Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME METODOLOGICE nr. 12 din 22 iulie 1996  privind constituirea şi utilizarea Fondului valutar pentru Programul energetic    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORME METODOLOGICE nr. 12 din 22 iulie 1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului valutar pentru Programul energetic

EMITENT: BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI MINISTERUL INDUSTRIILOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 12 august 1996
    1. În baza art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 469 din 14 iunie 1996 privind asigurarea resurselor valutare necesare realizării Programului energetic în temeiul prevederilor art. 49 din Legea bugetului de stat pe anul 1996 nr. 29/1996 se constituie "Fondul valutar pentru Programul energetic", care are următoarele componente:
    1.1. Sumele în valută virate în contul constituit la Banca Naţională a României cu denumirea "Fondul valutar pentru Programul energetic", reprezentând:
    a) încasări valutare realizate de agenţii economici din exportul de grâu, cherestea şi ulei vegetal;
    b) disponibilităţi valutare ale băncilor comerciale rezultate în cadrul operaţiunilor efectuate de acestea pe piaţa valutară (vânzarea poziţiei lungi în depăşire faţă de expunerea valutară stabilită conform normelor Băncii Naţionale a României);
    c) încasări valutare rezultate din vânzarea de acţiuni şi active ale Fondului Proprietăţii de Stat;
    d) împrumuturi în valută.
    1.2. Sumele în valută transferate direct în conturile valutare deschise de Societatea Comercială "Rafirom" - S.A., Regia Autonomă de Electricitate "Renel" şi Regia Autonomă a Gazelor Naturale "Romgaz" Mediaş la societăţi bancare din România, reprezentând:
    a) încasări valutare realizate de agenţii economici din exportul de produse petroliere şi petrochimice;
    b) încasări din exportul realizat de agenţii economici mari consumatori de resurse energetice în condiţiile ce vor fi precizate în contractele de livrare intervenite între furnizori şi beneficiari;
    c) disponibilităţi valutare rezultate în cadrul operaţiunilor de cumpărare efectuate de către Societatea Comercială "Rafirom" - S.A., Regia Autonomă de Electricitate "Renel" şi Regia Autonomă a Gazelor Naturale "Romgaz" Mediaş pe piaţa valutară;
    d) împrumuturi în valută.
    2. Nu se supun obligaţiei de virare la Fondul valutar pentru Programul energetic sumele în valută aferente importurilor de materii prime şi materiale pentru producţia de export, importurilor de completare pentru exporturi complexe şi rambursărilor de rate de credit şi dobânzi aferente creditelor externe în valută.
    3. Pentru alimentarea Fondului valutar pentru Programul energetic se va proceda după cum urmează:
    3.1. Agenţii economici care au încasări de natura celor prevăzute la pct. 1.1. din prezentele norme metodologice şi Fondul Proprietăţii de Stat vor dispune, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la evidenţierea încasărilor valutare în conturile deschise la societăţi bancare din România, vânzarea sumelor în valută către Banca Naţională a României, menţionând pe ordinele de vânzare "Fondul valutar pentru Programul energetic". Operaţiunea se va face la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României valabil în ziua decontării.
    Săptămânal, cu data valutei în a doua zi lucrătoare a săptămânii, societăţile bancare vor vira în conturile externe de corespondent ale Băncii Naţionale a României sumele vândute de agenţii economici cu destinaţia "Fondul valutar pentru Programul energetic" în săptămâna precedentă. Transferurile vor fi efectuate cu avizarea Băncii Naţionale a României cu cel puţin o zi lucrătoare înainte de data decontării în lei.
    Decontarea în lei se va face la cursul de referinţa al Băncii Naţionale a României valabil în ziua decontării.
    3.2. Societăţile bancare sunt autorizate să efectueze transferurile valutare aferente "Fondului valutar pentru Programul energetic" din conturile agenţilor economici prevăzuţi la art. 1 lit. a) şi c) din Hotărârea Guvernului nr. 469/1996 în conturile Societăţii Comerciale "Rafirom" - S.A., Regiei Autonome de Electricitate "Renel" şi Regiei Autonome a Gazelor Naturale "Romgaz" Mediaş. Listele agenţilor economici autorizaţi să efectueze transferuri în valută în baza Hotărârii Guvernului nr. 469/1996 sunt cuprinse în anexele nr. 1a) şi 1b) la prezentele norme metodologice. Aceste anexe vor fi actualizate, după caz, de către Ministerul Industriilor.
    3.3. Fondul Proprietăţii de Stat va dispune, în termen de 5 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentelor norme metodologice, virarea în conturile de corespondent ale Băncii Naţionale a României a soldurilor conturilor în valută deschise la societăţile bancare din România cu menţiunea "Fondul valutar pentru Programul energetic". Banca Naţională a României va deconta contravaloarea în lei a sumelor în valută la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României valabil în ziua creditării conturilor de corespondent ale acesteia. Transferurile vor fi efectuate cu avizarea Băncii Naţionale a României cu cel puţin o zi lucrătoare înainte de data decontării în lei.
