Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 1.258 din 10 iulie 2020  privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii, al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 968/5.194/1.945/714/2016     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 1.258 din 10 iulie 2020 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii, al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 968/5.194/1.945/714/2016

EMITENT: Ministerul Sănătăţii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1213 din 11 decembrie 2020
    Văzând Referatul de aprobare nr. NT 5.378/2020 al Ministerului Sănătăţii,
    având în vedere prevederile art. 9 din Legea nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor:
    - art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările ulterioare;
    – art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 81/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, cu completările ulterioare;
    – art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul sănătăţii, ministrul educaţiei şi cercetării, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:
    ART. I
    Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii, al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 968/5.194/1.945/714/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 810 din 13 octombrie 2016, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 1 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:
    "a) tulburarea de spectru autist (TSA) este o tulburare pervazivă de dezvoltare ce se caracterizează printr-o afectare permanentă a capacităţii de relaţionare socială, printr-o deviere a comunicării şi patternuri comportamentale restrictive, stereotipe. Tulburarea de spectru autist include următoarele entităţi diagnostice: autism infantil, autism atipic, sindrom Aspenger, tulburare profundă de dezvoltare, tulburare profundă de dezvoltare nespecificată sau PDD-NOS (Pervasive Developmental Disorder Not Otherwise Specified).
    Această afecţiune are debut precoce prin manifestarea unor tulburări sau devieri care interesează următoarele arii de dezvoltare:
    1. deficit în iniţierea şi dezvoltarea relaţiilor sociale, exprimarea interesului şi a emoţiilor;
    2. incapacitatea de a folosi limbajul şi comunicarea;
    3. prezenţa unui comportament stereotip, incluzând un repertoriu comportamental restrictiv şi repetitiv;"

    2. La articolul 1 alineatul (1), literele b) şi c) se abrogă.
    3. La articolul 1 alineatul (1), litera f) va avea următorul cuprins:
    "f) serviciile specializate integrate de sănătate, respectiv serviciile medicale şi serviciile conexe actului medical, sociale şi de educaţie:
    1. serviciile medicale constau în depistarea precoce prin screening, evaluare şi diagnostic psihiatric, investigaţiile paraclinice efectuate la recomandarea medicului specialist, tratament farmacologic. Acestea sunt furnizate de către profesionişti acreditaţi de către Colegiul Medicilor din România în cadrul unităţilor sanitare publice sau private, conform legislaţiei în vigoare;
    2. serviciile de sănătate conexe actului medical sunt:
    (i) serviciile furnizate de psiholog în specialitatea psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
    (ii) serviciile furnizate de psiholog acreditat în specialitatea psihopedagogie specială - consiliere/intervenţie de psihopedagogie specială - logoped, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
    (iii) serviciile furnizate de fiziokinetoterapeut/ kinetoterapeut/ profesor de cultură fizică medicală, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
    Serviciile de sănătate conexe actului medical psihologice sunt furnizate de către profesionişti acreditaţi de către Colegiul Psihologilor din România, conform prevederilor legale în vigoare, în cadrul instituţiilor publice sau private;
    3. servicii sociale furnizate de asistent social, cu respectarea prevederilor legale în vigoare."

    4. La articolul 4, alineatele (1), (3) şi (15) vor avea următorul cuprins:
    "ART. 4
    (1) Diagnosticul de TSA şi diagnosticul altor tulburări de sănătate mintală asociate sunt stabilite de medicul specialist în specialitatea psihiatrie sau psihiatrie pediatrică, conform criteriilor europene de diagnostic. Stabilirea acestor diagnostice, evaluarea şi reevaluarea lor se realizează în serviciul ambulatoriu, centrul de sănătate mintală, cabinetele medicale individuale sau prin internare într-o secţie de profil, după caz.
    (...)
    (3) Pentru formularea diagnosticului de TSA, precum şi a diagnosticului altor tulburări de sănătate mintală asociate sunt necesare: evaluarea psihiatrică, evaluarea psihologică şi, la recomandarea medicului specialist, examene paraclinice, după caz.
    (...)
    (15) Medicul de familie ia în evidenţă pacienţii cu diagnosticul de TSA şi diagnosticul altor tulburări de sănătate mintală asociate."

    5. Articolul 59 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 59
    Fiecare persoană diagnosticată cu TSA cu sau fără tulburări de sănătate mintală asociate poate beneficia de servicii de sănătate medicale şi conexe actului medical, în condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi ale normelor sale de aplicare, respectiv ale Hotărârii Guvernului pentru aprobarea programelor naţionale de sănătate şi Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative."

    6. Articolul 60 va avea următorul cuprins:
    "ART. 60
    Serviciile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. f) pct. 1 şi 2 sunt asigurate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, respectiv ale Hotărârii Guvernului pentru aprobarea programelor naţionale de sănătate şi Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative, în limita fondurilor aprobate prin legea bugetului de stat."



    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    p. Ministrul sănătăţii,
                    Horaţiu Moldovan,
                    secretar de stat
                    Ministrul educaţiei şi cercetării,
                    Cristina Monica Anisie
                    Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
                    Victoria Violeta Alexandru
                    Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
                    Adela Cojan


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016