Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME METODOLOGICE din 14 iunie 2023  privind înfiinţarea, funcţionarea şi înregistrarea cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORME METODOLOGICE din 14 iunie 2023 privind înfiinţarea, funcţionarea şi înregistrarea cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical

EMITENT: Ministerul Sănătăţii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 574 din 26 iunie 2023
──────────
    Aprobate prin ORDINUL nr. 1.992 din 14 iunie 2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 26 iunie 2023.
──────────
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical, aprobată cu modificări prin Legea nr. 598/2001, cu modificările şi completările ulterioare, serviciile publice conexe actului medical pot fi exercitate în mod independent, în cabinete de liberă practică, de către persoane autorizate să profeseze: tehnica dentară, fizioterapia, psihologia, logopedia, sociologia, optica-optometria, protezarea-ortezarea, protezarea auditivă, audiologia, terapia vocală, nutriţia şi dietetica.

    ART. 2
    Exercitarea în regim independent a serviciilor publice conexe actului medical prevăzute la art. 1 se face în conformitate cu regulile de bună practică profesională, respectiv conform ghidurilor de practică, recomandărilor de îmbunătăţire a calităţii serviciilor şi standardelor de calitate a serviciilor profesionale.

    ART. 3
    Prin cabinetele de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical sunt furnizate servicii de către persoanele autorizate în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în strictă concordanţă cu prescripţia şi recomandările cu caracter medical ale medicului curant, cu nevoile medico-psiho-sociale ale beneficiarilor şi cu respectarea prevederilor Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 4
    Cabinetele de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, denumite în continuare cabinete, au obligaţia de a ţine evidenţa activităţilor conexe actului medical furnizate.

    CAP. II
    Cabinetul fără personalitate juridică
    ART. 5
    Formele de exercitare a serviciilor conexe actului medical, prin cabinete fără personalitate juridică, sunt:
    a) cabinet de practică individual;
    b) cabinete de practică grupate;
    c) cabinete de practică asociate;
    d) societate civilă de practică pentru servicii publice conexe actului medical.


    ART. 6
    (1) Cabinetul se înfiinţează la cererea persoanei autorizate să exercite activitatea conexă actului medical.
    (2) Cabinetul se autorizează sanitar în baza referatului de evaluare, de către direcţiile de sănătate publică, conform prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.030/2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire şi pentru funcţionarea obiectivelor ce desfăşoară activităţi cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 7
    Actul de înfiinţare a cabinetului îl constituie certificatul de înregistrare a cabinetului în Registrul unic al cabinetelor medicale - Partea a 3-a pentru servicii publice conexe actului medical, eliberat de direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.

    ART. 8
    (1) Certificatul de înregistrare a cabinetului se eliberează de către direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, pe teritoriul căreia acesta urmează să funcţioneze, în baza următoarelor documente:
    a) cerere de înfiinţare a cabinetului;
    b) copie de pe autorizaţia sanitară de funcţionare;
    c) existenţa dotării minime necesare funcţionării cabinetului, a condiţiilor minime de spaţiu şi a circuitelor funcţionale în concordanţă cu serviciile furnizate, conform anexei nr. 2 la ordin;
    d) copie de pe autorizaţia de liberă practică eliberată de direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti sau, după caz, de organizaţia profesională legal constituită, competentă în emiterea documentelor care atestă pregătirea profesională şi dreptul de liberă practică ale membrilor organizaţiei, conform reglementărilor legale;
    e) dovada deţinerii spaţiului în care urmează să funcţioneze cabinetul;
    f) avizul organizaţiei profesionale teritoriale, după caz.

    (2) În cazul unor modificări privind activitatea cabinetului, direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor elibera o anexă la certificatul de înregistrare a cabinetului în Registrul unic al cabinetelor medicale - Partea a 3-a pentru servicii publice conexe actului medical, pe baza documentelor prevăzute la alin. (1).
    (3) Desfiinţarea şi/sau suspendarea activităţii cabinetelor fără personalitate juridică se face la cererea titularului şi se operează în Registrul unic al cabinetelor medicale - Partea a 3-a pentru servicii publice conexe actului medical, la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
    (4) Termenul de suspendare a activităţii cabinetelor fără personalitate juridică, în condiţiile alin. (3), este de maximum 12 luni.

