Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME METODOLOGICE din 2 februarie 2011  de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

NORME METODOLOGICE din 2 februarie 2011 de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 108 din 10 februarie 2011

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    Prezentele norme metodologice reglementeazã modul de acordare a facilitãţilor pentru microîntreprinderile nou-înfiinţate şi conduse de întreprinzãtori tineri, care intenţioneazã sã desfãşoare pentru prima datã activitate economicã, prin intermediul unei societãţi cu rãspundere limitatã care îndeplineşte condiţiile prevãzute în <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţãrii şi dezvoltãrii microîntreprinderilor de cãtre întreprinzãtorii tineri, denumitã în continuare microîntreprindere "S.R.L. - D.", în cadrul Programului pentru stimularea înfiinţãrii şi dezvoltãrii microîntreprinderilor de cãtre întreprinzãtorii tineri, denumit în continuare programul.
    ART. 2
    Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, denumit în continuare M.E.C.M.A., prin Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, denumitã în continuare Agenţia, şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în parteneriat cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - I.F.N., denumit în continuare F.N.G.C.I.M.M., cu Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, denumit în continuare O.N.R.C., şi instituţia de credit partenerã, vor implementa prezentele norme metodologice pe bazã de protocol de colaborare.
    ART. 3
    Obiectivul programului îl constituie stimularea înfiinţãrii de noi microîntreprinderi, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor, în scopul implicãrii acestora în structuri economice private. Programul urmãreşte:
    a) dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor bazate pe cunoaşterea şi gestionarea optimã a resurselor, în vederea adaptãrii rapide la rigorile determinate de globalizarea pieţelor şi de integrarea României în Uniunea Europeanã;
    b) sprijinirea demarãrii şi dezvoltãrii firmelor nou-înfiinţate - start-up-uri, prin facilitarea accesului acestora la finanţare;
    c) stimularea înfiinţãrii de noi microîntreprinderi, prin creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare;
    d) facilitarea accesului tinerilor la sursele de finanţare.
    ART. 4
    Finanţarea în perioada 2010-2012 a programului pentru acordarea, prin Agenţie, de alocaţii financiare nerambursabile, denumite în continuare A.F.N., pentru cel puţin 1.100 de microîntreprinderi "S.R.L. - D." se asigurã din bugetul aprobat anual M.E.C.M.A.

