Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 1.212 din 22 decembrie 2020  privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 559/2006 pentru aprobarea caracteristicilor tehnice şi a modalităţilor de eliberare şi utilizare ale cardului european de asigurări sociale de sănătate şi pentru aprobarea modelului certificatului provizoriu de înlocuire a cardului european de asigurări sociale de sănătate, precum şi a instrucţiunilor de completare şi a modalităţilor de eliberare şi utilizare ale acestuia    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 1.212 din 22 decembrie 2020 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 559/2006 pentru aprobarea caracteristicilor tehnice şi a modalităţilor de eliberare şi utilizare ale cardului european de asigurări sociale de sănătate şi pentru aprobarea modelului certificatului provizoriu de înlocuire a cardului european de asigurări sociale de sănătate, precum şi a instrucţiunilor de completare şi a modalităţilor de eliberare şi utilizare ale acestuia

EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1304 din 29 decembrie 2020
    Având în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei acorduri internaţionale nr. AC/12.947 din 14.12.2020,
    în temeiul dispoziţiilor:
    - art. 291 alin. (2), ale art. 327-336 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 30 alin. (1) lit. (b) şi art. 32 alin. (1) lit. (c) din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice;
    – Acordului dintre Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Confederaţia Elveţiană, pe de altă parte, privind libera circulaţie a persoanelor,

    preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:
    ART. I
    Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 559/2006 pentru aprobarea caracteristicilor tehnice şi a modalităţilor de eliberare şi utilizare ale cardului european de asigurări sociale de sănătate şi pentru aprobarea modelului certificatului provizoriu de înlocuire a cardului european de asigurări sociale de sănătate, precum şi a instrucţiunilor de completare şi a modalităţilor de eliberare şi utilizare ale acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 992 din 12 decembrie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. În anexa nr. 1, după punctul 2.6 se introduc două puncte noi, punctele 2.6^1 şi 2.6^2, cu următorul cuprins:
    "2.6^1. Începând cu data de 1 ianuarie 2021, cardul deschide dreptul titularului, beneficiar al Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, denumit în continuare Acord de retragere, la servicii medicale devenite necesare pe perioada deplasării pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, atunci când titularul nu este în posesia certificatului provizoriu de înlocuire al cardului, prevăzut la pct. 3.1 lit. d) din anexa nr. 2.
2.6^2. Începând cu data de 1 ianuarie 2021, persoanele asigurate, beneficiare ale Acordului de retragere, pot beneficia, în acelaşi timp, atât de cardul pentru accesarea serviciilor medicale care devin necesare pe perioada deplasării într-un stat membru al UE/SEE/Confederaţia Elveţiană, cât şi de certificatul provizoriu de înlocuire a cardului, prevăzut la pct. 3.1 lit. d) din anexa nr. 2."

    2. La anexa nr. 1, titlul anexei la caracteristicile tehnice se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "CERERE-TIP pentru eliberarea cardului european de asigurări sociale de sănătate şi a certificatului provizoriu de înlocuire a cardului pentru persoanele asigurate, beneficiare ale Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice"

    3. În anexa nr. 2, după punctul 2.8 se introduce un nou punct, punctul 2.9, cu următorul cuprins:
    "2.9. Pentru situaţiile prevăzute la pct. 3.1 lit. d), pe modelul certificatului provizoriu de înlocuire a cardului prevăzut la cap. 1, se va aplica o ştampilă, în colţul din dreapta, sus, care conţine un chenar pătrat cu latura de 1,5 cm, în interiorul căruia este inscripţionată sigla «UK», cu fontul Verdana sau echivalent, caractere majuscule, de 20, culoare albastră."

    4. În anexa nr. 2, la punctul 3.1, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
    "d) în cazul în care persoana asigurată, beneficiară a Acordului de retragere, se află în şedere temporară pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, începând cu data de 1 ianuarie 2021."

    5. În anexa nr. 2, după punctul 3.2.2 se introduce un nou punct, punctul 3.2.2^1, cu următorul cuprins:
    "3.2.2^1. Pentru situaţiile prevăzute la pct. 3.1 lit. d), certificatul se eliberează de către casele de asigurări de sănătate, la solicitarea persoanei interesate, utilizând cererea prevăzută în anexa la caracteristicile tehnice, în termen de 7 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii în sistemul informatic unic naţional care gestionează aplicarea regulamentelor Uniunii Europene."

    6. În tot cuprinsul ordinului, sintagma „stat membru al UE sau al SEE“ se înlocuieşte cu sintagma „stat membru UE/SEE/Confederaţia Elveţiană/Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord“.


    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
                    Adela Cojan

    Bucureşti, 22 decembrie 2020.
    Nr. 1.212.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016