Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 173 din 14 octombrie 2020  privind reglementarea condiţiilor pentru atribuirea şi închirierea unor imobile, proprietate publică şi privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 173 din 14 octombrie 2020 privind reglementarea condiţiilor pentru atribuirea şi închirierea unor imobile, proprietate publică şi privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 952 din 16 octombrie 2020
    Având în vedere specificul activităţilor desfăşurate de Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“ care, potrivit actului normativ de înfiinţare, implică atât activităţile de atribuire a spaţiilor administrate de regie, aflate în proprietatea publică şi privată a statului, către diferite categorii de beneficiari, cât şi administrarea şi închirierea unor spaţii de locuit şi a celor cu altă destinaţie decât cea de locuit, proprietate publică şi privată a statului,
    luând în considerare necesitatea creării unui cadru legal specific care să reglementeze condiţiile pentru închirierea unor imobile, proprietate publică şi privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“ pentru îmbunătăţirea întregului proces de închiriere a imobilelor proprietate publică şi privată a statului, aflate în administrarea regiei, asigurându-se astfel administrarea eficientă a bunurilor statului,
    în vederea eliminării eventualelor blocaje, dificultăţi sau întârzieri înregistrate la momentul închirierii imobilelor aflate în administrarea regiei, cauzate de lipsa unor măsuri care să permită o simplificare şi eficientizare a procesului decizional şi a procedurilor interne aferente închirierii imobilelor proprietate publică şi privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“,
    ţinând cont de disfuncţionalităţile şi problemele întâmpinate ca urmare a aplicării dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în materia închirierii bunurilor proprietate publică şi privată a statului, raportat la complexitatea, dinamica şi natura activităţilor desfăşurate de Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“ potrivit obiectului de activitate al regiei şi serviciului public prestat, aşa cum acesta este consacrat prin actul normativ de înfiinţare,
    luând în considerare urgenţa atribuirii imobilelor către categoriile de beneficiari solicitanţi potrivit obiectului specific de activitate al regiei, precum şi urgenţa diminuării impactului financiar negativ generat din lipsa de fonduri provenite din închirierea imobilelor proprietate publică şi privată a statului, inclusiv nevoia de a lua unele măsuri legislative de simplificare a procedurii de închiriere a imobilelor proprietate publică şi privată a statului în vederea eliminării întârzierilor sau blocajelor înregistrate în derularea procedurilor de închiriere şi care au provocat pierderi financiare substanţiale,
    având în vedere apariţia unor situaţii excepţionale cauzate de instituirea stării de alertă prin Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare,
    ţinând cont de disfuncţionalităţile şi blocajele înregistrate în cadrul procedurii de închiriere a imobilelor proprietate publică şi privată a statului organizate şi desfăşurate de regie, precum şi de necesitatea asigurării atribuirii imobilelor către categoriile de beneficiari care îşi desfăşoară activităţile în interesul general al statului, precum şi de nevoia unor măsuri de simplificare şi eficientizare a procesului decizional şi a procedurilor interne de închiriere pe bază de licitaţie publică a imobilelor aflate în administrarea regiei,
    având în vedere faptul că neadoptarea măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă va genera efecte negative, concretizate din lipsa unor venituri substanţiale care asigură acoperirea cheltuielilor pentru susţinerea activităţii desfăşurate de regie, efectuarea cheltuielilor necesare pentru imobilele aflate în administrare, precum şi încasarea sumelor provenite din chirii la bugetul de stat,
    în considerarea faptului că aceste elemente constituie urgenţa luării unor măsuri pentru asigurarea închirierii imobilelor proprietate publică şi privată a statului şi satisfacerea nevoilor categoriilor speciale de beneficiari de interes public naţional sau local aflate în administrarea regiei, în condiţii de legalitate, stabilitate, economicitate şi eficienţă economică, în considerarea faptului că toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    CAP. I
    Atribuirea imobilelor proprietate publică şi privată a statului aflate în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“
    ART. 1
    Prin derogare de la dispoziţiile art. 333-344 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, atribuirea şi închirierea imobilelor proprietate publică şi privată a statului aflate în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“, denumită în continuare R.A.-A.P.P.S., se face potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia celor care sunt reglementate prin legi speciale.

    ART. 2
    (1) Atribuirea imobilelor proprietate publică şi privată a statului se face la cererea beneficiarilor prevăzuţi la art. 3 alin. (1) de către R.A.-A.P.P.S., cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului.
    (2) Atribuirea imobilelor proprietate publică şi privată a statului către beneficiarii prevăzuţi la art. 3 alin. (1) se face pe o perioadă de maximum 5 ani, cu posibilitatea prelungirii prin acte adiţionale, prin acordul părţilor.