    CAP. II
    Etapele implementãrii programului

    ART. 5
    Înregistrarea microîntreprinderii "S.R.L. - D." în registrul comerţului se realizeazã prin parcurgerea urmãtoarelor etape:
    a) întreprinzãtorul debutant are obligaţia sã ataşeze în susţinerea cererii de înregistrare a microîntreprinderii "S.R.L. - D." în registrul comerţului documentele prevãzute în <>Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.594/C/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrãrilor şi de eliberare a informaţiilor, precum şi declaraţia pe propria rãspundere potrivit <>art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 6/2011;
    b) dupã înmatricularea în registrul comerţului a microîntreprinderii "S.R.L. - D.", respectiv dupã înregistrarea în registrul comerţului a oricãror modificãri, O.N.R.C. va transmite Agenţiei, pe cale electronicã, datele aferente acestor înregistrãri, conform protocolului încheiat în acest sens;
    c) operaţiunile de înmatriculare conform <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 6/2011 cu ocazia constituirii microîntreprinderii sunt scutite de plata taxelor cãtre O.N.R.C.;
    d) Agenţia transmite instituţiilor responsabile de implementarea programului, pe baza protocolului de colaborare, datele aferente înregistrãrilor, precum şi modificãrile generate de situaţiile financiare semestriale şi anuale pe perioada funcţionãrii microîntreprinderii "S.R.L. - D.".
    ART. 6
    În termen de 10 zile lucrãtoare de la înfiinţare, microîntreprinderea "S.R.L. - D." trebuie sã notifice prin poşta electronicã oficiul teritorial pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie, denumit în continuare O.T.I.M.M.C., al Agenţiei în a cãrui razã teritorialã îşi are sediul, în vederea luãrii în evidenţã.
    ART. 7
    Înregistrarea pentru obţinerea A.F.N. se realizeazã prin parcurgerea urmãtoarelor etape:
    a) pentru a beneficia de alocaţia financiarã nerambursabilã acordatã prin Agenţie, microîntreprinderea "S.R.L. - D." trebuie sã se înregistreze în aplicaţia online disponibilã pe site-ul www.aippimm.ro;
    b) data la care este activã înregistrarea online se comunicã pe site-ul Agenţiei cu 5 zile înainte de data începerii procesului de înregistrare propriu-zis;
    c) înscrierea online se desfãşoarã în sesiune continuã, pânã la epuizarea bugetului alocat programului;
    d) fiecare microîntreprindere "S.R.L. - D." trebuie sã completeze online planul de afaceri, al cãrui model este disponibil pe site-ul Agenţiei: www.aippimm.ro;
    e) aplicaţia software va genera automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuãrii înregistrãrii planului de afaceri, punctajul obţinut, precum şi numãrul de înregistrare;
    f) planul de afaceri corect şi integral completat va putea fi transmis şi înregistrat online o singurã datã în cadrul aplicaţiei, programul electronic de înregistrare online a planului de afaceri nepermiţând înscrierea de douã ori a aceleiaşi microîntreprinderi "S.R.L. - D.".
    ART. 8
    Evaluarea planului de afaceri se realizeazã prin parcurgerea urmãtoarelor etape:
    a) evaluarea planului de afaceri se face online de cãtre aplicaţia software, care genereazã un punctaj pe baza criteriilor prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezentele norme metodologice. Punctajul minim acceptat este de 60 de puncte;
    b) verificarea veridicitãţii şi coerenţei informaţiilor înscrise în planul de afaceri, inclusiv a legãturii activelor achiziţionate cu activitãţile codului CAEN pe care se acceseazã programul, se realizeazã de cãtre Agenţie. Avizarea verificãrilor şi obţinerea unui punctaj minim acceptat conduc la aprobarea de principiu a finanţãrii planului de afaceri de cãtre Agenţie;
    c) la instituţia de credit vor fi transmise spre finanţare, în limita bugetului anual, planurile de afaceri care obţin cel puţin punctajul minim şi care au fost avizate de Agenţie în urma verificãrilor efectuate conform lit. b). Transmiterea planurilor de afaceri la instituţia de credit se va face continuu, pânã la epuizarea bugetului programului;
    d) planurile de afaceri care solicitã credit bancar se finanţeazã de instituţia de credit partenerã conform criteriilor prevãzute în normele de creditare ale acesteia şi în normele de garantare ale F.N.G.C.I.M.M.;
    e) echipamentele şi utilajele achiziţionate în cadrul programului trebuie sã fie noi şi pentru acestea nu se aplicã amortizarea acceleratã prevãzutã de <>Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    ART. 9
    Contractarea şi finanţarea se realizeazã prin parcurgerea urmãtoarelor etape:
    a) microîntreprinderea "S.R.L. - D." care solicitã credit bancar va semna cu instituţia de credit partenerã contractul de creditare şi pentru acordarea de A.F.N. în termen de 5 zile lucrãtoare de la data primirii hotãrârii de aprobare a creditului;
    b) microîntreprinderea "S.R.L. - D." care nu solicitã credit bancar va semna la sediul O.T.I.M.M.C. în a cãrui razã teritorialã îşi are sediul social contractul de finanţare în termen de 5 zile lucrãtoare de la data primirii prin poşta electronicã a notificãrii privind acordul de principiu pentru finanţare;
    c) microîntreprinderea "S.R.L. - D." va deschide conturi curente la instituţia de credit partenerã pentru derularea operaţiunilor de încasãri şi plãţi, inclusiv utilizarea sumelor aferente A.F.N., creditului bancar sau aportului propriu, dupã caz;
    d) finanţarea planurilor de afaceri se va face conform convenţiei de colaborare încheiate de Agenţie cu instituţia de credit partenerã;
    e) aportul propriu în numerar al beneficiarului, acolo unde este cazul, va fi vãrsat în contul curent deschis la instituţia de credit partenerã, urmând ca pentru fiecare cheltuialã eligibilã efectuatã sã se utilizeze în mod proporţional, dupã caz, cele douã componente de finanţare (credit bancar minimum 50% şi A.F.N. maximum 50% sau A.F.N. maximum 50% şi aport propriu minimum 50%);
    f) beneficiarii A.F.N. şi/sau ai creditului bancar alocat conform <>art. 5 lit. a) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 6/2011 trebuie sã depunã la Agenţie, în termen de 10 zile lucrãtoare, dovada angajãrii cu contract de muncã pe duratã nedeterminatã a cel puţin 2 salariaţi;
    g) cheltuielile efectuate, inclusiv facturile emise înaintea încheierii contractului de credit bancar şi pentru acordarea de A.F.N. cu instituţia de credit partenerã sau a contractului de finanţare cu Agenţia, nu sunt eligibile.

