Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 1.048 din 28 aprilie 2025  privind stabilirea procedurii de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului  din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale - aparat central  şi unităţi subordonate, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2025-31 decembrie 2025    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 1.048 din 28 aprilie 2025 privind stabilirea procedurii de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale - aparat central şi unităţi subordonate, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2025-31 decembrie 2025

EMITENT: Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 426 din 9 mai 2025
    Având în vedere:
    - Hotărârea Guvernului nr. 29/2025 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale;
    – art. VIII alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Referatul de aprobare al Direcţiei generale buget, achiziţii publice, investiţii şi administrare patrimoniu nr. 2.229/DGBAPIAP din 13.03.2025,

    în temeiul art. 14 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 29/2025 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale,
    ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale emite următorul ordin:
    ART. 1
    Prezentul ordin stabileşte procedura de efectuare a plăţilor către personalul din structurile Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect:
    a) acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din cadrul aparatului central şi din cadrul instituţiilor din subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2025-31 decembrie 2025;
    b) acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii în favoarea personalului din cadrul aparatului central şi din cadrul instituţiilor din subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2025-31 decembrie 2025.


    ART. 2
    (1) Plata sumelor datorate în temeiul titlurilor executorii prevăzute la art. 1, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2025-31 decembrie 2025, se va realiza eşalonat, astfel:
    a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;
    b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;
    c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
    d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
    e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

    (2) Sumele prevăzute la art. 1 lit. a) vor fi achitate de ordonatorii de credite potrivit prevederilor hotărârilor judecătoreşti, conform eşalonării prevăzute la alin. (1), actualizate cu indicele preţurilor de consum stabilit de Institutul Naţional de Statistică.
    (3) Actualizarea cu indicele preţurilor de consum stabilit de Institutul Naţional de Statistică a sumelor reprezentând drepturile de natură salarială datorate în temeiul titlului executoriu se determină după următoarea formulă de calcul:
    A = (suma de actualizat x IPC)/100,
    unde:
    - A - suma totală necesar a fi achitată, ca urmare a actualizării;
    – suma de actualizat - suma corespunzătoare unei tranşe, prin aplicarea procentului corespunzător anului în care se va efectua plata la valoarea titlului executoriu;
    – IPC - indicele preţurilor de consum, astfel cum a fost stabilit de Institutul Naţional de Statistică, valabil la data la care se efectuează plata sumei, comparativ cu luna în care această sumă trebuia plătită.


    (4) La sumele actualizate în condiţiile alin. (3) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.
    (5) Plata sumelor datorate în temeiul hotărârilor judecătoreşti prevăzute la art. 1 se efectuează de către entitatea la care a fost angajat beneficiarul în perioada pentru care s-au acordat diferenţele salariale stabilite prin hotărâre judecătorească.
    (6) Sumele prevăzute la art. 1 vor fi plătite în conturile indicate de beneficiari.
    (7) Calculul şi virarea contribuţiilor sociale obligatorii datorate de angajaţi şi angajatori, aferente sumelor prevăzute la art. 1, se efectuează în conformitate cu prevederile titlului V „Contribuţii sociale obligatorii“ din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, iar declararea se va face prin depunerea de declaraţii rectificative aferente perioadelor pentru care s-au recalculat drepturile salariale.
    (8) Impozitul aferent sumelor prevăzute la art. 1, actualizate conform hotărârilor judecătoreşti cu indicii de inflaţie, se calculează, se reţine şi se declară în conformitate cu prevederile titlului IV „Impozitul pe venit“ din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, iar declararea se face la luna de plată a tranşelor stabilite la art. 2 alin. (1).

    ART. 3
    Direcţia generală buget, achiziţii publice, investiţii şi administrare patrimoniu din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale va centraliza datele primite de la ordonatorii de credite secundari/terţiari din structura ministerului, va analiza încadrarea în prevederile bugetare aprobate, propunând, după caz, Ministerului Finanţelor modificările corespunzătoare pentru bugetul pe anul în curs şi pentru proiectul de buget pe anii următori, şi va transfera în conturile de trezorerie deschise pe numele acestora sumele aferente plăţii tranşelor stabilite potrivit art. 2.

    ART. 4
    Plata sumelor datorate în temeiul hotărârilor judecătoreşti prevăzute la art. 1 se efectuează de către entitatea la care a fost angajat beneficiarul, în ordine cronologică, respectiv în ordinea în care hotărârile judecătoreşti au devenit executorii, cu respectarea tranşelor stabilite potrivit art. 2.

    ART. 5
    Corectitudinea privind calculul sumelor datorate în temeiul titlurilor executorii şi al dobânzilor legale îi revine ordonatorului de credite secundar/terţiar, care are obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare necesare aplicării prezentului ordin numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 6
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale,
                    Simona Bucura-Oprescu

    Bucureşti, 28 aprilie 2025.
    Nr. 1.048.

    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016