term Notes" şi desemnarea administratorilor tranzacţiei
EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 647 din 9 iulie 2025
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, al prevederilor pct. 4.1.a), b) 2, subpct. 10 şi 11 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.264/2010 pentru aprobarea programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes“, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă contractarea de către Ministerul Finanţelor a unor împrumuturi pe pieţele externe de capital în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes“, în sumă totală de până la 5 miliarde euro sau echivalent în altă valută, prin lansarea a două serii denominate în dolari americani cu maturitatea de 5 ani sau mai mult şi, respectiv, 10 ani sau mai mult, precum şi prin redeschiderea emisiunii de obligaţiuni denominate în euro scadente în data de 11 iulie 2039, cupon 6,750%, împrumuturile fiind denumite în continuare emisiuni. Suma finală, precum şi ceilalţi termeni şi condiţii financiare urmează să fie stabilite la momentul lansării emisiunilor, în funcţie de condiţiile de piaţă.
ART. 2
Emisiunile sunt administrate de către BofA Securities Europe - S.A., Citigroup Global Markets Europe AG, Erste Group Bank AG, J.P. Morgan SE, Raiffeisen Bank International AG şi Société Générale.
ART. 3
Suma aferentă emisiunilor se virează în contul de valută deschis pe numele Ministerului Finanţelor la Banca Naţională a României şi se utilizează pentru finanţarea deficitului bugetar, refinanţarea şi rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale şi finanţarea necesară asigurării colateralului aferent tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare privind datoria publică.
ART. 4
Plata serviciului datoriei publice aferentă emisiunii se asigură conform legislaţiei în vigoare privind datoria publică.
ART. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul finanţelor,
Florin-Alexandru Zaharia,
secretar de stat
Bucureşti, 9 iulie 2025.
Nr. 1.115.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: