Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 2.200 din 10 decembrie 2020 pentru modificarea Ghidului de finanţare a Programului naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2.089/2020
EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1228 din 14 decembrie 2020
Luând în considerare Referatul Administraţiei Fondului pentru Mediu nr. 213/DCV din 8.12.2020 pentru modificarea Ghidului de finanţare a Programului naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2.089/2020,
în temeiul prevederilor art. 12 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor,
ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin.
ART. I
Ghidul de finanţare a Programului naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2.089/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.139 din 26 noiembrie 2020, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 2 alineatul (3), definiţia acronimului „PC“ va avea următorul cuprins:
"PC - consumul de energie electrică al unui calculator personal (referinţă calculator personal compus din unitate centrală şi monitor, cu un consum de 600 kWh/an, în regim de funcţionare 2.920 ore/an);"
2. La articolul 15, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) În schimbul achiziţionării oricăruia dintre echipamentele menţionate la art. 5 alin. (1) lit. h) şi i) se va preda un echipament de tip calculator personal, compus din unitate centrală şi monitor."
3. La articolul 16, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"ART. 16
(1) Numai după publicarea listei cuprinzând comercianţii validaţi, înscrierea persoanei fizice în cadrul programului se realizează în aplicaţia informatică, prin crearea unui cont de utilizator pe baza adresei de e-mail sau a unui sms de confirmare."
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
Mircea Fechet
Bucureşti, 10 decembrie 2020.
Nr. 2.200.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: