Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME PROCEDURALE din 27 mai 2010  privind achizitia publica de servicii hoteliere, campinguri si alte tipuri de cazare decat cea hoteliera si a serviciilor de restaurant si de servire a mancarii, pentru actiuni organizate de Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

NORME PROCEDURALE din 27 mai 2010 privind achizitia publica de servicii hoteliere, campinguri si alte tipuri de cazare decat cea hoteliera si a serviciilor de restaurant si de servire a mancarii, pentru actiuni organizate de Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret

EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU SPORT SI TINERET
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 360 din 1 iunie 2010

CAP. I
Scop. Principii

ART. 1
Prezentele norme procedurale au drept scop stabilirea principiilor, cadrului general şi a procedurilor pentru atribuirea contractului de achiziţie publicã, precum şi a cãilor de atac al actului sau deciziei autoritãţii contractante care aplicã aceste proceduri.
ART. 2
Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publicã sunt:
a) nediscriminarea;
b) tratamentul egal, respectiv aplicarea, în mod nediscriminatoriu, a criteriilor de selecţie şi a criteriilor pentru atribuirea contractului de achiziţie publicã, astfel încât orice prestator de servicii sã aibã şanse egale de a i se atribui contractul respectiv;
c) recunoaşterea reciprocã;
d) transparenţa, respectiv punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publicã;
e) proporţionalitatea;
f) eficienţa utilizãrii fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurenţial şi a criteriilor economice pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice;
g) asumarea rãspunderii.

CAP. II
Definiţii

ART. 3
În sensul prezentelor norme procedurale, se înţelege prin:
a) achiziţie publicã - dobândirea, definitivã sau temporarã, de cãtre o persoanã juridicã, definitã ca autoritate contractantã, a unor servicii, prin atribuirea unui contract de achiziţie publicã;
b) autoritate contractantã - Autoritatea Naţionalã pentru Sport şi Tineret - persoana juridicã care atribuie contractul de prestãri de servicii hoteliere, alte tipuri de cazare decât cea hotelierã şi de restaurant, în urma aplicãrii procedurii prevãzute în prezentele norme procedurale;
c) prestator de servicii - persoana juridicã care asigurã servicii hoteliere şi de restaurant, care dispune de baza materialã necesarã, sau persoana juridicã care asigurã alte tipuri de cazare decât cea hotelierã şi servicii de restaurant şi dispune de baza materialã necesarã;
d) pachet de servicii pentru tabere studenţeşti de odihnã - servicii hoteliere şi de restaurant;
e) contract de achiziţie publicã - contract, încheiat în formã scrisã, între autoritatea contractantã şi prestator;
f) operator economic - ofertantul cãruia i se atribuie contractul de achiziţie publicã în urma aplicãrii procedurii prevãzute în prezentele norme procedurale;
g) contract de servicii - contract de achiziţie publicã care are ca obiect prestarea unuia sau a mai multor servicii;
h) ofertant - oricare prestator care furnizeazã pachetul de servicii pentru tabere de odihnã pentru studenţi, care a depus ofertã;
i) oferta - documentaţie care cuprinde propunerea tehnicã, propunerea financiarã şi orice formulare sau documente solicitate în documentaţia de atribuire;
j) propunere tehnicã - document al ofertei elaborat pe baza cerinţelor din caietul de sarcini stabilite de autoritatea contractantã;
k) propunere financiarã - document al ofertei prin care se furnizeazã informaţiile cerute prin documentaţia de atribuire cu privire la preţ, tarif, alte condiţii financiare şi comerciale;
l) garanţie pentru participare - depozit valoric, titluri de credit sau alte forme de garanţie acceptate de cãtre autoritatea contractantã, puse la dispoziţia autoritãţii contractante de cãtre ofertant, înainte de deschiderea ofertei;
m) fonduri publice - sume alocate instituţiei din bugetul de stat;
n) cãi de atac - contestaţiile sau acţiunile în justiţie împotriva unor acte sau decizii invocate ca nelegale şi prin care se solicitã suspendarea, corectarea, repetarea, revocarea, modificarea sau anularea unui act, a unei decizii sau a unei proceduri aplicate de cãtre autoritatea contractantã;
o) zi - zi calendaristicã.

CAP. III
Noţiuni introductive

ART. 4
(1) Autoritatea contractantã are dreptul de a aplica o selecţie internã de oferte, respectiv procedeul prin care solicitã oferte de preţ, iar orice prestator interesat are dreptul de a depune ofertã.
(2) Aceastã procedurã presupune:
a) publicarea într-un mijloc de informare naţional (site-ul propriu, cel puţin un cotidian central şi/sau local) a anunţului privind organizarea cererii de oferte pentru achiziţia publicã de servicii;
b) publicarea pe site-ul propriu a documentaţiei de atribuire a contractului de achiziţie publicã de servicii, care va cuprinde: invitaţia de participare, caietul de sarcini, modele de formulare, model - propunere de contract;
c) descãrcarea de pe site-ul propriu al autoritãţii contractante a documentaţiei de atribuire de cãtre operatorii economici interesaţi sã depunã oferte;
d) întocmirea şi transmiterea rãspunsurilor la întrebãrile formulate de cãtre prestatorii interesaţi, în vederea clarificãrii unor elemente cuprinse în documentaţia de atribuire;
e) primirea şi înregistrarea pachetelor (coletelor) sigilate, care conţin ofertele şi documentele însoţitoare;
f) deschiderea ofertelor ce cuprind propunerile tehnice şi economice;
g) evaluarea ofertelor în funcţie de criteriile stabilite în documentaţia de atribuire;
h) stabilirea rezultatelor cererii de oferte: clasamentul final şi alocarea locurilor pe staţiuni;
i) comunicarea cãtre toţi ofertanţii a rezultatului procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publicã;
j) încheierea contractului de achiziţie publicã, dupã terminarea perioadei alocate contestaţiilor.

CAP. IV
Transparenţã şi publicitate - Anunţul de participare

ART. 5
(1) Autoritatea contractantã are obligaţia de a transmite spre publicare într-un mijloc de informare local sau naţional un anunţ de organizare a selecţiei de oferte, care va cuprinde urmãtoarele informaţii:
- denumirea autoritãţii contractante;
- tipul contractului de servicii pentru care sunt solicitate oferte;
- indicaţii referitoare la posibilitãţile ofertanţilor de a intra în posesia documentaţiei de atribuire.
(2) Autoritatea contractantã are obligaţia de a publica pe site-ul propriu un anunţ care cuprinde toatã documentaţia de atribuire a contractelor de servicii, conţinând în principal, dar fãrã a se limita la acestea, urmãtoarele informaţii:
- numãrul locurilor pentru taberele organizate pe litoral şi, separat, numãrul locurilor pentru taberele organizate la munte, precum şi eventualele locaţii;
- durata sau termenul-limitã de prestare a serviciilor;
- cerinţele minime de calificare, documente solicitate, caietul de sarcini, model de formulare şi orice alte informaţii referitoare la modul de întocmire a ofertei;
- criteriul de atribuire a contractului de achiziţie publicã, care în acest caz va fi "oferta cea mai avantajoasã din punct de vedere economic";
- nivelul minim - maxim al cantitãţilor ce urmeazã a se achiziţiona;
- data-limitã pentru depunerea ofertelor;
- adresa la care trebuie transmise/depuse ofertele;
- data, ora şi locul deschiderii ofertelor;
- alte informaţii, dacã este cazul.

CAP. V
Data-limitã pentru depunerea ofertelor

ART. 6
(1) Autoritatea contractantã are obligaţia de a stabili şi de a include în anunţul de participare la selecţia de oferte, data-limitã pentru depunerea ofertelor.
(2) Data-limitã stabilitã pentru depunerea ofertelor nu trebuie sã fie mai devreme de 7 zile de la data publicãrii anunţului de participare.
ART. 7
Autoritatea contractantã are dreptul de a prelungi perioada stabilitã ca datã-limitã pentru depunerea ofertei. În acest caz, autoritatea contractantã are obligaţia de a comunica noua datã de depunere, în scris, cu cel puţin 3 zile înainte de data-limitã stabilitã iniţial, tuturor prestatorilor care au obţinut un exemplar din documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei.

CAP. VI
Participarea la selecţia internã de oferte pentru atribuirea contractului de achiziţie publicã

ART. 8
Orice prestator care furnizeazã pachetul de servicii pentru tabere studenţeşti de odihnã, aşa cum a fost definit la art. 3 lit. c) şi d), are dreptul de a depune oferta, în condiţiile prezentelor norme procedurale, la selecţia internã de oferte şi de a participa, printr-un reprezentant împuternicit, la şedinţa de deschidere a ofertelor depuse pentru atribuirea contractului de achiziţie publicã de servicii.
ART. 9
(1) Numãrul de prestatori care au dreptul de a depune ofertã este nelimitat.
(2) Mai mulţi operatori economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune candidatura sau oferta comunã, fãrã a fi obligaţi sã îşi legalizeze din punct de vedere formal asocierea.
(3) Autoritatea contractantã are dreptul de a solicita ca asocierea sã fie legalizatã numai în cazul în care oferta comunã este declaratã câştigãtoare şi numai dacã o astfel de mãsurã reprezintã o condiţie necesarã pentru buna îndeplinire a contractului.
(4) Candidatul/ofertantul nu are dreptul, în cadrul aceleiaşi selecţii de oferte:
a) sã participe la douã sau mai multe asocieri de operatori economici;
b) sã depunã candidatura/oferta individualã şi o altã candidaturã/ofertã comunã;
c) sã depunã oferta individualã şi sã fie nominalizat ca subcontractant în cadrul unei alte oferte.
(5) Întreprinderile afiliate au dreptul de a participa în cadrul aceleiaşi selecţii de oferte, dar numai în cazul în care participarea acestora nu este de naturã sã distorsioneze concurenţa.
(6) În sensul prevederilor alin. (5), prin întreprindere afiliatã se înţelege orice subiect de drept:
a) asupra cãruia un alt subiect de drept poate exercita, direct sau indirect, o influenţã dominantã; sau
b) care poate exercita o influenţã dominantã asupra altui subiect de drept; sau
c) care, ca urmare a asocierii cu un subiect de drept, se aflã sub influenţa dominantã a unui alt subiect de drept.
ART. 10
Autoritatea contractantã are obligaţia de a face cunoscute prestatorilor toate informaţiile referitoare la documentele pe care aceştia trebuie sã le prezinte, precum şi orice alte modalitãţi care urmeazã sã fie utilizate în scopul verificãrii eligibilitãţii, înregistrãrii capacitãţii tehnice şi capacitãţii economico-financiare a acestora.

CAP. VII
Eligibilitate, înregistrare, capacitate tehnicã şi capacitate economico-financiarã

ART. 11
Poate fi exclus din procedura pentru atribuirea contractului de achiziţie publicã, respectiv nu este eligibil, orice ofertant care se aflã în oricare dintre urmãtoarele situaţii:
a) este în stare de faliment ori lichidare, afacerile îi sunt administrate de un judecãtor sindic sau activitãţile sale comerciale sunt suspendate ori este într-o situaţie similarã cu cele anterioare, reglementatã prin lege;
b) face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa în una dintre situaţiile prevãzute la lit. a);
c) nu şi-a îndeplinit obligaţiile de platã exigibile a impozitelor şi taxelor cãtre stat, precum şi a celorlalte contribuţii sociale obligatorii, asigurãri sociale, sãnãtate, şomaj etc.; vor fi consideraţi eligibili ofertanţii care au aprobatã eşalonarea datoriilor cãtre bugetul de stat şi bugetul asigurãrilor sociale de stat;
d) furnizeazã informaţii false în documentele prezentate;
e) a comis o gravã greşealã în materie profesionalã sau nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate printr-un alt contract de achiziţie publicã, în mãsura în care autoritatea contractantã poate aduce ca dovadã mijloace probante în acest sens.
ART. 12
Autoritatea contractantã are dreptul de a solicita oricãrui prestator sã prezinte documente edificatoare care sã dovedeascã o formã de înregistrare ca persoanã juridicã, în conformitate cu prevederile legale din România.
ART. 13
Ofertantul are obligaţia de a prezenta documentele cerute de autoritatea contractantã în documentaţia de atribuire, prin care dovedeşte capacitatea tehnicã şi pe cea economico-financiarã, precum şi de a permite verificarea de cãtre autoritatea contractantã a capacitãţilor sale materiale şi a sistemului de asigurare a calitãţii serviciilor.

CAP. VIII
Documentaţia de atribuire. Conţinutul documentaţiei de atribuire

ART. 14
Autoritatea contractantã are obligaţia de a asigura întocmirea documentaţiei de atribuire, care trebuie sã cuprindã cel puţin:
a) invitaţia de participare care va cuprinde, fãrã a se limita la acestea, informaţii generale privind autoritatea contractantã, în special cu privire la adresã - inclusiv telefon, fax, e-mail -, persoane de contact, mijloace de comunicare, instrucţiuni privind date-limitã care trebuie respectate şi formalitãţi care trebuie îndeplinite în legãturã cu participarea la procedura de selecţie internã de oferte, cerinţele minime de calificare, precum şi documentele care urmeazã sã fie prezentate de ofertanţi/candidaţi pentru dovedirea îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie;
b) caietul de sarcini cuprinzând specificaţiile şi cerinţele tehnice solicitate pentru prestarea serviciilor;
c) instrucţiuni privind modul de elaborare şi de prezentare a propunerii tehnice şi financiare;
d) informaţii detaliate şi complete privind criteriul de atribuire aplicat pentru stabilirea ofertei câştigãtoare;
e) instrucţiuni privind modul de utilizare a cãilor de atac;
f) informaţii referitoare la clauzele contractuale obligatorii.
ART. 15
Autoritatea contractantã va publica pe site-ul propriu, în format electronic, întreaga documentaţie de atribuire.
ART. 16
(1) Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice şi orice informaţie sau cerinţã necesare întocmirii de cãtre ofertanţi a propunerilor tehnice şi calculãrii valorilor propunerilor financiare. Acestea definesc, dupã caz, caracteristici referitoare la nivelul calitativ, tehnic şi de performanţã.
(2) La întocmirea caietului de sarcini se vor respecta prevederile <>art. 35-38 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 337/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

CAP. IX
Dreptul de a solicita clarificãri

ART. 17
(1) Orice prestator care a obţinut, în condiţiile prezentelor norme procedurale, un exemplar din documentaţia de atribuire are dreptul de a solicita, în scris, clarificãri despre elementele cuprinse în aceasta.
(2) Autoritatea contractantã are obligaţia de a transmite rãspuns la orice solicitare de clarificãri, într-o perioadã care nu trebuie sã depãşeascã, de regulã, douã zile lucrãtoare de la primirea unei astfel de solicitãri, din partea operatorului economic, dar numai acelor solicitãri primite cu cel puţin 3 zile înainte de data-limitã pentru depunerea ofertelor.
(3) Autoritatea contractantã are obligaţia de a transmite rãspunsul la solicitãrile de clarificãri cu cel puţin douã zile înainte de data-limitã pentru depunerea ofertelor.
(4) În cazul în care operatorul economic nu a transmis solicitarea de clarificare în timp util, punând astfel autoritatea contractantã în imposibilitatea de a respecta termenul prevãzut la alin. (3), aceasta din urmã are totuşi obligaţia de a rãspunde la solicitarea de clarificare în mãsura în care perioada necesarã pentru elaborarea şi transmiterea rãspunsului face posibilã primirea acestuia de cãtre operatorii economici înainte de data-limitã de depunere a ofertelor.
(5) Autoritatea contractantã are obligaţia de a transmite conţinutul rãspunsului cãtre toţi prestatorii care au obţinut, în condiţiile prezentelor norme procedurale, un exemplar din documentaţia de atribuire, luând mãsuri pentru a nu dezvãlui identitatea celui care a solicitat clarificãrile respective.
ART. 18
(1) Autoritatea contractantã are dreptul de a completa, din proprie iniţiativã, în vederea clarificãrii, documentaţia de atribuire.
(2) Orice astfel de completare trebuie publicatã de cãtre autoritatea contractantã pe site-ul propriu, dacã acest fapt nu afecteazã participarea la procedeul de selecţie internã de oferte.

