Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 843 din 19 mai 2020  privind desemnarea din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti a coordonatorilor pentru gestionarea situaţiei COVID-19 pentru regiunile de dezvoltare  ale României    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 843 din 19 mai 2020 privind desemnarea din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti a coordonatorilor pentru gestionarea situaţiei COVID-19 pentru regiunile de dezvoltare ale României

EMITENT: Ministerul Sănătăţii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 423 din 21 mai 2020
    Văzând Referatul de aprobare al Inspecţiei Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii nr. NT 2.639 din 19.05.2020,
    având în vedere prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere prevederile art. 10 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, conform cărora, pe durata stării de alertă, Ministerul Sănătăţii coordonează activităţile de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în cadrul unităţilor sanitare publice, după caz,
    luând în considerare prevederile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
    în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
    ART. 1
    Pe perioada stării de alertă se desemnează coordonatorii pentru gestionarea situaţiei COVID-19 pentru regiunile de dezvoltare ale României, după cum urmează:
    a) Indrei L. Lucian pentru Regiunea de dezvoltare Nord-Est, ce are în componenţă următoarele judeţe: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui;
    b) Schipor Cristina pentru Regiunea de dezvoltare Sud-Est, ce are în componenţă următoarele judeţe: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea;
    c) Nica Bogdan Cristian pentru Regiunea de dezvoltare Sud Muntenia, ce are în componenţă următoarele judeţe: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman;
    d) Constantin Miruna pentru Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, ce are în componenţă următoarele judeţe: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea;
    e) Timiş Horia pentru Regiunea de dezvoltare Vest, cuprinzând următoarele judeţe: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş;
    f) Duma Dorina pentru Regiunea de dezvoltare Nord-Vest, ce are în componenţă următoarele judeţe: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj;
    g) Blăguţiu Lucian pentru Regiunea de dezvoltare Centru, ce are în componenţă următoarele judeţe: Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu;
    h) Nicolescu Oana pentru Regiunea de Dezvoltare Bucureşti-Ilfov, ce cuprinde municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.


    ART. 2
    (1) Persoanele nominalizate la art. 1 au următoarele atribuţii:
    a) asigură coordonarea regională în vederea punerii în aplicare în mod unitar a metodologiei emise de Institutul Naţional de Sănătate Publică, precum şi a reglementărilor legale având ca obiect măsurile necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
    b) asigură coordonarea activităţilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în cadrul unităţilor sanitare publice din regiune;
    c) reprezintă în raport cu comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă punctul de vedere al tuturor judeţelor din zona arondată şi modul de aplicare a tuturor deciziilor în mod unitar;
    d) pot dispune temporar în funcţie de necesităţi (precum lipsuri, deficienţe) mutarea dintr-un judeţ în altul a resurselor materiale necesare;
    e) vor avea la dispoziţie situaţia paturilor ocupate/disponibile zilnic din judeţele arondate;
    f) efectuează analiza necesarului de personal medical şi propun relocarea lui în funcţie de nevoi;
    g) centralizează necesarul de echipamente medicale şi medicamente, inclusiv echipamentele de protecţie şi de testare, şi informează Ministerul Sănătăţii;
    h) analizează necesitatea de creştere a capacităţii de testare din regiune, analizează şi dispun în funcţie de situaţie (echipamente, procentul de personal infectat) măsurile care se impun şi informează Ministerul Sănătăţii.

    (2) În cadrul judeţelor arondate se vor pune la dispoziţia coordonatorului regional structurile tuturor unităţilor sanitare publice şi private în vederea realizării unor eventuale transferuri de pacienţi.

    ART. 3
    Persoanele nominalizate la art. 1 şi toate entităţile de specialitate implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. 4
    Ordinul ministrului sănătăţii nr. 577/2020 privind desemnarea din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti a coordonatorilor pentru gestionarea situaţiei COVID-19 pentru regiunile de dezvoltare ale României, cu modificările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 7 aprilie 2020, îşi încetează de drept aplicabilitatea.

    ART. 5
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Ministrul sănătăţii,
                    Nelu Tătaru

    Bucureşti, 19 mai 2020.
    Nr. 843.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016