    4. Fondul valutar pentru Programul energetic va fi utilizat pentru plata importurilor de ţiţei, gaze naturale şi păcură, după cum urmează:
    4.1. Ministerul Industriilor va solicita Băncii Naţionale a României virarea din disponibilul existent în Fondul valutar pentru Programul energetic a sumelor necesare realizării Programului energetic aprobat de Guvern.
    Solicitările Ministerului Industriilor vor conţine cel puţin următoarele informaţii:
    - numele societăţii bancare care va efectua plata importului;
    - numele titularului de cont (Societatea Comercială "Rafirom" - S.A., Regia Autonomă de Electricitate "Renel", Regia Autonomă a Gazelor Naturale "Romgaz" Mediaş);
    - suma în valută;
    - destinaţia sumei.
    Ministerul Industriilor va comunica Băncii Naţionale a României lista specimenelor de semnături ale persoanelor autorizate să dispună plăţi din Fondul valutar pentru Programul energetic. Sumele alocate în limita disponibilului din Fondul valutar pentru Programul energetic vor fi decontate de către societăţile bancare la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României valabil la data efectuării operaţiunii şi înregistrate în conturile Societăţii Comerciale "Rafirom" - S.A., Regiei Autonome de Electricitate "Renel" şi Regiei Autonome a Gazelor Naturale "Romgaz" Mediaş cu aceeaşi data de valută.
    În cazul în care necesarul conform Programului energetic este mai mare decât disponibilul din Fondul valutar pentru Programul energetic, Ministerul Industriilor va indica ordinea de prioritate.
    Eventualele diferenţe de curs rezultate în urma operaţiunilor de schimb valutar, generate de încasările din exporturi în alte valute decât cele necesare pentru plata importurilor, se vor suporta de către Banca Naţională a României.
    4.2. Sumele în valută virate în conturile în valută ale Societăţii Comerciale "Rafirom" - S.A., Regiei Autonome de Electricitate "Renel" şi Regiei Autonome a Gazelor Naturale "Romgaz" Mediaş, potrivit pct. 1.2. din prezentele norme metodologice, vor fi utilizate în conformitate cu Programul energetic aprobat de Guvern.
    4.3. Societatea Comercială "Rafirom" - S.A., Regia Autonomă de Electricitate "Renel" şi Regia Autonomă a Gazelor Naturale "Romgaz" Mediaş vor utiliza cu prioritate disponibilul din conturile în valută proprii, inclusiv pe cel provenit din cumpărări de pe piaţa valutară, pentru rambursarea ratelor de credit şi a dobânzilor aferente creditelor în valută şi pentru realizarea Programului energetic.
    5. Urmărirea constituirii şi utilizării Fondului valutar pentru Programul energetic se va face după cum urmează:
    5.1. Societatea Comercială "Rafirom" - S.A., Regia Autonomă de Electricitate "Renel" şi Regia Autonomă a Gazelor Naturale "Romgaz" Mediaş vor raporta lunar, în termen de 5 zile lucrătoare de la începutul lunii, Ministerului Industriilor şi Băncii Naţionale a României - Direcţia generală operaţiuni monetare, valutare şi de credit - încasările şi plăţile în valută efectuate în baza Hotărârii Guvernului nr. 469/1996 şi a prezentelor norme metodologice. Raportarea se va face potrivit anexei nr. 2 la prezentele norme metodologice.
    5.2. Societăţile bancare vor transmite Băncii Naţionale a României - Direcţia generală informatică, procesare statistică şi contabilitate -, în termen de maximum 5 zile lucrătoare, încasările din exporturi de grâu, ulei vegetal şi cherestea în forma stabilită în anexa nr. 3 la Circulara Băncii Naţionale a României nr. 13/1994. Lista codurilor vamale aferente produselor de export menţionate mai sus este prezentată în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice.
    5.3. Societăţile bancare vor transmite Băncii Naţionale a României - Direcţia generală operaţiuni monetare, valutare şi de credit şi Direcţia administrarea rezervelor internaţionale - lunar, în termen de 5 zile lucrătoare de la începutul lunii, situaţia soldurilor conturilor valutare ale Fondului Proprietăţii de Stat, după modelul prezentat în anexa nr. 4.
    5.4. Lunar, până la data de 10 a lunii, Banca Naţională a României va transmite Ministerului Industriilor situaţia încasărilor şi plăţilor în/din Fondul valutar pentru Programul energetic constituit potrivit pct. 1 din prezentele norme metodologice. În acelaşi timp, Banca Naţională a României va transmite lista exporturilor de grâu, cherestea şi ulei vegetal efectuate în cursul lunii precedente, aşa cum acestea rezultă din prelucrarea declaraţiilor de încasare valutară.
    6. Pe baza situaţiilor primite de la Banca Naţională a României, Societatea Comercială "Rafirom" - S.A., Regia Autonomă de Electricitate "Renel" şi Regia Autonomă a Gazelor Naturale "Romgaz" Mediaş, Ministerul Industriilor va informa lunar Guvernul asupra modului de constituire şi de utilizare a "Fondului valutar pentru Programul energetic", propunând măsuri pentru desfăşurarea în condiţii normale a prevederilor Programului energetic.
    7. Societăţile bancare vor lua măsuri pentru aplicarea întocmai a prezentelor norme metodologice, nerespectarea acestora constituind abateri şi sancţionându-se conform dispoziţiilor legale.

          Guvernatorul Băncii Naţionale a României,
                     Mugur Isărescu

                 Ministrul industriilor,
                   Alexandru Stănescu

                   Avizat favorabil:
                   -----------------
          p. Ministru de stat, ministrul finanţelor,
                   Nicolae Constantinescu,
                     secretar de stat

         Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor,
                    Constantin Duna

    ANEXA 1a)

                        LISTA
          societăţilor comerciale care contribuie cu valută
      la constituirea Fondului valutar pentru Programul energetic,
        pentru importul de ţiţei, în conformitate cu prevederile
          art. 1 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 469/1996

    1. Societatea Comercială "Petrolexport-import" - S.A. Bucureşti
    2. Societatea Comercială "Rafirom" - S.A. Bucureşti
    3. Societatea Comercială "Arpechim" - S.A. Piteşti, judeţul Argeş
    4. Societatea Comercială "Petrobrazi" - S.A. Ploieşti, judeţul Prahova
    5. Societatea Comercială "Astra" - S.A. Ploieşti, judeţul Prahova
    6. Societatea Comercială "Petrotel" - S.A. Ploieşti, judeţul Prahova
    7. Societatea Comercială "Rafo" - S.A. Oneşti, judeţul Bacău
    8. Societatea Comercială "Petromidia" - S.A. Năvodari, judeţul Constanţa
    9. Societatea Comercială "Vega" - S.A. Ploieşti, judeţul Prahova
    10. Societatea Comercială "Steaua Română" - S.A. Câmpina, judeţul Prahova
    11. Societatea Comercială "Dărmăneşti" - S.A. Dărmăneşti, judeţul Bacău
    12. Societatea Comercială "Petrolsub" - S.A. Suplacu de Barcău, judeţul Oradea.

    ANEXA 1b)

                          LISTA
      societăţilor comerciale beneficiare de produse petroliere
        şi petrochimice care contribuie, conform contractelor,
      la constituirea Fondului valutar pentru Programul energetic,
      pentru asigurarea ţiţeiului din import, conform prevederilor
          art. 1 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 469/1996