CAP. X
Elaborarea, prezentarea şi evaluarea ofertei

ART. 19
(1) Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire.
(2) Propunerea tehnicã se elaboreazã în concordanţã cu cerinţele cuprinse în caietul de sarcini în aşa fel încât sã asigure furnizarea tuturor informaţiilor necesare evaluãrii tehnice.
(3) Propunerea financiarã se elaboreazã în aşa fel încât sã asigure furnizarea tuturor informaţiilor necesare evaluãrii financiare.
ART. 20
Oferta are caracter ferm şi obligatoriu, din punctul de vedere al conţinutului, pe toatã perioada de valabilitate stabilitã de cãtre autoritatea contractantã şi trebuie sã fie semnatã şi ştampilatã pe fiecare paginã, pe propria rãspundere, de cãtre ofertant sau de cãtre o persoanã împuternicitã legal de acesta.
ART. 21
(1) Prestatorul are obligaţia de a depune oferta la adresa şi pânã la data-limitã şi ora-limitã pentru depunere, stabilite în documentaţia de atribuire, şi îşi asumã riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forţa majorã.
(2) Oferta care este depusã la o altã adresã a autoritãţii contractante decât cea stabilitã de cãtre aceasta sau dupã expirarea datei-limitã pentru depunere va fi declaratã inacceptabilã şi se returneazã nedeschisã.
ART. 22
Ofertantul are dreptul de a depune o singurã ofertã, numitã ofertã de bazã, cu obligaţia ca aceasta sã nu se abatã de la cerinţele prevãzute în documentaţia de atribuire.
ART. 23
Autoritatea contractantã are obligaţia de a pãstra confidenţialitatea asupra conţinutului ofertei, precum şi asupra oricãrei informaţii suplimentare solicitate ofertantului şi a cãrei dezvãluire ar putea sã aducã atingere dreptului ofertantului de a-şi proteja proprietatea intelectualã sau secretele comerciale.

CAP. XI
Modificarea, retragerea şi valabilitatea ofertei

ART. 24
Orice ofertant are dreptul de a-şi modifica sau retrage oferta numai înainte de data-limitã stabilitã pentru depunerea ofertei.
ART. 25
Ofertantul nu are dreptul de a retrage sau modifica oferta dupã expirarea datei-limitã pentru depunerea ofertelor, sub sancţiunea excluderii acestuia de la procedura pentru atribuirea contractului de achiziţie publicã şi a pierderii garanţiei pentru participare, dacã aceasta a fost solicitatã.
ART. 26
(1) Ofertantul are obligaţia de a menţine oferta valabilã pe toatã perioada de valabilitate a ofertei; perioada de valabilitate a garanţiei pentru participare, dacã aceasta a fost solicitatã, va fi cel puţin egalã cu perioada de valabilitate a ofertei.
(2) Autoritatea contractantã are dreptul de a solicita ofertanţilor, în circumstanţe excepţionale, înainte de expirarea perioadei de valabilitate a ofertei, prelungirea acestei perioade; în cazul extinderii perioadei de valabilitate a ofertei, perioada de valabilitate a garanţiei pentru participare trebuie sã fie prelungitã în mod corespunzãtor.
(3) Ofertantul are obligaţia de a comunica autoritãţii contractante dacã este de acord sau nu cu prelungirea perioadei de valabilitate a ofertei.
(4) Ofertantul care nu este de acord cu prelungirea perioadei de valabilitate a ofertei se considerã cã şi-a retras oferta, fãrã ca acest fapt sã atragã pierderea garanţiei pentru participare.

