Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME NAŢIONALE din 3 octombrie 2017  în domeniul educaţiei, asistenţei psihologice şi asistenţei sociale a persoanelor private de libertate    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORME NAŢIONALE din 3 octombrie 2017 în domeniul educaţiei, asistenţei psihologice şi asistenţei sociale a persoanelor private de libertate

EMITENT: Administraţia Naţională a Penitenciarelor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 914 din 22 noiembrie 2017
──────────
    Aprobate prin Decizia nr. 500.201 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 914 din 22 noiembrie 2017.
──────────
    ART. 1
    Dispoziţii generale
    Cadrul normativ care reglementează activitatea de educaţie, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială din unităţile sistemului penitenciar românesc evidenţiază principalele elemente de specificitate ale atribuţiilor corespunzătoare fiecărei categorii profesionale, după cum urmează:
    a) asumarea atribuţiilor manageriale - previziune, organizare, coordonare, antrenare/motivare, control/evaluare şi promovarea unei atitudini proactive, în raport cu dezvoltarea funcţiei de reintegrare socială a pedepsei privative de libertate;
    b) respectarea standardelor profesionale în domeniul desfăşurării activităţilor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, în mediul penitenciar;
    c) asumarea exercitării statutului profesional în condiţiile mediului penitenciar şi a exigenţelor regimului de executare a pedepselor privative de libertate;
    d) cunoaşterea drepturilor şi asumarea obligaţiilor ce decurg din statutul de funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.


    ART. 2
    Resursele umane
    (1) Stabilirea raportului numeric dintre personalul cu atribuţii în educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă socială şi persoanele private de libertate se corelează cu nevoile de personal de specialitate şi necesarul de personal în vederea încadrării.
    (2) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) sunt:
    a) existenţa unei structuri de stat de funcţii standardizată la nivel sistemic;
    b) numărul posturilor încadrate.


    ART. 3
    Perfecţionarea personalului
    (1) Normele privind asigurarea profesionalismului şi a perfecţionării personalului sectorului reintegrare socială au ca cerinţe:
    a) organizarea unor stagii de formare profesională în conformitate cu cerinţele postului şi specializarea personalului;
    b) înscrierea psihologilor şi asistenţilor sociali în organizaţiile profesionale existente la nivel naţional;
    c) participarea fiecărui angajat la întâlniri şi manifestări specifice comunităţii ştiinţifice din care face parte;
    d) stabilirea unor relaţii de mentorat pentru personalul cu funcţii de conducere.

    (2) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. a) sunt:
    a) existenţa unui stagiu de formare iniţială, specific activităţilor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială;
    b) organizarea, cu frecvenţă anuală, a unei întâlniri profesionale în vederea pregătirii continue a specialiştilor din domeniul reintegrare socială, care să fie prevăzută, după caz, cu posibilitatea creditării de către organismul profesional corespunzător: Colegiul Psihologilor din România sau Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali.

    (3) Indicatorii relevanţi pentru cerinţa de la alin. (1) lit. b) sunt:
    a) numărul de persoane înscrise în organizaţiile profesionale specifice, cu rol de supervizare;
    b) nivelul, treapta de specializare în domeniul de specialitate pentru psihologi şi asistenţi sociali.

    (4) Indicatorii relevanţi pentru cerinţa de la alin. (1) lit. c) sunt:
    a) numărul de participanţi;
    b) numărul simpozioanelor, seminarelor, cursurilor, conferinţelor, congreselor, manifestărilor ştiinţifice;
    c) documente care atestă participarea.

    (5) Indicatorul relevant pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. d) este reprezentat de numărul de persoane cu funcţii de conducere, aflate în relaţie de mentorat.

    ART. 4
    Cadrul metodologic
    (1) Normele privind asigurarea unui cadru unitar de desfăşurare a activităţilor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială au ca cerinţe:
    a) desfăşurarea activităţii personalului din sectorul reintegrare socială, în baza Metodologiei activităţilor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, prevăzută în anexa la prezentele norme;
    b) constituirea dosarului de educaţie şi asistenţă psihosocială şi, după caz, întocmirea Planului individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică;
    c) desfăşurarea programelor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială pe baza manualelor de programe elaborate sau, după caz, avizate de direcţia de specialitate;
    d) participarea personalului de reintegrare socială la lucrările comisiilor specifice din unitatea de deţinere, reglementate de Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de alte acte normative, cu relevanţă pentru domeniul reintegrare socială.

    (2) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. a) sunt:
    a) existenţa metodologiilor specifice pentru fiecare categorie de personal;
    b) existenţa documentelor completate în conformitate cu metodologiile specifice.

    (3) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. b) sunt:
    a) numărul de dosare constituite, în conformitate cu prevederile deciziilor directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
    b) numărul de planuri individualizate de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică întocmite.

    (4) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. c) sunt:
    a) numărul programelor implementate de către personalul de reintegrare socială, în funcţie de specificul unităţii de detenţie;
    b) includerea programelor în Oferta de programe şi activităţi educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, adaptată la specificul unităţii de detenţie;
    c) diversitatea programelor derulate şi adaptarea acestora la nevoile populaţiei carcerale şi la condiţiile specifice fiecărei unităţi de detenţie;
    d) aplicarea programelor, cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului justiţiei nr. 1.322/C/2017 şi a deciziilor directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor prin care acestea au fost promovate.

    (5) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. d) sunt:
    a) elaborarea documentelor de specialitate, necesare desfăşurării lucrărilor comisiilor;
    b) numărul de participări la comisii, în conformitate cu componenţa stabilită prin actele normative şi administrative care reglementează organizarea şi desfăşurarea acestora.


    ART. 5
    Programe şi activităţi
    (1) Normele privind asigurarea accesului tuturor persoanelor private de libertate, în funcţie de nevoile identificate de către specialişti, la activităţile şi programele educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială se fundamentează pe următoarele cerinţe:
    a) informarea persoanelor private de libertate cu privire la Oferta de programe şi activităţi educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială disponibilă la nivelul unităţii;
    b) includerea tuturor persoanelor private de libertate nou-depuse în Programul de adaptare la condiţiile privării de libertate;
    c) întocmirea, pentru fiecare persoană condamnată, a Planului individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică;
    d) includerea persoanelor private de libertate în programe, în concordanţă cu nevoile identificate şi recomandările formulate;
    e) organizarea de activităţi educative, cu participarea persoanelor private de libertate;
    f) îmbunătăţirea nivelului de şcolarizare al persoanelor private de libertate;
    g) formarea profesională a persoanelor private de libertate, în concordanţă cu evoluţia pieţei forţei de muncă;
    h) asigurarea condiţiilor necesare pentru ca fiecare persoană privată de libertate să participe la activităţi moral-religioase, în funcţie de propria opţiune;
    i) acordarea de consiliere persoanelor private de libertate;
    j) acordarea de asistenţă persoanelor private de libertate în soluţionarea problemelor sociale;
    k) includerea tuturor persoanelor private de libertate care urmează a fi puse în libertate în Programul de pregătire pentru liberare sau în demersuri specifice, derulate în colaborare cu instituţii şi organizaţii colaboratoare cu atribuţii în acest sens.

    (2) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. a) sunt:
    a) existenţa Ofertei de programe şi activităţi educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, adaptată specificului locului de deţinere, care include numărul de credite alocate pe categorii de activităţi şi programe;
    b) punerea la dispoziţia persoanelor private de libertate a Ofertei de programe şi activităţi educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială elaborată la nivelul unităţii, integral sau în extras, în format electronic, la Infochioşc sau tipărit, la nivelul secţiilor de deţinere şi, după caz, în spaţiile destinate desfăşurării demersurilor de reintegrare socială.

    (3) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. b) sunt:
    a) numărul persoanelor private de libertate incluse în program;
    b) numărul dosarelor de educaţie şi asistenţă psihosocială constituite pentru persoanele private de libertate nou-depuse până la finalizarea Programului de adaptare la condiţiile privării de libertate.

