Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobate prin ORDINUL nr. 686 din 23 iunie 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 30 iunie 2025.────────── CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Prezentele norme metodologice au ca scop reglementarea unui set de norme pentru stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În înţelesul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) ajutor de stat - ajutor limitat conform normelor Uniunii Europene la un nivel care nu distorsionează concurenţa şi/sau comerţul cu statele membre ale Uniunii Europene, în sensul art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Este considerată ajutor de stat exceptarea de la aplicarea prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a unui procent din cantitatea de energie electrică livrată consumatorilor industriali electrointensivi, cu respectarea reglementărilor europene incidente; b) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare; c) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025 - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie; d) CEEAG - Comunicarea Comisiei 2022/C 80/01 - Orientările din 2022 privind ajutoarele de stat pentru climă, protecţia mediului şi energie, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 80 din 18 februarie 2022; e) Ministerul Energiei - furnizorul de ajutor de stat, conform art. 2 alin. (1) lit. m) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014; f) beneficiar/beneficiari al/ai ajutorului de stat - întreprinderi înregistrate conform Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a căror activitate principală sau una dintre activităţile secundare ale întreprinderii se încadrează în codurile CAEN din anexa nr. 3a sau 3b la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025; g) costuri eligibile - costul certificatelor verzi; h) sectoare eligibile - sectoarele economice expuse unui risc semnificativ de relocare/sectoarele expuse riscurilor cauzate de energointensitatea activităţilor desfăşurate şi expunerea comerţului, conform listelor sectoarelor eligibile prevăzute în anexa nr. 3a sau 3b la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025; i) raport de audit energetic - document elaborat conform prevederilor Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, cu modificările şi completările ulterioare; j) audit energetic - procedură sistematică concretizată printr-un raport de audit energetic şi desfăşurată de către un auditor energetic independent, autorizat în condiţiile legii; k) acord anual pentru exceptare - document juridic, unilateral, emis anual de Ministerul Energiei până la data de 31 decembrie a fiecărui an, prin care un operator economic, societate/beneficiar, este exceptat de la plata unui procent de 75/85% din numărul certificatelor verzi aferent cotei obligatorii pentru activităţile desfăşurate de punctele de lucru prevăzute în anexa care face parte integrantă din acord; l) ajutor necuvenit - ajutor de stat acordat în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025 unui beneficiar care nu îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute în cadrul acesteia şi/sau în situaţia în care valoarea acordată depăşeşte bugetul maxim al schemei, respectiv suma de 150 milioane euro; m) organe de executare - organele fiscale competente pentru recuperarea creanţelor. (3) Definiţiile prevăzute la alin. (2), utilizate în prezentele norme metodologice, se completează cu definiţiile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014. (4) În urma derulării procedurii de monitorizare a schemei de ajutor de stat, sumele declarate neeligibile în conformitate cu regulile din materia ajutorului de stat se notifică de către Ministerul Energiei beneficiarului schemei de ajutor de stat, sub formă de decizie de regularizare şi/sau recuperare, în vederea recuperării ajutorului de stat. (5) În sensul alin. (4), Ministerul Energiei adoptă măsurile necesare de recuperare a ajutorului de stat acordat necuvenit, respectiv valoarea aferentă numărului de certificate verzi de care a fost exceptat la achiziţionare, la care se adaugă dobânda aferentă, conform prevederilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, urmând ca acesta să fie rambursat înainte de data de 1 iulie a anului următor anului de acordare a ajutorului. (6) Modul de calcul al sumelor de recuperat datorate de beneficiarii acordurilor de exceptare se realizează în conformitate cu prevederile art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025, emiţând, după caz: a) decizia de regularizare, prevăzută în anexa nr. 4, pentru beneficiarii schemei de ajutor de stat; sau b) decizia de recuperare a ajutorului de stat, pentru operatorii economici care nu mai sunt beneficiari ai schemei. (7) Deciziile de regularizare şi/sau recuperare a sumelor prevăzute la alin. (4) se emit în termen de 30 de zile de la data emiterii notei de stabilire a sumelor de recuperat datorate. (8) Deciziile de recuperare au caracter de titlu executoriu, conform prevederilor art. 25 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014. ART. 2 Prevederile privind recuperarea ajutoarelor de stat, reglementate de prezentele norme metodologice, se aplică beneficiarilor de ajutor de stat acordat conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025, în următoarele situaţii: a) în cazul nerespectării condiţiilor schemei de ajutor de stat prevăzute în cadrul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025; b) în cazul în care valoarea anuală a ajutorului de stat depăşeşte bugetul maxim anual prevăzut la art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025, respectiv 150 de milioane euro, şi/sau bugetul schemei de exceptare alocat pentru anul t ca urmare a unor consumuri realizate mai mari decât cele estimate la emiterea acordurilor anuale pentru exceptare şi/sau a unei cote finale obligatorii de achiziţie de certificate verzi mai mari decât cea estimată pentru anul t; c) în cazul nerespectării criteriilor prevăzute de legislaţia europeană şi naţională în domeniul ajutorului de stat. ART. 3 (1) Deciziile de recuperare a ajutoarelor de stat sunt aprobate în urma investigării unei încălcări a legislaţiei în domeniul ajutorului de stat, în conformitate cu procedurile prevăzute în legislaţia-cadru în domeniu şi cu prezentele norme metodologice. (2) Modelul deciziei de recuperare a sumelor acordate nejustificat în cadrul schemei de ajutor de stat este prevăzut în anexa nr. 3. ART. 4 Proiectul deciziei de recuperare a ajutorului de stat se prezintă beneficiarului de ajutor de stat supus procedurii de verificare, pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la aceasta, anterior semnării deciziei de recuperare, conform prevederilor art. 5. ART. 5 Beneficiarul supus procedurii de recuperare are dreptul să prezinte în scris Ministerului Energiei punctul său de vedere cu privire la constatările acesteia, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii proiectului deciziei de recuperare a ajutorului de stat. ART. 6 (1) Decizia de recuperare a ajutorului de stat se aprobă de către reprezentantul legal al Ministerului Energiei, atunci când se constată, în urma monitorizării, acordarea nelegală a ajutorului conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025. (2) Documentele necesare întocmirii deciziei de recuperare sunt puse la dispoziţie de către structura de specialitate cu competenţe în domeniul economic. ART. 7 (1) La stabilirea sumei de recuperat, pe lângă cuantumul ajutorului de stat se va lua în considerare şi dobânda care este stabilită conform dispoziţiilor Ordinului preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 386/2020 pentru punerea în aplicare a Instrucţiunilor privind procedura de calculare a dobânzii în cazul ajutorului de stat sau de minimis care trebuie rambursat sau recuperat. (2) Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită de Comisia Europeană pentru România şi se calculează conform procedurii stabilite în art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/1.589 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a art. 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cu modificările ulterioare. (3) În cuprinsul deciziei de recuperare a ajutoarelor de stat vor fi stabilite cuantumul ajutorului de recuperat şi al dobânzii aferente acestuia de la data plăţii ajutorului şi până la data emiterii deciziei, conform modalităţii de calcul al dobânzii prevăzute în anexa nr. 6, conform prevederilor Ordinului preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 386/2020. (4) În cazul recuperării voluntare şi conformării beneficiarului la plata ajutorului necuvenit, în termenul procedural, Ministerul Energiei va determina valoarea dobânzilor ce trebuie aplicate pentru perioada cuprinsă între data deciziei de recuperare şi momentul recuperării efective. Dobânda astfel calculată se recuperează de la beneficiarul ajutorului de stat pe cale voluntară sau potrivit prevederilor prezentelor norme metodologice pentru recuperarea ajutorului de stat acordat nelegal, care se aplică în mod corespunzător. (5) În cazul neconformării beneficiarului la plata ajutorului necuvenit, în termenul procedural, organele de executare vor determina valoarea dobânzilor care trebuie aplicate pentru perioada cuprinsă între data deciziei de recuperare şi momentul recuperării efective. (6) Rata dobânzii prevăzută la alin. (2) se aplică până la data recuperării integrale a ajutorului necuvenit. În cazul în care trece mai mult de un an de la data la care ajutorul de stat a fost pus la dispoziţia beneficiarului pentru prima dată şi până la data recuperării ajutorului, rata dobânzii se recalculează la intervale de un an, având ca bază rata în vigoare în momentul recalculării, precum şi modalitatea de calcul al dobânzii, conform Codului de procedură fiscală. ART. 8 (1) Decizia de recuperare a ajutorului de stat se comunică debitorului prin unul dintre următoarele mijloacele alternative: a) scrisoare recomandată cu confirmare de primire, potrivit ultimei adrese indicate de beneficiar către Ministerul Energiei; b) mijloace electronice dedicate, cu confirmarea primirii de către destinatar; c) publicarea pe site-ul oficial al Ministerului Energiei, cu indicarea datei publicării. (2) Decizia de recuperare a ajutorului de stat se comunică în mod exclusiv prin mijloace electronice dedicate, cu confirmarea primirii de către destinatar, conform alin. (1) lit. b), atunci când acesta a solicitat în mod expres această modalitate de comunicare. ART. 9 Decizia de recuperare a ajutorului de stat constituie titlu executoriu şi îşi produce efectele de la data comunicării prin modalităţile prevăzute la art. 8. ART. 10 Ministerul Energiei va transmite Consiliului Concurenţei, spre informare, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la adoptare, deciziile de recuperare a ajutorului de stat, în conformitate cu prevederile art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014. ART. 11 Beneficiarul ajutorului de stat are obligaţia de a efectua plata sumelor datorate în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de recuperare a ajutorului de stat, în contul indicat în cuprinsul acesteia. ART. 12 (1) Decizia se poate contesta administrativ la Ministerul Energiei în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Ministerul Energiei are obligaţia să soluţioneze contestaţia administrativă în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. (3) Contestaţia suspendă termenul prevăzut la art. 11, de la data înregistrării la Ministerul Energiei până la soluţionarea acesteia. (4) În cazul în care contestaţia implică o procedură administrativă complexă sau o procedură judiciară, se suspendă termenele prevăzute atât la alin. (2), cât şi la art. 11, până la soluţionarea contestaţiei. (5) Introducerea contestaţiei administrative menţionate la alin. (1) suspendă executarea titlului de creanţă până la soluţionarea acesteia. ART. 13 (1) Contestaţia este o cale administrativă de atac, care se formulează în scris şi trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente: a) datele de identificare ale contestatarului; b) obiectul contestaţiei - îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite înscrise în decizia de stopare/recuperare a ajutorului de stat, care reprezintă titlul executoriu; c) motivele de fapt şi de drept care stau la baza contestaţiei; d) probe şi fundamentări concrete pe care se întemeiază; e) semnătura contestatarului sau a împuternicitului acestuia. (2) Dovada calităţii de împuternicit a contestatarului se face potrivit legii. ART. 14 Decizia de recuperare a ajutorului de stat poate fi atacată de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în termenele şi condiţiile legii, după comunicarea răspunsului Ministerului Energiei la contestaţia administrativă sau la expirarea termenului menţionat la art. 12 alin. (2), atunci când aceasta nu a fost soluţionată în cadrul acestui termen. ART. 15 Stingerea creanţelor principale şi a dobânzilor individualizate în titlurile executorii se realizează prin executare silită, potrivit art. 220 din Codul de procedură fiscală, prin intermediul organelor de executare. CAP. II Metodologia de recuperare a ajutorului de stat ART. 16 (1) Deciziile privind stoparea/recuperarea ajutoarelor de stat, reglementate de prezentele norme metodologice, se aplică beneficiarilor de ajutor de stat, având ca obiectiv exceptarea de la aplicarea prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, după constatarea realizată în etapa de monitorizare a schemei de ajutor de stat. (2) Monitorizarea schemei de ajutor de stat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025 se realizează astfel încât să se asigure că exceptările acordate se încadrează în procentele prevăzute la art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025 şi că beneficiarul ajutorului de stat continuă să respecte condiţiile de eligibilitate stabilite în schema de ajutor de stat. ART. 17 În baza documentelor transmise până la data de 15 februarie a anului t + 1, care conţin şi consumul real pentru anul t, Ministerul Energiei, în calitate de furnizor de ajutor de stat, prin structura organizatorică cu atribuţii în implementarea schemei de ajutor de stat, întocmeşte o notă de stabilire a sumelor de recuperat datorate de beneficiarii acordurilor de exceptare emise pentru anul t, conform anexei nr. 2, elaborând în acest sens şi decizia de recuperare a ajutorului de stat. ART. 18 (1) Decizia prin care se dispune recuperarea ajutorului de stat acordat trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente: a) emitentul deciziei, sediul social şi codul de identificare ale acestuia; b) numărul şi data deciziei; c) denumirea operatorului economic; d) codul unic de înregistrare; e) domiciliul fiscal; f) obiectul deciziei; g) motivele de fapt şi de drept care au condus la emiterea deciziei; h) data la care ajutorul de stat a fost pus la dispoziţia beneficiarului; i) data până la care s-a calculat dobânda de recuperare; j) cuantumul ajutorului de stat acordat, precum şi al dobânzii ce trebuie recuperate; k) rata dobânzii utilizate pentru determinarea cuantumului dobânzii de recuperat; l) temeiul legal în baza căruia s-a dispus recuperarea ajutorului de stat, precum şi a dobânzilor aferente; m) temeiul legal al puterii executorii a deciziei; n) organul la care poate depune contestaţia şi termenul de depunere a acesteia; o) data de la care decizia îşi produce efectele; p) numele şi semnătura reprezentantului legal al autorităţii sau ale persoanei înlocuitoare de drept şi ştampila instituţiei publice. (2) Cuantumul ajutorului de stat acordat potrivit alin. (1) lit. j) va include şi valoarea prejudiciilor constatate potrivit art. 19 alin. (1), dacă este cazul. ART. 19 (1) Furnizorul ajutorului de stat, prin structura de specialitate cu competenţe în domeniul ajutorului de stat din cadrul Ministerului Energiei, iniţiază procedura de recuperare a ajutorului de stat dacă constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025: a) în situaţia în care, ulterior acordării ajutorului de stat (în etapa de monitorizare), furnizorul de ajutor de stat, prin structura de specialitate cu competenţe în domeniul ajutorului de stat din cadrul Ministerului Energiei, constată că beneficiarul final al schemei de ajutor de stat, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025, nu mai îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute în schemă; b) furnizorul ajutorului de stat înregistrează o sesizare din partea instituţiilor statului cu privire la nerespectarea condiţiilor de eligibilitate în baza cărora beneficiarii au primit ajutorul de stat; c) ori de câte ori caracterul nelegal al ajutorului de stat sau diverse prejudicii rezultate din aplicarea schemei de ajutor de stat conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025 se constată prin acte ale diverselor organe, instituţii sau entităţi ale statului român sau ale Uniunii Europene, indiferent dacă aceste aspecte se constată în cadrul unei proceduri de control, audit sau evaluare, pe cale administrativă sau judiciară. (2) În cazul constatării uneia sau mai multor situaţii dintre cele prevăzute la alin. (1), recuperarea ajutorului de stat va opera în proporţie de 100% din suma totală aferentă ajutorului de stat acordat beneficiarului, actualizată cu dobânda aferentă şi alte prejudicii conform legii pentru repararea integrală a prejudiciului, până la momentul semnării procesului-verbal de constatare. ART. 20 (1) În cazul în care se constată una dintre situaţiile prevăzute la art. 19, aceasta va fi consemnată de către structura de specialitate cu competenţe în domeniul ajutorului de stat din cadrul Ministerului Energiei într-un proces-verbal de constatare a neconformităţilor, conform anexei nr. 1. (2) Structura de specialitate cu competenţe în domeniul ajutorului de stat din cadrul Ministerului Energiei va întocmi nota de stabilire a creanţei bugetare datorate, rezultată din neregulile constatate, şi a dobânzii aferente ajutorului de stat, conform anexei nr. 2, precum şi a cuantumului sumei datorate de beneficiarul ajutorului de stat, conform Regulamentului (CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, exprimate în moneda naţională. (3) Structura de specialitate cu competenţe în domeniul ajutorului de stat din cadrul Ministerului Energiei propune direcţiei de specialitate cu competenţe în domeniul bugetar, financiar, de contabilitate, precum şi ordonatorului de credite din cadrul Ministerului Energiei, în temeiul alin. (2), recuperarea totală sau parţială a ajutorului financiar nerambursabil. (4) Nota de stabilire a creanţei bugetare datorate, rezultată din neregulile constatate, şi a dobânzii aferente ajutorului de stat şi decizia de recuperare a ajutorului de stat, avizate de responsabilii compartimentelor de specialitate, structura de specialitate cu competenţe în domeniile ajutor de stat, bugetar, financiar, contabilitate, precum şi de structura cu competenţe juridice din cadrul Ministerului Energiei, se înaintează spre aprobare reprezentantului legal al Ministerului Energiei. ART. 21 (1) Decizia de recuperare a ajutorului de stat acordat, semnată conform art. 6 alin. (1), se transmite: a) operatorului economic beneficiar, pentru executarea voluntară; b) organelor de executare, la data expirării termenului de scadenţă al deciziei de recuperare; c) spre informare, Consiliului Concurenţei; d) Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). (2) În cazul neconformării operatorului economic la decizia de recuperare a ajutorului de stat în termen de 30 până la 60 de zile de la comunicare, în concordanţă cu complexitatea documentaţiei şi respectând prevederile prezentei proceduri privind suspendarea termenului, se vor sesiza organele de executare ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). ART. 22 (1) Suma datorată de către beneficiarul ajutorului financiar nerambursabil necuvenit se calculează de către structura de specialitate cu competenţe în ajutor de stat, cu implicarea direcţiilor cu competenţe bugetare, financiare, de contabilitate şi cu avizul structurii cu competenţe juridice din cadrul Ministerului Energiei, astfel:
┌───────────────────────────────────────┐
│suma datorată = suma constatată ca │
│acordată nelegal/ necuvenit + dobânda │
│începând cu data la care ajutorul de │
│stat a fost pus la dispoziţia │
│beneficiarului pentru prima dată şi │
│până la data recuperării sale, conform │
│Regulamentului (CE) nr. 794/2004 │
└───────────────────────────────────────┘
(2) Conform Regulamentului (CE) nr. 794/2004, rata dobânzii ce urmează să se aplice este rata în vigoare la care ajutorul de stat a fost pus la dispoziţia beneficiarului pentru prima dată. (3) Rata dobânzii se aplică pe o bază compusă, conform alin. (1), până la data recuperării ajutorului de stat. (4) Rata dobânzii aplicabilă este cea stabilită de Comisia Europeană pentru România şi se calculează conform procedurii stabilite prin art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/1.589 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a art. 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cu modificările ulterioare. Rata dobânzii aplicabilă este rata în vigoare la data la care ajutorul a fost pus la dispoziţia beneficiarului pentru prima dată, conform prevederilor art. 11 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 794/2004, cu modificările ulterioare. Această dobândă se va aplica până la momentul recuperării integrale a ajutorului, cu aplicarea principiului capitalizării. (5) Cuantumul total al dobânzilor datorate de beneficiar va fi determinat prin însumarea valorilor absolute ale dobânzilor ce au rezultat în urma aplicării ratelor dobânzilor de referinţă la valoarea cheltuielilor identificate pentru recuperare prin decizia de recuperare a ajutorului. (6) În cuprinsul deciziei de recuperare a ajutoarelor se stabilesc cuantumul ajutorului de recuperat şi al dobânzii aferente acestuia de la data plăţii ajutorului şi până la data emiterii deciziei, precum şi modalitatea de calcul al dobânzii (anexa nr. 3). (7) În cuprinsul deciziei de stopare se specifică motivele de fapt şi de drept care au condus la decizia de stopare (anexa nr. 5). ART. 23 Sumele reprezentând dobânzi datorate pentru neachitarea la termen a obligaţiilor prevăzute în titlul de creanţă se fac venit la acelaşi buget în care se virează şi creanţa bugetară rezultată din nereguli. ART. 24 (1) Structura de specialitate cu competenţe în domeniul ajutorului de stat din cadrul Ministerului Energiei transmite structurii cu competenţe juridice din cadrul Ministerului Energiei procesul-verbal de constatare a neconformităţilor (anexa nr. 1 la prezentele norme) şi nota de stabilire a creanţei bugetare datorate, rezultată din neregulile constatate, şi a dobânzii aferente ajutorului de stat, în vederea avizării deciziei de recuperare a ajutorului de stat, care constituie titlu de creanţă. Titlurile de creanţă constituie titlu executoriu la expirarea termenului de plată. (2) Structura de specialitate cu competenţe în domeniul ajutorului de stat din cadrul Ministerului Energiei va comunica în termen de maximum 15 zile beneficiarului de ajutor de stat decizia de recuperare a ajutorului de stat. Decizia de recuperare a ajutorului de stat se comunică debitorului prin mijloace de comunicare dedicate, cu confirmare de primire. (3) Beneficiarul ajutorului de stat are obligaţia de a efectua plata sumelor datorate în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de recuperare a ajutorului stat, în contul indicat în cuprinsul acesteia. ART. 25 Împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, după efectuarea procedurii prealabile potrivit prezentelor norme metodologice. ART. 26 (1) În situaţia în care debitorul nu rambursează suma datorată, în termenul prevăzut în prezentele norme metodologice, conform titlului de creanţă şi deciziei de recuperare, furnizorul ajutorului de stat va transmite Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală documentaţia aferentă recuperării ajutorului de stat acordat, nota de stabilire a creanţei bugetare datorate, rezultată din neregulile constatate, şi a dobânzii aferente ajutorului de stat, decizia de recuperare a ajutorului de stat, dovada comunicării acestora debitorului, în vederea înscrierii debitului în evidenţă după expirarea termenului de contestare, pentru titlurile de creanţă necontestate, sau după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. (2) În cazul debitorilor pentru care s-a pronunţat o decizie executorie privind deschiderea procedurii insolvenţei, înscrierea la masa credală pentru creanţele prevăzute la alin. (1) se efectuează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. (3) Organele de executare, respectiv organele fiscale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală vor determina valoarea dobânzilor ce trebuie aplicate pentru perioada cuprinsă între data deciziei de recuperare şi momentul recuperării efective. (4) Rata dobânzii prevăzute la alin. (3) se aplică până la data recuperării integrale. Cu toate acestea, în cazul în care trece mai mult de un an de la data la care ajutorul a fost pus la dispoziţia beneficiarului pentru prima dată şi până la data recuperării ajutorului, rata dobânzii se recalculează la intervale de un an, având ca bază rata în vigoare în momentul recalculării, precum şi modalitatea de calcul al dobânzii. ART. 27 Stingerea creanţelor principale şi a dobânzilor individualizate în titlurile de creanţă se efectuează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau de către organismele fiscale competente, potrivit art. 220 din Codul de procedură fiscală. ART. 28 Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice. ANEXA 1 la normele metodologice MINISTERUL ENERGIEI DIRECŢIA GENERALĂ INVESTIŢII PROCES-VERBAL de constatare a neconformităţilor Încheiat astăzi, .......... Referitor la: necesitatea recuperării totale a ajutorului de stat acordat beneficiarului ............. Temei legal: - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile procedurii de implementare a schemei de ajutor de stat; – Normele metodologice pentru aplicarea prevederile art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996
┌────┬──────────────────────┬──────────┐
│Nr. │Neconformităţi │Observaţii│
│crt.│constatate │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
├────┼──────────────────────┼──────────┤
└────┴──────────────────────┴──────────┘
┌─────────────────────┬────────────────┐
│Numele, prenumele şi │Numele, │
│semnătura membrilor │prenumele şi │
│comisiei: │semnătura │
│.....................│beneficiarului: │
│ │................│
└─────────────────────┴────────────────┘
Prezentul proces-verbal de constatare a neconformităţilor s-a întocmit în două exemplare originale, cu anexele aferente în copie, unul rămânând la beneficiar. ANEXA 2 la normele metodologice MINISTERUL ENERGIEI DIRECŢIA GENERALĂ INVESTIŢII NOTĂ de stabilire a creanţei bugetare datorate, rezultată din neregulile constatate, şi a dobânzii aferente ajutorului de stat Întocmită astăzi, ...................., în baza procesului-verbal de constatare a neconformităţilor
┌────┬──────────┬─────────┬───────┬────────┬─────────┬──────────┐
│Nr. │Valoarea │Data │ │Dobânda │Cuantumul│ │
│crt.│ajutorului│acordării│Dobânda│datorată│sumei │Observaţii│
│ │de stat │ │ │ │datorate │ │
├────┼──────────┼─────────┼───────┼────────┼─────────┼──────────┤
│1. │ │ │ │ │ │ │
└────┴──────────┴─────────┴───────┴────────┴─────────┴──────────┘