CAP. XII
Comisia de evaluare

ART. 27
(1) Autoritatea contractantã are obligaţia de a constitui o comisie de evaluare care rãspunde de urmãtoarele activitãţi:
a) deschiderea ofertelor şi, dupã caz, a altor documente care însoţesc oferta;
b) verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare de cãtre ofertanţi, în cazul în care acestea au fost solicitate prin documentaţia de atribuire;
c) verificarea propunerilor tehnice prezentate de ofertanţi, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerinţelor minime din caietul de sarcini;
d) verificarea propunerilor financiare prezentate de ofertanţi, din punctul de vedere al încadrãrii în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publicã respectiv;
e) stabilirea ofertelor inacceptabile sau neconforme şi a motivelor care stau la baza încadrãrii ofertelor respective în aceastã categorie;
f) stabilirea ofertelor admisibile;
g) aplicarea criteriului de atribuire, astfel cum a fost prevãzut în documentaţia de atribuire, şi stabilirea ofertei/ofertelor câştigãtoare;
h) în cazuri justificate conform prevederilor <>art. 209 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 337/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, elaborarea unei propuneri de anulare a selecţiei interne de oferte;
i) elaborarea raportului procedurii de atribuire, astfel cum este acesta prevãzut la <>art. 213 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 337/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) Comisia de evaluare va fi formatã din cel puţin 5 membri cu pregãtire profesionalã şi experienţã relevantã în domeniu, precum şi cu probitate moralã recunoscutã.
(3) Comisia de evaluare se numeşte prin ordin al preşedintelui Autoritãţii Naţionale pentru Sport şi Tineret.
ART. 28
Nu au dreptul sã fie membri în comisia de evaluare urmãtoarele persoane:
a) persoane care deţin pãrţi sociale, pãrţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanţi/candidaţi sau subcontractanţi ori persoane care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare al unuia dintre ofertanţi/candidaţi sau subcontractanţi;
b) soţ/soţie, rudã sau afin pânã la gradul al patrulea inclusiv cu persoane care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare al unuia dintre ofertanţi/candidaţi;
c) persoane despre care se constatã cã pot avea un interes de naturã sã le afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor.

CAP. XIII
Deschiderea şi evaluarea ofertelor

ART. 29
(1) Comisia de evaluare are obligaţia de a deschide ofertele la data şi în locul indicate în invitaţia de participare.
(2) Orice reprezentant al ofertanţilor care au depus oferta are dreptul de a fi prezent la şedinţa de deschidere a ofertelor, în baza unei împuterniciri din partea operatorului economic.
(3) Comisia de evaluare nu are dreptul de a respinge o ofertã având ca singurã motivaţie absenţa de la deschidere a ofertantului care a depus oferta respectivã.
(4) În cazul în care constatã lipsa a cel mult douã dintre documentele solicitate, comisia de evaluare poate acorda operatorului economic în cauzã un termen de maximum 48 de ore pentru depunerea acestora, iar în cazul nedepunerii lor în termen, oferta depusã va fi respinsã ca neconformã.
ART. 30
Comisia de evaluare are obligaţia de a exclude orice ofertant în cazul în care se dovedeşte cã acesta a fost sau este angajat în practici corupte sau frauduloase în legãturã cu procesul de atribuire a contractului de achiziţie publicã.

CAP. XIV
Criteriul pentru atribuirea contractului de achiziţie publicã

ART. 31
(1) Autoritatea contractantã are obligaţia sã precizeze în invitaţia de participare criteriul pe baza cãruia se atribuie contractul, iar acesta poate fi "cel mai mic preţ" sau "oferta cea mai avantajoasã tehnico-economic".
(2) Odatã cu menţionarea criteriului de atribuire, dacã este cazul, autoritatea contractantã va menţiona şi factorii de evaluare, formule sau algoritmi de calcul ce vor fi utilizaţi la stabilirea clasamentului final al ofertelor depuse.
(3) Contractele de achiziţie publicã vor fi atribuite în ordinea crescãtoare a valorilor financiare propuse în oferte sau descrescãtoare a punctajului stabilit în urma aplicãrii formulelor/algoritmului de calcul.
ART. 32
Autoritatea contractantã nu poate schimba în procesul de evaluare a ofertelor criteriul de atribuire stabilit în documentaţie.