    (4) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. c) sunt:
    a) numărul de planuri individualizate întocmite;
    b) actualizarea/revizuirea, periodică, a planurilor individualizate întocmite, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului justiţiei nr. 1.322/C/2017.

    (5) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. d) sunt:
    a) numărul persoanelor private de libertate participante, pe categorii de programe;
    b) participarea persoanelor private de libertate la programe derulate în conformitate cu standardele Ordinului ministrului justiţiei nr. 1.322/C/2017 şi ale Sistemului de creditare.

    (6) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. e) sunt:
    a) organizarea, cel puţin cu frecvenţă trimestrială, a unei activităţi educative de tipul: activităţi ocupaţionale, cultural-artistice, sportive, moral-religioase;
    b) organizarea, cel puţin cu frecvenţă lunară, a unui concurs tematic;
    c) organizarea, cu frecvenţă trimestrială, a cel puţin a unei competiţii sportive.

    (7) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. f) sunt:
    a) numărul persoanelor private de libertate şcolarizate semestrial şi/sau anual;
    b) numărul persoanelor private de libertate absolvente/ numărul persoanelor private de libertate care au urmat cursurile şcolare;
    c) numărul de clase, niveluri de studii şi forme de învăţământ.

    (8) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. g) sunt:
    a) numărul persoanelor private de libertate beneficiare ale cursurilor de formare profesională semestrial şi/sau anual;
    b) numărul cursurilor de formare profesională organizate în concordanţă cu evoluţia pieţei forţei de muncă;
    c) numărul persoanelor private de libertate absolvente/ numărul persoanelor private de libertate care au urmat cursuri de formare profesională în unitatea de detenţie;
    d) participarea cu frecvenţă anuală la cel puţin o bursă locală a locurilor de muncă.

    (9) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. h) sunt:
    a) asigurarea condiţiilor pentru participarea, cu frecvenţă cel puţin lunară, a persoanelor private de libertate solicitante, în funcţie de propria opţiune, la activităţi moral-religioase;
    b) numărul de beneficiari;
    c) numărul de organizaţii/asociaţii colaboratoare.

    (10) Indicatorul relevant pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. i) este reprezentat de numărul persoanelor private de libertate incluse în activităţi de consiliere (educaţională, psihologică, socială) recomandate, în funcţie de nevoia identificată
    (11) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. j) sunt:
    a) numărul persoanelor private de libertate pentru care au fost întreprinse demersuri pentru facilitarea comunicării cu instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale;
    b) numărul cazurilor soluţionate.

    (12) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. k) sunt:
    a) numărul persoanelor private de libertate participante;
    b) numărul reprezentanţilor instituţiilor publice şi organizaţiilor neguvernamentale care colaborează la desfăşurarea propriu-zisă a demersurilor (de exemplu, servicii de probaţiune, agenţii de ocupare a forţei de muncă, centre comunitare de reabilitare socială).


    ART. 6
    Accesul la informaţii de interes public
    (1) Normele privind asigurarea accesului la informare au în vedere următoarele cerinţe:
    a) asigurarea accesului la emisiunile radio-TV realizate şi difuzate prin studioul propriu, în fiecare unitate de detenţie;
    b) amenajarea unei biblioteci cu asigurarea fondului de carte necesar, în fiecare unitate de detenţie.

    (2) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. a) sunt:
    a) existenţa unui studio radio-TV dotat corespunzător şi a unui orar de difuzare a emisiunilor proprii;
    b) număr de emisiuni radio-TV proprii realizate.

    (3) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. b) sunt:
    a) existenţa unei biblioteci;
    b) numărul de volume;
    c) numărul de cititori.