    ART. 9
    Denumirea cabinetelor va cuprinde obligatoriu:
    a) numele şi prenumele titularului;
    b) sintagma „cabinet de liberă practică.....“ (Se va menţiona activitatea conexă actului medical prestată şi pentru care titularul este autorizat).


    ART. 10
    Cabinetul de practică individual este forma de exercitare a profesiei în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea titularul cabinetului de practică. Acesta, în condiţiile legii, poate încheia contracte individuale de muncă sau contracte de prestări servicii cu persoane care furnizează serviciile publice conexe actului medical prevăzute la art. 1. Contractele individuale de muncă şi contractele de prestări servicii se încheie între salariaţi sau colaboratori şi titularii cabinetelor de practică.

    ART. 11
    (1) Cabinetele de practică grupate se constituie pe baza unei convenţii încheiate în scris între titularii a două sau mai multe cabinete de practică individuale, în scopul creării de facilităţi economice comune, cum ar fi folosirea în comun a patrimoniului şi/sau a salariaţilor ori a colaboratorilor.
    (2) Condiţiile grupării, durata şi modalităţile de încetare a acesteia se stabilesc prin convenţia menţionată la alin. (1).
    (3) Cabinetele de practică grupate pot avea patrimoniu comun, dacă s-a convenit în acest sens prin convenţia de grupare.
    (4) Patrimoniul comun este destinat în exclusivitate realizării intereselor personale nepatrimoniale ale grupării.

    ART. 12
    (1) Cabinetele de practică asociate se constituie din două sau mai multe cabinete de practică în scopul exercitării în comun a activităţii şi al asigurării accesului permanent al pacienţilor la servicii publice conexe actului medical.
    (2) Condiţiile asocierii, durata şi modalităţile de încetare a acesteia se stabilesc, prin convenţie, de titularii cabinetelor de practică individuală care urmează să se asocieze.
    (3) Convenţia de asociere va cuprinde în mod obligatoriu următoarele elemente:
    a) părţile convenţiei şi denumirea asocierii;
    b) scopul şi obiectul asocierii;
    c) sediul profesional al asocierii;
    d) coordonarea asocierii, cu indicarea persoanei sau a persoanelor care au calitatea de coordonator;
    e) durata convenţiei;
    f) condiţiile asocierii;
    g) modalităţile de încetare a convenţiei.

    (4) Cabinetele de practică asociate pot avea patrimoniu comun, dacă s-a convenit în acest sens prin convenţia de asociere.
    (5) Patrimoniul comun este destinat în exclusivitate realizării intereselor personale nepatrimoniale ale asociaţilor.

    ART. 13
    (1) Societatea civilă de practică pentru servicii publice conexe actului medical este constituită din 2 sau mai mulţi titulari asociaţi în baza unui contract de societate civilă încheiat în condiţiile Codului civil şi este reprezentată, în relaţie cu terţii, de organul de conducere al acesteia prevăzut în statutul societăţii.
    (2) Societatea civilă de practică pentru servicii publice conexe actului medical poate încheia contracte individuale de muncă sau contracte de prestări servicii cu persoane care furnizează serviciile publice conexe actului medical. Contractele individuale de muncă şi contractele de prestări servicii se încheie între salariaţi sau colaboratori şi reprezentanţii organelor de conducere ai societăţilor civile de practică.

    ART. 14
    (1) Contractul de societate civilă se înregistrează la administraţia financiară pe teritoriul căreia se înfiinţează.
    (2) După înregistrarea la administraţia financiară, coordonatorul societăţii civile are obligaţia să depună câte un exemplar al contractului prevăzut la art. 13 alin. (1) la direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi la organizaţia profesională teritorială, după caz, pe teritoriul căreia se înfiinţează şi funcţionează societatea civilă.