CAP. XV
Forme de comunicare

ART. 33
(1) Orice comunicare, solicitare, informare, notificare şi altele asemenea trebuie sã se transmitã sub formã de document scris.
(2) Orice document scris trebuie înregistrat în momentul transmiterii şi al primirii.
(3) Orice document scris trebuie confirmat de primire, cu excepţia documentelor care confirmã primirea.
(4) Documentele scrise pot fi transmise prin una dintre urmãtoarele forme:
a) prin poştã;
b) telegramã;
c) telex;
d) telefax;
e) e-mail.
ART. 34
(1) În cadrul şedinţei de deschidere a ofertelor, comisia de evaluare verificã modul de respectare a regulilor formale de depunere şi prezentare a ofertelor şi a documentelor care le însoţesc.
(2) Plicurile vor fi deschise de preşedintele comisiei de evaluare, care are obligaţia de a anunţa urmãtoarele informaţii:
a) denumirea ofertanţilor;
b) modificãrile şi retragerile de oferte;
c) existenţa garanţiilor de participare (dacã au fost solicitate în documentaţia de atribuire);
d) elementele principale ale propunerilor financiare, inclusiv tariful;
e) orice alte detalii şi precizãri pe care comisia de evaluare le considerã necesare;
f) toate documentele/formularele depuse în cadrul ofertei pentru achiziţia de servicii solicitate de autoritatea contractantã.
(3) Comisia de evaluare va întocmi un proces-verbal de deschidere, care trebuie sã includã informaţiile prevãzute la alin. (2) şi care urmeazã sã fie semnat atât de membrii comisiei, cât şi de reprezentanţii ofertanţilor care sunt prezenţi la deschiderea ofertelor.
(4) La întrunirile comisiei de evaluare au dreptul de a participa numai membrii acesteia.
(5) Comisia de evaluare va examina documentele care dovedesc îndeplinirea cerinţelor minime privind capacitatea tehnicã şi capacitatea economico-financiarã, numai pentru acei ofertanţi care nu au fost deja excluşi ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor referitoare la eligibilitate şi înregistrare.
(6) Dupã verificarea îndeplinirii cerinţelor minime privind capacitatea tehnicã şi capacitatea economico-financiarã, comisia de evaluare stabileşte ofertanţii calificaţi şi, dacã este cazul, pe cei excluşi.
ART. 35
(1) Dupã finalizarea etapei de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantã are obligaţia de a transmite în cel mult douã zile tuturor ofertanţilor o comunicare în scris referitoare la rezultatul procedurii.
(2) În cazul ofertanţilor a cãror ofertã nu a fost declaratã câştigãtoare, comunicarea trebuie sã precizeze motivul pentru care a fost respinsã, precum şi cãile de atac împotriva deciziei comisiei.
(3) În cazul ofertanţilor câştigãtori, comunicarea trebuie sã precizeze faptul cã oferta lor a fost declaratã câştigãtoare şi cã aceştia vor fi invitaţi în vederea încheierii contractului de achiziţie publicã, dupã expirarea perioadei legale prevãzute pentru depunerea de contestaţii.
ART. 36
În cazul în care dupã evaluarea ofertelor şi stabilirea operatorilor economici câştigãtori membrii comisiei de evaluare constatã cã nu s-a acoperit necesarul de locuri stabilit iniţial, autoritatea contractantã are dreptul de a completa numãrul de locuri printr-o solicitare de suplimentare fãcutã ofertanţilor declaraţi câştigãtori.

CAP. XVI
Anularea selecţiei interne de oferte şi a atribuirii contractului de achiziţie publicã

ART. 37
Autoritatea contractantã are dreptul de a anula selecţia internã de oferte şi atribuirea contractului de achiziţie publicã numai dacã ia aceastã decizie înainte de data transmiterii comunicãrii privind rezultatul selecţiei ofertelor şi numai în urmãtoarele circumstanţe:
a) niciunul dintre ofertanţi nu a îndeplinit condiţiile de calificare prevãzute în documentaţia de atribuire;
b) au fost prezentate numai oferte necorespunzãtoare, respectiv oferte care:
- sunt depuse dupã data-limitã de depunere a ofertelor;
- nu au fost elaborate şi prezentate în concordanţã cu cerinţele din documentaţia de atribuire;
- conţin propuneri referitoare la clauzele contractuale, propuneri care sunt, în mod evident, dezavantajoase pentru autoritatea contractantã;
c) circumstanţe excepţionale afecteazã procedura pentru atribuirea contractului de achiziţie publicã sau este imposibilã încheierea contractului.
ART. 38
Decizia de anulare nu creeazã vreo obligaţie autoritãţii contractante faţã de participanţii la selecţia de oferte, cu excepţia returnãrii garanţiei pentru participare, dacã aceasta a fost solicitatã în documentaţia de atribuire.
ART. 39
Autoritatea contractantã are obligaţia de a comunica în scris tuturor participanţilor atât încetarea obligaţiilor pe care aceştia şi le-au creat prin depunerea de oferte, cât şi motivul anulãrii.