    ART. 7
    Resursele materiale
    (1) Normele privind asigurarea condiţiilor optime necesare desfăşurării activităţilor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială se referă la cerinţe care pot fi îndeplinite în măsura existenţei fondurilor bugetare şi a resurselor materiale corespunzătoare, după cum urmează:
    a) existenţa, pentru fiecare serviciu sau birou de educaţie şi asistenţă psihosocială, a cel puţin unui spaţiu amplasat în sectorul administrativ;
    b) existenţa unui club aferent fiecărei secţii de deţinere;
    c) existenţa unui spaţiu (capelă) destinat desfăşurării activităţilor moral-religioase derulate de către preot;
    d) amenajarea şi dotarea cel puţin a unui cabinet de psihologie, în fiecare unitate de detenţie;
    e) amenajarea şi dotarea unui cabinet de asistenţă socială în fiecare unitate de detenţie;
    f) existenţa spaţiilor necesare şcolarizării în fiecare unitate de detenţie;
    g) existenţa spaţiilor necesare organizării atelierelor/spaţiilor multifuncţionale de formare profesională, în fiecare unitate de detenţie;
    h) asigurarea managementului activităţii prin existenţa unor spaţii funcţionale, amenajate corespunzător, pentru personalul cu funcţii de conducere.

    (2) Indicatorul relevant pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. a) este reprezentat de numărul de spaţii funcţionale dotate corespunzător.
    (3) Indicatorul relevant pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. b) este reprezentat de numărul cluburilor funcţionale raportat la numărul secţiilor de deţinere.
    (4) În cazul penitenciarelor-spital, indicatorul prevăzut la alin. (3) se referă la existenţa cel puţin a unui club destinat desfăşurării programelor şi activităţilor de educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă socială.
    (5) Indicatorul relevant pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. c) este reprezentat de existenţa spaţiului (capelei), amenajat corespunzător, destinat activităţilor moral-religioase.
    (6) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. d) sunt:
    a) existenţa cel puţin a unui cabinet de psihologie, având o dotare corespunzătoare reglementărilor prevăzute de hotărârile Colegiului Psihologilor din România;
    b) numărul cabinetelor de psihologie amenajate în fiecare unitate de detenţie.

    (7) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. e) sunt:
    a) existenţa unui cabinet de asistenţă socială dotat corespunzător;
    b) numărul cabinetelor de asistenţă socială amenajate în fiecare unitate de detenţie.

    (8) Indicatorul relevant pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. f) este reprezentat de numărul sălilor de clasă amenajate corespunzător.
    (9) Indicatorul relevant pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. g) este reprezentat de numărul de ateliere sau spaţii multifuncţionale.
    (10) Indicatorul relevant pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. h) este reprezentat de numărul de spaţii amenajate corespunzător.

    ART. 8
    Managementul activităţilor şi programelor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială desfăşurate la nivelul unităţilor penitenciare
    (1) Planificarea şi organizarea activităţilor şi programelor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială se referă la respectarea următoarelor cerinţe:
    a) desfăşurarea activităţii fiecărui serviciu sau birou pe baza planului anual al sectorului reintegrare socială;
    b) repartizarea echitabilă a sarcinilor de serviciu în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, întocmirea fişelor posturilor şi a obiectivelor individuale;
    c) planificarea demersurilor desfăşurate de către personalul de reintegrare socială, în orarul individual, respectiv în orarul centralizator al activităţilor şi programelor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială;
    d) organizarea în fiecare unitate de detenţie a unui punct documentar care să cuprindă lucrări de specialitate şi legislative, precum şi a unui fond documentar cuprinzând documente rezultate în cadrul activităţilor de reintegrare socială;
    e) organizarea periodică a unei întâlniri de lucru la care să participe membrii serviciilor sau birourilor de educaţie şi asistenţă psihosocială.

    (2) Indicatorul relevant pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. a) este reprezentat de existenţa Planului anual (de management) al sectorului reintegrare socială şi adecvarea acestuia la specificul unităţii de detenţie.
    (3) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. b) sunt:
    a) existenţa fişei postului pentru fiecare membru al personalului de reintegrare socială;
    b) existenţa obiectivelor individuale, anuale, pentru fiecare membru al personalului de reintegrare socială;
    c) numărul de activităţi desfăşurate de către fiecare specialist/obiective individuale.

