Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 208 din 27 noiembrie 2020  pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 208 din 27 noiembrie 2020 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1169 din 3 decembrie 2020
    În contextul măsurilor adoptate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, prin care au fost adoptate măsuri de protecţie socială în scopul de a evita excluziunea socială a unei părţi din pensionarii sistemului public de pensii, care reprezintă o categorie defavorizată de persoane în contextul crizei economice actuale şi pentru asigurarea unui venit minim de subzistenţă, avându-se în vedere situaţia economică şi socială din România, de la data de 1 septembrie 2020 a fost majorată indemnizaţia socială pentru pensionari cu 14%, de la 704 lei la 800 lei, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare.
    Întrucât, prin majorarea veniturilor persoanelor vârstnice începând cu data de 1 septembrie 2020, ca urmare a creşterii valorii punctului de pensie cu 177 lei, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei, o parte dintre persoanele vârstnice nu mai beneficiază de dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, energie electrică şi lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, beneficii sociale pentru care plafonul maxim al veniturilor până la care se acordă fiind de 750 lei în cazul persoanelor care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, energie electrică sau lemne, cărbuni, combustibili petrolieri şi cu puţin peste plafonul de 786 lei pentru persoanele care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică în sistem centralizat, în această situaţie, prin suportarea integrală a cheltuielilor legate de încălzirea locuinţei, veniturile persoanelor vârstnice nemaiputând asigura necesarul de trai pe această perioadă,
    luând în considerare faptul că persoanele vârstnice constituie o categorie vulnerabilă, pentru a asigura o protecţie socială adecvată pentru acestea, dar şi pentru categorii de persoane afectate economic de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 fiind necesară majorarea nivelului de venituri până la care se acordă dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinţei,
    întrucât procedura de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, potrivit art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările şi completările ulterioare, prevede depunerea cererilor de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei până la data de 15 octombrie a fiecărui an pentru stabilirea drepturilor pentru întreg sezonul rece, iar pe parcursul sezonului rece drepturile se acordă începând cu luna depunerii cererii pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective, se impune ca măsurile să fie reglementate cât mai curând pentru ca persoanele ale căror venituri se situează la nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari să poată beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei pe o perioadă cât mai mare din sezonul rece noiembrie 2020 - martie 2021.
    În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. I
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 2 septembrie 2011, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 6 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:
    "a) consumator vulnerabil - clientul, persoană singură/familie, care nu îşi poate asigura din bugetul propriu acoperirea integrală a cheltuielilor legate de încălzirea locuinţei şi ale cărui venituri sunt situate în limitele prevăzute la art. 8 alin. (2), (3) şi (6), art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) şi (2);"

    2. La articolul 7, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "ART. 7
    (1) Consumatorii vulnerabili, care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat, beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei acordat din bugetul de stat, denumit în continuare ajutor pentru energie termică, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 1,6 ISR în cazul familiilor şi 2,164 ISR în cazul persoanei singure."

    3. La articolul 8 alineatul (2), litera j) va avea următorul cuprins:
    "j) în proporţie de 5%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1,2302 ISR şi 1,6 ISR."

    4. La articolul 8, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
    "(3) Pentru persoanele singure ale căror venituri se situează între 1,6 ISR şi 2,164 ISR, compensarea procentuală prevăzută la alin. (1) este de 10%."

    5. La articolul 8 alineatul (6), literele j) şi k) vor avea următorul cuprins:
    "j) până la 61%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1,2302 ISR şi 1,6 ISR;
k) până la 63%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1,6 ISR şi 2,164 ISR."

    6. La articolul 9 alineatul (1), litera i) va avea următorul cuprins:
    "i) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează între 1,0802 ISR şi 1,6 ISR li se acordă o sumă de 0,040 ISR."

    7. La articolul 10 alineatul (1), litera i) va avea următorul cuprins:
    "i) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează între 1,0802 ISR şi 1,6 ISR li se acordă o sumă de 0,040 ISR."

    8. La articolul 11 alineatul (1), litera i) va avea următorul cuprins:
    "i) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează între 1,0802 ISR şi 1,6 ISR li se acordă o sumă de 0,040 ISR."



    ART. II
    Cererile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei se soluţionează în condiţiile art. 17 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă.



                    PRIM-MINISTRU
                    LUDOVIC ORBAN
                    Contrasemnează:
                    p. Viceprim-ministru,
                    Liliana Romaniuc,
                    consilier de stat
                    p. Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
                    Eduard Corjescu,
                    secretar general
                    Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei,
                    Ion Ştefan
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Vasile-Florin Cîţu

    Bucureşti, 27 noiembrie 2020.
    Nr. 208.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016