Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Pentru aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 207/2020 pentru modificarea limitelor valorice privind competenţele de aprobare a documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii noi, a documentaţiilor de avizare a lucrărilor de intervenţii, respectiv a notelor de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente celorlalte categorii de investiţii incluse la poziţia C „Alte cheltuieli de investiţii“ care se finanţează, potrivit legii, din fonduri publice, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) pct. 27 şi ale art. 40 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin. ART. 1 Se aprobă Competenţele de aprobare a documentaţiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii imobiliare în Ministerul Apărării Naţionale, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Se abilitează şeful Direcţiei domenii şi infrastructuri să emită precizări în aplicarea prezentului ordin. ART. 3 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.117/2013 privind competenţele de aprobare a documentaţiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii imobiliare în Ministerul Apărării Naţionale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 4 decembrie 2013. ART. 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă Bucureşti, 1 septembrie 2020. Nr. M.167. ANEXA 1 COMPETENŢELE DE APROBARE a documentaţiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii imobiliare în Ministerul Apărării Naţionale
┌─────────────────┬──────────────────────────┐
│ │Se aprobă de către: │
│ ├──────────┬───────────────┤
│ │ │Şeful Direcţiei│
│ │ │domenii şi │
│ │ │infrastructuri,│
│ │ │în calitate de │
│ │Ministrul │ordonator │
│ │apărării │secundar de │
│Denumirea │naţionale,│credite şi şef │
│documentaţiilor │în │al structurii │
│tehnico-economice│calitate │de │
│ │de │specialitate, │
│ │ordonator │autoritate în │
│ │principal │domeniul │
│ │de credite│investiţiilor │
│ │ │imobiliare în │
│ │ │Ministerul │
│ │ │Apărării │
│ │ │Naţionale │
├─────────────────┼──────────┼───────────────┤
│- Studii de │ │ │
│fezabilitate │ │ │
│aferente │ │ │
│obiectivelor de │ │ │
│investiţii │ │ │
│imobiliare; │ │ │
│- Note de │ │ │
│fundamentare │Pentru │Pentru valori │
│pentru │valori │până la 7 │
│categoriile de │cuprinse │milioane lei, │
│investiţii │între 7 │cu avizul │
│incluse la │milioane │prealabil al │
│poziţia C „Alte │lei şi 40 │ordonatorului │
│cheltuieli de │milioane │principal de │
│investiţii“ a │lei │credite │
│art. 38^1 alin. │ │ │
│(2) din Legea nr.│ │ │
│500/2002 privind │ │ │
│finanţele │ │ │
│publice, cu │ │ │
│modificările şi │ │ │
│completările │ │ │
│ulterioare. │ │ │
└─────────────────┴──────────┴───────────────┘
NOTE: 1. Studiile de fezabilitate aferente obiectivelor de investiţii imobiliare, cu valori mai mari de 40 milioane lei, se aprobă de Guvernul României. 2. Notele de fundamentare pentru categoriile de investiţii incluse la poziţia C „Alte cheltuieli de investiţii“ a art. 38^1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu valori mai mari de 40 milioane lei, se aprobă de Guvernul României. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.