Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 4.422 din 29 mai 2020  pentru aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a probelor pentru obţinerea atestatului de competenţă lingvistică pentru absolvenţii claselor cu studiu intensiv şi bilingv al unei limbi moderne şi pentru absolvenţii claselor cu predare în limbile minorităţilor, precum şi a atestatului pentru predarea unei limbi moderne la clasele I-IV de către absolvenţii claselor cu profil pedagogic, specializarea învăţători-educatoare, pentru anul şcolar 2019-2020    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 4.422 din 29 mai 2020 pentru aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a probelor pentru obţinerea atestatului de competenţă lingvistică pentru absolvenţii claselor cu studiu intensiv şi bilingv al unei limbi moderne şi pentru absolvenţii claselor cu predare în limbile minorităţilor, precum şi a atestatului pentru predarea unei limbi moderne la clasele I-IV de către absolvenţii claselor cu profil pedagogic, specializarea învăţători-educatoare, pentru anul şcolar 2019-2020

EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 456 din 29 mai 2020
    Având în vedere:
    - prevederile art. 94 alin. (2) lit. e) şi ale art. 77 alin. (6) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
    – prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor);
    – prevederile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, cu modificările ulterioare;
    – prevederile art. 10 din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020;
    – prevederile art. 38 şi 39 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
    – prevederile art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, cu modificările ulterioare,

    în temeiul prevederilor art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării,
    ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.
    ART. 1
    (1) Se aprobă Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor pentru obţinerea atestatului de competenţă lingvistică pentru absolvenţii claselor cu studiu intensiv şi bilingv al unei limbi moderne şi pentru absolvenţii claselor cu predare în limbile minorităţilor, precum şi a atestatului pentru predarea unei limbi moderne la clasele I-IV de către absolvenţii claselor cu profil pedagogic, specializarea învăţători-educatoare, pentru anul şcolar 2019-2020, prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
    (2) Criteriile de evaluare a proiectului sunt prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. 2
    La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă prevederile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 4.853/2009 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului pentru obţinerea atestatului de competenţă lingvistică pentru absolvenţii claselor cu studiu intensiv şi bilingv al unei limbi străine şi pentru absolvenţii claselor cu predare în limbile minorităţilor, precum şi a atestatului pentru predarea unei limbi străine la clasele I-IV de către absolvenţii claselor cu profil pedagogic, specializarea învăţători-educatoare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 12 octombrie 2009.

    ART. 3
    Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală minorităţi şi relaţia cu Parlamentul, inspectoratele şcolare şi conducerile unităţilor de învăţământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. 4
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Ministrul educaţiei şi cercetării,
                    Cristina Monica Anisie

    Bucureşti, 29 mai 2020.
    Nr. 4.422.
    ANEXA 1

    METODOLOGIE

    ANEXA 2

    CRITERII PENTRU EVALUAREA PROIECTULUI
    1. Redactare: 50 de puncte
    a) alegerea temei tratate - 10 puncte;
    b) semantică/lexic/morfosintaxă - 20 puncte;
    c) structurarea proiectului după un plan (introducere, cuprins, încheiere, bibliografie) - 20 puncte.

    2. Prezentare: 40 de puncte
    a) capacitatea de a sintetiza ideile principale - 5 puncte;
    b) capacitatea de a ilustra aceste idei cu exemple pertinente - 5 puncte;
    c) capacitatea de a exprima un punct de vedere personal - 5 puncte;
    d) capacitatea de a argumenta - 5 puncte;
    e) capacitatea de a nuanţa - 5 puncte;
    f) corectitudine lingvistică (corectitudine morfosintactică, adecvarea lexicului) - 10 puncte;
    g) creativitate - 5 puncte.

    Se acordă 10 puncte din oficiu.

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016