    (4) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. c) sunt:
    a) existenţa orarelor individuale;
    b) existenţa Orarului centralizator al activităţilor şi programelor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, adaptat la resursele umane şi spaţiile disponibile;
    c) planificarea, pentru fiecare specialist, a cel puţin patru (4) ore/zi de demersuri de reintegrare socială desfăşurate în mod direct cu persoanele private de libertate.

    (5) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. d) sunt:
    a) existenţa punctului documentar;
    b) existenţa unui fond documentar.

    (6) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. e) sunt:
    a) organizarea lunară de către directorul adjunct a unei întâlniri de lucru cu personalul din subordine;
    b) organizarea bilunară de către şeful serviciului sau biroului a unei întâlniri de lucru cu personalul din subordine;
    c) număr de procese-verbale întocmite.


    ART. 9
    Evaluarea activităţilor şi programelor
    (1) Evaluarea activităţilor şi programelor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială are ca cerinţă organizarea unei întâlniri de lucru, semestriale şi anuale, pentru analiza activităţii sectorului.
    (2) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) sunt:
    a) existenţa raportului de activitate semestrial şi anual;
    b) numărul activităţilor realizate prevăzute în Planul de anual al sectorului reintegrare socială.


    ART. 10
    Controlul activităţilor şi programelor
    (1) Controlul intern al activităţilor şi programelor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială se referă la respectarea următoarelor cerinţe:
    a) existenţa Planului obiectivelor de control;
    b) existenţa Planului de control intern;
    c) întocmirea Registrului de control intern managerial, corespunzător Planului obiectivelor de control.

    (2) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. a) sunt:
    a) existenţa Planului obiectivelor de control;
    b) numărul activităţilor şi programelor planificate pentru a fi controlate.

    (3) Indicatorul relevant pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. b) este reprezentat de existenţa Planului de control intern.
    (4) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. c) sunt:
    a) existenţa Registrului de control intern managerial;
    b) numărul activităţilor şi programelor controlate.


    ART. 11
    Colaborarea cu comunitatea
    (1) Asigurarea contactelor cu comunitatea, în vederea informării opiniei publice cu privire la misiunea sectorului educaţie şi asistenţă psihosocială din penitenciar şi a creării unei reţele de suport, se referă la respectarea următoarelor cerinţe:
    a) încheierea de protocoale de colaborare şi stabilirea de contacte cu partenerii din comunitate;
    b) organizarea unor activităţi şi programe în comunitate, cu participarea persoanelor private de libertate;
    c) realizarea unor campanii de informare a comunităţii cu privire la importanţa şi necesitatea facilitării procesului de reintegrare socială a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate.

    (2) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. a) sunt:
    a) numărul protocoalelor de colaborare încheiate la nivel local, altele decât cele încheiate la nivel naţional;
    b) numărul colaboratorilor care desfăşoară activităţi sau programe de reintegrare socială.

    (3) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. b) sunt:
    a) asigurarea condiţiilor pentru organizarea activităţilor în comunitate, cu frecvenţă trimestrială, cu tinerii condamnaţi şi deţinuţii care execută pedeapsa în regim deschis sau semideschis, respectiv frecvenţă semestrială, cu deţinuţii care execută pedeapsa în regim închis;
    b) numărul activităţilor în comunitate, corelat cu profilul unităţii penitenciare;
    c) numărul persoanelor private de libertate participante.

    (4) În cazul penitenciarelor-spital, indicatorii prevăzuţi la alin. (3) se adaptează specificului locului de deţinere.
    (5) Indicatorii relevanţi pentru realizarea cerinţei de la alin. (1) lit. c) sunt:
    a) numărul activităţilor derulate, anual, ca parte a campaniilor de informare şi sensibilizare;
    b) numărul campaniilor de prevenire a infracţionalităţii juvenile derulate;
    c) numărul materialelor promoţionale diseminate: pliante, broşuri, afişe.


    ART. 12
    Sferă de aplicare
    Prezentele norme se aplică în cadrul penitenciarelor şi penitenciarelor-spital.

    ANEXA 1

    la norme
    METODOLOGIA

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016