Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 98 din 29 ianuarie 2020  pentru aprobarea relocării unui cuib de barză (Ciconia ciconia) de pe raza localităţii Aiud    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 98 din 29 ianuarie 2020 pentru aprobarea relocării unui cuib de barză (Ciconia ciconia) de pe raza localităţii Aiud

EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 102 din 11 februarie 2020
    Având în vedere Referatul de aprobare nr. 1.144.747/DD din 5.12.2019 al Direcţiei biodiversitate,
    ţinând seama de Avizul Academiei Române nr. 4.242 din 5.12.2019,
    luând în considerare prevederile art. 1 alin. (1) lit. c) din Procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecţie a speciilor de floră şi de faună sălbatice, aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 203/14/2009,
    ţinând cont de prevederile art. 38 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,
    în temeiul art. 57 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, şi al art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor,
    ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite următorul ordin:
    ART. 1
    Prin derogare de la prevederile art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă relocarea unui cuib de barză (Ciconia ciconia) din localitatea Aiud, judeţul Alba, la aproximativ 20 de metri distanţă, pe o platformă artificială construită de RENEL Aiud.

    ART. 2
    Relocarea cuibului de barză prevăzut la art. 1 se va face cu personal tehnic de specialitate.

    ART. 3
    (1) Derogarea se stabileşte de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la 1 martie 2020.
    (2) Pentru activitatea prevăzută la alin. (2) se va solicita şi obţine autorizaţia de mediu pentru recoltare/capturare.

    ART. 4
    (1) În termen de cel mult 7 zile de la efectuarea derogării, beneficiarul are obligaţia să transmită agenţiei judeţene pentru protecţia mediului de pe raza administrativ-teritorială unde s-a desfăşurat acţiunea de relocare un raport asupra acţiunii derulate în baza derogării obţinute.
    (2) Modelul raportului asupra acţiunii derulate în baza derogării obţinute este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
    (3) Agenţia judeţeană pentru protecţia mediului transmite Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, în maximum 30 de zile de la data aplicării derogării, un raport referitor la rezultatele acesteia în baza datelor prevăzute la alin. (1).

    ART. 5
    Controlul aplicării derogării se exercită de către personalul împuternicit din cadrul subunităţilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului.

    ART. 6
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
                    Costel Alexe

    Bucureşti, 29 ianuarie 2020.
    Nr. 98.
    ANEXA 1





    RAPORT
    asupra acţiunii derulate în baza derogării obţinute
    - model -
    Solicitant ..................................................................................
    Specia pentru care s-a acordat derogarea
    .....................................................................................

    Numărul exemplarelor ..................................................................
    Stadiul de dezvoltare ...............................................................
    Starea exemplarelor înainte de prelevare ........................................
    Starea exemplarelor după prelevare ...............................................
    Locul de prelevare .....................................................................
    Data prelevării .........................................................................
    Mijloace, instalaţii şi metode avute în vedere ....................................................
    Stocarea şi destinaţia specimenelor .............................................
    MOTIVUL RECOLTĂRII/DEROGĂRII
    [] În interesul protejării faunei şi florei sălbatice, precum şi al conservării habitatelor naturale
    [] Pentru prevenirea producerii unor daune importante, în special asupra culturilor agricole, animalelor domestice, pădurilor, pescăriilor, apelor şi altor bunuri
    [] În interesul sănătăţii şi al securităţii publice sau pentru alte raţiuni de interes public major, inclusiv de natură socială ori economică, şi pentru consecinţe benefice de importanţă fundamentală pentru mediu
    [] În scopuri de repopulare şi reintroducere a acestor specii, precum şi pentru operaţiuni de reproducere necesare în acest scop
    [] Pentru a permite, în condiţii strict controlate, într-o manieră selectivă şi într-o măsură limitată, prinderea sau deţinerea unui număr limitat şi specificat de exemplare
    (Ataşaţi documentele care să justifice recoltarea exemplarelor în conformitate cu motivul derogării.)

    Data .....................................................................
    Semnătura ...........................................................

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016