Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME METODOLOGICE din 14 mai 2025  privind atestarea personalului de specialitate în domeniul protejării monumentelor istorice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORME METODOLOGICE din 14 mai 2025 privind atestarea personalului de specialitate în domeniul protejării monumentelor istorice

EMITENT: Ministerul Culturii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 459 din 16 mai 2025
──────────
    Aprobate prin ORDINUL nr. 2.866 din 14 mai 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 16 mai 2025.
──────────
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Intervenţiile asupra monumentelor istorice, aşa cum sunt definite în Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de regimul lor juridic, vor fi efectuate numai de persoane fizice atestate, denumite în continuare personal de specialitate, înscrise în registrul special, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

    ART. 2
    (1) Atestarea se face de Ministerul Culturii prin Institutul Naţional al Patrimoniului, denumit în continuare Institutul.
    (2) Atestarea persoanelor fizice are drept scop asigurarea condiţiilor necesare pentru cercetarea şi inventarierea monumentelor istorice, expertizarea, proiectarea, execuţia şi dirigenţia lucrărilor şi urmărirea comportării în timp, în conformitate cu actele normative în vigoare.

    ART. 3
    (1) În cadrul Institutului funcţionează Comisia de atestare în domeniul monumentelor istorice, denumită în continuare Comisia, cu atribuţii în atestarea persoanelor fizice care realizează activităţi de cercetare şi inventariere a monumentelor istorice, proiectare, expertizare, execuţie a lucrărilor, dirigenţie şi urmărirea comportării în timp a lucrărilor în domeniul protejării monumentelor istorice.
    (2) Comisia este numită prin decizie a managerului Institutului şi este formată din minimum 9 persoane atestate în domeniul protejării monumentelor istorice, care pot fi propuse de Ministerul Culturii, Institutul Naţional al Patrimoniului şi de structurile şi asociaţiile profesionale din domeniu, la solicitarea Institutului.
    (3) Nu poate participa, în calitate de membru al Comisiei, în cadrul sesiunilor de atestare, persoana care se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:
    a) este soţ, rudă sau afin până la gradul al II-lea inclusiv cu unul dintre solicitanţi;
    b) are un interes patrimonial sau nepatrimonial în legătură cu unul dintre solicitanţi, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor ce îi revin în calitate de membru.

    (4) Dacă unul dintre membrii Comisiei constată că se află în una sau mai multe dintre situaţiile prevăzute la alin. (3), acesta are obligaţia de a se retrage din cadrul şedinţei pe durata soluţionării cererii în cauză.
    (5) Membrii Comisiei au obligaţia păstrării confidenţialităţii pe toată durata mandatului şi după încetarea acestuia, cu privire la date şi/sau informaţii cu caracter personal ori care intră sub incidenţa protecţiei legale în temeiul Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de care au luat cunoştinţă în timpul exercitării mandatului, cu excepţia datelor şi documentelor care, potrivit legii, constituie informaţii de interes public.
    (6) În scopul cunoaşterii şi asumării angajamentelor prevăzute la alin. (3)-(5), membrii Comisiei semnează, până la prima şedinţă, declaraţia privind confidenţialitatea şi imparţialitatea, potrivit modelului cuprins în anexa nr. 9.
    (7) Pentru activitatea prestată în cadrul Comisiei de către persoanele atestate din afara Institutului se pot încheia convenţii civile sau contracte individuale de muncă cu timp parţial, după caz, conform legii.
    (8) Institutul asigură secretariatul Comisiei, resursele financiare, materiale şi de personal necesare desfăşurării activităţii de atestare.

    ART. 4
    (1) La data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice se înfiinţează Registrul personalului de specialitate atestat de Ministerul Culturii în domeniul protejării monumentelor istorice, denumit în continuare Registrul, întocmit conform modelului cuprins în anexa nr. 1. Registrul va cuprinde Registrul specialiştilor în domeniul protejării monumentelor istorice şi Registrul experţilor în domeniul protejării monumentelor istorice şi va prelua datele de identificare ale persoanelor fizice atestate, păstrând calităţile, domeniile şi specializările acordate anterior intrării în vigoare a prezentelor norme.
    (2) Înfiinţarea Registrului se face de către Institut, în interes public.

    ART. 5
    (1) Înscrierea persoanelor fizice în Registru se face de către Institut, în conformitate cu prevederile prezentelor norme metodologice.
    (2) Lista persoanelor înscrise în Registru va fi actualizată permanent şi va fi făcută publică pe site-ul Institutului şi pe cel al Ministerului Culturii.
    (3) Persoanele înscrise în Registru au dreptul de a desfăşura activităţile potrivit calităţilor, domeniilor şi specializărilor pentru care au fost atestate.
    (4) Desfăşurarea activităţilor din domeniul protejării monumentelor istorice de către alte persoane decât cele înscrise în Registru sau cu încălcarea dispoziţiilor prezentelor norme metodologice este interzisă.

    ART. 6
    (1) Atestarea persoanelor fizice se face pe baza evaluării competenţelor în domeniul protejării monumentelor istorice, potrivit prezentelor norme metodologice.
    (2) Competenţele prevăzute la alin. (1) sunt stabilite luându-se în considerare:
    a) studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în unul dintre domeniile de atestare sau studii universitare (regim Bologna) ciclul 1, absolvite cu diplomă de licenţă în unul dintre domeniile de atestare, şi ciclul 2, absolvite cu diplomă de master în specialitate, inclusiv oferite comasat într-un program unitar de studii universitare;
    b) activitatea profesională în specialitate, atestată prin studii postuniversitare în domeniul de atestare şi/sau în cadrul unor programe de studii acreditate potrivit legii, precum şi în alte forme de specializare-perfecţionare în domeniul de atestare şi prin calitatea activităţilor prestate în domeniul protejării monumentelor istorice;
    c) experienţa dobândită prin participarea nemijlocită la activităţi din domeniul protejării monumentelor istorice sub coordonarea altor persoane atestate.

    (3) Evaluarea candidaţilor în vederea acordării atestării constă în:
    a) susţinerea unui interviu, cu scopul verificării cunoştinţelor teoretice specifice, a legislaţiei şi a reglementărilor tehnice specifice profesiei şi domeniului protejării monumentelor istorice;
    b) prezentarea portofoliului de studii/expertize/lucrări/ proiecte.


    CAP. II
    Calităţile, specializările şi domeniile de atestare. Condiţii de atestare
    ART. 7
    Calităţile pentru care se acordă atestarea sunt:
    a) specialist debutant;
    b) specialist;
    c) expert;
    d) expert tehnic.


    ART. 8
    (1) Specializările pentru care se acordă atestarea sunt:
    a) elaborare de studii, cercetări, inventariere şi/sau expertize monumente istorice, după caz - A;
    b) şef de proiect, în funcţie de domeniu - D;
    c) executare lucrări, în funcţie de domeniu - E;
    d) dirigenţie lucrări, în funcţie de domeniu - F;
    e) urmărirea comportării în timp şi monitorizarea monumentelor istorice, în funcţie de domeniu - G.

    (2) Specializarea A care include „expertize“ se acordă doar pentru calităţile de expert şi de expert tehnic.
    (3) Atestarea în calitate de expert se acordă corespunzător formării profesionale. Se pot accepta şi specializări în domenii conexe, precum chimie, biochimie, biologie, fizică, geologie, în funcţie de dovedirea cunoaşterii acestora, cu precădere în raport cu domeniul protejării monumentelor istorice.

    ART. 9
    Domeniile în care se acordă atestările, notate după corespondentul lor în registrul public, sunt:
    a) restaurare arhitectură - 1;
    b) urbanism istoric - 2;
    c) studii, cercetări şi inventariere monumente istorice - 3;
    d) consolidare/restaurare structuri de rezistenţă istorice - 4;
    e) inginerie instalaţii - 5;
    f) conservare/restaurare pictură murală - 6;
    g) conservare/restaurare pictură pe lemn - 7;
    h) restaurare lemn, lemn policrom, după caz - 8;
    i) conservare/restaurare decoraţii piatră, stucatură şi/sau ceramică, după caz - 9;
    j) conservare/restaurare metal - 10;
    k) conservare/restaurare vitralii şi sticlă - 13;
    l) conservare/restaurare/reabilitare peisajeră, grădini şi parcuri istorice - 14;
    m) pictură murală nouă pentru lăcaşurile de cult aparţinând cultelor recunoscute de lege - 15.