    ART. 3
    (1) Imobilele, proprietate publică şi privată a statului, aflate în administrarea R.A.-A.P.P.S., pot fi atribuite, contra cost, cu destinaţia de sediu, către următoarele categorii de beneficiari:
    a) ministere, autorităţi şi instituţii publice centrale şi locale, finanţate integral de la bugetul de stat, precum şi instituţii din subordinea ministerelor, finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat;
    b) instituţii publice centrale şi locale, precum şi instituţii din subordinea acestora, altele decât cele prevăzute la lit. a);
    c) partide politice, cabinete parlamentare şi europarlamentare;
    d) unităţi aparţinând cultelor religioase, organizaţii sindicale, organizaţii neguvernamentale declarate de utilitate publică, conform legii.

    (2) Tarifele de atribuire a spaţiilor din imobilele aflate în proprietatea publică sau privată a statului şi în administrarea R.A.-A.P.P.S. către beneficiarii prevăzuţi la alin. (1) se stabilesc de către Consiliul de administraţie al R.A.-A.P.P.S., cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului, la propunerea sucursalei care administrează imobilul, pe criterii de eficienţă economică, şi vor include obligatoriu contravaloarea amortizării imobilului, a amortizării investiţiilor proprii ale R.A.-A.P.P.S., a impozitelor şi taxelor locale, a asigurării obligatorii a imobilului, a cheltuielilor indirecte, de întreţinere şi alte servicii solicitate, înregistrate în contabilitatea regiei cu imobilul respectiv, precum şi a unei cote de profit.

    ART. 4
    (1) Atribuirea spaţiilor de locuit şi a celor cu altă destinaţie decât cea de locuit, aparţinând domeniului public sau privat al statului, pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentanţele organizaţiilor internaţionale interguvernamentale acreditate în România se face de către R.A.-A.P.P.S. contra cost, la cererea reprezentanţilor legali ai acestora, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului.
    (2) Tarifele de atribuire a spaţiilor din imobilele aflate în proprietatea publică sau privată a statului şi în administrarea R.A.-A.P.P.S. către beneficiarii prevăzuţi la alin. (1) se stabilesc de către Consiliul de administraţie al R.A.-A.P.P.S., la propunerea sucursalei care administrează imobilul, pe criterii de eficienţă economică.
    (3) Atribuirea spaţiilor de locuit şi a celor cu altă destinaţie decât cea de locuit, aparţinând domeniului public sau privat al statului, pentru beneficiarii prevăzuţi la alin. (1) se face pe o perioadă de maximum 5 ani, cu posibilitatea prelungirii prin acte adiţionale, prin acordul părţilor.

    CAP. II
    Închirierea prin licitaţie publică cu strigare a imobilelor proprietate publică şi privată a statului aflate în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“
    ART. 5
    (1) Închirierea prin licitaţie publică cu strigare a imobilelor proprietate publică şi privată a statului aflate în administrarea R.A.-A.P.P.S. se aprobă prin hotărârea Consiliului de administraţie al acesteia.
    (2) Hotărârea Consiliului de administraţie al R.A.-A.P.P.S. va cuprinde următoarele elemente:
    a) datele de identificare şi valoarea de inventar ale bunului care face obiectul închirierii;
    b) destinaţia dată bunului care face obiectul închirierii;
    c) durata închirierii;
    d) preţul minim al închirierii.


    ART. 6
    Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de închiriere a bunurilor proprietate publică şi privată a statului sunt:
    a) transparenţa - punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru închirierea bunurilor proprietate publică şi privată a statului;
    b) tratamentul egal - aplicarea, într-o manieră nediscriminatorie, de către R.A.-A.P.P.S., a criteriilor de atribuire a contractului de închiriere a bunurilor proprietate publică şi privată a statului;
    c) proporţionalitatea - orice măsură stabilită de R.A.-A.P.P.S. trebuie să fie necesară şi corespunzătoare naturii contractului;
    d) nediscriminarea - aplicarea de către R.A.-A.P.P.S. a aceloraşi reguli, indiferent de naţionalitatea participanţilor la procedura de atribuire a contractului, potrivit condiţiilor prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte;
    e) libera concurenţă - asigurarea de către R.A.-A.P.P.S. a condiţiilor pentru ca orice participant la procedura de atribuire să aibă dreptul de a deveni locatar în condiţiile legii, ale convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte.


    ART. 7
    (1) În vederea închirierii imobilelor, R.A.-A.P.P.S. stabileşte preţul de pornire a licitaţiei publice cu strigare, care nu poate fi mai mic decât preţul de piaţă determinat prin raport de evaluare de evaluatori persoane fizice sau juridice, autorizaţi, în condiţiile legii, şi selectaţi de către R.A.-A.P.P.S., cu respectarea legislaţiei în vigoare.
    (2) Preţul de pornire trebuie să acopere obligatoriu contravaloarea amortizării imobilului, a amortizării investiţiilor proprii ale Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“, a impozitelor şi taxelor locale, a asigurării obligatorii a imobilului, a cheltuielilor indirecte, de întreţinere înregistrate în contabilitatea regiei cu imobilul respectiv, a altor servicii incluse, după caz, precum şi a unei cote de profit de maximum 10%.
    (3) Răspunderea juridică privind corectitudinea stabilirii preţului prevăzut în raportul de evaluare revine exclusiv evaluatorului care a întocmit respectivul raport de evaluare.

    ART. 8
    R.A.-A.P.P.S. efectuează următoarele operaţiuni:
    a) ţine evidenţa imobilelor supuse procedurii de atribuire, respectiv închiriere, conform prezentei ordonanţe de urgenţă;
    b) aprobă scoaterea la licitaţie publică cu strigare a imobilelor proprietate publică şi privată a statului, aflate în administrarea sa;
    c) stabileşte preţul de pornire a licitaţiei publice cu strigare, cu respectarea prevederilor art. 7 alin. (1) şi (2), destinaţia şi durata închirierii;
    d) răspunde de organizarea şi desfăşurarea licitaţiei publice cu strigare, în condiţiile legii, şi îndeplineşte toate procedurile de închiriere.


    ART. 9
    (1) Documentaţia de atribuire este alcătuită din:
    a) instrucţiuni privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiei;
    b) caietul de sarcini;
    c) fişa de date a procedurii;
    d) contractul-cadru conţinând clauze contractuale obligatorii;
    e) formulare şi modele de documente.

    (2) R.A.-A.P.P.S. are obligaţia de a preciza în cadrul documentaţiei de atribuire orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura participantului la licitaţie o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de licitaţie.
    (3) R.A.-A.P.P.S. are dreptul de a impune în cadrul documentaţiei de atribuire, în măsura în care acestea sunt compatibile cu obiectul contractului, condiţii speciale de îndeplinire a contractului prin care se urmăreşte obţinerea unor efecte de ordin economic sau în legătură cu protecţia mediului.
    (4) Garanţia de participare este obligatorie şi se stabileşte la nivelul contravalorii a două chirii.

    ART. 10
    (1) Instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiei trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
    a) informaţii generale ale Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“, precum: denumirea, codul de identificare fiscală, adresa/sediul, datele de contact, persoana de contact;
    b) instrucţiuni privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de licitaţie de închiriere;
    c) instrucţiuni privind înscrierea la licitaţie;
    d) informaţii detaliate şi complete privind criteriile de atribuire aplicate pentru stabilirea câştigătorului;
    e) instrucţiuni privind modul de utilizare a căilor de atac;
    f) informaţii referitoare la clauzele contractuale obligatorii.

    (2) În cazul în care R.A.-A.P.P.S. solicită garanţie de participare, în documentaţia de atribuire se precizează natura şi cuantumul lor.

    ART. 11
    (1) Caietul de sarcini trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
    a) informaţii generale privind obiectul închirierii;
    b) condiţii generale ale închirierii;
    c) condiţiile de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească ofertele de înscriere;
    d) clauze referitoare la încetarea contractului de închiriere de bunuri proprietate publică şi privată.

    (2) Elementele prevăzute la alin. (1) lit. a) includ cel puţin următoarele:
    a) descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie închiriat;
    b) destinaţia bunurilor ce fac obiectul închirierii;
    c) durata închirierii.


    ART. 12
    (1) În cazul procedurii de licitaţie, R.A.-A.P.P.S. are obligaţia să publice anunţul de licitaţie în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, sau într-un cotidian local şi într-un cotidian naţional de largă circulaţie şi se afişează la sediul şi pe pagina de internet a R.A.-A.P.P.S.
    (2) Anunţul de licitaţie trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
    a) informaţii generale ale Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“ precum: denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, datele de contact, persoana de contact;
    b) informaţii generale privind obiectul procedurii de licitaţie publică cu strigare, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie închiriat;
    c) informaţii privind documentaţia de atribuire: modalitatea sau modalităţile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire; denumirea şi datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul R.A.-A.P.P.S. de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire; costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea documentaţiei, dacă este cazul; data-limită pentru solicitarea clarificărilor;
    d) informaţii privind data şi ora limită de înscriere la licitaţia publică cu strigare;
    e) data şi locul la care se va desfăşura licitaţia publică cu strigare;
    f) instanţa competentă în soluţionarea eventualelor litigii şi termenele pentru sesizarea instanţei.

    (3) Anunţul de licitaţie se publică cu cel puţin 20 de zile calendaristice înainte de data-limită de înscriere la licitaţie.
    (4) Orice persoană interesată are dreptul de a solicita şi de a obţine documentaţia de atribuire.
    (5) R.A.-A.P.P.S. are dreptul de a opta pentru una dintre următoarele modalităţi de transmitere a documentaţiei de atribuire către persoanele interesate:
    a) asigurarea accesului direct, nerestricţionat şi deplin, prin mijloace electronice, la conţinutul documentaţiei de atribuire;
    b) punerea la dispoziţia persoanei interesate care a înaintat o solicitare în acest sens a unui exemplar din documentaţia de atribuire, pe suport hârtie şi/sau pe suport magnetic.

    (6) R.A.-A.P.P.S. are dreptul de a stabili un preţ pentru obţinerea documentaţiei de atribuire care să acopere toate costurile ocazionate de organizarea şi desfăşurarea întregii proceduri de licitaţie.
    (7) R.A.-A.P.P.S. are obligaţia să furnizeze documentaţia de atribuire către persoana interesată, care înaintează o solicitare în acest sens, în condiţiile menţionate la alin. (5) şi (6).
    (8) R.A.-A.P.P.S. are obligaţia de a furniza documentaţia de atribuire persoanei interesate cât mai repede posibil, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească 4 zile lucrătoare de la primirea unei solicitări din partea acesteia.
    (9) Persoana interesată are obligaţia de a depune diligenţele necesare, astfel încât respectarea de către R.A.-A.P.P.S. a perioadei prevăzute la alin. (8) să nu conducă la situaţia în care documentaţia de atribuire să fie pusă la dispoziţia sa cu mai puţin de 5 zile lucrătoare înainte de data-limită pentru înscrierea la licitaţie.
    (10) Persoana interesată are dreptul de a solicita clarificări privind documentaţia de atribuire, în termenul prevăzut în documentaţia de atribuire.
    (11) R.A.-A.P.P.S. are obligaţia de a răspunde în mod clar, complet şi fără ambiguităţi, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească 5 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări.
    (12) R.A.-A.P.P.S. are obligaţia de a transmite răspunsurile însoţite de întrebările aferente tuturor persoanelor care au obţinut documentaţia de atribuire, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective.
    (13) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (11), R.A.-A.P.P.S. are obligaţia de a transmite răspunsul la orice clarificare cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data-limită pentru depunerea ofertelor.
    (14) În cazul în care solicitarea de clarificare nu a fost transmisă până la data-limită stabilită pentru solicitarea clarificărilor, punând astfel R.A.-A.P.P.S. în imposibilitatea de a respecta termenul prevăzut la alin. (13), acesta din urmă va putea răspunde la solicitarea de clarificare în măsura în care perioada necesară pentru elaborarea şi transmiterea răspunsului face posibilă primirea acestuia de către persoanele interesate înainte de data-limită de înscriere la licitaţie.

    ART. 13
    (1) Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta de înscriere în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire.
    (2) Ofertele de înscriere se redactează în limba română în numărul de exemplare menţionat în anunţul de licitaţie. Fiecare exemplar al ofertei de înscriere trebuie să fie semnat de către ofertant.
    (3) Fiecare participant poate depune o singură ofertă de înscriere, în plic închis şi sigilat.
    (4) Conţinutul ofertelor de înscriere trebuie să rămână confidenţial până la data stabilită pentru deschiderea acestora, R.A.-A.P.P.S. urmând a lua cunoştinţă de conţinutul respectivelor oferte numai după această dată.
    (5) Ofertele de înscriere se depun la locul precizat până la data-limită pentru depunere, stabilite în anunţul de licitaţie, şi se înregistrează de R.A.-A.P.P.S., în ordinea primirii lor, în registrul Oferte, precizându-se data şi ora.
    (6) Riscurile legate de transmiterea ofertei, inclusiv forţa majoră, cad în sarcina persoanei interesate.
    (7) Oferta de înscriere depusă la o altă adresă a R.A.-A.P.P.S. decât cea stabilită prin documentaţia de atribuire sau după expirarea datei-limită pentru depunere va fi respinsă.
    (8) Sunt considerate oferte de înscriere valabile ofertele care îndeplinesc condiţiile de valabilitate prevăzute în caietul de sarcini al licitaţiei.
    (9) În termen de două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a ofertelor de înscriere, comisia de licitaţie se va întruni în vederea stabilirii ofertelor care îndeplinesc condiţiile de valabilitate.
    (10) În urma analizării ofertelor de înscriere de către comisia de licitaţie, pe baza criteriilor de valabilitate, secretarul acesteia întocmeşte un proces-verbal în care menţionează ofertele valabile, ofertele de înscriere care nu îndeplinesc condiţiile de valabilitate şi motivele excluderii acestora din urmă de la procedura de licitaţie. Procesul-verbal se semnează de către toţi membrii comisiei de licitaţie.
    (11) În termen de două zile lucrătoare de la întocmirea procesului-verbal al comisiei de licitaţie, R.A.-A.P.P.S. publică pe pagina sa de internet şi la adresa indicată în anunţul de licitaţie lista cuprinzând ofertanţii admişi şi ofertanţii ale căror oferte au fost excluse, indicând motivele excluderii.
    (12) În cazul în care în urma publicării anunţului de licitaţie nu a fost depusă cel puţin o ofertă de înscriere valabilă, se va organiza o nouă licitaţie.

    ART. 14
    (1) Licitaţia publică cu strigare are loc la data stabilită în anunţul de închiriere şi este valabilă dacă a fost prezentată cel puţin o ofertă.
    (2) Preţul de pornire a licitaţiei se stabileşte în baza raportului de evaluare întocmit de evaluatori persoane fizice sau juridice, autorizaţi, în condiţiile legii, şi trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 7.
    (3) Preţul de pornire a licitaţiei se aprobă de către Consiliul de administraţie al R.A.-A.P.P.S.

    ART. 15
    (1) În cazul în care licitaţia a avut loc fără ca vreun ofertant să fi oferit cel puţin preţul de pornire a licitaţiei, se va organiza o nouă licitaţie, având preţul de pornire cu 10% mai mic faţă de cel stabilit conform art. 14, dar nu mai mic decât contravaloarea cheltuielilor lunare ale R.A.-A.P.P.S. înregistrate cu imobilul respectiv, la care se adaugă o marjă de profit de maximum 10%.
    (2) În cazul în care cea de-a doua licitaţie a avut loc fără ca vreun ofertant să fi oferit cel puţin preţul de pornire a licitaţiei, se va organiza o nouă licitaţie, având preţul de pornire cu 20% mai mic faţă de cel stabilit în condiţiile art. 14, dar nu mai mic decât contravaloarea cheltuielilor lunare ale R.A.-A.P.P.S. înregistrate cu imobilul respectiv, la care se adaugă o marjă de profit de maximum 10%.
    (3) În toate cazurile, licitaţia se adjudecă în favoarea celei mai bune oferte din punct de vedere valoric.
    (4) La oferte egale va fi declarat câştigător al licitaţiei titularul ultimului contract de locaţiune al imobilului supus închirierii, cu condiţia ca acesta să fie ocupant al imobilului.
    (5) În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (4), departajarea se va face în funcţie de cel de al doilea criteriu specificat în documentaţia de atribuire, care poate fi:
    a) capacitatea economico-financiară a ofertanţilor;
    b) protecţia mediului înconjurător;
    c) condiţii specifice impuse de natura bunului închiriat.

    (6) În cazul în care cea de-a treia licitaţie a avut loc fără ca vreun ofertant să fi oferit cel puţin preţul de pornire a licitaţiei, imobilul va putea fi închiriat direct, pe baza unei oferte de închiriere care va putea fi mai mică cu 30% decât preţul stabilit conform art. 14, dar nu mai mică decât contravaloarea cheltuielilor lunare ale R.A.-A.P.P.S. înregistrate cu imobilul respectiv, la care se adaugă o marjă de profit de maximum 10%.
    (7) În termen de două zile lucrătoare de la înregistrarea ofertei de închiriere R.A.-A.P.P.S. va publica pe site-ul propriu anunţul privind înregistrarea acesteia.
    (8) În cazul în care, în termenul de două zile lucrătoare de la publicarea pe site-ul R.A.-A.P.P.S. a anunţului privind înregistrarea ofertei de închiriere a imobilului, conform alin. (7), se înregistrează mai multe oferte, se va organiza o nouă licitaţie cu preţul de pornire stabilit conform alin. (6).
    (9) La finalizarea licitaţiei, R.A.-A.P.P.S. va încheia un proces-verbal cuprinzând:
    a) participanţii admişi;
    b) modul de desfăşurarea a licitaţiei;
    c) chiria adjudecată, precum şi eventualele criterii de departajare aplicate conform documentaţiei de atribuire în cazul unor oferte egale;
    d) ofertantul declarat câştigător;
    e) eventualele obiecţiuni formulate verbal în cadrul licitaţiei.

    (10) Procesul-verbal de licitaţie va fi semnat de membrii comisiei de licitaţie şi de către ofertanţi.
    (11) R.A.-A.P.P.S. va publica şi va actualiza periodic pe site-ul propriu o listă a imobilelor care pot fi închiriate în condiţiile alin. (6)-(10).
    (12) În situaţia în care în termen de 180 de zile calendaristice de la introducerea în lista menţionată la alin. (11) nu se înregistrează nicio ofertă de închiriere, R.A.-A.P.P.S. va proceda la reevaluarea chiriei imobilului şi la iniţierea unei noi proceduri de licitaţie.

    ART. 16
    R.A.-A.P.P.S. are obligaţia de a asigura protejarea acelor informaţii care îi sunt comunicate de persoanele fizice sau juridice cu titlu confidenţial, în măsura în care, în mod obiectiv, dezvăluirea informaţiilor în cauză ar prejudicia interesele legitime ale respectivelor persoane, inclusiv în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală.

    ART. 17
    (1) La nivelul R.A.-A.P.P.S. se organizează o comisie de licitaţie, componenţa acesteia fiind aprobată prin decizie a directorului general.
    (2) Comisia de licitaţie este alcătuită din 5 membri, având în componenţa sa un preşedinte şi un secretar.
    (3) Fiecăruia dintre membrii comisiei de licitaţie i se poate desemna un supleant.
    (4) Fiecare dintre membrii comisiei de licitaţie beneficiază de câte un vot.
    (5) Deciziile comisiei de licitaţie se adoptă cu votul tuturor membrilor.
    (6) Persoanele care sunt implicate direct în procesul de licitaţie nu au dreptul de a fi ofertant sub sancţiunea excluderii din procedura de licitaţie.
    (7) Nu au dreptul să fie implicate în procesul de licitaţie următoarele persoane:
    a) soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al II-lea inclusiv cu ofertantul, persoană fizică;
    b) soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al II-lea inclusiv cu persoane care fac parte din consiliul de administraţie, organul de conducere ori de supervizare al unuia dintre ofertanţi, persoane juridice, terţi susţinători sau subcontractanţi propuşi;
    c) persoane care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanţi, terţi susţinători sau subcontractanţi propuşi sau persoane care fac parte din consiliul de administraţie, organul de conducere ori de supervizare al unuia dintre ofertanţi, terţi susţinători sau subcontractanţi propuşi;
    d) membrii în cadrul consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supervizare al ofertantului şi/sau acţionari ori asociaţi semnificativi persoane care sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al II-lea inclusiv ori care se află în relaţii comerciale cu persoane cu funcţii de decizie din cadrul R.A.-A.P.P.S.

    (8) Membrii comisiei de licitaţie şi supleanţii trebuie să respecte regulile privind conflictul de interese prevăzute la alin. (7).
    (9) Membrii comisiei de licitaţie şi supleanţii sunt obligaţi să dea o declaraţie de compatibilitate, imparţialitate şi confidenţialitate pe propria răspundere, după termenul-limită de înscriere la licitaţie, care se va păstra alături de dosarul de licitaţie.
    (10) În caz de incompatibilitate, preşedintele comisiei de licitaţie va propune înlocuirea persoanei incompatibile, dintre membrii supleanţi, consemnându-se acest aspect în procesul-verbal de licitaţie.
    (11) Supleanţii participă la şedinţele comisiei de licitaţie numai în situaţia în care membrii acesteia se află în imposibilitate de participare datorită unui caz de incompatibilitate, caz fortuit sau forţei majore.
    (12) Comisia de licitaţie este legal întrunită numai în prezenţa tuturor membrilor.
    (13) Comisia de licitaţie adoptă decizii în mod autonom şi numai pe baza criteriilor de selecţie prevăzute în instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiei.
    (14) Membrii comisiei de licitaţie au obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor, informaţiilor şi documentelor analizate.
    (15) Membrii comisiei pot fi remuneraţi din sumele încasate conform art. 12 alin. (6), cuantumul remuneraţiei fiind stabilit de către Consiliul de administraţie al R.A.-A.P.P.S.

    ART. 18
    (1) Are dreptul de a participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică, română ori străină, care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
    a) a plătit toate taxele privind participarea la licitaţie, inclusiv garanţia de participare;
    b) a depus oferta de închiriere sau cererea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele solicitate în documentaţia de atribuire, în termenele prevăzute în documentaţia de atribuire;
    c) are îndeplinite la zi toate obligaţiile exigibile de plată a impozitelor, a taxelor şi a contribuţiilor către bugetul consolidat al statului şi către bugetul local;
    d) nu este în stare de insolvenţă, faliment sau lichidare.

    (2) Nu are dreptul de a participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică, română ori străină, care are datorii înregistrate în evidenţele contabile ale R.A.-A.P.P.S. la data înscrierii la licitaţie.
    (3) Nu are dreptul să participe la licitaţie orice persoană fizică sau juridică, română ori străină, care a fost desemnată câştigătoare la o licitaţie publică anterioară privind bunurile statului administrate de către R.A.-A.P.P.S. în ultimii 3 ani, dar nu a încheiat contractul, din culpă proprie. Termenul de 3 ani se calculează de la data desemnării persoanei respective drept câştigătoare la licitaţie, prin procesul-verbal de licitaţie.

    ART. 19
    (1) R.A.-A.P.P.S. are obligaţia de a stabili oferta câştigătoare pe baza criteriului/criteriilor de atribuire precizate în documentaţia de atribuire.
    (2) În ziua şi la ora stabilite pentru licitaţie, organizatorul anunţă deschiderea şedinţei de licitaţie, obiectul acesteia, nominalizează public ofertanţii acceptaţi să participe, face prezenţa acestora şi verifică actele de identitate ale persoanelor împuternicite să reprezinte interesele ofertantului.
    (3) Se înmânează ofertanţilor acceptaţi taloane cu numărul de participare, în ordinea înscrierii la licitaţie.
    (4) În continuare, preşedintele prezintă principalele caracteristici ale imobilului, preţul de pornire a licitaţiei, modalitatea de plată, mărimea pasului de licitare, modul de desfăşurare a licitaţiei, strigarea ofertelor şi anunţarea câştigătorului licitaţiei.
    (5) În cazul unor solicitări din partea ofertanţilor de întrerupere a derulării licitaţiei pentru consultări, comisia va adopta pe loc propunerea, cu acceptul tuturor participanţilor. Preşedintele comisiei va preciza durata întreruperii, care nu poate fi mai mare de 10 minute. În cursul derulării şedinţei de licitaţie este interzisă utilizarea de către ofertanţi a oricăror mijloace de înregistrare sau comunicare cu exteriorul.
    (6) Dacă se prezintă un singur ofertant care oferă preţul de pornire a licitaţiei, acesta este declarat câştigător.
    (7) Licitaţia se desfăşoară după regula licitaţiei publice cu strigare, respectiv la un preţ în urcare în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă. În cursul şedinţei de licitaţie, licitanţii au dreptul să anunţe, prin strigare şi ridicarea talonului de participare, un preţ egal cu cel anunţat de licitator.
    (8) Dacă se oferă preţul de pornire din anunţul licitaţiei de către cel puţin un ofertant, preşedintele comisiei de licitaţie va creşte preţul cu câte un pas de licitare în urcare, până când unul din ofertanţi acceptă preţul solicitat de preşedintele comisiei şi nimeni nu mai acceptă preţul majorat.
    (9) Dacă unul dintre ofertanţi nu acceptă un pas de licitare, este eliminat, nemaiputând licita la un pas superior.
    (10) Dacă nu se oferă preţul de pornire a licitaţiei de niciun ofertant, preşedintele comisiei de licitaţie va declara închisă şedinţa de licitaţie, încheindu-se procesul-verbal de licitaţie, ce urmează a fi semnat de toţi participanţii la şedinţă.
    (11) La oferte egale se vor aplica dispoziţiile art. 15 alin. (4) şi (5).
    (12) După anunţarea câştigătorului licitaţiei de către preşedintele comisiei, se întocmeşte procesul-verbal al şedinţei de licitaţie, conform dispoziţiilor art. 15 alin. (9) şi (10).
    (13) R.A.-A.P.P.S. are obligaţia de a încheia contractul cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare.
    (14) R.A.-A.P.P.S. are obligaţia de a publica pe pagina sa de internet rezultatul licitaţiei, în termen de maximum două zile lucrătoare de la data acesteia.
    (15) Câştigătorul licitaţiei este obligat să semneze contractul de închiriere în termenul prevăzut la art. 22 alin. (2). În caz contrar, licitaţia este considerată anulată, iar câştigătorul licitaţiei îşi pierde acest titlu, precum şi garanţia de participare, licitaţia urmând a fi reluată.

    ART. 20
    (1) Contestaţiile referitoare la desfăşurarea procedurii de licitaţie se pot depune în termen de 3 zile lucrătoare de la data anunţării rezultatului licitaţiei publice cu strigare şi se soluţionează în termen de 10 zile lucrătoare de către o comisie desemnată prin decizie a directorului general al R.A.-A.P.P.S.
    (2) Dispoziţiile art. 17 se aplică în mod corespunzător.

    ART. 21
    (1) Prin excepţie de la prevederile art. 19 alin. (13), R.A.-A.P.P.S. are dreptul de a anula licitaţia în situaţia în care se constată încălcări ale prevederilor legale care afectează procedura de licitaţie sau fac imposibilă încheierea contractului.
    (2) În sensul prevederilor alin. (1), licitaţia se consideră afectată în cazul în care sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
    a) în cadrul documentaţiei de atribuire şi/sau în modul de aplicare a procedurii de licitaţie se constată erori sau omisiuni care au ca efect încălcarea principiilor prevăzute la art. 6;
    b) R.A.-A.P.P.S. se află în imposibilitate de a adopta măsuri corective, fără ca acestea să conducă, la rândul lor, la încălcarea principiilor prevăzute la art. 6.

    (3) R.A.-A.P.P.S. poate dispune fie organizarea unei noi licitaţii, fie reluarea licitaţiei de la momentul intervenirii cauzelor care au condus la afectarea procedurii de licitaţie sau care au făcut imposibilă încheierea contractului, numai în situaţia în care au fost adoptate măsurile corective care să asigure respectarea principiilor prevăzute la art. 6.
    (4) Anularea licitaţiei se aprobă prin hotărâre a Consiliului de administraţie al R.A.-A.P.P.S.
    (5) În cazul în care câştigătorul licitaţiei refuză încheierea contractului, procedura de licitaţie se anulează, iar R.A.-A.P.P.S. va relua de îndată licitaţia, în condiţiile legii, documentaţia de atribuire păstrându-şi valabilitatea.
    (6) R.A.-A.P.P.S. are obligaţia de a comunica, în scris, tuturor participanţilor la procedura de licitaţie, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data anulării, atât încetarea obligaţiilor pe care aceştia şi le-au creat prin înscrierea la licitaţie, cât şi motivul concret care a determinat decizia de anulare.

    ART. 22
    (1) Contractul de închiriere cuprinde clauze de natură să asigure folosinţa bunului închiriat, potrivit specificului acestuia.
    (2) Contractul se încheie în formă autentică în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului pentru depunerea contestaţiilor sau de la data soluţionării contestaţiilor de către comisia prevăzută la art. 20.
    (3) Contractul cuprinde clauze privind despăgubirile, în situaţia denunţării contractului înainte de expirarea termenului.
    (4) Predarea-primirea bunului se face prin proces-verbal în termen de maximum 30 de zile de la data constituirii garanţiei.
    (5) Garanţia se constituie la data semnării contractului de închiriere şi va fi în echivalentul a două chirii lunare.
    (6) Locatarul datorează chirie de la data încheierii contractului sau de la data predării, după caz.

    ART. 23
    (1) Contractul de închiriere poate fi încheiat pe o perioadă de maximum 5 ani cu posibilitatea prelungirii prin acte adiţionale pe o perioadă de maximum 5 ani, astfel încât durata maximă să nu depăşească 10 ani, prin acordul părţilor. La data prelungirii prin act adiţional se va proceda la actualizarea valorii chiriei în baza unui raport de evaluare, chiria neputând fi mai mică decât suma stabilită iniţial prin contractul de închiriere.
    (2) Prin excepţie de la alin. (1), pentru imobilele care necesită efectuarea unor lucrări de investiţii pentru punerea în funcţiune a acestora, ca urmare a neutilizării îndelungate, termenul de închiriere poate fi stabilit, prin hotărâre a Consiliului de administraţie al R.A.-A.P.P.S., pentru o perioadă de până la 15 ani, cu obligaţia amortizării integrale a investiţiilor de către locatar pe această perioadă, fără a solicita o altă despăgubire. La finalul locaţiunii investiţiile realizate rămân gratuite şi libere de sarcini în proprietatea statului şi administrarea regiei.

    ART. 24
    (1) În scopul ţinerii evidenţei documentelor şi informaţiilor cu privire la desfăşurarea procedurilor de licitaţie şi la derularea contractelor de închiriere de imobilelor proprietate publică şi privată a statului, R.A.-A.P.P.S. întocmeşte şi păstrează două registre:
    a) registrul „Oferte“, care cuprinde date şi informaţii referitoare la derularea procedurilor prealabile încheierii contractului de închiriere;
    b) registrul „Contracte“, care cuprinde date şi informaţii referitoare la executarea contractului de închiriere de bunuri proprietate publică şi privată a statului.

    (2) Registrele prevăzute la alin. (1) se întocmesc şi se păstrează la sediile R.A.-A.P.P.S.

    CAP. III
    Alte dispoziţii
    ART. 25
    (1) Contractele de închiriere care expiră începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă pot fi prelungite până la data de 31 decembrie 2020, cu condiţia achitării de către locatari a tuturor obligaţiilor de plată la zi înregistrate în evidenţele contabile ale R.A.-A.P.P.S.
    (2) La data prelungirii prin act adiţional se va proceda la actualizarea valorii chiriei pe criteriile de eficienţă economică prevăzute la art. 7 alin. (2), chiria neputând fi mai mică decât suma stabilită iniţial prin contractul de închiriere.

    ART. 26
    (1) R.A.-A.P.P.S. are dreptul să reţină o cotă-parte de 50% din chiria încasată pentru imobilele aflate în proprietatea publică a statului şi în administrarea sa.
    (2) Chiria încasată pentru imobilele proprietate privată a statului din administrarea R.A.-A.P.P.S. rămâne integral la dispoziţia acesteia.

    ART. 27
    Trecerea unor imobile proprietate publică sau privată a statului din administrarea R.A.-A.P.P.S., pentru care R.A.-A.P.P.S. a efectuat investiţii din fonduri proprii, în administrarea unui alt titular al dreptului de administrare se face prin hotărâre a Guvernului, cu condiţia achitării contravalorii investiţiilor de către noul titular al dreptului de administrare.

    ART. 28
    Procedurilor de închiriere a imobilelor aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă li se aplică dispoziţiile legale în vigoare la data iniţierii lor.



                    PRIM-MINISTRU
                    LUDOVIC ORBAN
                    Contrasemnează:
                    Secretarul general al Guvernului,
                    Antonel Tănase
                    p. Ministrul finanţelor publice,
                    Sebastian Ioan Burduja,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 14 octombrie 2020.
    Nr. 173.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016