Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 307 din 26 octombrie 2020  pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.731/2015 privind instituirea schemei de ajutor de minimis  Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 307 din 26 octombrie 2020 pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.731/2015 privind instituirea schemei de ajutor de minimis "Sprijin acordat microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici din spaţiul rural pentru înfiinţarea şi dezvoltarea activităţilor economice neagricole"

EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1020 din 3 noiembrie 2020
    Având în vedere Referatul de aprobare nr. 235.675 din 16.10.2020 întocmit de Direcţia generală dezvoltare rurală - Autoritate de management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi Avizul Consiliului Concurenţei nr. 12.631/6.10.2020,
    ţinând seama de prevederile:
    - Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, cu modificările ulterioare;
    – Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2015) 3.508 din 26 mai 2015, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Hotărârii Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, cu modificările şi completările ulterioare,

    în temeiul prevederilor:
    - art. 57 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 9 alin. (5) şi (6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:
    ART. I
    Anexa la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.731/2015 privind instituirea schemei de ajutor de minimis „Sprijin acordat microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici din spaţiul rural pentru înfiinţarea şi dezvoltarea activităţilor economice neagricole“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 17 iulie 2015, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 7 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) ajutoarelor acordate operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele pescuitului şi acvaculturii, astfel cum sunt reglementate de Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.184/2006 şi (CE) nr. 1.224/2009 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului;"

    2. La articolul 9 alineatul (1) litera i), paragraful al doilea se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Întreprinderile care întreţin, prin intermediul uneia sau al mai multor întreprinderi, relaţiile la care se face referire la pct. (i)-(iv) sunt considerate întreprinderi unice;"

    3. La articolul 9 alineatul (1), litera l) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "l) produse agricole - produsele enumerate în anexa I la Tratat, cu excepţia produselor obţinute din pescuit şi acvacultură prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.184/2006 şi (CE) nr. 1.224/2009 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului;"

    4. Articolul 33 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 33
    Prezenta schemă se va aplica până la 31 decembrie 2023, cu posibilitatea prelungirii, potrivit regulamentelor Uniunii Europene în materia ajutorului de stat, pentru perioada post 2014-2020."

    5. Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 34
    Bugetul schemei este de 278.073.147 euro contribuţie publică, în limita alocării din cadrul PNDR a acestor submăsuri."

    6. La articolul 40, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4) cu următorul cuprins:
    "(3) Pentru a crea posibilitatea verificării ex ante a eligibilităţii potenţialilor beneficiari ai măsurilor de ajutor, în conformitate cu prevederile art. 29 din Regulamentul privind Registrul ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 437/2016, MADR, în calitate de furnizor al măsurii de ajutor de minimis, are obligaţia încărcării în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS) a prezentei scheme, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 307/2020 pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.731/2015 privind instituirea schemei de ajutor de minimis „Sprijin acordat microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici din spaţiul rural pentru înfiinţarea şi dezvoltarea activităţilor economice neagricole“.
(4) Contractele, plăţile, obligaţiile de recuperare a ajutoarelor de minimis şi rambursarea efectivă a respectivelor ajutoare, aferente acestei submăsuri, se încarcă în RegAS în termen de 7 zile lucrătoare de la data semnării contractului de finanţare, respectiv de la data instituirii plăţilor, a obligaţiilor de recuperare a ajutoarelor sau a rambursării efective a respectivelor ajutoare de către AFIR, în calitate de administrator al prezentei scheme."



    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
                    George Scarlat,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 26 octombrie 2020.
    Nr. 307.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016