CAP. XVII
Încheierea, îndeplinirea şi finalizarea contractului de achiziţie publicã

ART. 40
(1) Autoritatea contractantã are obligaţia de a încheia contractul de achiziţie publicã cu ofertantul/ofertanţii ale cãrui/cãror oferte au fost stabilite ca fiind câştigãtoare de cãtre comisia de evaluare.
(2) Autoritatea contractantã are obligaţia de a încheia contractul de achiziţie publicã în perioada de valabilitate a ofertelor.
(3) Fãrã a fi încãlcate prevederile alin. (2), autoritatea contractantã are obligaţia de a încheia contractul de achiziţie publicã dupã data transmiterii comunicãrii privind rezultatul aplicãrii procedurii respective, dar nu înainte de expirarea perioadei legale pentru depunerea eventualelor contestaţii.
ART. 41
În cazul nerespectãrii obligaţiilor contractuale de cãtre una dintre pãrţi, partea lezatã are dreptul de a cere rezilierea contractului de achiziţie publicã şi de a pretinde plata de despãgubiri potrivit legii.

CAP. XVIII
Dosarul achiziţiei publice

ART. 42
(1) Autoritatea contractantã are obligaţia de a întocmi dosarul achiziţiei publice.
(2) Dosarul achiziţiei publice trebuie sã cuprindã cel puţin urmãtoarele documente:
a) nota de fundamentare/oportunitate a achiziţiei;
b) anunţul de intenţie şi dovada transmiterii acestuia spre publicare, dacã este cazul;
c) documentaţia de atribuire şi dovada publicãrii pe site-ul propriu;
d) procesul-verbal de deschidere a ofertelor;
e) raportul procedurii de atribuire;
f) comunicãrile rezultatului procedurii aplicate;
g) contractul de achiziţie publicã semnat;
h) anunţul de atribuire (dacã este cazul) şi dovada transmiterii acestuia spre publicare.
(3) Raportul procedurii de atribuire se elaboreazã înainte de încheierea contractului de achiziţie publicã şi cuprinde cel puţin urmãtoarele elemente:
a) denumirea şi sediul autoritãţii contractante;
b) obiectul contractului de achiziţie publicã/acordului-cadru;
c) denumirea/numele ofertanţilor participanţi la procedurã;
d) dacã este cazul, denumirea/numele candidaţilor neselectaţi, precum şi motivele care au stat la baza neselectãrii respectivilor candidaţi;
e) denumirea/numele ofertanţilor participanţi la procedurã;
f) denumirea/numele ofertanţilor respinşi şi motivele care au stat la baza acestei decizii;
g) denumirea/numele ofertantului/ofertanţilor a cãrui/cãror ofertã a fost declaratã câştigãtoare şi motivele care au stat la baza acestei decizii;
h) dacã este cazul, justificarea hotãrârii de anulare a procedurii de atribuire.
ART. 43
Dosarul achiziţiei publice se pãstreazã de cãtre autoritatea contractantã atât timp cât contractul de achiziţie publicã produce efecte juridice, dar nu mai puţin de 5 ani de la data finalizãrii contractului respectiv.

CAP. XIX
Cãi de atac. Dispoziţii generale privind utilizarea cãilor de atac

ART. 44
Orice persoanã juridicã care are un interes legitim în legãturã cu un act sau o decizie emise de comisia de evaluare a ofertelor şi care suferã, riscã sã sufere sau a suferit un prejudiciu ca o consecinţã directã a acelui act are dreptul de a utiliza cãile de atac prevãzute de prezentele norme procedurale.
ART. 45
(1) Forma de atac pe cale administrativã a actelor şi deciziilor nelegale care determinã încãlcarea prevederilor prezentelor norme procedurale este contestaţia.
(2) În conformitate cu prevederile <>art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 337/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, contestaţiile privind procedura de atribuire a contractelor de servicii, din categoria celor incluse în anexa 2B, se soluţioneazã potrivit dispoziţiilor cap. IX din actul normativ menţionat.

CAP. XX
Dispoziţii finale

ART. 46
Prezentele norme procedurale intrã în vigoare la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.

-------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016