NOTE: 1. Rata dobânzii aplicabile recuperării ajutorului de stat este cea publicată de Comisie în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data la care ajutorul necuvenit a fost pus la dispoziţia beneficiarului pentru prima dată. 2. Dobânda aferentă ajutorului de stat datorată se calculează de la data la care ajutorul necuvenit a fost pus la dispoziţia beneficiarului şi până la data recuperării sale. Unitate de plată: Numele şi prenumele: Semnătura: Numele şi prenumele: Semnătura: ANEXA 3 la normele metodologice MINISTERUL ENERGIEI DIRECŢIA GENERALĂ INVESTIŢII DECIZIE de recuperare a ajutorului de stat nr. .......... din .......... Ministerul Energiei, în calitate de furnizor al ajutorului de stat, cu sediul în str. ........... nr. ....., localitatea ..............., reprezentat legal de ................, în calitate de ordonator principal de credite, numit prin ............... nr. .......... din data de ..........., emite prezenta decizie. 1. Denumirea şi datele de identificare ale debitorului: a) denumirea/numele şi prenumele ................; b) sediul/domiciliul .............; c) codul unic de înregistrare/codul numeric personal ............; d) domiciliul fiscal ...........; e) reprezentantul legal ................ 2. Motivele de fapt ............. 3. Temeiul de drept (Se porneşte de la stabilirea principiilor încălcate - eficienţa utilizării fondurilor - şi se detaliază prevederea încălcată.) 4. Baza legală prin care s-a dispus recuperarea ajutorului de stat, precum şi a penalităţilor şi a dobânzilor aferente: a) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie; b) Normele metodologice pentru recuperarea ajutoarelor de stat acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, aprobate prin Ordinul ministrului energiei nr. 686/2025; c) Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/1.589 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a art. 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cu modificările ulterioare; d) Procesul-verbal de constatare a neconformităţilor nr. .......... din data .......... al structurii de specialitate cu competenţe în domeniul ajutorului de stat, din cadrul Ministerului Energiei, conform Normelor metodologice pentru recuperarea ajutoarelor de stat acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, aprobate prin Ordinul ministrului energiei nr. 686/2025; e) Nota de stabilire a creanţei bugetare datorate, rezultată din neregulile constatate, şi a dobânzii aferente ajutorului de stat nr. ............ din data de ........... a ............. 5. Cuantumul creanţei bugetare (1) La data de ..................., debitorul ............. datorează Ministerului Energiei un debit în valoare de .......... lei, la care se adaugă dobânda în cuantum de .......... lei, calculată începând cu data acordării ajutorului de stat. Menţionăm că dobânzile aferente debitului se calculează până la data recuperării integrale a creanţei, calculate la nivelul debitului principal (suma de .......... lei, constituită din ......... lei, debitul ................) (nume beneficiar/debitor)
┌──────────────────┬──────────────┬────────────────┬───────────────┬───────────┐
│Beneficiar │Perioada (lună│Suma de │Dobânda până la│Total de │
│ │/an) │recuperat │....... │recuperat │
├──────────────────┼──────────────┼────────────────┼───────────────┼───────────┤
│1 │2 │3 │4 │5 │
├──────────────────┼──────────────┼────────────────┼───────────────┼───────────┤
│..................│..............│................│...............│...........│
│ │ │lei │lei │lei │
└──────────────────┴──────────────┴────────────────┴───────────────┴───────────┘
(2) În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 794/2004, cu modificările ulterioare, dobânda se datorează de la data la care ajutorul de stat, acordat în baza acordului anual de exceptare, a intrat în vigoare şi pus la dispoziţia beneficiarului la data de .........., de către Ministerul Energiei. (3) Rata dobânzii aplicabile recuperării ajutorului de stat este cea publicată de către Comisie în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (4) Dobânda se calculează în baza Ordinului preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 386/2020 pentru punerea în aplicare a Instrucţiunilor privind procedura de calculare a dobânzii în cazul ajutorului de stat sau de minimis care trebuie rambursat sau recuperat. 6. Termen de plată (1) Prezenta decizie privind recuperarea ajutorului de stat constituie titlu de creanţă, conform art. 1 din Normele metodologice pentru recuperarea ajutoarelor de stat acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, aprobate prin Ordinul ministrului energiei nr. 686/2025. (2) În conformitate cu prevederile Normelor metodologice pentru recuperarea ajutoarelor de stat acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, aprobate prin Ordinul ministrului energiei nr. 686/2025, scadenţa creanţei fiscale este de 30 de zile de la data comunicării prezentului titlu de creanţă debitorului. (3) În temeiul art. 25 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prezenta decizie constituie titlu executoriu la expirarea termenului de plată prevăzut la alin. (2). 7. Contul bancar al Ministerului Energiei în care urmează să se recupereze debitul care face obiectul prezentei decizii este RO61TREZ23A800130402100X, deschis la Trezoreria Municipiului Bucureşti, cod fiscal 43507695. 8. Împotriva măsurilor dispuse prin prezentul titlu de creanţă se poate formula contestaţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care se depune, sub sancţiunea decăderii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării, la autoritatea publică emitentă a titlului de creanţă. 9. Serviciul/Compartimentul nereguli din cadrul Ministerului Energiei va comunica prezenta decizie, cu confirmare de primire: a) debitorului (operatorului economic beneficiar, pentru executarea voluntară) ............; b) organelor de executare competente, la data expirării termenului de scadenţă al deciziei de recuperare (un exemplar în original, însoţit de dovada comunicării către beneficiar); c) Consiliului Concurenţei, spre informare (un exemplar în original, în termen de 5 zile lucrătoare de la aprobare); d) Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (un exemplar în original). 