Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Văzând Referatul de aprobare al secretarului de stat pentru asistenţă medicală nr. I.B. 8.504 din 2 septembrie 2009,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă următoarele ghiduri elaborate de comisia naţională înfiinţată prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 276/2009 privind aprobarea înfiinţării Comisiei naţionale pentru elaborarea ghidurilor de practică medicală şi a responsabililor pentru acestea:
a) Ghid de diagnostic şi tratament pentru bolile cerebrovasculare, prevăzut în anexa nr. 1;
b) Ghid de management al anginei pectorale stabile, prevăzut în anexa nr. 2;
c) Ghid de diagnostic şi tratament al sindroamelor coronariene acute fără supradenivelare de segment ST, prevăzut în anexa nr. 3;
d) Ghid de management al infarctului miocardic, prevăzut în anexa nr. 4;
e) Ghid pentru managementul hipertensiunii arteriale, prevăzut în anexa nr. 5;
f) Ghid de management al bolilor pulmonare cronice, prevăzut în anexa nr. 6;
g) Ghid local de management al BPOC, prevăzut în anexa nr. 7;
h) Ghid de diagnostic şi tratament al cancerului de col uterin, prevăzut în anexa nr. 8;
i) Ghid de management al cancerului mamar, prevăzut în anexa nr. 9;
j) Ghid pentru cancerul de prostată, prevăzut în anexa nr. 10;
k) Ghid de tratament al carcinoamelor colorectale, prevăzut în anexa nr. 11;
l) Ghid medical pentru îngrijirea pacienţilor cu diabet zaharat, prevăzut în anexa nr. 12.
ART. 2
Pe baza ghidurilor de practică medicală, fiecare unitate sanitară are obligaţia de a elabora până la data de 31 decembrie 2009 protocoalele terapeutice care vor sta la baza încheierii contractului de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti.
ART. 3
Protocoalele terapeutice se elaborează pe baza recomandărilor comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi vor fi validate de Comisia de transparenţă a Ministerului Sănătăţii.
ART. 4
Unităţile sanitare vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 5
Anexele nr. 1-12*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexele nr. 1-12 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
ART. 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii,
Ion Bazac
Bucureşti, 2 septembrie 2009.
Nr. 1.059.
ANEXA 1
GHID
ANEXA 2
GHID
ANEXA 3
GHID
ANEXA 4
GHID
ANEXA 5
GHID
ANEXA 6
GHID
ANEXA 7
GHID
ANEXA 8
GHID
ANEXA 9
GHID
ANEXA 10
GHID
ANEXA 11
GHID
ANEXA 12
GHID
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: