Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME PROCEDURALE din 29 martie 2022  privind ocuparea, fără concurs, pentru o durată determinată, a posturilor vacante din unităţile Ministerului Afacerilor Interne care desfăşoară activităţi specifice domeniilor migraţie şi azil, situaţii de urgenţă şi ordine şi siguranţă publică    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORME PROCEDURALE din 29 martie 2022 privind ocuparea, fără concurs, pentru o durată determinată, a posturilor vacante din unităţile Ministerului Afacerilor Interne care desfăşoară activităţi specifice domeniilor migraţie şi azil, situaţii de urgenţă şi ordine şi siguranţă publică

EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 310 din 30 martie 2022
──────────
    Aprobate prin ORDINUL nr. 39 din 29 martie probate prin 2022, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 310 din 30 martie 2022.
──────────
    ART. 1
    (1) Aprobarea iniţierii procedurii de ocupare a posturilor vacante, fără concurs, se realizează de către ministrul afacerilor interne, la propunerea şefilor unităţilor aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne sau, după caz, a inspectorului general/similar, pentru posturile vacante din cadrul inspectoratului general/similar şi unităţile subordonate acestuia.
    (2) Formularea propunerii de aprobare a ocupării posturilor vacante fără concurs se realizează în baza unei analize care va avea în vedere identificarea posturilor circumscrise prevederilor art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de sprijin şi asistenţă umanitară.

    ART. 2
    Ocuparea posturilor vacante se realizează cu persoane care îndeplinesc cerinţele de ocupare stabilite în fişele posturilor, condiţiile legale şi criteriile specifice prevăzute de statutele profesionale, precum şi de actele normative specifice domeniului de activitate, aplicabile categoriei de personal cu care sunt prevăzute a fi încadrate posturile vacante.

    ART. 3
    (1) Pentru ocuparea posturilor vacante, procedura se desfăşoară de către unităţile organizatoare, astfel:
    a) la nivelul unităţilor aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne;
    b) la nivelul inspectoratelor generale/similare.

    (2) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b), inspectoratele generale/similare pot dispune desfăşurarea procedurii de ocupare, centralizat, în locaţii stabilite, la care persoanele interesate sunt arondate în funcţie de domiciliu/reşedinţă, indiferent de postul vizat.

    ART. 4
    (1) Anunţul se postează, prin grija structurilor de resurse umane ale unităţilor organizatoare, pe paginile de internet ale acestora şi, după caz, ale unităţilor în care sunt prevăzute posturile ori, dacă acestea nu există ori nu sunt operaţionale, în presa scrisă.
    (2) Anunţul prevăzut la alin. (1) conţine:
    a) denumirea posturilor pentru care se organizează procedura de ocupare;
    b) cerinţele de ocupare stabilite în fişele posturilor, precum şi condiţiile legale şi criteriile specifice prevăzute de statutele profesionale, precum şi de actele normative specifice domeniului de activitate, aplicabile categoriei de personal cu care sunt prevăzute a fi încadrate posturile vacante;
    c) actele solicitate pentru constituirea dosarului de recrutare, data-limită până la care se pot depune acestea;
    d) graficul şi locul desfăşurării procedurii;
    e) alte informaţii apreciate ca fiind necesare.

    (3) În anunţ se precizează faptul că dosarul se constituie exclusiv în format electronic, documentele necesare fiind trimise la adresa de e-mail indicată în cuprinsul acestuia.

    ART. 5
    În vederea ocupării posturilor vacante, persoanele interesate:
    a) depun un dosar al cărui conţinut este stabilit de legislaţia specifică incidentă categoriei de personal cu care sunt prevăzute a fi ocupate posturile vacante şi care se aplică în mod corespunzător;
    b) susţin procedurile specifice de recrutare aplicabile categoriei de personal respective şi care se aplică în mod corespunzător.


    ART. 6
    (1) În vederea fundamentării deciziei privind încadrarea posturilor se constituie o comisie formată dintr-un număr impar de membri, desemnată de către:
    a) ministrul afacerilor interne, în situaţia prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a);
    b) inspectorul general/similar, în situaţia prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. b).

    (2) În comisiile prevăzute la alin. (1) nu pot fi desemnaţi şefii unităţilor aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne sau inspectorii generali/similari.

    ART. 7
    (1) Comisiile prevăzute la art. 6 au următoarele atribuţii:
    a) verifică îndeplinirea cerinţelor de ocupare stabilite în fişele posturilor, precum şi a condiţiilor legale şi criteriilor specifice prevăzute de statutele profesionale, precum şi de actele normative specifice domeniului de activitate;
    b) realizează un interviu sau/şi aplică un test scris, iar dacă apreciază ca necesar, pot dispune şi susţinerea unor evaluări cu relevanţă directă pentru performanţa pe post, cum ar fi, spre exemplu, evaluarea practică şi/sau a competenţelor lingvistice, după caz, potrivit unei tematici şi a unei bibliografii stabilite, sau/şi a performanţei fizice;
    c) semnează procesul-verbal care conţine concluziile procedurii parcurse şi îl prezintă şefului unităţii aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne/inspectorului general/similar în vederea luării deciziei cu privire la persoanele care vor ocupa posturile.

    (2) Documentele întocmite cu ocazia desfăşurării procedurii se constituie într-un dosar al cărui conţinut este stabilit de legislaţia specifică incidentă categoriei de personal cu care sunt prevăzute a fi ocupate posturile vacante şi care se aplică în mod corespunzător.

    ART. 8
    (1) Deciziile şefilor unităţilor aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne sau, după caz, ale inspectorilor generali/similari cu privire la încadrare se fundamentează pe concluziile prezentate de către comisie, indiferent de numărul persoanelor înscrise pentru acelaşi post şi de rezultatele obţinute după parcurgerea verificărilor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b).
    (2) Persoanele care îndeplinesc cerinţele de ocupare stabilite în fişele posturilor, condiţiile legale şi criteriile specifice prevăzute de statutele profesionale, precum şi de actele normative specifice domeniului de activitate, aplicabile categoriei de personal cu care sunt prevăzute a fi încadrate posturile vacante, şi care au fost identificate, prin decizie, se încadrează prin act administrativ emis potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane.

    ART. 9
    Pentru activităţile similare celor prevăzute de actele normative specifice domeniului de activitate, desfăşurate în procedura de ocupare organizată în condiţiile prezentelor norme procedurale, aspectele procedurale reglementate de acestea se aplică în mod corespunzător.


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016