10. Prezenta decizie a fost emisă în 5 (cinci) exemplare originale. Compartimentul juridic/Direcţia juridică .................... (numele şi prenumele, funcţia, semnătura) Direcţia economică .................... (numele şi prenumele, funcţia, semnătura) Structura de specialitate cu competenţe în domeniul ajutorului de stat, din cadrul Ministerului Energiei .................... (numele şi prenumele, funcţia, semnătura) Echipa de verificare/de recuperare a ajutorului de stat .................... (numele şi prenumele, funcţia, semnătura) ANEXA 4 la normele metodologice MINISTERUL ENERGIEI DIRECŢIA GENERALĂ INVESTIŢII DECIZIE de regularizare a ajutorului de stat nr. .......... din .......... Ministerul Energiei, în calitate de furnizor al ajutorului de stat, cu sediul în str. .......... nr. .........., localitatea .........., reprezentat legal de .........., în calitate de ordonator principal de credite, numit prin .......... nr. .......... din data de .........., emite prezenta decizie. 1. Denumirea şi datele de identificare ale debitorului: a) denumirea/numele şi prenumele ..........; b) sediul/domiciliul ..........; c) codul unic de înregistrare/codul numeric personal ..........; d) domiciliul fiscal ..........; e) reprezentantul legal ........... 2. Valoarea sumei ce urmează a fi regularizată este cea prevăzută în nota de stabilire a sumelor de recuperat datorate. Calculul valorii sumei de recuperat se realizează prin diferenţă între valoarea ajutorului de stat eligibilă, calculată în anul t + 1 pentru anul t (pe consumul estimat de energie electrică), din care se scade valoarea ajutorului de stat acordată pe consumul estimat în anul t – 1 pentru anul t*1) (pe consumul realizat de energie electrică). *1) Excepţie face anul 2025, pentru care ajutorul de stat se acordă în acelaşi an. 3. Cuantumul sumei de regularizat La data de ........, beneficiarul ............ datorează furnizorului de energie electrică un debit în valoare de .......... lei, reprezentând valoarea regularizată aferentă certificatelor verzi pentru anul ....... . Modul de calcul al sumei de regularizat este prezentat în anexa la prezenta decizie. 4. Structura cu atribuţii de implementare a schemei de ajutor de stat din cadrul Ministerului Energiei va comunica prezenta decizie: a) beneficiarului; b) furnizorului/furnizorilor de energie electrică; c) Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. 5. Prezenta decizie a fost emisă în 5 (cinci) exemplare originale. Compartimentul juridic/Direcţia juridică .................... (numele şi prenumele, funcţia, semnătura) Direcţia economică .................... (numele şi prenumele, funcţia, semnătura) Structura de specialitate cu competenţe în domeniul ajutorului de stat din cadrul Ministerului Energiei .................... (numele şi prenumele, funcţia, semnătura) Echipa de verificare/de recuperare a ajutorului de stat .................... (numele şi prenumele, funcţia, semnătura) ANEXA 1 la decizie
┌──────────────────────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────┬────────────┐
│ │ │Acordat│Acordat │ │
│Energie electrică │Elemente de calcul pentru facturare│pe │pe │Sumă pentru │
│exceptată │certificate verzi │consum │consum │regularizare│
│ │ │estimat│realizat│/ recuperare│
│ │ │an t │an t + 1│ │
├─────────┬────────────┼───────────┬───────────┬───────────┼───────┼────────┼────────────┤
│ │Energie │ │Cota │ │ │ │ │
│Energie │electrică │Cota │obligatorie│Preţ mediu │ │ │ │
│electrică│exceptată │estimată de│de │certificate│Valoare│Valoare │ │
│exceptată│facturată/ │certificate│certificate│verzi │ajutor │ajutor │Diferenţă AS│
│estimată │regularizată│verzi │verzi │utilizat în│de stat│de stat │ │
│(an t) │pentru anul │pentru anul│pentru anul│facturi │acordat│cuvenit │ │
│ │anterior │t │t │ │ │ │ │
│ │(t + 1) │ │ │ │ │ │ │
├─────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────┼────────┼────────────┤
│(MWh) │(MWh) │(CV/MWh) │(CV/MWh) │(lei/CV) │(lei) │(lei) │(lei) │
├─────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────┼────────┼────────────┤
│1 │2 │3 │4 │5 │6 = 1 *│7 = 2 * │8 = 7 – 6 │
│ │ │ │ │ │3 * 5 │4 * 5 │ │
├─────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────┼────────┼────────────┤
└─────────┴────────────┴───────────┴───────────┴───────────┴───────┴────────┴────────────┘
ANEXA 5 la normele metodologice MINISTERUL ENERGIEI DIRECŢIA GENERALĂ INVESTIŢII DECIZIE de stopare a ajutorului de stat Încheiată la data de ................., beneficiar .....(denumirea beneficiarului)....... 1. Denumirea şi datele de identificare ale furnizorului ajutorului de stat: a) denumirea: b) sediul: c) codul unic de înregistrare: d) domiciliul fiscal: e) reprezentatul legal: 2. Denumirea şi datele de identificare ale beneficiarului/clientului de ajutor de stat: a) denumirea: b) sediul: c) codul unic de înregistrare: d) domiciliul fiscal: e) reprezentantul legal: 3. Denumirea şi datele de identificare ale furnizorului de energie electrică sau gaze naturale prin care beneficiarului i-a fost acordat ajutorul de stat: a) valoarea ajutorului de stat acordat: 4. Baza legală a verificării: - art. 25 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare; – art. 7 alin. (10) şi art. 16 alin. (17) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie 5. Punctul de vedere formulat de beneficiarul ajutorului de stat/(Se va menţiona punctul de vedere al beneficiarului ajutorului de stat cu privire la constatările echipei de verificare. În cazul în care nu exprimă un punct de vedere, se menţionează acest fapt.) 6. Locul unde s-a desfăşurat verificarea şi perioada ........ 