Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 225 din 9 decembrie 2020  pentru modificarea şi completarea Normei tehnice privind delimitarea zonelor de protecţie şi de siguranţă aferente capacităţilor energetice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 239/2019     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 225 din 9 decembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Normei tehnice privind delimitarea zonelor de protecţie şi de siguranţă aferente capacităţilor energetice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 239/2019

EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1237 din 16 decembrie 2020
    Având în vedere prevederile art. 15 alin. (1) şi (3) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 alin. (1) lit. c), precum şi ale art. 9 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
    preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
    ART. I
    Norma tehnică privind delimitarea zonelor de protecţie şi de siguranţă aferente capacităţilor energetice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 239/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 şi 36 bis din 20 ianuarie 2020, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 33, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
    "(3^1) Rezultatul analizei de risc elaborate în conformitate cu prevederile alin. (2) stă la baza emiterii avizului de amplasament favorabil/favorabil condiţionat şi la stabilirea măsurilor necesare emiterii acestuia; analiza de risc devine anexă la avizul de amplasament."

    2. La articolul 33, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Eventualele neînţelegeri ale părţilor implicate, legate de analiza de risc prevăzută la alin. (2), la emiterea avizului de amplasament, se soluţionează de către ANRE conform reglementărilor în vigoare."

    3. La anexa nr. 6 capitolul II, după punctul 2.1 se introduce un nou punct , punctul 2.1^1, cu următorul cuprins:
    "2.1.^1

    (1) Dimensiunile culoarelor de trecere (de funcţionare), ale zonelor de protecţie şi ale zonelor de siguranţă se stabilesc conform prevederilor din acest capitol.

    (2) Pentru o LEA culoarul de trecere (de funcţionare), zona de protecţie şi zona de siguranţă coincid."

    4. La anexa nr. 6 capitolul II punctul 2.3, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "2.3. Dimensiunea zonei de siguranţă Z(sig) pentru LEA cu tensiuni nominale peste 1 kV (figura 1.a) este simetrică faţă de axul liniei şi se calculează, în cadrul analizelor de risc, cu relaţia:"

    5. La anexa nr. 6 capitolul II, punctul 2.6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "2.6. În cazul LEA construite pe terenuri silvice sau pe terenuri din domeniul public sau privat, precum grădini, curţi, livezi, zăvoaie, marginea drumurilor etc., unde există arbori/pomi fructiferi, lăţimile normate ale culoarelor de trecere pentru LEA simplu/dublu circuit sunt următoarele:
    • 24 m, pentru LEA cu tensiuni între 1 şi 36 kV;
    • 32 m, pentru LEA cu tensiunea de 110 kV;
    • 44 m, pentru LEA cu tensiunea de 220 kV;
    • 54 m, pentru LEA cu tensiunea de 400 kV;
    • 81 m, pentru LEA cu tensiunea de 750 kV."

    6. La anexa nr. 6 capitolul II, punctul 2.8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "2.8. Dimensiunile culoarului de trecere (funcţionare) pot fi reduse faţă de cele normate numai în cazul în care se proiectează şi se execută o LEA nouă. Reducerea dimensiunilor culoarului de trecere se justifică pe baza unei analize de risc şi trebuie acceptată de toate părţile implicate."

    7. La anexa nr. 6 capitolul III punctul 3.9.1, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(4) Traversarea LEA peste clădirile locuite prevăzute la alin. (1) se poate admite numai în cazuri obligate, de comun acord cu părţile implicate şi cu respectarea următoarelor condiţii:
    a) tensiunea nominală a LEA trebuie să fie mai mare sau egală cu 110 kV;
    b) învelitoarea acoperişului clădirii trebuie să fie incombustibilă, clasă de reacţie la foc A1;
    c) în cazul învelitorilor metalice este obligatorie legarea lor la o priză de pământ cu valoarea recomandată a rezistenţei de dispersie de maximum 4 Ω. Valorile necesare pentru rezistenţele de dispersie ale prizelor de pământ se stabilesc de la caz la caz, în cadrul analizelor de risc, astfel încât să asigure protecţia persoanelor şi bunurilor.
(5) Traversările menţionate la alin. (4), precum şi apropierile LEA faţă de clădiri trebuie să respecte prevederile tabelului nr. 13 şi figura nr. 10. Excepţie fac clădirile destinate instalaţiilor electrice, care trebuie să respecte prevederile normativului PE 101/85."

    8. La anexa nr. 6 capitolul III punctul 3.9.2, alineatul (1) se abrogă.
    9. La anexa nr. 6 capitolul III punctul 3.9.2, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Traversările şi apropierile LEA faţă de construcţii de producţie şi/sau depozitare, încadrate în categoria A, B sau C pericol de incendiu, care au acordul operatorului de reţea, trebuie să respecte prevederile pct. 3.15."

    10. La anexa nr. 6 capitolul III, punctul 3.15.1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "3.15.1. Se interzic traversările LEA peste construcţii de producţie şi/sau depozitare încadrate în categoria A, B sau C pericol de incendiu."

    11. La anexa nr. 6 capitolul III, punctul 3.15.2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "3.15.2. În cazul apropierilor LEA faţă de construcţii de producţie şi/sau depozitare, încadrate în categoria A, B sau C pericol de incendiu, care au acordul operatorului de reţea, trebuie să se respecte o distanţă minimă pe orizontală între axul LEA şi orice parte a depozitului/instalaţiei egală cu:
    • înălţimea deasupra solului a celui mai înalt stâlp din apropiere plus 3 m pentru depozite deschise cu substanţe combustibile solide;
    • 1,5 x înălţimea deasupra solului a celui mai înalt stâlp din apropiere pentru depozite de lichide sau gaze combustibile;
    • 1,5 x înălţimea deasupra solului a celui mai înalt stâlp din apropiere pentru depozite şi instalaţii cu pericol de explozie sau incendiu, precum şi depozitele de muniţii."

    12. La anexa nr. 6 capitolul III, punctul 3.15.3 se abrogă.
    13. La anexa nr. 6, tabelul nr. 13 se modifică şi va avea cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    ART. II
    Operatorii economici din sectorul energiei electrice duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
                    Dumitru Chiriţă

    Bucureşti, 9 decembrie 2020.
    Nr. 225.
    ANEXA 1

    *) Anexa este reprodusă în facsimil.
 (a se vedea imaginea asociată)

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016