Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 30 decembrie 2019  privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 30 decembrie 2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1059 din 31 decembrie 2019
    Având în vedere că activitatea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, de la înfiinţarea sa şi până în prezent, s-a dovedit irelevantă în raport cu sumele cheltuite de la bugetul de stat prin intermediul transferurilor realizate din bugetul Senatului României,
    în condiţiile în care, încă de la constituirea sa, prin Legea nr. 556/2004 privind înfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, cu modificările ulterioare, instituţia a reprezentat o platformă politică, iar în pofida enunţării veniturilor proprii ca sursă de finanţare, încă de la început activitatea instituţiei a fost finanţată de la bugetul de stat aproape în totalitate,
    ţinând cont că, prin activitatea sa, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 s-a dovedit a fi un for ermetic al cărui scop real vizează asigurarea unor poziţii publice finanţate din fonduri publice pentru interese personale, iar Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 nu a prezentat o conduită adecvată statutului de instituţie publică pe care îl deţine în relaţia cu cetăţenii,
    în raport cu obiectul de activitate enunţat în cuprinsul legii de funcţionare a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 se poate constata, în mod obiectiv, faptul că acesta nu a reprezentat în mod real un deziderat al instituţiei. În fapt, evenimentele organizate de Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 au vizat propagarea în spaţiul public a unor interpretări asupra Revoluţiei Române din 1989 menite să se contrapună cercetărilor aflate în curs, desfăşurate de organele de anchetă în „Dosarul Revoluţiei“.
    Astfel, întreaga activitate a Institutului Revoluţiei Române din decembrie 1989 a fost marcată de controverse determinate de dorinţa conducătorilor instituţiei de a acredita o anumită viziune asupra evenimentelor din decembrie 1989, contestată sistematic de organizaţii ale revoluţionarilor. Or, contrar raţiunii de funcţionare a unei instituţii publice, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 generează tensiuni sociale ori de câte ori subiectul Revoluţiei Române din 1989 revine în actualitate.
    În raport cu modul de organizare şi funcţionare a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, constatăm faptul că acesta beneficiază de un regim juridic atipic în structura instituţională a statului român, în condiţiile în care specificul acestuia este mai degrabă al unei fundaţii decât al unei instituţii publice. În acest sens evidenţiem atribuirea, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2019 pentru modificarea Legii nr. 556/2004 privind înfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, a statutului de „instituţie publică de specialitate, autonomă“, fără a fi definită sau indicată raţiunea unei astfel de reglementări extraordinare.
    Totodată, constatăm că din Legea nr. 556/2004, cu modificările ulterioare, lipsesc reglementările referitoare la mandatul conducerii instituţiei şi posibilitatea/imposibilitatea reînnoirii acestuia, condiţii de integritate în exercitarea mandatului, revocarea membrilor forurilor de conducere, condiţiile în care se iau decizii prin vot sau prezentarea rapoartelor de activitate Senatului României, din bugetul căruia este asigurată finanţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
    Având în vedere situaţia prezentată, respectiv necesitatea de a elimina gravele disfuncţionalităţi în modul de funcţionare a instituţiilor publice, de a evita incidente sociale şi de a opri urgent cheltuirea de fonduri publice care nu servesc interesul public, ci prejudiciază buna funcţionare a societăţii,
    având în vedere faptul că toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. 1
    Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, înfiinţat prin Legea nr. 556/2004, cu modificările ulterioare, se desfiinţează.

    ART. 2
    (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin hotărâre a Guvernului, se va stabili destinaţia patrimoniului Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
    (2) Obligaţiile privind raportările financiare la finele anului 2019 pentru Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 se preiau de către Senatul României.

    ART. 3
    La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Legea nr. 556/2004 privind înfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.194 din 14 decembrie 2004, cu modificările ulterioare, se abrogă.



                    PRIM-MINISTRU
                    LUDOVIC ORBAN
                    Contrasemnează:
                    Secretarul general al Guvernului,
                    Antonel Tănase
                    Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989,
                    Puiu Nicolae Fesan,
                    secretar de stat
                    Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
                    Victoria Violeta Alexandru
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Vasile-Florin Cîţu

    Bucureşti, 30 decembrie 2019.
    Nr. 91.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016