    1. Societatea Comercială "Oltchim" - S.A. Râmnicu Vâlcea
    2. Societatea Comercială "Carom" - S.A. Oneşti
    3. Societatea Comercială "Solventul" - S.A. Timişoara
    4. Societatea Comercială "Melana" - S.A. Săvineşti
    5. Societatea Comercială "Fibrex" - S.A. Săvineşti
    6. Societatea Comercială "Danubiana" - S.A. Bucureşti
    7. Societatea Comercială "Romcif" - S.A. Fieni
    8. Societatea Comercială "Romcim" - S.A. Aleşd
    9. Societatea Comercială "Romcim" - S.A. Hoghiz
    10. Societatea Comercială "Romcim" - S.A. Târgu Jiu
    11. Societatea Comercială "Moldocim" - S.A. Bicaz
    12. Societatea Comercială "Alro" - S.A. Slatina
    13. Societatea Comercială "Terom" - S.A. Iaşi
    14. Societatea Comercială "Corapet" - S.A. Corabia
    15. Societatea Comercială "Grulen" - S.A. Câmpulung
    16. Societatea Comercială "Romcarbon" - S.A. Buzău
    17. Societatea Comercială "Romplast" - S.A. Bucureşti
    18. Societatea Comercială "Polifil" - S.A. Bucureşti
    19. Societatea Comercială "Plastex" - S.A. Tulcea
    20. Societatea Comercială "Plastor" - S.A. Oradea
    21. Societatea Comercială "Victoria" - S.A. Floreşti
    22. Societatea Comercială "Somplast" - S.A. Năsăud
    23. Societatea Comercială "Prodplast" - S.A. Bucureşti
    24. Societatea Comercială "Munplast" - S.A. Bucureşti
    25. Societatea Comercială "Chimica" - S.A. Orăştie
    26. Societatea Comercială "Rolast" - S.A. Piteşti
    27. Societatea Comercială "Chimcomplex" - S.A. Borzeşti
    28. Societatea Comercială "Nitramonia" - S.A. Făgăraş
    29. Societatea Comercială "Amonil" - S.A. Slobozia
    30. Societatea Comercială "Tomiris" - S.A. Iaşi
    31. Societatea Comercială "Doljchim" - S.A. Craiova
    32. Societatea Comercială "Filan" - S.A. Bucureşti
    33. Societatea Comercială "Transilana" - S.A. Ghimbav
    34. Societatea Comercială "Filatex" - S.A. Miercurea-Ciuc
    35. Societatea Comercială "Milcofil" - S.A. Focşani
    36. Societatea Comercială "Uniplast" - S.A. Focşani
    37. Societatea Comercială "Filatura" - S.A. Buzău
    38. Societatea Comercială "Mefil" - S.A. Bistriţa
    39. Societatea Comercială "Stofe" - S.A. Buhuşi
    40. Societatea Comercială "Libertatea" - S.A. Sibiu
    41. Societatea Comercială "Dorobantul" - S.A. Ploieşti
    42. Societatea Comercială "Electromagnetica" - S.A. Bucureşti
    43. Societatea Comercială "Aprodem" - S.A. Ploieşti
    44. Societatea Comercială "Prodcomplex" - S.A. Târgu Mureş
    45. Societatea Comercială "Romvelo" - S.A. Târgu Jiu
    46. Societatea Comercială "Pelican Bags" - S.A. Tulcea
    47. Societatea Comercială "Moldoplast" - S.A. Iaşi
    48. Societatea Comercială "Moviplast" - S.A. Craiova
    49. Societatea Comercială "Viromet" - S.A. Victoria
    50. Societatea Comercială "Palas" - S.A. Constanţa
    51. Societatea Comercială "Terapia" - S.A. Cluj-Napoca
    52. Societatea Comercială "Moldosin" - S.A. Vaslui
    53. Societatea Comercială "Electrocarbon" - S.A. Slatina
    54. Societatea Comercială "Azur" - S.A. Timişoara
    55. Societatea Comercială "Bonoor" - S.A. Botoşani
    56. Societatea Comercială "Patriaplast" - S.A. Bucureşti
    57. Societatea Comercială "Chimprod" - S.A. Oradea
    58. Societatea Comercială "Ema" - S.A. Piatra-Neamţ
    59. Societatea Comercială "Şiretul" - S.A. Paşcani
    60. Societatea Comercială "Tomistex" - S.A. Constanţa
    61. Societatea Comercială "Comat" - S.A. Prahova
    62. Societatea Comercială "Antilopa" - S.A. Bucureşti
    63. Societatea Comercială "Romtesid" - S.A. Timişoara
    64. Societatea Comercială "Plastica" - S.A. Sfântu Gheorghe
    65. Societatea Comercială "Corola" - S.A. Bucureşti
    66. Societatea Comercială "Chimopar" - S.A. Bucureşti
    67. Societatea Comercială "Farmec" - S.A. Cluj-Napoca
    68. Societatea Comercială "Arteca" - S.A. Jilava
    69. Societatea Comercială "Fartec" - S.A. Braşov
    70. Societatea Comercială "Olt Tyre" - S.A. Caracal
    71. Societatea Comercială "Silvania" - S.A. Zalău
    72. Societatea Comercială "Virolite" - S.A. Victoria
    73. Societatea Comercială "Antibiotice" - S.A. Iaşi
    74. Societatea Comercială "Somaco" - S.A. Adjud
    75. Societatea Comercială "Ozana Mobex" - S.A. Piatra-Neamţ
    76. Societatea Comercială "Pamex" - S.A. Piatra-Neamţ
    77. Societatea Comercială "Mopal" - S.A. Bistriţa
    78. Societatea Comercială "Mobstrat" - S.A. Suceava
    79. Societatea Comercială "Comcex" - S.A. Călăraşi
    80. Societatea Comercială "Letea" - S.A. Bacău
    81. Societatea Comercială "Cimus" - S.A. Câmpulung
    82. Societatea Comercială "Moberom" - S.A. Beiuş
    83. Societatea Comercială "U.S. Govora" - S.A. Govora
    84. Societatea Comercială "Polirom" - S.A. Roman
    85. Societatea Comercială "Sin" - S.A. Bucureşti
    86. Societatea Comercială "Arteca" - S.A. Târgu Jiu
    87. Societatea Comercială "Fertilchim" - S.A. Năvodari
    88. Societatea Comercială "Textila" - S.A. Griviţa
    89. Societatea Comercială "Eltex" - S.A. Prejmer
    90. Societatea Comercială "Siderma" - S.A. Bucureşti
    91. Societatea Comercială "Romanita" - S.A. Caracal
    92. Societatea Comercială "Aro" - S.A. Câmpulung
    93. Societatea Comercială "Siderurgica" - S.A. Hunedoara
    94. Societatea Comercială "Automobil Dacia" - S.A. Piteşti
    95. Societatea Comercială "Rocar" - S.A. Bucureşti
    96. Societatea Comercială "Rulmenţi" - S.A. Alexandria
    97. Societatea Comercială "C.S. Reşita" - S.A. Reşita
    98. Societatea Comercială "Sidex" - S.A. Galaţi
    99. Societatea Comercială "Vastex" - S.A. Vaslui