    ART. 15
    (1) Cabinetul poate realiza venituri din:
    a) serviciile conexe actului medical cu plata directă din partea beneficiarilor sau în baza contractului încheiat cu alte persoane fizice sau juridice;
    b) donaţii şi sponsorizări;
    c) activităţi contractate cu unităţile care coordonează activităţile de învăţământ şi cercetare din reţeaua Ministerului Sănătăţii sau a altor ministere cu reţea sanitară proprie;
    d) alte surse, în conformitate cu dispoziţiile legale, inclusiv cele provenind din valorificarea aparaturii proprii, uzate fizic sau moral, precum şi a celei excedentare din dotare.

    (2) Veniturile realizate de titularii cabinetelor se impozitează potrivit dispoziţiilor legale privind impunerea veniturilor realizate din activităţile independente.

    CAP. III
    Cabinetul cu personalitate juridică
    ART. 16
    (1) Formele de exercitare a serviciilor conexe actului medical prin cabinete cu personalitate juridică sunt:
    a) cabinete de practică cu personalitate juridică înfiinţate potrivit prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) asociaţiile şi fundaţiile înfiinţate potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

    (2) Persoanele juridice care desfăşoară servicii publice conexe actului medical, înfiinţate conform prevederilor legale în vigoare, au obligaţia să se înregistreze în Registrul unic al cabinetelor medicale - Partea a 3-a pentru servicii publice conexe actului medical, la nivelul direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

    ART. 17
    (1) Persoanele juridice prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) vor funcţiona cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
    a) să aibă ca obiect de activitate furnizarea de servicii publice conexe actului medical;
    b) administratorul societăţii sau reprezentantul legal al persoanei juridice ori cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului de administraţie/membrilor fondatori să fie prestatori ai activităţii conexe actului medical.

    (2) Persoanele juridice prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b) vor funcţiona cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
    a) să aibă ca scop şi obiectiv furnizarea de servicii conexe actului medical;
    b) să deţină cel puţin un profesionist autorizat pentru furnizarea serviciilor conexe actului medical în cadrul organizaţiei neguvernamentale.


    ART. 18
    (1) Înregistrarea persoanelor juridice prevăzute la art. 16 şi emiterea certificatului de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale - Partea a 3-a pentru servicii publice conexe actului medical se fac în baza următoarelor documente:
    a) cerere de înfiinţare a cabinetului;
    b) copie de pe autorizaţia sanitară de funcţionare;
    c) existenţa dotării minime necesare funcţionării cabinetului, a condiţiilor minime de spaţiu şi a circuitelor funcţionale în concordanţă cu serviciile furnizate, conform anexei nr. 2 la ordin;
    d) copie de pe autorizaţia de liberă practică eliberată de direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti sau, după caz, de organizaţia profesională legal constituită, competentă în emiterea documentelor care atestă pregătirea profesională şi dreptul de liberă practică ale membrilor organizaţiei, conform reglementărilor legale;
    e) dovada deţinerii spaţiului în care urmează să funcţioneze cabinetul;
    f) avizul organizaţiei profesionale teritoriale, după caz;
    g) certificatul de înregistrare la registrul comerţului, respectiv certificatul de înregistrare în registrul persoanelor juridice, ori hotărârea judecătorească de înfiinţare sau dovada dobândirii personalităţii juridice, după caz;
    h) actul constitutiv sau statutul persoanei juridice, după caz.

    (2) Certificatul de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale - Partea a 3-a pentru servicii publice conexe actului medical se emite de către direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, pe numele persoanei juridice care a solicitat înregistrarea cabinetului/cabinetelor.
    (3) Desfiinţarea şi/sau suspendarea activităţii cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, cu personalitate juridică, se fac la cererea administratorului/ titularului societăţii/persoanei mandatate şi se operează în Registrul unic al cabinetelor medicale - Partea a 3-a pentru servicii publice conexe actului medical, la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
    (4) Termenul de suspendare a activităţii cabinetelor cu personalitate juridică, în condiţiile alin. (3), este de maximum 12 luni.
    (5) Cabinetele cu personalitate juridică pot încheia contracte individuale de muncă sau contracte de prestări servicii cu persoane care furnizează serviciile publice conexe actului medical.
    (6) Contractele individuale de muncă şi contractele de prestări servicii se încheie între salariaţi sau colaboratori şi cabinetul de liberă practică, reprezentat prin administrator/ titular/persoană mandatată.

    CAP. IV
    Dispoziţii finale
    ART. 19
    Cabinetele cu sau fără personalitate juridică pot încheia contracte de prestări servicii cu furnizorii de bunuri şi servicii necesare activităţii lor, cu unităţi din domeniul medical, educaţional, social, sportiv, de îngrijire corporală, cu mijloace de comunicare în masă, cu unităţi prestatoare de servicii paramedicale şi juridice civile, în condiţiile legii.

    ART. 20
    Titularii cabinetelor de practică, precum şi personalul angajat care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestor cabinete răspund individual, potrivit legii, în cazul nerespectării: prescripţiilor medicale, acurateţii procedurilor efectuate, calităţii serviciilor oferite, precum şi pentru eventualele prejudicii aduse pacienţilor, conform prevederilor legale.

    ART. 21
    (1) Persoana autorizată să îşi exercite profesia în mod independent poate opta sau schimba opţiunea privind forma de exercitare a profesiei pentru una din următoarele forme:
    a) cabinet de practică individual;
    b) cabinete de practică grupate;
    c) cabinete de practică asociate;
    d) societate civilă de practică pentru servicii publice conexe actului medical;
    e) cabinete de practică cu personalitate juridică înfiinţate potrivit prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    f) asociaţii şi fundaţii înfiinţate potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

    (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), persoana autorizată să îşi exercite profesia în mod independent are obligaţia să înştiinţeze în scris, în termen de 30 de zile de la schimbarea formei de exercitare a profesiei, direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti şi structurile de specialitate din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, după caz.
    (3) Modificarea formei de exercitare a profesiei se autorizează de către direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza avizului eliberat de către organizaţia profesională, pentru profesiile astfel constituite, după caz.
    (4) Autorizaţia prevăzută la alin. (3) este emisă de direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data înregistrării notificării prevăzute la alin. (2).

    ART. 22
    Exercitarea în regim independent a activităţilor conexe actului medical se face în conformitate cu legislaţia în vigoare:
    a) la sediul cabinetului sau al punctului ori punctelor de lucru;
    b) în unitatea sanitară autorizată în condiţiile legii cu care prestatorul care exercită activitatea conexă actului medical în regim independent în una din formele prevăzute de prezentele norme metodologice a încheiat relaţii contractuale în vederea furnizării de servicii conexe actului medical;
    c) în cabinete/unităţi medicale mobile/caravane medicale.


    ART. 23
    (1) Cabinetele de practică, în condiţiile prezentelor norme metodologice, pot înfiinţa puncte secundare de lucru dacă programul de activitate al persoanei autorizate pentru exercitarea serviciilor conexe actului medical care îşi desfăşoară activitatea în două sau mai multe puncte de lucru este distinct şi nu se suprapune.
    (2) Pentru fiecare punct secundar de lucru, direcţiile judeţene de sănătate publică şi a municipiului Bucureşti vor emite un certificat de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale - Partea a 3-a pentru servicii publice conexe actului medical.
    (3) Autorizarea sanitară a fiecărui punct secundar de lucru se face cu respectarea prevederilor prezentelor norme metodologice.

    ART. 24
    (1) Controlul exercitării serviciilor publice conexe actului medical se exercită de către personalul împuternicit de ministrul sănătăţii, din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat şi al direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
    (2) Controlul exercitării serviciilor publice conexe actului medical în cadrul ministerelor cu reţea sanitară proprie se exercită de către personal împuternicit din cadrul acestor ministere şi din unităţile subordonate acestora, precum şi de alte organe abilitate, potrivit legii.


    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016