7. Obiectul deciziei, motivele de fapt şi de drept care au condus la decizia de stopare ............... Echipa de verificare a structurii organizatorice cu atribuţii în implementarea schemei de ajutor de stat din cadrul Ministerului Energiei a procedat la efectuarea verificării documentare şi faptice a cazului de încălcare a legislaţiei în domeniul ajutorului de stat nr. ........... privind beneficiarul ajutorului de stat .....(denumirea beneficiarului)....., finanţat prin schema de ajutor de stat prevăzută în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2025. (Se citează toate constatările din documentul emitentului.) ................... Obiectul verificării îl constituie constatarea, ca urmare a nerespectării legalităţii, conformităţii şi regularităţii utilizării fondurilor alocate în cadrul schemei de ajutor de stat, astfel încât să se asigure protejarea fondurilor naţionale în ceea ce priveşte ajutorul de stat al cărui beneficiar este ........(denumirea beneficiarului ajutorului de stat)....... . În conformitate cu prevederile: - art. 25 alin. (4) şi art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare; – Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratat; – art. 1 pct. 3 şi 4 din Regulamentul (CE) nr. 271/2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/1.589 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; – art. 11 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a art. 93 din Tratatul CE, cu modificările şi completările ulterioare, privind rata dobânzii aplicate în cazul recuperării sau rambursării ajutorului de stat sau de stat ilegal sau a celui interzis; – alte prevederi incidente, ................ a beneficiat de un ajutor de stat în cuantum de ............... lei, acordat sub formă de reducere a unui procent de X % exceptare de la plata totală a certificatelor verzi. Ajutorul de stat s-a acordat astfel: .............. . Având în vedere faptul că ............. se află în următoarea situaţie de fapt .................., se constată că nu pot fi respectate prevederile de la ............., drept care se impune luarea măsurii de stopare a ajutorului de stat. Împotriva măsurilor dispuse prin prezenta decizie se poate formula contestaţie ce se depune, sub sancţiunea decăderii, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la autoritatea emitentă. Decizia de stopare îşi produce efecte de la data comunicării către beneficiarul ajutorului de stat .............. . În temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prezenta decizie are caracter de titlu executoriu. 8. Prezenta decizie a fost întocmită în 5 (cinci) exemplare originale. 9. Prezenta decizie va fi comunicată către: - debitorul/furnizorul de energie electrică sau gaze naturale ............., în calitate de beneficiar al ajutorului de stat, conform Acordului anual pentru exceptare nr. ..../data înregistrării ............. (un exemplar în original); – Consiliului Concurenţei (un exemplar în original); – Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală/Ministerului Finanţelor (două exemplare în original, însoţite de dovada comunicării către debitor); – Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (un exemplar în original). Echipa de verificare ..................... (numele, prenumele, semnătura în clar) ANEXA 6 la normele metodologice MINISTERUL ENERGIEI DIRECŢIA GENERALĂ INVESTIŢII PROCEDURĂ de calculare a dobânzii în cazul ajutorului de stat care trebuie recuperat, conform Ordinului preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 386/2020 pentru punerea în aplicare a Instrucţiunilor privind procedura de calculare a dobânzii în cazul ajutorului de stat sau de minimis care trebuie rambursat sau recuperat
┌───────────┬─────────┬────────────────┐
│ │Rata │Rata anuală a │
│ │stabilită│dobânzii de │
│Perioada │de CE │recuperare │
│ │(%) │aplicabile │
│ │ │(%) │
├─────┬─────┼─────────┴────────────────┤
│de la│până │ │
│data │la │ │
│de: │data │ │
│ │de: │ │
├─────┼─────┼─────────┬────────────────┤
│00. │00. │ │ │
│00. │00. │ │ │
│20xx │20xx │ │ │
├─────┼─────┼─────────┼────────────────┤
├─────┼─────┼─────────┼────────────────┤
├─────┼─────┼─────────┼────────────────┤
└─────┴─────┴─────────┴────────────────┘
┌─────────┬─────────────┬──────────┬────┬─────────┐
│ │Valoarea │Rata │ │ │
│ │principalului│anuală a │ │ │
│ │pe baza │dobânzii │Nr. │Dobândă │
│Perioada │căruia se │de │de │de │
│specifică│calculează │recuperare│zile│recuperat│
│ │dobânda de │aplicabile│ │(lei) │
│ │recuperat │(%) │ │ │
│ │(lei) │ │ │ │
├────┬────┼─────────────┴──────────┴────┴─────────┤
│de │până│ │
│la │la │ │
│data│data│ │
│de: │de: │ │
├────┼────┼─────────────┬──────────┬────┬─────────┤
│00. │00. │ │ │ │ │
│00. │00. │ │ │ │ │
│20xx│20xx│ │ │ │ │
├────┼────┼─────────────┼──────────┼────┼─────────┤
├────┼────┼─────────────┼──────────┼────┼─────────┤
├────┼────┼─────────────┼──────────┼────┼─────────┤
└────┴────┴─────────────┴──────────┴────┴─────────┘
NOTĂ: Se aplică dobânda stabilită de Comisia Europeană pentru România, pentru perioada ulterioară aderării României la Uniunea Europeană, art. 14(2) din Regulamentul CE nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a art. 93 din tratatul CE modificat; la dobânda comunicată de CE se adaugă 1, adică 100 de puncte procentuale (http://ec.europa. eu/competition/state_aid/legislation/reference_rates.html) -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.