    ANEXA 2

    Unitatea .......................
    Nr. ......... Data .............

                      SITUAŢIA
      transferurilor aferente Fondului valutar pentru
     Programul energetic în conformitate cu prevederile
     Hotărârii Guvernului nr. 469/1996, pentru luna ....

 ┌──────┬──────────────────────────┬──────────────────────────────────────────┐
 │ Nr. │ │ Suma în valută │
 │ crt. │ Explicaţii ├─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬────────────┤
 │ │ │ USD │ DEM │ GBP │ FRF │ CHF │ Alte valute│
 ├──────┼──────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────────────┤
 │ 1. │ Sold iniţial: │ │ │ │ │ │ │
 ├──────┼──────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────────────┤
 │ 2. │ Total încasări, │ │ │ │ │ │ │
 │ │ din care: │ │ │ │ │ │ │
 ├──────┼──────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────────────┤
 │ 2.1. │ a) Agenţi economici │ │ │ │ │ │ │
 │ │ exportatori de produse│ │ │ │ │ │ │
 │ │ petroliere │ │ │ │ │ │ │
 ├──────┼──────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────────────┤
 │ 2.2. │ b) Agenţi economici mari │ │ │ │ │ │ │
 │ │ consumatori de resurse│ │ │ │ │ │ │
 │ │ energetice │ │ │ │ │ │ │
 ├──────┼──────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────────────┤
 │ 2.3. │ c) Cumpărări pe piaţa │ │ │ │ │ │ │
 │ │ valutară │ │ │ │ │ │ │
 ├──────┼──────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────────────┤
 │ 2.4. │ d) Împrumuturi în valută │ │ │ │ │ │ │
 ├──────┼──────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────────────┤
 │ 2.5. │ e) Transferuri la Banca │ │ │ │ │ │ │
 │ │ Naţională a României │ │ │ │ │ │ │
 ├──────┼──────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────────────┤
 │ 3. │ Total plăţi: │ │ │ │ │ │ │
 ├──────┼──────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────────────┤
 │ 4. │ Sold final: (1+2-3) │ │ │ │ │ │ │
 └──────┴──────────────────────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴────────────┘
            Semnătura autorizată,


    ANEXA 3

                        LISTA
       privind codurile produselor pentru care valuta
      constituie sursa de alimentare a Fondului valutar
      pentru Programul energetic, conform art. 1 lit. b)
            din Hotărârea Guvernului nr. 469/1996

       Produsul Codul*)
       --------- -------
    - Cherestea de la 4403 la 4421
    - Ulei vegetal 1507, 1512, 1514
    - Grâu 1001

-----------------
    *) Codurile sunt conforme Tarifului vamal de import al României în vigoare.

    ANEXA 4

    Societatea bancară .................
    Nr. ............. Data .............

                        SITUAŢIA*)
       soldurilor conturilor valutare ale Fondului
          Proprietăţii de Stat pentru luna ...

    1. Sold iniţial:
    2. Total intrări:
    3. Total ieşiri:
    4. Sold final:

                  Semnătura autorizată,

----------------
    *) Raportarea se va face pentru fiecare valută în parte.

                        -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016