    ART. 10
    (1) Atestarea specialiştilor debutanţi, specialiştilor, experţilor şi experţilor tehnici, în raport cu responsabilităţile acestora în cadrul intervenţiilor asupra monumentelor istorice, se face pentru domeniile prevăzute la art. 9.
    (2) Atestarea specialiştilor debutanţi în domeniile prevăzute la art. 9 lit. f)-k) se face doar în specializarea „executare de lucrări - E“.

    ART. 11
    (1) Atestarea specialiştilor debutanţi, specialiştilor, experţilor şi experţilor tehnici în domeniile prevăzute la art. 9 lit. a)-e) şi l) se face pe baza îndeplinirii următoarelor condiţii generale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 6:
    a) studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în unul dintre domeniile de atestare sau studii universitare (regim Bologna) ciclul 1, absolvite cu diplomă de licenţă în unul dintre domeniile de atestare, şi ciclul 2, absolvite cu diplomă de master în specialitate, inclusiv oferite comasat într-un program unitar de studii universitare; principalele domenii ale licenţei, în funcţie de domeniile de atestare, sunt: arhitectură, urbanism, inginerie civilă, istorie, arte vizuale, peisagistică;
    b) experienţă pentru specialiştii debutanţi: participarea, sub coordonarea unei persoane atestate de Ministerul Culturii, ca întocmitor a minimum o lucrare de investigare, cercetare şi inventariere de monumente istorice, avizată de Ministerul Culturii, ori a minimum o documentaţie de urbanism sau amenajare a teritoriului pentru zone cu valoare culturală, avizată de Ministerul Culturii, ori a minimum un proiect din domeniul monumentelor istorice, avizat de Ministerul Culturii, ori la executarea, dirigenţia a minimum o lucrare de conservare, consolidare, restaurare, reabilitare a unor monumente istorice, încheiată prin procese-verbale de terminare a lucrărilor. Nu este luată în considerare realizarea operaţiunilor administrative referitoare la participarea la fazele determinante sau recepţia lucrărilor;
    c) experienţă pentru specialişti: participarea, sub coordonarea unei persoane atestate de Ministerul Culturii, ca întocmitor a minimum 3 lucrări de investigare, cercetare şi inventariere de monumente istorice, avizate de Ministerul Culturii, ori a 3 proiecte din domeniul monumentelor istorice, avizate de Ministerul Culturii, dintre care cel puţin 2 să fie executate, ori a minimum 3 documentaţii de urbanism sau de amenajare a teritoriului pentru zone cu valoare culturală, avizate de Ministerul Culturii, ori la executarea, dirigenţia a minimum 3 lucrări de conservare, consolidare, restaurare, reabilitare a unor monumente istorice. Nu este luată în considerare realizarea operaţiunilor administrative referitoare la participarea la fazele determinante sau recepţia lucrărilor;
    d) experienţă pentru experţi şi experţi tehnici: participarea la întocmirea, sub coordonarea unei persoane atestate de Ministerul Culturii, sau ca întocmitor a minimum 5 lucrări de investigare, cercetare, expertizare şi inventariere de monumente istorice, avizate de Ministerul Culturii, ori a minimum 5 proiecte din domeniul monumentelor istorice, avizate de Ministerul Culturii, care presupun coordonarea între specialităţi diferite, soluţii tehnice şi/sau conceptuale deosebite, dintre care cel puţin 4 să fie executate, ori a minimum 5 documentaţii de urbanism sau de amenajare a teritoriului pentru zone cu valoare culturală, avizate de Ministerul Culturii, ori la executarea, dirigenţia a minimum 5 lucrări de conservare, consolidare, restaurare, reabilitare a unor monumente istorice, încheiate prin procese-verbale de terminare a lucrărilor. Nu este luată în considerare realizarea operaţiunilor administrative referitoare la participarea la fazele determinante sau recepţia lucrărilor.

    (2) Condiţiile speciale pe baza cărora se acordă atestarea persoanelor fizice, în funcţie de specializări, sunt după cum urmează:
    a) pentru specializarea „şef de proiect - D“ în domeniul „restaurare arhitectură - 1“ sau „urbanism istoric - 2“ este necesară obţinerea, în prealabil, a dreptului de semnătură din partea Ordinului Arhitecţilor din România, respectiv dovada înscrierii în Tabloul Naţional al Urbaniştilor/al Registrului Urbaniştilor din România (cu drept de semnătură pentru studii de istorie urbană sau coordonarea planurilor de amenajare a teritoriului sau a documentaţiilor de urbanism de tip PUG sau PUZ), după caz;
    b) pentru specializarea „dirigenţie lucrări - F“ în domeniile „restaurare arhitectură - 1“, „consolidare/restaurare, structuri de rezistenţă istorice - 4“ şi „inginerie instalaţii - 5“ este obligatorie obţinerea, în prealabil, a autorizaţiei de diriginte de şantier, eliberată de Inspectoratul de Stat în Construcţii;
    c) pentru specializarea „executare de lucrări - E“ în domeniile „restaurare arhitectură - 1“ şi „consolidare/restaurare, structuri de rezistenţă istorice - 4“ şi „inginerie instalaţii - 5“, în cazul responsabililor tehnici cu execuţia lucrărilor de construcţii, este obligatorie obţinerea în prealabil a autorizaţiei de responsabil tehnic cu execuţia, eliberată de Inspectoratul de Stat în Construcţii;
    d) pentru specializarea „elaborare de studii, cercetări şi expertize monumente istorice - A“ în domeniile „consolidare/restaurare, structuri de rezistenţă istorice - 4“ şi „inginerie instalaţii - 5“ este necesară deţinerea în prealabil a atestării în calitate de expert tehnic, eliberată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

    (3) Pentru specializarea „elaborare de studii, cercetări, inventariere monumente istorice - A“, în cazul funcţionarilor publici din cadrul structurilor de specialitate ale Ministerului Culturii şi ale serviciilor sale publice deconcentrate, aceştia pot fi atestaţi, cu respectarea regimului incompatibilităţilor şi al conflictului de interese, pentru domeniul „studii, cercetări şi inventariere monumente istorice - 3“:
    a) în calitatea de specialist, în baza experienţei constând în participarea ca întocmitor a minimum 3 studii de fundamentare privind evaluarea resursei culturale a imobilului (studii istorice, arhitecturale, urbanistice ş.a.) în vederea clasării sau declasării în/din Lista monumentelor istorice, a schimbării de grupă valorică, de categorie sau pentru identificarea componentelor unui monument istoric;
    b) în calitatea de expert, în baza experienţei constând în participarea ca întocmitor a minimum 5 studii de fundamentare privind evaluarea resursei culturale a imobilului (studii istorice, arhitecturale, urbanistice ş.a.) în vederea clasării sau declasării în/din Lista monumentelor istorice, a schimbării de grupă valorică, de categorie sau pentru identificarea componentelor unui monument istoric.

    (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3) lit. a), se poate lua în consideraţie şi elaborarea a minimum 6 fişe analitice de inventariere sau 6 obligaţii privind folosinţa monumentului istoric la care solicitantul atestării a participat, în calitate de întocmitor, precum şi a 6 articole de specialitate privind evaluarea resursei culturale în domeniul protejării monumentelor istorice.
    (5) Prin excepţie de la prevederile alin. (3) lit. b), se poate lua în consideraţie şi elaborarea a minimum 10 fişe analitice de inventariere sau 10 obligaţii privind folosinţa monumentului istoric la care solicitantul atestării a participat, în calitate de întocmitor, precum şi a 10 articole de specialitate privind evaluarea resursei culturale în domeniul protejării monumentelor istorice.
    (6) Pentru domeniile „conservare/restaurare componente artistice“, prevăzute la art. 9 lit. f)-k), atestarea persoanelor fizice se face pe baza îndeplinirii următoarelor condiţii generale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 6:
    a) studii - absolvent de studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în unul dintre domeniile de atestare sau studii universitare (regim Bologna) ciclul 1, absolvite cu diplomă de licenţă în unul dintre domeniile de atestare, şi ciclul 2, absolvite cu diplomă de master în specialitate, inclusiv oferite comasat într-un program unitar de studii universitare;
    b) experienţă pentru specialişti debutanţi: participarea, sub coordonarea unei persoane atestate de Ministerul Culturii, la executarea a minimum 2 lucrări de conservare, restaurare de componente artistice la monumente istorice, încheiate prin procese-verbale de terminare a lucrărilor cu calificativul „foarte bine“ sau „excepţional“;
    c) experienţă pentru specialişti: participarea ca întocmitor, sub coordonarea unei persoane atestate de Ministerul Culturii, a minimum 3 lucrări de investigare, cercetare ori expertizare de monumente istorice, avizate de Ministerul Culturii, ori a 3 proiecte din domeniul monumentelor istorice, avizate de Ministerul Culturii, ori participarea la executarea sau la dirigenţia a minimum 3 lucrări de conservare, restaurare de componente artistice la monumente istorice, încheiate prin procese-verbale de terminare a lucrărilor cu calificativul „foarte bine“ sau „excepţional“;
    d) experienţă pentru experţi - participarea la întocmirea, sub coordonarea unei persoane atestate de Ministerul Culturii, sau ca întocmitor la minimum 5 lucrări de investigare, cercetare ori expertizare de monumente istorice, avizate de Ministerul Culturii, ori la minimum 5 proiecte din domeniul monumentelor istorice care presupun coordonarea între specialităţi diferite, soluţii tehnice şi/sau conceptuale deosebite, avizate de Ministerul Culturii, ori participarea la executarea sau la dirigenţia a minimum 5 lucrări de conservare, restaurare de componente artistice la monumente istorice, încheiate prin procese-verbale de terminare a lucrărilor cu calificativul „foarte bine“ sau „excepţional“.

    (7) Pentru domeniile „conservare/restaurare componente artistice“, prevăzute la art. 9 lit. g)-j) şi k), prin excepţie de la prevederile alin. (3) lit. b), lucrările/proiectele din domeniul monumentelor istorice se pot referi şi la bunuri culturale naţionale mobile.
    (8) Pentru domeniile „conservare/restaurare componente artistice“, prevăzute la art. 9 lit. g)-j) şi k), pentru absolvenţii de studii universitare, cu diplomă de licenţă, din afara domeniului de atestare, este obligatorie deţinerea prealabilă a atestatului de expert conservare-restaurare bunuri culturale naţionale mobile din sticlă, ceramică, piatră, metal, lemn, după caz, înscris în Registrul experţilor în domeniul patrimoniului cultural mobil.
    (9) Pentru domeniul „pictură murală nouă pentru lăcaşurile de cult aparţinând cultelor recunoscute de lege“, prevăzut de art. 9 lit. m), atestarea calităţii de expert se acordă pentru pictori de lăcaşuri de cult aparţinând cultelor recunoscute de lege, pe baza îndeplinirii următoarelor condiţii generale:
    a) studii - absolvent de studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în unul dintre domeniile de atestare sau studii universitare (regim Bologna) ciclul 1, absolvite cu diplomă de licenţă în unul dintre domeniile de atestare, şi ciclul 2, absolvite cu diplomă de master în specialitate, inclusiv oferite comasat într-un program unitar de studii universitare;
    b) experienţă - participarea ca executant la minimum 3 lucrări de pictură murală nouă în lăcaşurile de cult monument istoric aparţinând cultelor recunoscute de lege, pentru care se solicită atestarea, în tehnica frescă, încheiate prin procese-verbale de terminare a lucrărilor cu calificativul „foarte bine“ sau „excepţional“.


    CAP. III
    Procedura de atestare
    ART. 12
    (1) În vederea atestării, persoanele interesate vor depune la Institut, direct, prin poştă cu confirmare de primire sau prin platforma Punctul de contact unic electronic - PCUe, un dosar care va cuprinde:
    a) cerere-tip, potrivit modelului din anexa nr. 2;
    b) copie de pe actul de identitate;
    c) fotografie actuală în format digital;
    d) certificat de cazier judiciar;
    e) curriculum vitae;
    f) declaraţie pe propria răspundere, sub sancţiunea falsului în declaraţii, potrivit prevederilor Codului penal, privind neimplicarea în activităţi care au adus atingere sau care au condus la deteriorarea sau distrugerea de monumente istorice, potrivit modelului din anexa nr. 3;
    g) memoriul de activitate, în concordanţă cu documentele ataşate, privind experienţa în domeniul protejării monumentelor istorice, portofoliul de lucrări, detaliate în funcţie de specializările şi domeniile pentru care se solicită atestarea, incluzând lista lucrărilor efectuate în domeniul monumentelor istorice; pentru fiecare caz se specifică atât calitatea, cât şi responsabilităţile deţinute, cu obligativitatea prezentării unui documentar fotografic sau extras-album de lucrări, a cărţilor publicate şi a unei mape cu principalele articole publicate;
    h) copii ale diplomelor de studii, titlurile ştiinţifice dobândite, certificate probând participarea şi absolvirea unor forme de pregătire profesională sau alte acte de echivalare a diplomelor, eliberate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în domeniul de atestare;
    i) copii ale certificatelor privind dreptul de semnătură şi înscrierea în Tabloul Naţional al Arhitecţilor din România sau în Registrul Urbaniştilor din România ori copii ale atestatelor valabile la data depunerii solicitării, eliberate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei sau de Inspectoratul de Stat în Construcţii, după caz, conform condiţiilor de atestare de la art. 11 alin. (2), vizate pentru conformitate cu originalul de către solicitant;
    j) copii ale avizelor eliberate de Ministerul Culturii sau de serviciile publice deconcentrate, pentru proiecte ori lucrări la care a colaborat în domeniul pentru care se solicită atestarea, sau, după caz, procesele-verbale de recepţie pentru lucrările executate şi pentru care au asigurat dirigenţia, vizate pentru conformitate cu originalul de solicitant;
    k) două scrisori de recomandare din partea unor persoane atestate de Ministerul Culturii, cu care solicitantul a colaborat, care să evidenţieze activităţile din domeniul de atestare solicitat la care a participat solicitantul;
    l) acordul scris al cultului religios recunoscut de lege, pentru ca pictorul să poată fi atestat ca expert de Ministerul Culturii, pentru intervenţii cu pictură murală de nou asupra lăcaşurilor de cult monument istoric.

    (2) Evidenţa dosarelor de atestare primite la Institut se ţine într-un registru special.
    (3) Dosarele de atestare se pot restitui solicitanţilor respinşi, la cerere.
    (4) În cazul în care compartimentul de specialitate din cadrul Institutului, care asigură secretariatul Comisiei, constată că dosarul este întocmit incorect sau este incomplet, acesta va solicita, în scris, prin poştă electronică sau prin PCU-e, în termen de 30 zile de la data depunerii cererii, completarea corespunzătoare a dosarului.
    (5) Termenul de depunere a documentelor solicitate potrivit alin. (4) este de 15 zile de la data comunicării.
    (6) Nedepunerea documentelor solicitate în termenul prevăzut la alin. (5) va conduce la respingerea solicitării de atestare.
    (7) În cazul în care este necesară verificarea legalităţii documentelor depuse în vederea atestării, Institutul va contacta autorităţile competente din statul membru al Uniunii Europene (UE) sau al Spaţiului Economic European (SEE) în cauză, prin intermediul Sistemului de informare în cadrul pieţei interne (IMI), în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010, cu modificările ulterioare.

    ART. 13
    (1) Comisia are următoarele atribuţii principale:
    a) analizează dosarele, examinează candidaţii în sesiuni de atestare şi dispune, prin hotărâre, admiterea solicitării de atestare şi emiterea certificatului de atestare, respectiv respingerea;
    b) retrage din oficiu sau ca urmare a unei sesizări certificatul de atestare emis, în situaţia în care persoana fizică atestată a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu prejudicierea unui monument istoric;
    c) reanalizează şi reconfirmă certificatele de atestare emise, la intervale de 5 ani, în funcţie de activitatea profesională desfăşurată de persoanele atestate în domeniul protejării monumentelor istorice; în acest scop, Comisia evaluează:
    (i) activitatea practică şi ştiinţifică a persoanei atestate;
    (ii) participarea anuală la conferinţe, seminare sau cursuri de perfecţionare în domeniul monumentelor istorice;
    (iii) memoriul de activitate transmis de persoana atestată, însoţit de un portofoliu sumar de lucrări şi de avize ale Ministerului Culturii sau procese-verbale de recepţie, după caz;
    (iv) cunoaşterea legislaţiei în vigoare.


    (2) Comisia va putea solicita completări suplimentare cu privire la experienţa şi calificarea profesională, în afara documentelor aflate la dosar.
    (3) Comisia organizează sesiuni de atestare lunar şi anunţă, prin afişare la sediul Institutului şi pe pagina de internet a acestuia, data, ora, modalitatea de desfăşurare a sesiunii, inclusiv online, şi stabileşte, pentru proba de aptitudini prevăzută la art. 15 alin. (3), condiţiile de participare, bibliografia, tematica şi etapele necesare.
    (4) Conţinutul anunţului public prevăzut la alin. (3) se aprobă de către managerul Institutului, prin decizie.
    (5) Comisia se poate reuni şi în afara sesiunilor lunare, în scopul analizării situaţiilor de suspendare sau de retragere a documentelor de atestare, precum şi în alte cazuri.
    (6) Punctele de vedere ale membrilor Comisiei se consemnează în procesele-verbale de şedinţă, care se contrasemnează de către secretarul Comisiei şi se ţin într-un registru special.

    ART. 14
    (1) În urma verificării dosarului şi a examinării candidatului, Comisia hotărăşte acordarea atestării, respectiv respingerea solicitării de atestare.
    (2) În baza hotărârilor Comisiei, managerul Institutului emite deciziile de acordare a certificatelor de atestare, respectiv deciziile de respingere a atestării, după caz.
    (3) Decizia de respingere a atestării, emisă pe baza hotărârii Comisiei, poate fi contestată în termen de 5 zile de la data comunicării.
    (4) Contestaţiile cu privire la soluţionarea cererilor de atestare se analizează de către o comisie de soluţionare a contestaţiilor, constituită în acest scop prin decizie a managerului Institutului, în termen de 30 de zile de la data depunerii lor. Hotărârile comisiei de soluţionare a contestaţiilor sunt aprobate prin decizie a managerului Institutului.
    (5) Persoanele nemulţumite de modul de soluţionare a contestaţiilor se pot adresa instanţelor de judecată, în condiţiile legii contenciosului administrativ.
    (6) Acordarea certificatului de atestare are ca efect înscrierea titularului în Registru.

    ART. 15
    (1) Înscrierea în Registru a persoanelor atestate cu drept de liberă practică în unul dintre statele membre ale UE, SEE sau în statele cu care s-a încheiat un acord în acest sens se poate face ca urmare a solicitării, însoţită de copii ale documentelor de atestare sau echivalente acestora, corespunzătoare pentru calităţile, specializările şi domeniile de atestare prevăzute la art. 7-9, emise de autorităţile/instituţiile competente, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în materie în statul respectiv.
    (2) În cazul în care este necesară verificarea legalităţii documentelor depuse în vederea înregistrării, Institutul va contacta autorităţile competente din statul membru UE sau SEE în cauză, prin intermediul IMI, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010, cu modificările ulterioare.
    (3) Secretariatul Comisiei, în urma evaluării preliminare a dosarului depus, propune susţinerea unei probe de aptitudini, în situaţia în care constată faptul că persoanele atestate cu drept de liberă practică în unul dintre statele membre ale UE, SEE sau într-un stat cu care s-a încheiat un acord în acest sens se află în una dintre următoarele situaţii:
    a) profesia reglementată în legislaţia românească cuprinde una sau mai multe activităţi profesionale care nu se regăsesc în profesia corespunzătoare în statul membru de origine al solicitantului, pentru specializările şi domeniile de atestare prevăzute la art. 7-9, sau, în cazul în care diferenţa este caracterizată de o formare specială, care este necesară în România şi care include discipline semnificativ diferite de cele la care se referă atestatul de competenţă sau titlul de calificare pe care îl posedă solicitantul;
    b) durata formării pe care o dovedeşte solicitantul este mai mică cu cel puţin un an decât cea necesară în România;
    c) formarea pe care a urmat-o solicitantul acoperă discipline semnificativ diferite de cele incluse în titlul de calificare necesar în România.

    (4) În termen de maximum 30 de zile de la depunerea dosarului complet, Comisia hotărăşte cu privire la propunerea formulată de către secretariatul Comisiei, potrivit alin. (3).
    (5) Evaluarea candidaţilor în cadrul probei de aptitudini constă în:
    a) susţinerea unui interviu cu scopul evaluării competenţelor în domeniul protejării monumentelor istorice, respectiv prin verificarea cunoştinţelor referitoare la reglementări tehnice, proceduri şi aspecte teoretice, specifice profesiei, şi prin verificarea cunoştinţelor referitoare la legislaţia în domeniul monumentelor istorice;
    b) prezentarea portofoliului de lucrări/proiecte.

    (6) În urma evaluării candidaţilor, Comisia hotărăşte acordarea atestării, respectiv respingerea solicitării de atestare, în termen de 5 zile de la susţinerea probei de aptitudini.
    (7) În baza hotărârilor Comisiei, managerul Institutului emite dispoziţiile de acordare a certificatelor de atestare sau dispoziţiile de respingere a atestării, după caz.
    (8) Prevederile referitoare la procedura privind contestaţiile, prevăzute la art. 14, se aplică în mod corespunzător.

    ART. 16
    Secretariatul Comisiei are următoarele atribuţii principale:
    a) întocmeşte listele cuprinzând solicitările primite;
    b) verifică realitatea şi conformitatea documentelor din dosarele de atestare;
    c) solicită în scris, prin poşta electronică sau prin PCUe completarea dosarelor incomplete sau întocmite incorect;
    d) comunică în scris deciziile de acordare a certificatelor de atestare, respectiv deciziile de respingere a atestării, în termen de 30 de zile de la sesiunea de atestare;
    e) comunică, la solicitarea Comisiei, data, ora de desfăşurare a sesiunilor de atestare şi lista persoanelor programate pentru atestare, prin afişare la sediul Institutului şi pe pagina de internet a acestuia, cu 14 zile înainte de desfăşurarea sesiunii de atestare;
    f) organizează activitatea de reanalizare la intervale de 5 ani a atestatelor emise;
    g) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa, potrivit prevederilor legale.


    ART. 17
    (1) În termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei privind acordarea atestării, Institutul va elibera certificatul de atestare conform modelului prevăzut în anexele nr. 4-7.
    (2) În baza certificatului de atestare, titularii acestora îşi confecţionează, pe propria răspundere, ştampila/ştampilele individuală/individuale, ce se va/vor aplica pe proiectele, documentaţiile sau documentele pe care le elaborează, le coordonează sau le verifică, după caz, cu indicarea corespondentului numeric al domeniului, precum şi cel al specializării pentru care au fost atestaţi.
    (3) În baza certificatelor de atestare, titularii acestora pot utiliza certificate calificate pentru semnătură electronică în condiţiile stabilite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 140/2020 pentru stabilirea unor măsuri privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică în domeniile construcţii, arhitectură şi urbanism, aprobată prin Legea nr. 255/2020. Titularii certificatelor calificate pentru semnătură electronică sunt obligaţi să comunice Comisiei, în termen de 5 zile, numele furnizorului care a eliberat certificatul calificat pentru semnătură electronică şi perioada de valabilitate a acestuia.
    (4) Ştampilele au dimensiune rotundă cu diametrul de 50 mm şi vor fi confecţionate de persoana atestată, conform modelului din anexa nr. 8.
    (5) Certificatele de atestare şi ştampilele sunt netransmisibile.

    ART. 18
    (1) Degradarea, distrugerea sau pierderea documentelor de atestare prevăzute la art. 17 se declară, în scris, la secretariatul Comisiei, în termen de 48 de ore de la constatare şi, totodată, va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, de către persoana în cauză.
    (2) După publicarea anunţului prevăzut la alin. (1), Comisia eliberează un duplicat al certificatului de atestare sau aprobă, după caz, confecţionarea unei noi ştampile, pe baza unei cereri scrise, însoţită de copia anunţului publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.

    CAP. IV
    Atribuţii şi răspunderi
    ART. 19
    (1) Atribuţiile şi răspunderile comune ale specialiştilor debutanţi, specialiştilor, experţilor şi experţilor tehnici sunt următoarele:
    a) au obligaţia de a respecta prevederile legislaţiei comune şi speciale în materie de intervenţii asupra monumentelor istorice;
    b) răspund de asigurarea cerinţelor impuse de principiile conservării şi restaurării ştiinţifice a monumentelor istorice, precum şi de normele de restaurare stipulate în convenţiile internaţionale din domeniul monumentelor istorice la care România este parte, atât în elaborarea studiilor de fundamentare şi a cercetărilor preliminare, cât şi la elaborarea documentaţiilor tehnice de conservare, consolidare, restaurare şi reabilitare până la punerea în valoare, precum şi în ceea ce priveşte fazele de execuţie;
    c) au obligaţia respectării avizelor de specialitate obţinute pentru lucrările pe care le efectuează, în litera şi spiritul conservării şi restaurării ştiinţifice consacrate prin Carta de la Veneţia;
    d) au obligaţia de a pune la dispoziţie organismelor de control abilitate, la cererea acestora, spre consultare, datele şi documentaţiile solicitate;
    e) sunt obligaţi să înştiinţeze Comisia şi compartimentul de specialitate din Ministerul Culturii sau serviciile publice deconcentrate ale acestuia despre orice situaţii de degradare sau de încălcare a prevederilor legale privind monumentele istorice pe care le sesizează în legătură cu proiectele, documentaţiile sau lucrările de execuţie elaborate/desfăşurate sub autoritatea lor;
    f) au obligaţia de a obţine avizul Ministerului Culturii pentru modificarea soluţiilor din proiectul avizat iniţial;
    g) au obligaţia de a comunica secretariatului orice modificare survenită în datele de identificare şi contact înscrise în Registru;
    h) au obligaţia de a furniza secretariatului documentele necesare reanalizării activităţii, în vederea reconfirmării de către Comisie a atestatelor deţinute, la intervale de 5 ani, respectiv: memoriu de activitate, portofoliu de lucrări şi, după caz, avize ale Ministerului Culturii sau procese-verbale de recepţie, după caz, în vederea ilustrării activităţii în domeniu.

