Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 3.679 din 30 decembrie 2020 privind completarea Procedurii de implementare a măsurii "Granturi pentru investiţii acordate IMM-urilor" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, aprobată prin Ordinul ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr. 3.396/2020
EMITENT: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1315 din 30 decembrie 2020
Având în vedere:
- prevederile art. 36 alin. (1) lit. b) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 220/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
– prevederile Schemei de ajutor de stat - Sprijin pentru IMM-uri în vederea depăşirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19, aprobată prin Ordinul ministrului fondurilor europene şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr. 1.060/2.857/2020, cu modificările ulterioare;
– Comunicarea Comisiei - a patra modificare a Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei pandemii de COVID-19;
– Comunicarea Comisiei C(2020) 9.494 din 18.12.2020 privind modificarea schemei de ajutor de stat;
– Adresa nr. 4.382/IMB/25.11.2020 a Ministerului Fondurilor Europene;
– Referatul de aprobare nr. 441.367/DAPIMM din 28.12.2020 întocmit de către Direcţia de antreprenoriat şi programe pentru IMM,
ţinând cont de prevederile art. 57 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 57 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului emite următorul ordin:
ART. I
Procedura de implementare a măsurii „Granturi pentru investiţii acordate IMM-urilor“ din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, aprobată prin Ordinul ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr. 3.396/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.163 şi 1.163 bis din 2 decembrie 2020, se completează după cum urmează:
- La punctul 5 subpunctul 5.2, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) Pentru cererile de finanţare înregistrate în perioada 1-29 ianuarie 2021, anul fiscal anterior depunerii cererii de finanţare este anul 2019, ultimul an când au fost depuse şi înregistrate situaţiile financiare la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor."
ART. II
Direcţia de antreprenoriat şi programe pentru IMM şi agenţiile pentru IMM, atragere de investiţii şi promovare a exportului vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului,
Claudiu-Iulius-Gavril Năsui
Bucureşti, 30 decembrie 2020.
Nr. 3.679.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: