Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 1.759 din 23 septembrie 2020  pentru completarea Metodologiei privind organizarea şi funcţionarea SUMAL, obligaţiile utilizatorilor SUMAL, precum şi structura şi modalitatea de transmitere a informaţiilor standardizate, aprobată prin Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultură nr. 837/2014     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 1.759 din 23 septembrie 2020 pentru completarea Metodologiei privind organizarea şi funcţionarea SUMAL, obligaţiile utilizatorilor SUMAL, precum şi structura şi modalitatea de transmitere a informaţiilor standardizate, aprobată prin Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultură nr. 837/2014

EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 958 din 19 octombrie 2020
    Având în vedere Referatul de aprobare nr. DPSS/164.225 din 2.09.2020 al Direcţiei politici şi strategii în silvicultură,
    în temeiul prevederilor art. 3 alin. (11) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor,
    ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite următorul ordin:
    ART. I
    După articolul 37^1 din Metodologia privind organizarea şi funcţionarea SUMAL, obligaţiile utilizatorilor SUMAL, precum şi structura şi modalitatea de transmitere a informaţiilor standardizate, aprobată prin Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultură nr. 837/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 21 octombrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 37^2, cu următorul cuprins:
    "ART. 37^2
    (1) Stabilirea volumului materialelor lemnoase se realizează, după caz:
    a) pentru lemnul rotund cu coajă, cu diametrul la capătul subţire mai mare sau egal cu 20 cm, se determină volumul în mc pe specii pentru lemnul brut, cu două zecimale, în baza măsurării la fiecare piesă a lungimii în metri şi a diametrului la mijloc în centimetri;
    b) pentru lemnul rotund cojit, cu diametrul la capătul subţire mai mare sau egal cu 20 cm, se determină volumul în mc pe specii pentru lemnul net, cu două zecimale, în baza măsurării la fiecare piesă a lungimii în metri şi a diametrului la mijloc în centimetri;
    c) pentru lemnul rotund, cu diametrul la capătul subţire mai mic de 20 cm, dacă nu se aplică metodele prevăzute la lit. a) sau b), acesta se aşază în figuri geometrice, iar volumul se determină în mc prin utilizarea factorilor de cubaj stabiliţi pe grupe de specii;
    d) pentru lemnul fasonat în steri: lemn de foc, grămezi de crăci şi fascine, se determină volumele exprimate în unităţi convenţionale şi echivalentul în mc, cu două zecimale;
    e) celelalte materiale lemnoase şi produse din lemn se măsoară după metodele specifice; volumul exprimat în unităţi convenţionale se echivalează în mc.
    (2) La calculul volumului lemnului rotund inventariat în condiţiile alin. (1) lit. a) şi b) se admit următoarele toleranţe:
    a) ± 2% din volumul total în cazul inventarierii unui număr de piese mai mare de 100 de bucăţi;
    b) ± 3% din volumul total în cazul inventarierii unui număr de piese cuprins între 50 şi 100 de bucăţi;
    c) ± 4% din volumul total în cazul inventarierii unui număr de piese mai mic de 50 de bucăţi.
    (3) La calculul volumului lemnului aşezat în figuri geometrice, toleranţa de măsurare admisă este de ± 2% din volumul total.
    (4) La evaluarea volumului de lemn pe picior destinat valorificării se admit toleranţele aferente fiecărei metode dendrometrice prevăzute de reglementările în vigoare."


    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică până la data de 30 octombrie 2020.



                    p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
                    Mircea Fechet,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 23 septembrie 2020.
    Nr. 1.759.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016