    (2) În cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute la alin (1) lit. h), atestatele se suspendă de drept până la îndeplinirea obligaţiei, fără ca perioada de suspendare să depăşească perioada maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) lit. b). Dacă după expirarea acestui termen nu se respectă obligaţia transmiterii documentelor solicitate, certificatul de atestare se retrage de drept. Suspendarea şi retragerea se consemnează din oficiu în Registru.

    ART. 20
    Atribuţiile şi răspunderile specifice ale specialiştilor debutanţi sunt următoarele:
    a) persoanele atestate ca specialişti debutanţi în domeniul „studii, cercetări, inventariere monumente istorice - 3“, specializarea „elaborare de studii, cercetări, inventariere monumente istorice - A“, realizează fişe analitice de inventariere, părţi ale documentaţiilor de inventariere;
    b) persoanele atestate ca specialişti debutanţi în domeniile „restaurare arhitectură - 1“, „consolidare/restaurare, structuri de rezistenţă istorice - 4“ şi „inginerie instalaţii - 5“, specializările „şef de proiect - D“, „execuţie lucrări - E“, „dirigenţie lucrări - F“, pot proiecta, executa sau asigura dirigenţia de şantier pentru:
    (i) lucrări de menţinere a imobilului monumentului istoric în stare funcţională sau de prevenire a unor degradări prin tratamente preventive şi lucrări de reparaţii, cu respectarea morfologiei (formă, desen, culoare), materiei, aspectului, consistenţei şi organizării spaţiale;
    (ii) lucrări de intervenţie asupra unor imobile cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentaţii de urbanism aprobate, atunci când asupra respectivelor imobile nu se aplică simultan şi regimul de protecţie de monument istoric din categoria monument;
    (iii) inserţii pe parcela monumentului istoric, cu respectarea concluziilor studiilor de fundamentare a acestor intervenţii;

    c) persoanele atestate ca specialişti debutanţi în domeniul „urbanism istoric - 2“, specializarea „şef de proiect - D“, pot elabora următoarele tipuri de documentaţii:
    (i) studii istorice generale pentru fundamentarea planurilor urbanistice generale (PUG) pentru unităţi administrativ-teritoriale, care nu includ zone protejate de interes naţional sau bunuri din Lista patrimoniului mondial;
    (ii) planuri urbanistice zonale (PUZ), cu excepţia planurilor urbanistice pentru zone construite protejate (PUZCP), sau planuri urbanistice de detaliu (PUD) pentru zone/imobile care nu includ monumente istorice de grupă valorică A sau bunuri din Lista patrimoniului mondial şi nu corespund, integral sau parţial, unor zone protejate de interes naţional sau unor zone de protecţie ale unor monumente istorice de grupă valorică A;

    d) persoanele atestate ca specialişti debutanţi în specializarea „executare lucrări - E“ în domeniile conservare/ restaurare componente artistice vor lucra sub coordonarea unui specialist sau expert atestat în domeniile respective.


    ART. 21
    Atribuţiile şi răspunderile specifice ale specialiştilor, experţilor şi experţilor tehnici sunt următoarele:
    1. realizează studii, cercetări, documentaţii tehnice, prin participarea ca membri în colectivele de inventariere, proiectare şi execuţie, precum şi prin activităţi de urmărire a executării de lucrări în domeniul monumentelor istorice;
    2. persoanele fizice atestate în specializarea „elaborare de studii, cercetări şi inventariere a monumentelor istorice“ au următoarele obligaţii:
    a) să cunoască criteriile de atribuire sau de pierdere a regimului juridic de monument istoric;
    b) să cunoască metodologia de întocmire a fişelor de monument şi a obligaţiei de folosinţă a monumentelor istorice;
    c) să întocmească documentele primare care stau la baza fişelor de monument, măsurători, relevee sumare, fotografii, cercetare de arhivă, bibliografie, alte cercetări specifice, după caz, precum şi a rapoartelor de inspecţie;
    d) să cunoască legislaţia naţională în vigoare din domeniu, precum şi convenţiile internaţionale privind protejarea şi conservarea monumentelor istorice la care România este parte;
    e) să respecte prevederile legii dreptului de autor;

    3. persoanele fizice atestate în specializarea „şef de proiect în domeniul monumentelor istorice“ au următoarele obligaţii:
    a) să elaboreze proiecte şi/sau, după caz, să coordoneze toate specialităţile care concură la realizarea proiectului;
    b) să fundamenteze riguros, din punct de vedere ştiinţific şi tehnic, soluţiile adoptate, în acord cu cerinţele stipulate în legislaţia naţională şi cu recomandările din actele internaţionale din domeniul monumentelor istorice;
    c) să respecte concluziile conceptuale ale expertizelor, precum şi prevederile referatelor de verificare tehnică, atunci când acestea au fost avizate ca parte a unei documentaţii tehnice;
    d) să prezinte Ministerului Culturii, la cererea acestuia, datele ştiinţifice şi tehnice necesare pentru susţinerea proiectelor elaborate;
    e) să respecte avizele Ministerului Culturii prin introducerea prevederilor acestora în lucrările elaborate;
    f) să prezinte spre reavizare eventualele modificări şi completări majore faţă de soluţiile avizate anterior, în cazul apariţiei unor situaţii noi pe şantierele de restaurare;
    g) să urmărească, să verifice şi să aprobe pe şantier modul de punere în operă a documentaţiilor pe care le-au întocmit;
    h) să dispună, fără încălcarea avizului Ministerului Culturii, adaptările soluţiilor tehnice în conformitate cu situaţia reală din şantier, prin acte scrise;
    i) să semneze şi să ştampileze toate documentaţiile elaborate;

    4. persoanele fizice atestate în specializarea „şef de proiect - D“ în domeniul „restaurare arhitectură - 1“ coordonează toate specialităţile care concură la elaborarea expertizelor, la întocmirea studiului de fezabilitate şi a proiectelor de execuţie, precum şi a tuturor studiilor şi documentaţiilor tehnice de proiectare;
    5. persoanele fizice atestate în specializarea „şef de proiect - D“ în domeniul „urbanism istoric - 2“ au următoarele atribuţii şi răspunderi:
    a) să cunoască prevederile legislaţiei naţionale în vigoare privind urbanismul şi amenajarea teritoriului, respectiv prevederile privind protejarea monumentelor istorice;
    b) să elaboreze sau să participe, în cadrul unor colective multidisciplinare, la elaborarea documentaţiilor de urbanism şi la amenajarea teritoriului pentru zone cu valoare culturală, respectiv:
    (i) secţiunile de specialitate ale planurilor de amenajare a teritoriului care includ monumente istorice, zone construite protejate sau peisaje culturale;
    (ii) planurile urbanistice generale, planurile urbanistice zonale sau planurile urbanistice de detaliu pentru unităţi administrativ-teritoriale/zone/imobile care includ monumente istorice şi regulamentele locale de urbanism aferente acestora, după caz;
    (iii) planurile urbanistice pentru zone construite protejate;
    (iv) alte studii şi strategii de dezvoltare teritorială care au ca obiectiv principal protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului arhitectural, urban sau peisajer;

    c) să îndeplinească aceste atribuţii cu luarea în considerare a tuturor surselor documentare disponibile, în acord cu concluziile studiilor de fundamentare şi cu realitatea din teren, cu scopul principal al protejării şi punerii în valoare a patrimoniului arhitectural, urban sau peisajer, în acord cu cerinţele stipulate în legislaţia naţională, cu bunele practici şi cu recomandările din actele internaţionale din domeniu;
    d) să respecte avizele Ministerului Culturii prin introducerea prevederilor acestora în documentaţiile elaborate şi să prezinte spre reavizare eventualele modificări şi completări ulterioare ale acestor documentaţii;

    6. persoanele fizice atestate în specializarea „executare lucrări - E“ au următoarele obligaţii:
    a) să conducă lucrări de intervenţii la monumentele istorice, numai în baza documentaţiilor de execuţie avizate de Ministerul Culturii, cu respectarea prevederilor cuprinse în autorizaţia de construire şi în avizele legale;
    b) să coordoneze activitatea de elaborare a ataşamentelor la lucrările executate şi să îşi însuşească conţinutul caietelor de ataşamente;
    c) să asigure conducerea punctelor de lucru din subordine cu personal calificat şi specializat în domeniu;
    d) să cunoască cu exactitate conţinutul documentaţiilor de execuţie pentru toate punctele de lucru din subordine;
    e) să asigure informarea operativă a şefului de proiect şi a dirigintelui lucrării, ori de câte ori este cazul, despre evoluţia lucrărilor şi, în special, despre necesitatea de adaptare a soluţiilor din documentaţie la situaţia reală din teren;
    f) să cunoască principiile generale de restaurare şi de conservare stipulate în legislaţia naţională şi în recomandările din actele internaţionale din domeniul monumentelor istorice;
    g) să nu permită abaterea de la prevederile documentaţiei avizate sau de la dispoziţiile de şantier;
    h) să cunoască tehnicile şi materialele tradiţionale de execuţie, specifice domeniului de activitate;
    i) să se preocupe permanent de perfecţionarea deţinătorilor de competenţe în meseriile tradiţionale ce acoperă domeniul;
    j) să oprească executarea lucrărilor în cazul în care s-au produs defecte grave de calitate, abateri de la prevederile proiectului de execuţie ori au fost descoperite urme de interes arheologic, arhitectural sau artistic, să asigure punerea în siguranţă a descoperirii şi să permită reluarea lucrărilor numai după decizia şefului de proiect, a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice sau a comisiei zonale a monumentelor istorice;
    k) să răspundă, conform atribuţiilor care le revin, de realizarea nivelului de calitate corespunzător cerinţelor specifice lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare şi punere în valoare a monumentului istoric;
    l) să ţină la zi jurnalul de restaurare şi întreaga documentaţie necesară tipului de proiect;
    m) să urmărească şi să respecte normele de protecţia muncii;

    7. persoanele fizice atestate în specializarea „dirigenţie lucrări - E“ au următoarele atribuţii:
    a) sunt reprezentanţii beneficiarului pentru lucrările de execuţie, prin care acesta îşi exercită controlul asupra corectitudinii tehnice şi economice a lucrărilor contractate;
    b) au toate atribuţiile şi răspunderile pe care le acordă beneficiarul în conformitate cu prevederile juridice şi tehnice privind activitatea generală în construcţii, la care se adaugă cele specifice domeniului monumentelor istorice, după cum urmează:
    (i) cunoaşterea temeinică, din punct de vedere tehnic şi ştiinţific, a documentaţiilor avizate care se execută;
    (ii) supravegherea şi controlul corectitudinii intervenţiilor de orice natură pe perioada executării lucrărilor, în acord cu specificul lucrărilor;
    (iii) aducerea la cunoştinţa beneficiarului a necesităţii asigurării protejării monumentului în caz de întrerupere temporară sau pe o perioadă nedeterminată, după caz, a lucrărilor de restaurare aflate în curs de execuţie;
    (iv) urmărirea aplicării cu stricteţe a înscrisurilor din registrul de comunicări de şantier, inspecţie şi control şi din registrul de dispoziţii de şantier;
    (v) asigurarea permanentă a celei mai bune conlucrări între beneficiar şi finanţator, pe de o parte, şi între specialişti, cercetători, proiectanţi şi executanţi, pe de altă parte;
    (vi) verificarea în permanenţă a calităţii materialelor puse în operă, în acord cu prevederile proiectului avizat;
    (vii) verificarea temeinică a înscrisurilor şi a schiţelor din caietele de ataşamente ale şantierului, cu poziţionarea exactă a fiecărei intervenţii, având în vedere importanţa acestor caiete în cadrul jurnalului de restaurare;
    (viii) semnalarea promptă a oricăror descoperiri de urme de interes istoric, artistic sau arhitectural şi solicitarea beneficiarului de a lua măsurile de protejare provizorie a acestora până la înregistrarea lor şi până la decizia privind continuarea lucrărilor;
    (ix) participarea şi urmărirea întocmirii jurnalului de restaurare şi a cărţii construcţiei şi, respectiv, predarea acestora deţinătorului monumentului istoric la recepţia lucrărilor;


    8. persoanele fizice atestate în specializarea „urmărirea comportării în timp şi monitorizarea monumentelor istorice - G“ au următoarele atribuţii:
    a) să cunoască proiectul şi lucrările efectuate sau în curs de efectuare pentru menţinerea stării de conservare şi exploatare a monumentelor istorice pentru care au atribuţii de serviciu;
    b) să verifice existenţa cărţii tehnice a monumentului istoric la fiecare deţinător şi să cunoască conţinutul acesteia pentru monumentele istorice pentru care au atribuţii de serviciu;
    c) să completeze la zi evenimentele survenite în existenţa monumentului în cartea tehnică a monumentelor istorice pentru care au atribuţii de serviciu;
    d) să controleze periodic respectarea condiţiilor cuprinse în proiectul de urmărire specială a comportării în exploatare şi a celor prevăzute în cartea tehnică a monumentului pentru monumentele istorice pentru care au atribuţii de serviciu;
    e) să solicite deţinătorului de monumente istorice efectuarea de cercetări sau expertize de către specialişti sau experţi atestaţi, în cazul constatării unor degradări la monumentele istorice pentru care au atribuţii de serviciu;
    f) să controleze periodic starea de conservare a monumentelor istorice pentru care au atribuţii de serviciu;
    g) să verifice periodic şi după fiecare eveniment apărut în existenţa monumentului istoric şi să completeze cartea tehnică a construcţiei;
    h) să analizeze comportarea obiectivului în directă legătură cu soluţiile tehnico-economice propuse în faza de cercetare-proiectare, precum şi condiţiile de intervenţie stabilite pe parcurs;
    i) să urmărească utilizarea obiectivului potrivit caietului de sarcini, măsurile speciale, comportarea acestuia în timp, acceptând schimbarea funcţionalităţii acestuia numai în condiţiile legii;
    j) pe baza analizei asupra comportării în timp, să prezinte periodic concluzii asupra disfuncţiilor apărute, făcând propuneri fundamentate tehnico-economic;
    k) să monitorizeze comportarea monumentului istoric în raport cu condiţiile de mediu şi de amplasament, pentru a identifica posibile ameninţări la adresa acestuia;
    l) să respecte prevederile obligaţiei privind folosinţa monumentului istoric.



    ART. 22
    Pentru elaborarea expertizelor tehnice pentru specializarea „elaborare de studii, cercetări şi expertize monumente istorice - A“ în domeniile „consolidare/restaurare structuri istorice - 4“ şi „inginerie instalaţii - 5“ este necesară deţinerea în prealabil a atestării în calitate de expert tehnic eliberate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

    CAP. V
    Sancţiuni
    ART. 23
    (1) Nerespectarea atribuţiilor şi răspunderilor ce revin persoanelor atestate, conform prevederilor prezentelor norme metodologice, în funcţie de gravitatea faptei comise, se sancţionează astfel:
    a) avertisment;
    b) suspendarea certificatului de atestare pe o perioadă de la 6 luni la 2 ani;
    c) retragerea certificatului de atestare.

    (2) Aplicarea sancţiunilor se face gradual sau direct, în funcţie de gravitatea faptei.
    (3) Sancţionarea cu avertisment se poate aplica o singură dată. Orice abateri ulterioare acesteia se sancţionează conform alin. (1) lit. b) sau c), după caz.

    ART. 24
    (1) Ministerul Culturii, serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii, împuterniciţii Ministerului Culturii, diriginţii şi personalul de specialitate din cadrul Institutului ori membrii Comisiei, membrii Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, ai secţiunilor de specialitate şi ai comisiilor zonale ale monumentelor istorice, persoanele atestate de Ministerul Culturii, profesioniştii din domeniu, asociaţiile profesionale din domeniu sau organizaţiile nonguvernamentale din domeniu pot sesiza Comisia cu privire la potenţiale abateri disciplinare ale persoanelor atestate.
    (2) Sesizarea întocmită de persoanele prevăzute la alin. (1) va fi supusă analizei Comisiei, care, în termen de 30 de zile de la data sesizării, va propune, după caz, prin hotărâre motivată, clasarea sesizării sau stabilirea unei sancţiuni şi durata acesteia.
    (3) Punerea în aplicare a sancţiunii propuse prin hotărârea motivată a Comisiei se face prin dispoziţie a managerului Institutului.
    (4) Dispoziţia managerului Institutului se comunică de secretariatul Comisiei, prin scrisoare cu confirmare de primire, în termen de 5 zile de la data emiterii.
    (5) Menţiunile privind sancţiunile se înscriu la rubricile corespunzătoare din registrele publice.

    ART. 25
    (1) Avertismentul sau suspendarea certificatului de atestare se aplică în următoarele cazuri:
    a) când, prin activitatea sa, persoana fizică atestată produce degradări sau modificări de natură să provoace pierderi ale valorii culturale a monumentului istoric, ca urmare a nerespectării documentaţiilor şi avizelor;
    b) când, prin studiile de fundamentare şi proiectele elaborate, persoana fizică atestată contribuie la alterări sau degradări ale unor imobile cu valoare culturală, clasate sau neclasate, precum şi atunci când propune declasări de monumente istorice nejustificate ştiinţific.

    (2) Aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute la alin. (1) se face în funcţie de gravitatea faptelor săvârşite.
    (3) Suspendarea certificatului de atestare se aplică de drept şi în cazul în care se constată necesitatea aplicării unei noi sancţiuni cu avertisment, într-o perioadă de 24 de luni de la avertismentul anterior.
    (4) În perioada prevăzută la alin. (3) activitatea persoanei sancţionate este monitorizată de Comisie, pe baza rapoartelor de activitate depuse în acest scop, la fiecare 6 luni.
    (5) Suspendarea certificatului de atestare îşi încetează efectele la data îndeplinirii perioadei pentru care a fost aplicată sancţiunea.

    ART. 26
    Pe perioada în care s-a dispus măsura suspendării documentelor de atestare, persoana fizică în cauză nu mai poate realiza activităţile din domeniile şi specializările şi pentru calităţile pentru care a fost atestată.

    ART. 27
    (1) Retragerea certificatului de atestare se aplică în următoarele cazuri:
    a) când se constată că, prin activitatea sa, persoana fizică atestată produce distrugeri ale monumentului istoric, ca urmare a nerespectării documentaţiilor şi avizelor;
    b) când se constată că persoana fizică atestată a fost condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă pentru infracţiuni legate de exercitarea profesiei;
    c) când se constată că, prin studiile de fundamentare şi proiectele elaborate, persoana fizică atestată a contribuit la distrugeri ale unor imobile clasate;
    d) când se constată, ulterior atestării, că nu au fost îndeplinite condiţiile legale de atestare sau se dovedeşte că persoana atestată a adus atingere ori a condus la distrugerea sau deteriorarea monumentelor istorice ori a părţilor componente ale acestora, iar aceste aspecte nu au fost aduse la cunoştinţa Comisiei la data atestării;
    e) când se constată că nu au fost îndeplinite obligaţiile prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. h).

    (2) Certificatul de atestare emis de Ministerul Culturii se retrage din oficiu în cazul în care se constată că documentele care au stat la baza acordării acestuia, potrivit condiţiilor speciale prevăzute la art. 11, îşi pierd valabilitatea ca urmare a retragerii sau revocării, după caz, a:
    a) dreptului de semnătură acordat de Ordinul Arhitecţilor din România;
    b) dovezii înscrierii în Registrul Urbaniştilor din România;
    c) autorizaţiei eliberate de Inspectoratul de Stat în Construcţii;
    d) atestatului eliberat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.


    ART. 28
    Documentele de atestare suspendate sau retrase se predau de către deţinători Institutului, în termen de 15 zile de la înştiinţare.

    ART. 29
    În cazul în care faptele care au condus la suspendarea sau la retragerea certificatului de atestare întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, Comisia propune managerului Institutului sesizarea autorităţilor publice competente.

    ART. 30
    (1) Suspendarea sau, după caz, retragerea documentelor de atestare produce efecte de la data comunicării dispoziţiei managerului Institutului.
    (2) Titularul certificatului de atestare retras nu are dreptul să solicite eliberarea unui nou atestat pentru o perioadă de trei ani de la retragerea certificatului deţinut anterior.
    (3) Avertismentul, suspendarea sau retragerea atestatului sunt menţionate în Registru. Menţiunile privind avertismentul se radiază din Registru după 24 de luni de la rămânerea definitivă a sancţiunii. Menţiunile privind suspendarea se radiază din Registru după 24 de luni de la încetarea efectelor acesteia, cu excepţia suspendării survenite din oficiu în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) lit. (h), care se radiază din Registru la momentul încetării sale.

    ART. 31
    (1) Dispoziţiile privind suspendarea sau retragerea atestatului pot fi contestate în termen de 5 zile de la data comunicării.
    (2) Contestaţiile se depun la Institut şi se soluţionează, în termen de 15 zile lucrătoare, de către o comisie de soluţionare a contestaţiilor, constituită în acest scop prin decizie a managerului Institutului.
    (3) Persoanele nemulţumite se pot adresa instanţelor de judecată competente, în condiţiile legii.
    (4) Pe perioada rezolvării contestaţiilor prevăzute la alin. (2) drepturile pe care le acordă documentele de atestare sunt suspendate.

    CAP. VI
    Dispoziţii tranzitorii şi finale
    ART. 32
    Diriginţii de şantier, responsabilii tehnici cu execuţia lucrărilor sau urmărirea comportării în exploatare a lucrărilor, autorizaţi de Inspectoratul de Stat în Construcţii, precum şi experţii tehnici atestaţi de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei pot desfăşura activităţi în domeniul monumentelor istorice, cu condiţia obţinerii atestatului prevăzut de prezentele norme metodologice.

    ART. 33
    Titularii certificatelor de atestare pot solicita actualizarea sau îndreptarea unor erori materiale din documentele de atestare, caz în care Institutul va emite noi certificate de atestare.

    ART. 34
    Nu pot fi atestate persoanele cărora li s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea unei infracţiuni.

    ART. 35
    (1) Prevederile prezentelor norme metodologice se completează cu dispoziţiile-cadru ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010, cu modificările ulterioare.
    (2) Gestionarea Registrului de către Institut se realizează cu respectarea legislaţiei aplicabile domeniului privind protecţia datelor cu caracter personal, incluzând, dar fără a se limita la, prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (GDPR).
    (3) Aplicarea prevederilor prezentelor norme metodologice se realizează cu respectarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 36
    (1) Dosarele aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentelor norme rămân supuse dispoziţiilor legale în vigoare la data depunerii.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, secretariatul Comisiei va notifica solicitanţii cu dosare de atestare nesoluţionate asupra faptului că pot opta pentru aplicarea condiţiilor de atestare prevăzute de prezentele norme metodologice prin depunerea documentelor necesare completării dosarelor de atestare în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data comunicării.

    ART. 37
    (1) Persoanele fizice atestate ca specialişti, experţi sau ca experţi tehnici în domeniul protejării monumentelor istorice anterior intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice îşi păstrează această calitate.
    (2) Dreptul de practică al persoanelor fizice prevăzute la alin. (1) se reconfirmă periodic, la intervale de 5 ani, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 19 alin. (1) lit. h).

    ART. 38
    Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

    ANEXA 1

    la normele metodologice
    REGISTRUL
    personalului de specialitate atestat de Ministerul Culturii în domeniul protejării monumentelor istorice
    I. Registrul specialiştilor în domeniul protejării monumentelor istorice

┌────┬────────┬─────────┬───────┬─────────────┬────────┬──────────┬─────────┬───────────┐
│ │ │ │ │ │ │ │ │Semnătură │
│ │ │ │ │ │ │ │ │electronică│
│ │ │ │ │ │ │ │ │calificată │
│ │Nr. │ │ │ │ │ │ │obţinută în│
│Nr. │atestat │Numele şi│Datele │Domeniul/ │ │ │ │baza │
│crt.│şi data │prenumele│de │Specializarea│Profesia│Observaţii│Sancţiuni│Ordonanţei │
│ │emiterii│ │contact│ │ │ │ │de urgenţă │
│ │ │ │ │ │ │ │ │a │
│ │ │ │ │ │ │ │ │Guvernului │
│ │ │ │ │ │ │ │ │nr. 140/ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │2020 │
├────┼────────┼─────────┼───────┼─────────────┼────────┼──────────┼─────────┼───────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │8 │
├────┼────────┼─────────┼───────┼─────────────┼────────┼──────────┼─────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────┴─────────┴───────┴─────────────┴────────┴──────────┴─────────┴───────────┘


    NOTĂ:
    Persoanele decedate se trec într-o secţiune separată.


    II. Registrul experţilor în domeniul protejării monumentelor istorice

┌────┬────────┬─────────┬───────┬─────────────┬────────┬──────────┬─────────┬───────────┐
│ │ │ │ │ │ │ │ │Semnătură │
│ │ │ │ │ │ │ │ │electronică│
│ │ │ │ │ │ │ │ │calificată │
│ │Nr. │ │ │ │ │ │ │obţinută în│
│Nr. │atestat │Numele şi│Datele │Domeniul/ │ │ │ │baza │
│crt.│şi data │prenumele│de │Specializarea│Profesia│Observaţii│Sancţiuni│Ordonanţei │
│ │emiterii│ │contact│ │ │ │ │de urgenţă │
│ │ │ │ │ │ │ │ │a │
│ │ │ │ │ │ │ │ │Guvernului │
│ │ │ │ │ │ │ │ │nr. 140/ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │2020 │
├────┼────────┼─────────┼───────┼─────────────┼────────┼──────────┼─────────┼───────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │8 │
├────┼────────┼─────────┼───────┼─────────────┼────────┼──────────┼─────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────┴─────────┴───────┴─────────────┴────────┴──────────┴─────────┴───────────┘


    NOTĂ:
    Persoanele decedate se trec într-o secţiune separată.



    ANEXA 2

    la normele metodologice
    CERERE-TIP
    Domnule manager,
    Subsemnatul/Subsemnata, ...................................., născut/născută la data de ............................... în^1).........................., ţara ..................................., domiciliat/domiciliată în ^2) ............................, ţara ..............................., cetăţean al^3) ............................, legitimat/legitimată cu B.I./C.I/paşaport seria .............. nr. ..........., CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, eliberat/eliberată de ......................., de profesie .........................., solicit atestarea profesională în domeniul protejării monumentelor istorice din România pentru următoarele specializări şi domenii:
    - specializările .............................;
    – domeniile ..................................

    Anexat depun documentele prevăzute în Normele metodologice privind atestarea personalului de specialitate în domeniul protejării monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii nr. 2.866/2025.
    Declar că am luat cunoştinţă de atribuţiile, obligaţiile şi răspunderile persoanei fizice atestate, pe care înţeleg să le respect întocmai, conform prevederilor legale.
    Declar că, în cazul atestării, sunt de acord cu prelucrarea/înregistrarea datelor cu caracter personal spre a fi înscrise în registrul gestionat de Institutul Naţional al Patrimoniului şi mă angajez ca, în cazul în care intervin modificări ale datelor de contact, să le transmit de îndată, în vederea actualizării acestora.
    Localitatea .........................
    Data .........................
    Numele şi prenumele solicitantului .........................
    Semnătura .........................
    Telefon/fax, e-mail .........................
    Sau prin reprezentant legal:
    Numele şi prenumele .........................
    Semnătura .........................
    Telefon/fax, e-mail .........................

    Domnului manager al Institutului Naţional al Patrimoniului
    ^1) Locul naşterii.
    ^2) Adresa de domiciliu şi/sau de reşedinţă.
    ^3) Ţara membră/nemembră a Uniunii Europene.

    ANEXA 3

    la normele metodologice
    DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE
    Subsemnatul/Subsemnata, .........................., născut/născută la data de ....................... în^1)......................, ţara ....................., domiciliat/domiciliată în ^2) ............................, ţara ..............................., cetăţean al^3) .................................., legitimat/legitimată cu B.I./C.I/paşaport seria ............ nr. ............., CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, eliberat/eliberată de .........................................., cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, declar prin prezenta, pe propria răspundere, că nu m-am implicat în niciun fel în activităţi care au adus atingere, au condus la deteriorarea sau la distrugerea unor monumente istorice, respectiv în activităţi de natură să afecteze integritatea fizică şi resursa culturală ale monumentelor istorice, conform legislaţiei în vigoare.

┌────────────────┬─────────────────────┐
│Data │Semnătura, │
│……………………………. │………………………………….. │
└────────────────┴─────────────────────┘

    ^1) Locul naşterii.
    ^2) Adresa de domiciliu şi/sau de reşedinţă.
    ^3) Ţara membră/nemembră a Uniunii Europene.

    ANEXA 4

    *) Anexa nr. 4 este reprodusă în facsimil.
    la normele metodologice
    MACHETA
    certificatului de atestare pentru specialist debutant
 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 5

    *) Anexa nr. 5 este reprodusă în facsimil.
    la normele metodologice
    MACHETA
    certificatului de atestare pentru specialist
 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 6

    *) Anexa nr. 6 este reprodusă în facsimil.
    la normele metodologice
    MACHETA
    certificatului de atestare pentru expert
 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 7

    *) Anexa nr. 7 este reprodusă în facsimil.
    la normele metodologice
    MACHETA
    certificatului de atestare pentru expert tehnic
 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 8

    *) Anexa nr. 8 este reprodusă în facsimil.
    la normele metodologice
    MACHETELE
    ştampilelor specialiştilor debutanţi, specialiştilor, experţilor
    şi experţilor tehnici din domeniul monumentelor istorice
 (a se vedea imaginea asociată)
    Φ = 5 cm

    ANEXA 9

    la normele metodologice
    DECLARAŢIE
    privind imparţialitatea, interesele şi confidenţialitatea
    Subsemnatul(a), ................................., membru(ă) al/a plenului Comisiei de atestare în domeniul monumentelor istorice (Comisia), declar pe propria răspundere, sub sancţiunea falsului în declaraţii prevăzut de art. 326 din Codul penal, următoarele:
    I. Imparţialitate
    Pe durata mandatului, în calitate de membru, nu voi participa la şedinţele Comisiei din care fac parte dacă voi constata că mă aflu în una sau mai multe dintre situaţiile prevăzute de Normele metodologice privind atestarea personalului de specialitate în domeniul protejării monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii nr. 2.866/2025.
    Nu am calitatea de soţ, rudă sau afin până la gradul al II-lea inclusiv cu unul dintre solicitanţi.
    Nu am niciun interes de natură să afecteze imparţialitatea mea pe parcursul procesului de deliberare în cadrul Comisiei din care fac parte.

    II. Interese

┌──────────────────────────────────────┐
│1. Asociat sau acţionar la societăţi │
│comerciale, precum şi membru în │
│asociaţii, fundaţii sau alte │
│organizaţii neguvernamentale care au │
│legătură cu obiectul de activitate al │
│comisiei: │
├─────────────────────┬────────────────┤
│Unitatea │Calitatea │
│- denumirea şi adresa│deţinută │
│- │ │
├─────────────────────┼────────────────┤
│1.1. …............. │ │
├─────────────────────┼────────────────┤
│ │ │
├─────────────────────┼────────────────┤
│ │ │
├─────────────────────┼────────────────┤
│ │ │
├─────────────────────┼────────────────┤
│ │ │
├─────────────────────┼────────────────┤
│ │ │
└─────────────────────┴────────────────┘



┌──────────────────────────────────────┐
│2. Calitatea de membru în organele de │
│conducere, administrare şi control ale│
│societăţilor comerciale, ale │
│asociaţiilor sau fundaţiilor ori ale │
│altor organizaţii neguvernamentale │
│care au legătură cu obiectul de │
│activitate al Comisiei: │
├───────────────────────┬──────────────┤
│Unitatea - denumirea şi│Calitatea │
│adresa - │deţinută │
├───────────────────────┼──────────────┤
│2.1. …............. │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│ │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│ │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│ │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│ │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│ │ │
└───────────────────────┴──────────────┘


    Mă angajez ca pe durata mandatului, dacă sesizez iminenţa unui conflict de interese cu privire la un subiect de pe ordinea de zi ori altă situaţie care constituie sau care poate genera un conflict de interese, să înştiinţez de îndată Comisia/secretariatul Comisiei, să mă abţin de la dezbateri şi de la luarea deciziei.

    III. Confidenţialitate
    Mă angajez să păstrez confidenţialitatea informaţiilor şi datelor cu caracter personal pe care le voi obţine sau le voi afla ca efect al calităţii mele de membru al Comisiei, cu excepţia datelor şi documentelor care, potrivit legii, constituie informaţie de interes public sau a căror comunicare se face în interes public, pe toată durata mandatului şi după încetarea acestuia, potrivit prevederilor legii.
    Declar că sunt de acord ca datele mele personale să fie utilizate de către Institutul Naţional al Patrimoniului, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE, iar numele meu să fie făcut public pe perioadă nelimitată în calitate de membru al Comisiei.
    Înţeleg şi sunt de acord ca Institutul Naţional al Patrimoniului să păstreze datele personale colectate cu termen de păstrare permanent, în condiţiile prevăzute de Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.


┌─────────────────────┬────────────────┐
│Semnătura, │Data │
│………………………………….. │……………………………. │
└─────────────────────┴────────────────┘


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016