    CAP. III
    Prevederi referitoare la raportarea şi monitorizarea ajutoarelor

    ART. 10
    Prezentele norme metodologice instituie o schemã transparentã de ajutor de minimis. Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul programului se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis prevãzute de Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat ajutoarelor de minimis.
    ART. 11
    Schema prevãzutã la art. 10 nu intrã sub incidenţa obligaţiei de notificare cãtre Comisia Europeanã, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.998/2006 . Schema se aplicã pe întreg teritoriul României.
    ART. 12
    Raportarea şi monitorizarea ajutoarelor acordate în baza schemei prevãzute la art. 10 se face în conformitate cu legislaţia europeanã şi cu prevederile Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin <>Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007.
    ART. 13
    Furnizorul de ajutor de stat, respectiv Agenţia, pãstreazã evidenţa detaliatã a ajutoarelor acordate în baza schemei prevãzute la art. 10 pe o duratã de 10 ani de la data la care ultima alocare specificã a fost acordatã în baza acestei scheme. Aceastã evidenţã trebuie sã conţinã toate informaţiile necesare pentru a demonstra respectarea condiţiilor impuse de legislaţia europeanã în domeniul ajutorului de stat.
    ART. 14
    Agenţia are obligaţia de a supraveghea permanent ajutoarele acordate aflate în derulare şi de a dispune mãsurile care se impun în cazul încãlcãrii condiţiilor impuse prin prezentele norme metodologice sau prin legislaţia naţionalã ori europeanã aplicabilã la momentul respectiv.
    ART. 15
    Agenţia are obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei, în formatul şi în termenul prevãzut de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin <>Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel naţional.
    ART. 16
    În cazul în care existã îndoieli serioase cu privire la datele transmise de cãtre Agenţie, Consiliul Concurenţei poate sã solicite date şi informaţii suplimentare şi, dupã caz, sã îi solicite acesteia sã facã verificãri la faţa locului.
    ART. 17
    Agenţia informeazã în scris, prin intermediul notificãrii de acord de principiu pentru finanţare, operatorii economici beneficiari cu privire la pragul maxim al ajutorului şi la caracterul de minimis al acestuia, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.998/2006 .
    ART. 18
    Agenţia acordã un ajutor de minimis dupã ce verificã pe baza declaraţiei pe propria rãspundere a operatorului economic cã este respectatã regula cumulului, precum şi faptul cã suma totalã a ajutoarelor de minimis primite pe parcursul unei perioade de 3 ani fiscali, inclusiv anul fiscal în curs, fie din surse ale statului sau ale autoritãţilor locale, fie din surse europene, nu depãşeşte pragul echivalent în lei al sumei de 200.000 euro.
    ART. 19
    Operatorii economici beneficiari de ajutor în cadrul programului vor ţine o evidenţã specificã a ajutoarelor primite conform schemei prevãzute la art. 10, altor scheme de minimis şi altor ajutoare de stat. Aceştia sunt obligaţi sã arhiveze evidenţa specificã şi sã o pãstreze pentru o perioadã de 10 ani.
    ART. 20
    Monitorizarea şi controlul beneficiarilor programului se va face de cãtre O.T.I.M.M.C. pe baza procedurii de monitorizare şi control al programului.
    ART. 21
    Reprezentanţii instituţiilor prevãzute la art. 2 au dreptul sã verifice la sediul microîntreprinderii "S.R.L. - D." veridicitatea şi conformitatea declaraţiilor, activitãţilor şi cheltuielilor fãcute în cadrul programului.
    ART. 22
    Verificarea la faţa locului vizeazã stadiul de realizare a investiţiei, realitatea, legalitatea şi regularitatea operaţiunilor economico-financiare. În cazul în care, în urma controalelor efectuate sau la sesizarea organelor de control abilitate ale statului, se constatã cã beneficiarii au fãcut declaraţii incomplete şi/sau neconforme cu realitatea pentru a obţine A.F.N. sau au schimbat destinaţia acestora ori se constatã cã nu au fost îndeplinite condiţiile prevãzute în contract, se recupereazã total sau parţial ajutorul de minimis acordat.
    ART. 23
    Recuperarea ajutorului de stat se realizeazã conform prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 137/2007.
    ART. 24
    Beneficiarii A.F.N. au obligaţia de a raporta efectele participãrii la program cãtre O.T.I.M.M.C. pentru o perioadã de 3 ani, începând cu anul urmãtor acordãrii A.F.N.


    ANEXÃ
    la normele metodologice

                   Criterii de evaluare a planului de afaceri


 ┌───────┬────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┐
 │ Nr. │ Criterii │Punctaj│
 │ crt. │ │ │
 ├───────┴────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┤
 │ Domeniul de activitate al microîntreprinderii "S.R.L. - D." │
 ├───┬───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┤
 │ │1 │Producţie │ 20 │
 │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
 │ A │2 │Servicii │ 15 │
 │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
 │ │3 │Comerţ şi alte activitãţi │ 10 │
 ├───┴───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┤
 │ Planul de afaceri conduce la crearea de noi locuri de muncã permanente │
 │ în cadrul microîntreprinderii "S.R.L. - D." │
 ├───┬───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┤
 │ │4 │Numãrul de locuri de muncã permanente (cu normã întreagã) │ 20 │
 │ │ │nou-create este mai mare sau egal cu 4. │ │
 │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
 │ B │5 │Numãrul de locuri de muncã permanente (cu normã întreagã) │ 15 │
 │ │ │nou-create este mai mare sau egal cu 3. │ │
 │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
 │ │6 │Numãrul de locuri de muncã permanente (cu normã întreagã) │ 10 │
 │ │ │nou-create este mai mare sau egal cu 2. │ │
 ├───┴───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┤
 │ Ponderea investiţiilor în cheltuielile aferente planului de afaceri │
 ├───┬───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┤
 │ │7 │Ponderea investiţiilor peste 80% │ 20 │
 │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
 │ C │8 │Ponderea investiţiilor peste 60% │ 15 │
 │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
 │ │9 │Ponderea investiţiilor peste 40% │ 10 │
 ├───┴───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┤
 │ Localizarea activitãţii microîntreprinderii "S.R.L. - D." │
 ├───┬───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┤
 │ │10 │Mediul rural │ 10 │
 │ D ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
 │ │11 │Mediul urban │ 5 │
 ├───┴───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┤
 │ Utilizarea noilor tehnologii şi promovarea societãţii informaţionale │
 ├───┬───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┤
 │ │ │Implementarea planului de afaceri conduce la creşterea │ │
 │ │ │gradului de utilizare a tehnologiilor noi, moderne şi/sau a │ │
 │ │12 │soluţiilor informatice în procesul de producţie/prestare │ 10 │
 │ │ │servicii. │ │
 │ │ │Planul de afaceri are potenţial inovativ şi/sau creativ. │ │
 │ E ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
 │ │ │Implementarea planului de afaceri nu conduce la creşterea │ │
 │ │ │gradului de utilizare a tehnologiilor noi, moderne şi/sau a │ │
 │ │13 │soluţiilor informatice în procesul de producţie/prestare │ 5 │
 │ │ │servicii (potenţialul inovativ şi/sau creativ al proiectului│ │
 │ │ │este nesemnificativ). │ │
 ├───┴───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┤
 │ Schema de finanţare │
 ├───┬───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┤
 │ │14 │Schemã de finanţare cu credit bancar │ 20 │
 │ F ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
 │ │15 │Schemã de finanţare fãrã credit bancar │ 10 │
 ├───┴───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┤
 │ Total puncte obţinute │
 └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘



    Punctajul maxim care se poate obţine este de 100 de puncte.
    Punctajul minim care se poate obţine este de 50 de puncte.
    Punctajul minim pentru accesarea programului este de 60 de puncte.
    La punctaje egale va prevala numãrul de înregistrare online.

                                      ----


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016