Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME METODOLOGICE din 20 februarie 2026  privind modul de stabilire şi cuantumul taxei de utilizare a golurilor miniere în scop turistic, comercial, de depozitare şi alte utilizări similare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORME METODOLOGICE din 20 februarie 2026 privind modul de stabilire şi cuantumul taxei de utilizare a golurilor miniere în scop turistic, comercial, de depozitare şi alte utilizări similare

EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării geologice a dioxidului de carbon
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 162 din 3 martie 2026
──────────
    Aprobate prin ORDINUL nr. 62 din 20 februarie 2026, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 3 martie 2026.
──────────
    ART. 1
    Obiectul normelor metodologice
    (1) Prezentele norme metodologice reglementează modul de stabilire şi cuantumul taxei datorate pentru utilizarea golurilor miniere aparţinând domeniului public al statului, în alte scopuri decât cele miniere, respectiv turistic, comercial, de depozitare sau alte utilizări similare, potrivit Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Pentru stabilirea taxei de utilizare a golurilor miniere, astfel cum este prevăzut în art. 44 alin. (4^1) din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se are în vedere taxarea pe unitatea de volum lei/metru cub (ţinând cont că golul minier este exprimat în metri cubi).
    (3) Pentru determinarea volumului golului minier utilizat, în scopurile prevăzute de Instrucţiunile tehnice privind identificarea, evidenţa şi modalitatea de punere în valoare a golurilor miniere, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon nr. 218/2025, titularul va prezenta în documentaţia depusă calculele referitoare la dimensionarea acestuia, în vederea aprobării de către autoritatea competentă.

    ART. 2
    Natura juridică a taxei
    (1) Taxa de utilizare a golurilor miniere aprobată de autoritate:
    a) reprezintă venit la bugetul de stat;
    b) nu are caracter de redevenţă minieră;
    c) nu constituie tarif sau venit propriu al ANRMPSG.

    (2) Taxa se datorează pentru dreptul de utilizare a unui bun aparţinând domeniului public al statului, în alte scopuri decât cele miniere.

    ART. 3
    Principii de stabilire
    Taxa se stabileşte cu respectarea următoarelor principii:
    a) legalitate şi transparenţă;
    b) proporţionalitate cu volumul utilizat şi scopul utilizării;
    c) nediscriminare între utilizatori;
    d) predictibilitate;
    e) protejarea interesului public şi a patrimoniului minier.


    ART. 4
    Baza de calcul
    (1) Taxa se determină în funcţie de:
    a) volumul utilizabil al golului minier;
    b) destinaţia utilizării;
    c) durata utilizării;
    d) gradul de exclusivitate a utilizării.

    (2) Baza de calcul este stabilită pe unitate de volum, pe an.

    ART. 5
    Cuantumul taxei
    (1) Cuantumul taxei de utilizare în scop turistic*) este de 0,3 lei/mc/an, după caz.
    *) Se aplică pentru vizitare, turism minier, agrement, muzee subterane etc.

    (2) Cuantumul taxei de utilizare în scop comercial**) este de 1,0 lei/mc/an.
    **) Se aplică pentru activităţi economice generatoare de venit.

    (3) Cuantumul taxei de utilizare în scop de depozitare***) este de 1,5 lei/mc/an.
    ***) Se aplică pentru depozitare de materiale, produse, echipamente etc.

    (4) Pentru alte utilizări similare cuantumul se stabileşte prin asimilare cu una dintre categoriile prevăzute la alin. (1)-(3), în funcţie de natura activităţii.

    ART. 6
    Durata utilizării
    (1) Taxa se datorează anual.
    (2) Pentru utilizarea pe o perioadă mai mică de un an, taxa se calculează proporţional cu numărul de luni de utilizare.

    ART. 7
    Actualizarea taxei
    Cuantumul taxei poate fi actualizat anual, în funcţie de:
    a) indicele preţurilor de consum;
    b) modificări legislative;
    c) evoluţia valorii economice a utilizării golurilor miniere.


    ART. 8
    Plata taxei
    (1) Cuantumul efectiv al taxei de utilizare a golurilor miniere în funcţie de scopul utilizării se stabileşte prin actul de aprobare a utilizării golului minier.
    (2) Plata se efectuează la bugetul de stat, în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare.
    (3) Operatorii economici, titulari de licenţă, care utilizează golurile miniere aparţinând domeniului public al statului au obligaţia să se declare la instituţiile fiscale competente.

    ART. 9
    Dispoziţii finale
    Prezentele norme metodologice se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice care utilizează goluri miniere în alte scopuri decât cele miniere, autorizate potrivit legii.


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016